Dan Barna, acest cocostârc cu genunchii moi
Când a ieșit la declarația de presă avea ochii injectați, ca după o lăcrimare a neputinței. Cu o seară înainte, la Ionuț Cristache la TVR, declara cu aroganța binecunoscută că cearta din coaliție e doar în capul „presei de marketing”, că „nici nu s-a pus vreodată problema demiterii lui Vlad”, că „această echipă e solidă și formată din oameni responsabili” care”¦ bla, bla, bla.
I-a spus și Ion Cristoiu și Cornel Nistorescu și mulți alții cu mintea la ei și vederea bună că a nega o evidență este nu doar o prostie, ci și o rușine.
Încheierea lui Cristache la acel interviu a fost premonitorie și amuțitoare pentru interlocutor.
- Ionuț Cristache: Cât credeți că va mai rezista această coaliție?
- Dan Barna: Își va duce la bun sfârșit mandatul de 4 ani, până va scoate România din criză și viața va reveni la normal.
- Ionuț Cristache: Mă abțin cu greu să nu râd”¦
La nici 24 de ore USR-PLUS își consuma consternarea și criza de nervi într-o ședință internă, în care bine că n-au fost acceptate armele de foc. Și așa, geamurile zdrăngăneau de urletele lui Dan Barna: „nu înțelegeți că nu vom mai avea majoritate?”. Se referea la vehemența lui Cioloș care, de la distanță, din convalescență, din fantasma lui că ar putea candida la președinție, cerea imperios ieșirea USR-PLUS de la guvernare. Ultimul lucru pe care și l-ar fi dorit Barna.
Revin la scena declarației de presă a lui Dan Barna: ochi injectați într-un cap mic, rigid ca un echilibrist pe picioroange, anunța cu o fermitate prost jucată ceea ce n-ar fi vrut nici măcar să audă, darămite să rostească chiar el: „USR-PLUS îi retrage încrederea lui Florin Câțu”. Scena m-a dus cu gândul la un cocostârc cu genunchii moi care, orice-ar face cu partea lui superioară, dacă nu-l mai țin telescopicele devine vânatul perfect.
Fără ochelarii săi himmlerieni, cu rictusul ironic din colțurile gurii acoperită de mască, părea un ostatic din scenele cu teroriști, transmițând un mesaj la ordin, cu pistolul în ceafă.
Toată povestea asta cu Vlad Voiculescu s-a încercat a fi un plan diabolic. În care Vlăduț, pe post de provocator, trebuia să testeze până unde merge lașitatea liberală. Cu doar o zi înainte, într-o ședință ce se anunța decisivă, liberalilor le-a fost frică să ia taurul de coarne și să ceară demisia lui Voiculescu, deși tragedia de la spitalul Victor Babeș era argumentul perfect.
Publicarea în Monitorul Oficial a vestitului Ordin, plin de capcane, fără înștiințarea premierului, la nici 24 de ore de la amintita ședință liberală, a fost o provocare grosolană. Cineva în staff-ul USR-PLUS, cel mai probabil Cioloș, a vrut să joace all-in. „Sunteți dispuși la orice compromis? Ia mai luați d”™aci!”. Dacă și această broască râioasă ar fi fost înghițită fără replică de comandamentul galbenilor (Iohannis, Câțu, Orban), puteam să vorbim acum despre consfințirea victoriei decisive a neo-marxiștilor asupra liberalilor. Nu prin umilirea lui Câțu ci prin consecințele gravissime ale Ordinului.
Aplicarea criteriilor din Ordin ar fi obligat practic toată România să traverseze Paștele ortodox în carantină. În ciuda înțelegerilor lui Iohannis cu Patriarhul, în ciuda promisiunilor lui Câțu că nu se va întâmpla așa ceva. Ceea ce arunca țara în haos.
Rămân la părerea că facțiunea PLUS din alianță a luat în calcul și varianta demiterii lui Voiculescu (ba, mai mult chiar, că a mizat pe ea). Planul echipei Cioloș fiind că se va retrage de la guvernare și va trece într-o opoziție agresivă, pentru a fructifica la maximum debandada ce ar urma.
De-asta urla Barna că nu vor mai avea majoritate. Pentru că Cioloș se încăpățâna să-și respecte planul său inițial.
Până la urmă au găsit formula intermediară (pentru moment) de a-și apăra onoarea prin cererea capului primului ministru.
Nu cred că Iohannis îl va sacrifica pe Câțu. Ar fi, in primul rând, înfrângerea sa.
Nu cred, de asemenea, că Barna se gândește vreo clipă să treacă în opoziție. Va face tot posibilul să-și păstreze privilegiile de vice-prim ministru și să-și consolideze avantajul față de Cioloș.
Probabil se va face un troc prin care liberalii să preia cartoful fierbinte al Ministerului Sănătății și să le dea în schimb usereplusiștilor un alt minister mai puțin complicat.
