De ce m-am radicalizat în ultima vreme
Apropierea alegerilor prezidențiale face să cadă măști, să se pună în mișcare strategii abjecte pregătite îndelung, să prindă viață amenințări, șantaje, lovituri sub centură. Totul devine pentru cei direct implicați un război pe viață și pe moarte, în canonadele căruia noi, simplii cărăuși de păreri și voturi, nu mai știm cum să ne ferim de suflu, cum să evităm a deveni victime colaterale. Sigur, sunt compatrioți (și nu puțini) care și-au tras pătura peste cap și au decis să ia o pauză de gândire și de acțiune până la terminarea ostilităților. Eu, din păcate (sau din fericire), nu fac parte dintre aceștia. Cu ani în urmă, când am deschis acest blog, mi-am promis să lupt împotriva blestemului numit Băsescu cu armele sincerității și ale gândirii libere de interese egoiste.
Am susținut alianța USL și am suferit dar m-am și bucurat alături de ea. Apoi m-am încurcat în vârtejul de fapte contradictorii ale taberelor Ponta și Antonescu și, fidel angajamentului de onestitate față de simțămintele mele politice din fiecare moment, am oscilat odată cu acestea ba de partea lui Antonescu, ba de cea a lui Ponta. Niciodată, însă, de partea lui Băsescu și a camarilei sale.
Cine mă citește știe cât de tare m-a dezamăgit Antena 3 prin modul în care s-a poziționat, absolut inechitabil, în lupta dintre Ponta și PNL. Eram sigur la acel moment, văzând câtă manipulare și minciună se pun în joc pentru eliminarea din cărțile prezidențialelor a lui Crin Antonescu, că nu voi putea ierta niciodată A3 pentru acest joc murdar și că nici nu-l voi putea vota pe Victor Ponta pentru Cotroceni.
Iată însă că s-a petrecut episodul Mircea Băsescu „“ Bercea Mondial, în care nicio televiziune în afara A3 n-a avut curajul să se implice. În condițiile în care toate manipulează, toate au preferați și inamici, toate aparțin uneia sau alteia dintre taberele de pe câmpul de luptă, se evidenția A3 prin ceva pozitiv față de ele? Evident că da! Prin curajul de a lupta fără menajamente cu Băsescu. Pentru acest merit, care dădea satisfacție dorinței mele primordiale de a demasca adevărata față, odioasă, a lui Traian Băsescu, am simțit cum îmi revin sentimentele bune față de A3.
Și acum ajung la radicalizare. Farsa de proces pusă la cale de Băsescu, prin intermediul uneltelor sale fără scrupule din DNA, pentru a se răzbuna pe Voiculescu, m-a indignat. Când însă falanga Băsescu „“ Kovesi și-a dat de tot arama pe față, demonstrând prin sentința finală că nu atât Voiculescu era ținta lor cât Antena 3, indignarea s-a transformat în revoltă. Colac peste pupăză, se mai trezesc și niște expirați cu termenele de garanție falsificate să îmi explice cum sentința respectivă nu avea nimic îndreptat împotriva A3 ci îl viza exclusiv pe Voiculescu.
Haida,de! Chiar credeți că v-ați găsit proștii? Ä‚ia care să vă creadă că la „plimbarea libertății” au fost doar cca. 450 de participanți (apud EVZ)?; ăia care să vă creadă că un proces cu judecători numiți de DNA (pardon, CSM, pardon, lacheii lui Băsescu), judecători care nu acceptă expertize independente ci doar făcătura prezentată de DNA, este un proces echitabil și nu o execuție politică după tipare staliniste? Chiar credeți că noi nu știm să citim și să interpretăm o sentință din care rezultă clar ca lumina zilei că tunurile procurorilor au fost puse dinadins pe A3?
