Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

 

Scris în 29 sep. 2010

Andrei Pleșu apare azi în presa scrisă printr-un articol în Adevărul și printr-un interviu în Ev. Z.  Prima parte a comentariului meu se referă la articolul din Adevărul.

Andrei Pleșu este un prea abil  jongleur stilistic, un trăitor din cuvinte prea hârșit în obținerea de efecte subtile din punctuație sau topică, pentru a putea fi bănuit de lipsă de intenție atunci când, în articolul de azi, face următoarea înșiruire după cum urmează și nu altfel: „”žJavră ordinară”, „žbătrîn marinar hoț”, „žcancer”, „žporc ordinar”, „žderbedeu”, „žguzgan”, „žmaimuță”, „žlinge preșuri”, „žțigancă împuțită”, „žgăozar””.

Dânsul nu exemplifică diacronic, în ordinea istorică a apariției celebrelor formulări, ci exact pe dos, pervertind în mod suspect cauzalitatea. Altfel spus, prin ordinea propusă pare a încerca să golească de semnificații realitatea (importantă pentru orice construcție obiectivă) că întâi a fost vocea ultramediatizată a unui mereu același om, a președintelui nostru războinic și gureș, care a rostit, progresiv, „găozar”, „țigancă împuțită”, „linge preșuri”, „maimuță” și abia apoi au urmat, ca replici, celelalte „figuri de stil”.

De ce oare procedează Andrei Pleșu astfel? De ce, trei rânduri mai jos, perseverează în relativizare, insistând pe aceeași linie de răsturnare a sensurilor  născute din fapte, reluând procedeul de schimbare a ordinii firești  a lucrurilor?

Iată:

„Liberali, socialiști, democrați, miniștri, parlamentari, polițiști, moderatori de televiziune, președintele însuși și-au ieșit din fire.”

Președintele apare la coada listei, în proximitatea zonei de anonimizare a lui etc., în condițiile în care, este de notorietate, atunci când vorbim de „ieșit din fire”, domnia sa este de departe campionul la țâfne, primul săritor la beregată. Formularea pentru care a optat domnul Pleșu induce ideea că președintele, atunci când răbufnește buruienos (și asta rareori, nu ca ceilalți din capul listei), reacționează, deci e, întrucâtva, scuzabil.

Răspunsul la întrebarea „De ce, oare, procedează Andrei Pleșu astfel?” poate găsi un punct de sprijin și în interviul pe care dl. Pleșu îl dă Ev. Z. 

Tonul acestui interviu, în ceea ce-l privește pe Traian Băsescu, este unul de „duioșie preventivă”.

Aspectele critice sunt edulcorate prin formulări „absolvitoare” (Băsescu nu a desecretizat complet arhivele pentru că „au fost inși și de la servicii, și din mediul politic care, dintr-un interes personal sau altul, nu voiau să se facă pasul ăsta”. Cu alte cuvinte, dac-ar fi fost după Băsescu… De parcă n-ar fi fost!).

Dezvăluirile sensibile sunt întoarse în interpretări șugubăț – laudative cum ar fi referirea la „nota lui Băsescu”, recenzată de dl. Pleșu astfel: „Era ceva în stilul ăsta al lui, de „băiat de băiat”. Nu era ceva care incrimina politic pe cineva”.

Revenind la întrebarea din titlu, aș minți să afirm că îi cunosc răspunsul. Dacă, însă, pe cineva ar interesa ce cred eu, ar trebui să-mi preced prezentarea ipotezei cu un fragment din comentariul pe care, cu circa o lună în urmă, îl făceam la articolul domnului Pleșu intitulat ” Ce nu trebuie să spună un președinte”:

„Acum, prin acest articol, Andrei Pleșu face un act de curaj. Riscă a-și pune în cap o parte din prieteni, surprinși cam goluți, în partea asediată a baricadei, de vălul ridicat fără preaviz de amicul lor. Dar, mai ales, riscă să-și pună în cap pe chiar subiectul cugetărilor sale care „nu stă prea mult pe gînduri cînd e să te altoiască”.

La returul de rever președintele e spectatorul propriilor automatisme. Întâi îi scapă mâna, apoi, dacă a nimerit vitrina cu cristaluri, dă vina pe soartă („poate a spus copilul ceva, poate a înjurat”).

În zilele următoare vom vedea în ce fel își va înșuruba cuvenitul dos de labă în obrazul nebătut îndeajuns al domnului Pleșu.”

Cred că, înainte de a-și înșuruba cuvenitul dos de labă în obrazul domnului Pleșu, Președintele i-a ricoșat prin terți niște mesaje de potolire. Și mai cred că dl. Pleșu a înțeles și a apreciat.

Contele de Saint GermainEditorialePolemice  Scris în 29 sep. 2010 Andrei Pleșu apare azi în presa scrisă printr-un articol în Adevărul și printr-un interviu în Ev. Z.  Prima parte a comentariului meu se referă la articolul din Adevărul. Andrei Pleșu este un prea abil  jongleur stilistic, un trăitor din cuvinte prea hârșit în obținerea de efecte...Blog politic si polemic