De ce îi citesc, de ce îi privesc?
Una dintre cele mai intime È™i mai generoase forme de libertate este îndoiala. Nu costă, nu necesită exterioritate, nici alianțe, nici adversități, nici complezențe. EÈ™ti tu cu tine însuți, cu limitele È™i prejudecățile tale dar È™i cu dreptul înnobilant de a nu trebui să-ți cânți în strună cu orice preț.
În vreme ce totul evoluează în jur fără oprire, mintea noastră, ca să țină pasul, rezolvă pe bandă rulantă ecuații ale momentului. Îngheață „žmarea vânzoleală” la secunda procesării iar concluzia care rezultă nu este mai mult decât o fotografie. O fotografie a clipei, aÈ™a cum a prins-o sistemul nostru panoramic de sinapse. Complexă dar moartă. Aparținând, prin naÈ™tere, trecutului.
În toate diminețile È™i serile în care nu-mi fac alții programul, exersez îndoiala pentru adaptarea fotografiei clipei la un trecut mai apropiat decât ultimul, cel de ieri. Frunzăresc ziare, È™i altele decât acelea în care, îndeobÈ™te, mă regăsesc; privesc È™i la canale TV ce-mi hrănesc, de cele mai multe ori, exasperările. Și nu de puține ori câÈ™tig în claritate, fac sharful, văd lucrurile mai „žbrici”.
Pe principiul acesta citesc ori de câte ori am prilejul editorialele unor autori cu alte preferințe politice decât mine: Cristian Tudor Popescu, Ion Cristoiu, Andrei PleÈ™u. Sau întârzii, mai mult decât confortul digestiei mi-ar cere-o, la unele emisiuni TV moderate de RareÈ™ Bogdan ori Cozmin GuÈ™ă (reprezentând în ultimele luni forma cea mai contrariantă de cameleonism jurnalistic) sau la „žmilitarizații” împrumutați de B1TV de la EVZ, aflați toți într-o delicioasă confuzie de subordonare.
Cristian Tudor Popescu este iacobinul breslei. Văzând în binomul SRI „“ DNA un fel de atelaj bicefal al unei revoluții binefăcătoare, regeneratoare prin justiție, a sărit impetuos pe capra birjei, de unde o face pe Robespierre-ul intransigent. ÎÈ™i foloseÈ™te scrisul pe post de ghilotină (mai nou are È™i o emisiune săptămânală la televizor) È™i, sub masca lui de „žincoruptibil” care se mulțumeÈ™te cu o Dacie ponosită, salută abuzurile procurorilor È™i parteneriatul judecătorilor cu aceÈ™tia ca pe o necesară „žteroare iacobină”.
Ion Cristoiu, apolinicul de serviciu, pozează acum în milostivul care ține partea celor slabi È™i atacați din toate părțile. Și-a înfoiat ca o cloÈ™că penajul spițat deasupra căpÈ™oarelor inocente ale lui Traian Băsescu È™i Elenei Udrea, al căror ienicer cu manipularea a fost È™i pe vremea când aceÈ™tia se dovedeau cei mai puternici È™i cinici politicieni din țară. Dar ce mai contează asta? Doar nu vânăm principii, nici aure de martiri. Deconcertant este cum nevoile de moment ale acestui lucid, mândru nevoie mare de cumpătarea sa rurală, îl împing la contorsionări de bâlci, gen bărbatul de cauciuc oferindu-È™i singur un blowjob. Prea multe lupinguri argumentative È™i căderi în gol sunt prezente în publicistica sa politică pentru a nu se instala în subconÈ™tientul cititorului impresia de tendință nefirească, de făcătură prostitoare.
În raport cu evenimentele politice ale momentului, cu modul în care percep justiția practicată de binomul SRI „“ DNA, Ion Cristoiu È™i Cristian Tudor Popescu se dovedesc total antagonici. Fără însă a deschide, între ei, o polemică directă. Foarte determinați, fiecare pe zona sa de public, sunt ambii extrem de grijulii să nu-È™i intersecteze culoarele, să nu se atingă unul pe celălalt cu gloanțe rătăcite. Ce-ar fi de spus mai mult decât: bravi combatanți, bărbătească încleÈ™tare? Brenduri casante, ce-È™i respectă reciproc fibra vulnerabilă. Spectacolul, mai presus de lupta autentică.