Am întrebat și mai întreb (evident, retoric): este întâmplător că față de bunurile sechestrate de la inculpați încă din 2008, singurul bun imobil care se adaugă la acest termen la sechestru, este chiar sediul A3? De ce nu a fost și el sechestrat din 2008? Atunci nu era același prejudiciu? Ba era! Sechestrul pus atunci nu acoperea acel prejudiciu (60 milioane euro)? Ba îl acoperea! Și atunci? Ce a apărut nou acum față de atunci? Vă spun eu ce. Disperarea lui Băsescu, teroarea lui că după prezidențiale va trebui să-i țină de urât lui Hayssam.
M-am radicalizat în ultima vreme pentru că unii prea ne iau de proști și cred că, dacă le răspundem cu civilitate și bun simț, înseamnă că își pot permite orice. Tocmai din pricina nivelului de dialog de pe acest blog, a grijii de a asculta și alte opinii, a deschiderii accesului la postarea de comentarii și celor de altă părere, ne trezim din ce în ce mai des invadați de indivizi în misiune, care votează în haită și încearcă să manipuleze.
De-asta m-am radicalizat! Ca să le pot spune fără menajamente proștilor că sunt proști, (unii făcuți grămadă, alții mai aerați), să-i pot spune verde în față unui manipulator de profesie că este idiotul momentului pentru că încearcă să culpabilizeze jandarmeria că nu a intrat în forță în manifestanți pentru a-i ține pe trotuare, să-i pot transmite fără metafore Laurei Kovesi să-i fie rușine pentru că a incercat să ne prostească în față că DNA a acționat cu promptitudine în cazul Mircea Băsescu când toată lumea știe că DNA avea incă de pe vremea lui Iacobescu dovezile mitei lui MB dar a preferat să mușamalizeze cazul, nu să-i dea curs s.a.m.d.
M-am radicalizat ca să pot rezista asaltului îngrozitor de minciuni, contrafaceri, diversiuni la care mă supun și ne supun profesioniștii în astfel de mizerii ai lui Traian Băsescu, fanii lui iraționali, croiți cu aceleași defecte de fabricație ca și cel căruia se închină.
Dar mă voi deradicaliza după alegeri și să vedeți atunci ce băi de metafore vom trage împreună, ce blog literar „“ artistic vom frecventa. Mai e puțin dar trebuie să rămânem vigilenți, concentrați și, mai ales, curați în gândire.
https://www.conteledesaintgermain.ro/de-ce-m-am-radicalizat-in-ultima-vreme/12-08-2014EditorialeAntena 3,Bercea Mondial,Crin Antonescu,CSM,Laura Kovesi,Mircea Basescu,Omar Hayssam,Ponta,USLApropierea alegerilor prezidențiale face să cadă măști, să se pună în mișcare strategii abjecte pregătite îndelung, să prindă viață amenințări, șantaje, lovituri sub centură. Totul devine pentru cei direct implicați un război pe viață și pe moarte, în canonadele căruia noi, simplii cărăuși de păreri și voturi, nu mai...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
Serenissime, sarutari de maini doamnei Lacatusu, ce a scris m-a facut invidios.
Acum intelegi, Luminatie, de ce m-am radicalizat si eu anti-noul PNL basist, anti-marioneta iohannis, ascuns de iepuroaicele makowey si woodrea? Intelegi dumnata de ce ma sterg undeva cu o marioneta teutona care, sub paravanul PNL, umbla de-a busilea pe la Cotro si se bazeaza pe voturile basistilor ca sa devine prese? Ca antibasist consecvent, eu o sa ma bat exclusiv pentru cei care au nevoie exclusiv de cele 7,4 milioane de voturi antibasiste, nu de alea basiste. Adica pentru Tariceanu si Ponta, ca altii mai buni n-avem la ora asta. Mare minune daca nu l-or agata si pe Victor Viorel. Imi place sa cred ca Antonescu, daca mai are o urma de barbatie si de patriotism in el, va face macar noncombat pentru iohannis, daca nu-i va pune o talpa cand i-o fi lumea mai draga. Linia frontului trece acum prin mijlocul electoratului traditional PNL.