Nu exclud însă nici varianta ca Cioloș să rămână ferm pe poziția ieșirii de la guvernare și să anunțe că nu va mai susține în continuare un guvern condus de Câțu. O astfel de atitudine intransigentă va fi pe placul electoratului USR-PLUS, care este unul radicalizat și fără toleranță la semne de slăbiciune.
Ori, acceptarea de către Barna a continuării rămânerii la putere într-un guvern condus de Câțu ar fi considerată de ultrașii lui un semn de mare slăbiciune. Dacă nu chiar de trădare!
Mai avem puțin de așteptat!
https://www.conteledesaintgermain.ro/dan-barna-acest-cocostarc-cu-genunchii-moi/15-04-2021https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2021/04/barna2-500x136.pnghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2021/04/barna2-150x150.pngEditorialeBarna la Ionut Cristache,demitere Vlad Voiculescu,iesire de la guvernare,planul lui Ciolos,USR-PLUS retrage sprijinul lui CATUCând a ieșit la declarația de presă avea ochii injectați, ca după o lăcrimare a neputinței. Cu o seară înainte, la Ionuț Cristache la TVR, declara cu aroganța binecunoscută că cearta din coaliție e doar în capul 'presei de marketing', că 'nici nu s-a pus vreodată problema demiterii lui...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
@Robert -16.041
1.- „Orban, nu e deloc un democrat in sensul real al notiunii,…E nationalist dar nu are forta sa-si atraga poporul lui alaturi…..”.
Oare? G4Media/12.10.2020:”Fidesz deține 133 din cele 199 de mandate de deputat în parlamentul de la Budapesta.” Adica, 67%, adica majoritate absoluta!
2 & 3.-„…rusii NU sunt needucati in majoritate si „habotnicia” de care zici, e de domeniul trecutului…” „…cunosc bine… si Moskova si Skt. Petersburg (Leningrad)”.
OK, dar tu pomenesti de doar ce cunosti bine ( Moskova: 11,5 mil. si Skt. Petresburg: 4,9 mil).Pana la Rusia cu cei 146 mil. locuitori e o cale lunga, de cca. 130 mil. Prin ceea ce se cheama „tzara profunda”. Am avut curiozitatea sa vizitez, in Moskova,toate impresionantele manastiri din periferie. Deja nu mai esti pe Arbat sau pe Nevski Prospect.
Ce pate fi mai suculent decat faptul ca Prim Ministrul Romaniei Florin Vasile Zombie (= Citu, conf. min. Drula) tzine, a doua zi dupa de-numire, o sedinta de guvern, in care- l regasim pe min. „femeie depravata” (= Drula, conf. Dex.), luandu-si notite! Suntem pe maini bune. Si azi, si maini.
@ Robert – 16.04
Multumesc, ai aruncat prosopul la timp si m-ai scos din ring, luandu-mi locul. Poate ca trebuie sa ne facem o programare pentru a intretine acest „foc viu” ( N.N.) care, fara o atentie adecvata din partea noastra, mi-e teama ca se va stinge. Si-ar fi pacat, unde mai gasim atata inadecvare comportamentala la un site decent, care sa starneasca rumoare?
Ziua buna dumnevoastra si distinsilor dumnevoastra cititori!
Am urmarit si eu au atentia celui harsit destul prin culisele politici din Romania toata desfasurarea de scene care au trecut de la dramatismul poalelor puse in cap dupa plecarea lui Gulita la Paris si pana la simbolica lupta a lui Dandanache, „luptă, luptă si dă-i, si dă-i si luptă… si eu mă-nțeledzi tocmai acuma să remâi pe dinafară… fără coledzi!… Și cât p-ați, neicusorule, să nu m-aleg” … si „m’am ras”, inclestarea clanurilor papusarilor din spatele acestor fripturisti din politica romaneasca (ca atat a mai ramas) fiind la apogeu, in joc fiind miliardele grele, intersele externe mari, si o tara in totala deriva.
Speculand putin dincolo de ce ati scris si punctat foarte bine domnia voastra, opinia mea este ca decizia nu se afla doar in plan intern, sluga de la Cotroceni alaturi de sectiunea romaneasca a PPE aka PNL, trebuind sa faca jocurile Germaniei, in vremea in care Ciolos trebuie sa le faca pe cele ale lui Macron, atat Franta cat si Germania fiind in pragul unor alegeri al caror rezultate s’ar putea sa dimaniteze chiar UE pe fondul dezastruoasei gestionari a pandemiei, nemultumirile fiind in crestere peste tot iar curentul suveranist pe mare val.
Revenind pe scurt la ce se intampla in plan intern, opinia mea este ca lupta este castigata de Iohannis si sistemul din spatele lui, marxistii useristi fiind prinsi in acest moment intr’un cleste din care nu mai au scapare. Oricum incearca sa iasa de aici vor iesi sifonati, talibanismul promovat de ei ca noul mod de a face politica si pe care s’au cocotat pana in Parlament, este cel care acum le aduce si sfarsitul. Ceea ce s’a intamplat cu Vaicarescu nu este decat inceputul executiilor ce vor urma, in curand probabil ca urmeaza decapitarea restului de ministrii useristi si izolarea usereului in Parlament, care vor avea de ales fie intre a ciuguli cate ceva din ce le arunca Iohannis, sau sa fie anihilati de pe scena politica in ciuda spumelor pe care le face Ciolos, care urmeaza la randul lui sa duca un razboi fraticid in USR in incercarea de a ii lua capul lui Barna.