Cu Andrei PleÈ™u e altceva. Debordând de pilde ca un rabin odihnit după sabat, acesta găseÈ™te mereu resurse în anecdotic pentru a-È™i împăna textele fie cu generalizări atenuante, fie cu particularizări agravante. Nu ținteÈ™te adevăruri absolute ci doar se delectează exersând tehnici de îmbrobodire. De-asta È™i poate fi citit cu plăcere, subiectivismul lui È™ampanizat umanizându-l, turmentând È™i predispunând la indulgențe ca pentru copiii răsfățați.
Față de singuraticii Cristoiu È™i CTP, vâslaÈ™i pe cont propriu, Andrei PleÈ™u ne-a obiÈ™nuit, la răstimpuri, cu țanțoÈ™e răbufniri de È™ef de gaÈ™că. Sare să ridice moralul echipei ori să pledeze pentru amicii neajutorați. Pune cineva reflectorul critic pe grupul „žintelectualilor lui Băsescu”? Îndată domnul PleÈ™u se metamorfozează în sepia de serviciu È™i lansează un editorial de camuflaj. Intră cu oiÈ™tea-n gard, pe la locurile lor de dat în spectacol, domnii Teodor Baconschi, Horia Patapievici, Gabriel Liiceanu? Iute le aplică domnul PleÈ™u o spumare cu înălbitori, urmată de-o tămâiere sau o sfeÈ™tanie purificatoare. Un adevărat episcop peste o eparhie de întreprinzători. Care îl recunosc de „žpreafericit jupân” È™i îl scaldă, la rându-le, în binefacerile plusvalorii lor mai mult sau mai puțin artistice.
La toți aceÈ™ti deținători de rubrici, aÈ™a diferiți cum sunt, găsim însă un lucru comun: credința fără fisură în propria lor iscusință cu pixul. Nu au nici cea mai mică ezitare în a se amăgi că-È™i pot convinge cititorii de orice bazaconie le-ar trece lor prin cap. De exemplu: Ion Cristoiu o prezintă pe Elena Udrea drept imaculata persecutată; CTP glorifică justiția lui Kovesi È™i Stanciu peste baremurile rezervate chiar È™i sfintei judecăți de apoi; Andrei PleÈ™u risipeÈ™te stil, imaginație È™i contrafacere pentru a portretiza cu trăsături umane un satir È™i cu virtuți elitiste o frăție de orgolii ce-a ajuns slugă la dârloagă.
De ce îi citesc pe toți aceÈ™tia? Pentru a mă îndoi È™i a învăța din îndoială. Pentru a mă bucura mai intens de profunzimile contrastului între buna lor credință È™i buna mea credință. De ce îi privesc pe unii ca RareÈ™ Bogdan ori Cozmin GuÈ™ă mai mult decât secunda trecerii cu telecomanda prin teritoriul lor? Pentru a nu pierde contactul cu formele cele mai fluide de convingeri È™i conÈ™tiințe.
Să priveÈ™ti în sus, spre repere, este motivant È™i, adeseori, dureros. Să priveÈ™ti în jos È™i în jur, la capcanele pe care ai reuÈ™it să le eviți, devine, uneori, reconfortant. De-asta-i citesc, de-asta-i privesc!
Comentarii prin Facebook:
Apropo, Plesu se autocaracterizează recent folosind expresiile altora (e plagiat monșer): omul tuturor regimurilor, sinecurist lacom, pupincurist lucrativ, nesătul consumator de ecleruri, băsist nevindecabil, străin de țară, mason, țigan, lichea, bătrân, gras, pofticios, nulitate umflată, veșnic aspirant la titluri, putere și privilegii. Ma rog, daca e sincer treaba lui. La asemenea calități postul de ambasador de la Paris i se potrivește ca o mănușă.
In fundatia lui Plesu Noua Europă dr. Constanța Vintilă-Ghițulescu, cercetătoare, a dat lovitura: este unul dintre beneficiarii finanțărilor acordate în urma apelului de propuneri „Consolidator Grant”, categoria „Științe sociale È™i umaniste. Proiectul intitulat „Lux, modă È™i identitate socială în Europa de Sud-Est (sec. XVII-XIX)” se va concentra pe ceea ce a însemnat luxul pentru elitele creÈ™tine ale Europei, dominate de otomani în perioada modernă timpurie, cu scopul final de a explica „europenizarea” acestei părți a continentului. Concluzii: 1. nu stiam ca europenizarea a inceput in epoca otomană, la noi se numea fanariotism si consecintele au fost dezastruoase si pe termen scurt si pe termen lung 2. văd ca sistemul PCR funcționeaza perfect si la Bruxelles, nu doar la Bucuresti 3. sincer nu vad utilitatea unui astfel de proiect, la ce serveste el, decat la păparea unor bani europeni 4. nepătrunse sunt nu căile Domnului ci mașinațiunile sinecuriștilor autohtoni amatori de posturi grase si bani publici cât cuprinde!