In mod normal, protestul antenistilor trebuia sa treaca si pe la ambasada partenerilor nostri de sex oral strategic, dar mi-e ca dupa aia se umplea guantanamo, sau vreo inchisoare siaei secreta din Romanika. Nu ma bucur ca mi-au iesit profetiile, era clar ca buna ziua ce se va intampla cu Varanul dupa mesajele transmise de baidan si nulananula despre monopolul media. Bine, a avut si basexu rolul lui, ca s-a enervat dupa dezvaluirile care l-au atins la rude, asta-i la mintea cocosului. Cum care cosos? Cocosul Dorin, cel imun in fata legii ca si fosta sa parasuta, cu protectie de la ambasadele smecherilor, de la servicii si de la agentii statului de drepti. Sa fie limpede, cine fura pentru binele licuriciului, trebuie urgent imunizat, in timp ce capitalul national care opune rezistenta colonizarii trebe eliminat ca o masea stricata, ca cica pute-a putin. Executa-rea!
Hai, gata joaca, baieti. Trebe sa strangem randurile in jurul Antenei 3 si sa luptam pe viata si pe moarte alaturi de ea in astea trei luni, ca distractia abia incepe.
Ponta este un politician mai slab decat Adrian Nastase, dar mai viclean decat Nastase si Geoana.
Iohannis are o imagine insuficient conturata, dar nu de el insusi, ci de dusmanii sau prietenii sai.
Antonescu a devenit un paratraznet, atat pentru propriile greseli cat si pentru neimplinirile USL datorate lui Ponta (de la Kovesi-DNA la justitie care face executii sumare) si are prea multi dusmani pentru a avea sanse in acest an.
Socotindu-l si pe Tariceanu, avem candidati cunoscuti de la care nu putem astepta surprize placute, cu exceptia lui Iohannis care are trei luni pentru a ne convinge intr-un sens sau altul.
Surprize placute de la Iohannis???
„N-am fost la Base, am fost la vila Dante” zise impricinatul in timp ce masina lui intrase f. clar pe poarta spre resedinta lui Base. Deh, neamtzul cinstit care nu minte.
Iata ce scrie pe FB omul care traseaza linia celor care posteaza la foc automat pentru PNL,omul de incredere al celui care a dat bir cu fugitii :
” Nu voi vorbi despre evenimentele de ieri. Nu despre condamnarea lui Voiculescu deoarece trebuie să avem încredere în deciziile Justiției. Și nu despre confiscarea sediului Antenei 3 (la urma urmei, parte dintr-o Sentință judecătorească) deoarece, deÈ™i sunt apărător al Presei, ceea ce Antenele au câÈ™tigat în prețuirea mea de-a lungul bătăliei purtate cu regimul Băsescu, au pierdut cu deasupra de măsură prin atacarea nejustificată È™i plină de murdării jurnalistice a partidului È™i liderului meu (PNL È™i Crin Antonescu). AÈ™ apăra un trust media. De ce aÈ™ apăra un instrument de propagandă politică ? ”
……………………………………………
Adica Antena 3 era un trust media ce se lupta cu regimul Basescu si v-a facut posibila prezenta in Parlament,a facut o formalitate pentru ca orice neica nimeni cu relatii sus la partid sa ajunga parlamentar iar dupa cateva luni Antena 3 sa devina pentru acel „domn parlamentar” doar un instrument de propaganda politica caruia nu merita sa-i iei apararea ?
De ce a ajuns Crin acolo unde a ajuns (nici el nu stie precis unde) ? Uitati de ce !
Ultima metoda de lupta … daca macar ar fi ultima… a bashistilor este deghizarea! Da-da! Deghizarea! Isi pun barbi si mustati lipite cu coca, peruci, palarii mari si ochelari fumurii, precum si un sandwich fatza-spate scris mare pe ambele parti: ANTIBASHIST! Si apoi incep recitalul: „Se poate, draghe Conte, sa te dai tu cu stia… ce frumos si destept erai tu odata si ce-ai ajuns acum… cat te iubeam noi atunci si tu ne-ai inselat asteptarile!”… si da-i si lupta, si lupta si da-i!
Cum si-a dat seama un biet motan neinstruit in lupta de guerilla cu sobolanii sistemului? Pai, citind epistola doamnei Anca Lacatusu, Cercetator Stiintific… si urmeaza o lista lunga de titluri pe care ma jenez s-o reproduc. hehehe! Garfield, motanu de pe acoperis.
Doresc sa revin la articolul „Ferma animalelor de la DNA” si la citarea din minuta publicata pe portal.just.ro facuta de d”™Artagnan. Se face o insiruire de institutii care trebuie sa colaboreze in vederea recuperarii prejudiciului. La punctul f) se aminteste Garda Financiara. Dar Garda Financiara a fost desfiintata de peste un an si inlocuita de Agentia Antifrauda.Oare doamna specialista in spalare de bani sa nu fi avut habar ca aceasta institutie nu mai exista?Asta ma duce cu gandul ca respectiva minuta a fost conceputa cu mult timp inainte si s-a asteptat doar momentul propice al condamnarii. Pe de alta parte este greu de acceptat ca o liota de avocati au depus concluzii scrise doar pe o pagina A4. De regula sunt foarte stufoase. Au fost 12 inculpati. Inseamna ca in interval de maxim 24 ore, presupunand ca n-au dormit, cei doi judecatori au avut timpul necesar pentru aprofundarea lor si sa emita o condamnare in deplina cunostiinta de cauza. Lasand la o parte respingerea pe banda rulanta a tuturor exceptiilor invocate de avocati, aceste doua elemente sunt suficiente din punctul meu de vedere pentru a crea o foarte mare suspiciune, asta ca sa ma exprim elegant, fata de deznodamantul acestui proces.
Ca Antena uzeaza de toate mijloacele care-I stau la dispozitie nu ma mira .Cum nu ma mira ca regimul basist a uzat de toate mijloacele avute la dispozitie, disproportionat de multe, de a-l baga la puscarie pe Voiculescu. Dar Antena este o entitate privata. Pot sa ma uit la dansa sau nu avand la dispozitie telecomanda.Dar restul sistemului s-a consolidat din vina noastra. Atunci cand am vrut sa-l eliminam ne-am lovit de lasitatea liderilor politici.Si nici noi n-am avut taria sa iesim cu sutele de mii in strada.
Foarte corect ce spuneti.
Mai e ceva: se pare ca tanara si promitatoarea judecatoare proaspat promovata de la Tribunal la CAB s-a numarat printre invitatii Ambasadei americane cu ocazia 04.07.(stire aparuta in mai multe publicatii si neinfirmata). De ce oare? Ce merite deosebite au calificat-o pentru asa o onoare? Iacata ca , incet-incet, incep sa se lege .
Chiar daca voi fi taxat de cinic,voi spune ca „cui pe cui se scoate” respectiv ca raul nu poate fi eliminat decat prin mijloacele raului.Sau,si mai si,Raul nu poate fi eliminat decat cu sabia.Moral este suficient,totul este sa fie eliminat Raul.Fiindca,draga conte,democratia este un text in logica negativa in care dreptatea este a celui mai puternic.De data asta,Basescu si institutiile statului au fost mai tari decat micul imperiu politico-economic-mediatic al lui Voiculescu(care devenise stat in stat).In acest caz nu trebuie rationat pozitiv(in termeni de adevar,justitie,dreptate,etc) ci in logica negativa si anume:Raul trebuia eliminat.
Vezi si sfaturile d-nei Anca Lacatusu care parca mi-a citit postarile anterioare…
Cu aceeasi consideratie din totdeauna.
Cand un rau mai mic este eliminat de un rau mai mare se poate spune ca raul mai mare devine si mai mare.