„Am facut 13 ani de puscarie pentru un popor de … i(h)dioti!” – Petre Tzutzea
Asta spune totul!
„Am facut 13 ani de puscarie pentru un popor de …idioti!” – spunea Tzutzea
Legionarii au fost singurii ROMANI ADEVARATI. Sau cel putin au aspirat la asta.
Exista in ADN-ul national o geana defecta care se numeste … TICALOSIE!
Uite-te in jur – nu ai cu cine si nu ai pentru cine!
Concursul national – cine e ticalos cistiga – este cel mai popular si urmarit show!
Si atunci ? Vindecarea porneste de la o celula, de la un cuib sanatos.
Citi isi dedica viata pentru insanatosirea neamului?
Si atunci ?… raminem doar niste bieti trecatori printr-o viata stearpa si schimonosita.
Ca sa rezum ce zice seful lui Porthos, Athos si Aramis: alde Plesu se uita cu talent in curu lui Basescu, CTP priveste cu talent in curu lui Kodruta, Gusa si su Nimeni ala ies din discutie (cacatii nu au ochi), iar tu te uiti cu manierism in curu lui Ponta.
Concluzie: fiecare cu curu stapanului sau, viata este greu, talentu inutil ca si manierismu.
De ce inutil?
Ptr ca toti sunteti prizonieri in aceeasi satra de nebuni.
Ti-am dat un like pentru ca ai un umor debordant. Ma bucur sa vad ca gazda inca te primeste pe blog, in ciuda stilului pe-alocuri jignitor.
Ce-ai spune, insa, daca te-ai uita in jur, la mancatorii de Wursti? Cu ce e satra care te-a adoptat mai de soi decat satra noastra de nebuni? Sunt mai procedurali, e-adevarat, dar gandeste-te la rezultat: lipsa de imaginatie care duce la mersul pe sina de tramvai. Traiesti intre legume.
Noroc cu infuzia de imaginatie pe care au adus-o turcii in Germania. Evident si „Emigrantii” romani. Voi dati o sansa acestei societati care si-a atins limitele.
Pacat ca nu te-ai hotarat sa traiesti in Romania. Pun pariu ca postarile pe blog iti dau satisfactia ca umorul tau e gustat. De noi, de romani.
@ alice
Umor debordant… Ce pacat de asemenea confuzie. Pe Gandul semneaza SorinT si e veninos, rau, dezgustator. A recunoscut ambele nick-uri si m-a invitat… mai bine nu spun ce.
Eu sincer ii privesc pe toti, dar pe toti care’i privesc, din masochism.
Hai sa mai bag un offtopic: Remarcabila, chiar extraordinara emisiunea din seara asta unde am vazut cateva fragmente din reportajul rrom-romanilor din Suedia.
Extraordinar ce bunatate capata oamenii cand au un trai decent. Stiam acest fapt, traiesc in Canada de 15 ani, evident eu nu cersesc, sunt software enginner, insa aici strainii nu cersesc, doar boschetarii canadieni, in marile orase. Eu train intr’un orasel mai mic langa granita cu USA, n’am vazut cersatorie de cand sunt aici. In Detroit, la 20km de mine, sunt evident, cam toti negri si explicabil pentru cei care au cea mai vaga idee despre istoria relativ recenta a orasului Detroit.
Ce’am remarcat si cred ca este extraordinar este reclama cersatorilor. Unde ati vazut niste oameni saraci, dispusi sa cerseasca sa vorbeasca atat de frumos despre oamenii locului care le dau din cand in cand, atat de frumos despre guvernantii acelei tari. Pentru Suedia, cersatoria rromilor e una dintre cele mai bune reclame pentru cel mai bun stat din lume, in acelasi timp una dintre cele mai periculoase, pentru ca reclama va atrage alti cersatori, iar bunatatea suedezilor se va transforma intr’o cerere de intretinere pentru o populatie din ce in ce mai mare. Paradoxul e absolut.
Bunatatea suedezilor s’a transferat cumva si’n comportamentul rromilor, care nu te intampinau cu smecherescul ” Uite la fraierii astia , ce i’am facut” ca in alte tari, ci multumeau sincer Reginei Silvia si vorbeau despre suedezi ca despre niste ingeri.