Hi,hi,hi!Dar Raul mai mare este statul!Deci statul roman este Rau si imoral?Pai de aici ajungem la revolutie si anarhie,deci la o solutie nedemocratica(cititi si chestia cu Marele Leviathan,parca de Hobbes).Ne invartim in jurul cozii fiindca judecam incomplet.De fapt,oare am inteles principiile statului democratic?
lucica, esti printre putinii basisti care pomenesc de democratie dar bineinteles eronat. „democratia este un text in logica negativa in care dreptatea este a celui mai puternic” spui tu. nu lucica, democratia este atunci cand puterea este a celor mai multi. doar in statul de drepti, pe maidan in gastile de cartier sau in tari gregare dreptatea este a celor puternici. numai oamenii fara personalitate si gandire proprie se supun celui mai puternic sau chiar sunt fericiti cand cel puternic ii invrednicesc cu putina atentie si ii accepta ca slugoi. si slugoii atunci cand sunt pusi de stapanii lor sefuti dau tot ce e mai rau in ei.
in creierasul tau mic, crezi ca, „raul nu poate fi eliminat decat prin mijloacele raului.Sau,si mai si,Raul nu poate fi eliminat decat cu sabia.Moral este suficient,totul este sa fie eliminat Raul” uiti ca din punctul meu de vedere voi sunteti raul? sa zic ca trebuie sa va elimin cu sabia? sau sa-mi pastrez principiile si sa-mi doresc ca raul sa fie inlaturat doar respectandu-se legea drepturile raului (adica drepturile voastre) si pastrarea unui stat democratic? si bai crestin liberalilor 🙂 sustinatori ai statului minimal de drept sa stiti si voi ca stat de drept era si in regimul comunist si in cel nazist. adica legea lor era respectata cu forta.
Trecând peste obiÈ™nuitele tale invective ce nu-ți fac cinste, consider că avem de-a face cu un paradox aici.
Eu, „băsistul” de serviciu îl susțin pe liberalul Johannis pe care Antena 3 È™i-a pus tunurile în stilu-i caracteristic ( adică manipulare ordinară), iar tu, mândru liberal, îl propui lui Antonescu să se întoarcă spăÈ™it pe lângă un Ponta susținut de Antena 3, să devină o păpuÈ™ă manipulată. Și ne spui că te bate gândul să-l votezi pe Ponta PreÈ™edinte.
Dacă aÈ™ fi din fire suspicios aÈ™ presupune că pentru tine „radicalizare” înseamnă”jos masca”.
Eu declar aici sus È™i tare că-l votez pe Johannis. Dumneata?
Parerea mea este ca niciun politician nu merita atata risipa de energie,timp,nervi,etc. NICIUNUL! Intr-adevar , si acest spatiu a fost infestat de postaci ordinari. Daca nu ar fi bagati in seama cred ca s-ar sinucide,asa ca… un pic de cenzura n-ar strica. In ce priveste A3,da, asa stau lucrurile, a cazut victima a propriei sale prestatii : cand Ponta a semnat pactul,atunci trebuiau sa iasa la plimbare impotriva celor 2 ticalosi koabitanti. Nu sa stea s-o lalaie. Intransigenta si determinarea i-ar fi scutit de neplacerile de azi. Din pacate au preferat sa-l linseze pe Crin. Asta e. Sunt foarte dezamagit. Am obosit sa mai imi pun sperante. Cred ca un pic de liniste nu mi-ar strica. Cred totusi ca familia mea merita mult mai mult timp decat Gadea.
eu care mi-s departe de pasiunile vostre va spun ca Antonescu nu merita nici un cuvant … in aparare.
Imi aduc aminte ca la ultima suspendare a contribuit din plin la inflamarea canceleriilor occidentale cu declaratii aiurea ca mai aiurea nu se putea in acel moment. Un om de „stat” care se viseaza presedinte trebuie sa aiba o calitate imbreuna cu onestitate, MASURA. Ii lipseste de tot si dintotdeauna si mai e si influentabil (de unde mai putin ma asteptam) si superficial. E mai bine ca a iesit din „joc” pe mana lui si a neveste 😆
Ponta e ala care e … NU se gasete o persoana in tara aia, dupa 25 de ani, pe care sa o puteti sustineti?