Evident, situatia din Suedia e o bomba cu ceas care v’a exploda cat de curand, nu atat datorita extremistilor suedezi, ci a faptului ca orice padure , chiar si padurile de cersatori are buruieni, buruieni care e suficient sa produca un viol, un cersator smecher cu mercedes, ori o crima. Si’atunci chiar si bunatatea suedezilor(care nu vor sa repuna legea impotriva cersatoriei pt ca toti oamenii sunt egali) isi va fi gasit o limita.
Insa situatia de moment e memorabila. Ca si emisiunea Antenei 3.
,,Cersatori,, care cersuiesc,mancat-as!
Desigur, Scandinavia, pamant romanesc! MalmÓ§, dragostea mea! Si, ca la orice dragoste, violul pluteste in aer, nefiind decat o problema de timp si conjunctura. Regina Silvia va fi usor jenata de asemanarea numelui ei cu cel al printesei din tagma romulanilor. Extremistii vor ajunge rapid la putere, vor fi condamnati la CEDO pentru rasism si vor plati indemnizatii tzapene tuciuriilor, astfel incat fiecare sa poata cumpara case de la suedezi. Vor fi criticati si la ONU, vor avea loc peste tot demonstratii ample, in care tiza reginei Silvia va urla din toti bojocii: ! „Afara, afara, cu suedezii din tara! (Utanför, utanför, med svenskarna i landet !… pentru necunoscatori) Haordé, frumosilor! Plecati dracu in Rromanica, poate va mai cilivizati si voi!” hehehe! Gm!
Plecând de la mărturisirea dumneavoastră: „žÎn toate diminețile È™i serile în care nu-mi fac alții programul, exersez îndoiala pentru adaptarea fotografiei clipei la un trecut mai apropiat decât ultimul, cel de ieri”, mi-aÈ™ permite, cu îngăduința dumneavoastră, să extind puțin sfera reflexiei, pentru a înțelege mai bine unde suntem cu adevărat, noi, românii trăitori în anul de grație 2015.
În fond, jurnaliÈ™tii, analiÈ™tii politici È™i „žvectorii de opinie” contemporani, din rândul cărora ați dat trei exemple reprezentative, fac exact ce făceau, cu mai bine de trei sferturi de secol în urmă, Pamfil Șeicaru, Stelian Popescu È™i Nae Ionescu: explică realități contradictorii, încearcă să formeze opinii È™i se străduiesc să determine implicarea indivizilor în viața cetății. Diferența între unii È™i alții este colosală!
În România interbelică, talentul, curajul È™i iscusința le-a adus celor trei personalități menționate de mine, celebritatea È™i, odată cu ea, averi considerabile. Dar au È™i lăsat ceva în urma lor! În vreme ce Pamfil Șeicaru a impus un stil jurnalistic, a ridicat cladirea „žCurentul”È™i a ctitorit mânăstirea Sfanta Ana de lângă OrÈ™ova, Stelian Popescu a consacrat cel mai popular ziar interbelic, a ridicat clădirea „žUniversul”, dar È™i o biserică, o È™coală È™i un dispensar, în satul natal, iar Nae Ionescu a fost mentorul È™i călăuza generației de la 1922, însetată de dreptate È™i adevăr.
În zilele noastre, stai È™i te întrebi, oare ce lasă în urma lor Titanul din GăgeÈ™ti, ÎncruciÈ™ătorul Presei româneÈ™ti sau Mandarinul Savarină, în afară de găina care naÈ™te pui vii, un morman de sintagme macabre țâÈ™nind ca lăcustele printre fălcile încleÈ™tate sau sughițurile comice ale rubicondului „žrabin” ghiftuit?
Mai nimic. La urma urmei, la ce te-ai putea aÈ™tepta de la „žformatorii de opinie”, menționați de dvs. È™i înzestrați cu logică de excroc, încrâncenare de securist È™i burdihan de milițian? Iaca, niÈ™te jalnici epigoni, ce nici nu merită a fi băgați în seamă! Fiindcă mă tem că, a înghiți zilnic câte o doză, fie ea È™i homeopatică, din otrava clocită a acestor ticăloÈ™i, ar putea fi un demers periculos: în loc să producă salvatorul antidot, ar putea crea o dezagreabilă dependență pe termen lung! Precum fascinațÃa sordidului.
Văd conte că te-ai adâncit È‹n meditație, nu poti să negi talentele celor trei personaje-CTP, Cristoiu,PleÈ™u- È‹n ale scrisului, chiar dacă dacă nu eÈ™ti de acord cu opiniile lor sau cu comportamentul lor, dar alte teme mi se par mai interesante, spre exemplu un articol despre meritocrație al lui Alina Mungiu. Principial Mungiu are dreptate, societatea noastră nu a fost È™i nu este construită pe meritocrație ci pe sistemul PCR(pile-cunoÈ™tințe-relații), È™i aÈ™a a fost mereu, greu de ieÈ™it din el, mai ales că È™i Occidentul are È™i el tare similare dar de proporții mai reduse, È‹nsă egocentrismul lui Mungiu, sprijinul ei pentru băsism si macoveism, criticile la adresa Academiei si altor vârfuri intelectuale È‹i aduc prejudicii de imagine, susține È™i unele aberații, cum ar fi ideea ca tinerii È™coliti afară, care au prin asta un atu important dar nu neapărat un merit, să fie promovati imediat È‹n funcții de conducere, chiar ea se contrazice flagrant dând ca exemplu negativ pe Ioana Petrescu, absolventă de Harvard, care nu era bună ca ministru de finanțe, dacă ai absolvit Harvard, MIT, Chicago, Oxford, Cambridge nu esti automat un bun manager, cei care studiază afară-È‹n SUA È™i vestul Europei- sunt strict specializati È™i sunt de regulă bine pregătiți, dar nu pot ajunge directori peste noapte, nu au nici experiența suficientă, poate nici pregătire È‹n materie de management, Mungiu se laudă cu o publicație ISI È™i cu un indice Hirsch de 19, este scandal mare acum È‹n SUA È™i UE cu publicațiile ISI È™i indicii Hirsch, ambele devenite È™i pe acolo niste business-uri È™i chiar niste imposturi de primă mână È‹n destule cazuri, iar ideea că țara merge prost propagată de ea È™i Macovei pe la Comisia Europeană È™i alte instituții europene aduce mari prejudicii imaginii țării, deci cu patrotismul stă cam rău, È‹n schimb exagerează cu rolul SIE, care ar avea monopolul pe elita alternativă, pe komentatura de politică externă È™i chiar pe lângă prezident (e inconjurat de agenti SIE??), oricum tema meritocrației È‹n România impune o dezbatere mai largă pentru că avem prea mulți impostori promovați È‹n funcții de conducere, unii ajunÈ™i È™i ambasadori, È™i nu văd cum se poate realiza progresul rapid al acestei țări fără instituirea unui sistem bazat pe meritocrație.
„Să priveÈ™ti în sus, spre repere, este motivant È™i, adeseori, dureros. Să priveÈ™ti în jos È™i în jur, la capcanele pe care ai reuÈ™it să le eviți, devine, uneori, reconfortant. De-asta-i citesc, de-asta-i privesc!”
Conte, teoria È™i senzația asta ar fi mers dacă era Pământul plat. Cum el este rotund, problema devine complicată. Mă văd nevoit să-ți dau o veste tristă: pentru cei de pe partea opusă a globului, dumneata stai cu capul în jos, ca liliecii. Și cînd te uiți la ceea ce consideri că e”sus”, de fapt percepția pentru ceilalți din partea opusă este că te uiți tot în…”jos”.
Totu-i relativ, conte, totul este!
Siguranța asta a dumitale că ȘTII EXACT UNDE ȘI CUM TE AFLI, îmi seamănă cu siguranța unui cosmonaut din spațiu care ar susține că stă cu capul în sus.
CocoÈ™ilă avea o întrebare: „Pe ce te bazezi?”. Mai mult ca sigur că atât CTP cât È™i PleÈ™u sunt sinceri în demersul lor, aÈ™a cum, sper, eÈ™ti È™i dumneata. Și atunci, pe ce te bazezi că dumneata ai evitat capcanele, iar ei nu?! Pe suporteri? Ei au mai mulți. Pe un al 7-lea, al 8-lea simț? Pot susține È™i ei că au. Pe informații? Cred că au mai multe. Pe inteligență socială? Hai să spunem că sunteți egali.
Vezi conte, nu rămâne de fapt nimic în afară de o imensă subiectivitate. Și poate vanitate.
Pâmântul nu e plat… iar realitatea nu e… relativă. Doar logica pupinbăsiÈ™tilor retardați se contorsionează în funcție de… concluzii.
„De ce îi citesc pe toți aceÈ™tia? Pentru a mă îndoi È™i a învăța din îndoială.”
Tu ce articol ai citit?