Triste este ca din tot razboiul asta intre fripturisti astia infami, noi suntem cei care suferim, dar cumva, poate ca suferinta asta era una necesara, poporul asta deschizand ochii doar abia atunci cand ii ajunge cutitul la os.
Vom vedea, cum ar zice regele chior in tara orbilor! 🙂
Toate cele bune stimate domnule Conte, atat dumneavoastra cat si cititorilor dumnevoastra!
off topic (sort of): daca prin cine stie ce conjunctura as fi nevoit sa pariez la meciul „finance vs. pharma”, categoria „big”, cel mai probabil as paria pe verde.
Am auzit una bună :
Alianța USR-PLUS e foarte supărată că V.Voiculescu a fost demis unilateral.
Și cum ar fi trebuit să fie demis? Multilateral?
Câteodată, unele comentarii din spațiul virtual au „calitățile” unui rahat care nu se vinde cu apă rece.
Multe muÈ™te sunt în extaz È™i votează „pro”. Iar acolo unde nu găsesc „calitățile” preferate, votează „contra”.
Sunt unii care numai la prostii se gândesc.
Americanii care o poartă pe dreapta sunt în pericol! Despre verighetă era vorba, pervers mic.
Revin la chestiile serioase.
În legătură cu proiectul de lege, aprobat în È™edința de guvern de ieri, privind infrastructurile informatice, inclusiv cele de tip 5G, lucrurile stau aÈ™a:
acest proiect de lege poate fi consultat la adresa „https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2021/04/LG-4.pdf”.
A se vedea art.6 și art.7, cu raportare la art.5 și art.3 aliniat 2, din respectivul proiect de lege.
DECI, de unde până unde reiese că guvernul (aÈ™a incompetent cum este, căci este!) a invitat PCC (chinezii) în casele noastre? Iar ai dat-o-n bară, alarmist mic ce eÈ™ti.
Pcc pt tine PPC-ist mic! Îmi e mila de tine, dar nu o mila keworkiană care sa te ajute sa nu te mai chinuie!
Asta e! Îmi dau seama ca expresia ‘i-am bătut de am făcut pe noi” ți se potriveÈ™te ca o manusa! EÈ™ti precum marxistii, negi evidenta! La câte Lugula ai luat tu Batman Batman!
Ai dreptate! Sunt pervers! Sadic! Deci Farinell încă ceva! Ia un diapazon, ca falsezi de zici ca eÈ™ti măgarul popii!
Conteee…..Conte!
Iar ți-a intrat în casă un puÈ™ti de pripas care cerÈ™eÈ™te atenție vorbind prostii.
Aaa!… Iartă-mă că te-am deranjat, Conte.
Bată-l norocul È™i galeria lui Dinamo să-l bată! Cât pe ce să nu-l recunosc.
E Psd-istu…e Muc cel mic!
Vai! În ce hal arată! Iar a încercat să-i fure mâncarea lui Rex. Și i-am tot spus: bă țâcă, nu te pune cu el că a fost patrulă canină pe graniță.
Roag-o tu, Conte, pe doamna Cris să-l coasă È™i plătesc eu costul operației È™i cafelele (dacă acceptă), la BucureÈ™ti, când mai vine în țară.
Farinelli tata! Nu ai bani de diapazon? Un bobârnac peste ureche È™i ai tonul!
Stii ca eÈ™ti un milog, nu? Te bagi în seama cu gazda acestui blog doar doar o sa iti ia partea!
Asta e! CerÈ™etorul tot cerÈ™etor! Doar eu te bag în seama milogule, restul iti dau cu tifla!
Sa ai un weekend plăcut!
P.S pt hernia aia iti recomand o doctorița de la spitalul sri! Face minuni! Sau iti e frica sa nu te bage ăÈ™tia direct la Antipa la categoria ” spuneți nu căsătoriilor consangvine”?
@Nucu Neagu
Te asigur ca nu am vreun fel de curiozitati in ce te priveste, doar constat: fie nu esti foarte OK la minte, fie Adi Cristescu, are extrem de multa dreptate cand presupune ca sub nick-ul „Nucu Neagu”, scriu de fapt mai multi!
Cand rational, cand pur si simplu nesimtit, te contrazici in afirmatii, aruncand venin spre ceilalti care comenteza pe acest blog, pentru ca nu sunt de acord cu tine.
Cauti cearta, cauti mizerii peste tot, cand nu le gasesti, le inventezi tocmai pentru a avea de ce sa te iei.
Cand nu-ti place ceva, ataci la persoana, crezand ca intimidezi.
Nu, nu intimidezi, doar produci scarba!
Dar se pare ca nu esti constient de asta si singurul tau mobil, e de a-ti impune parerile, chiar daca ele n-au nici o legatura cu nimic din realitate.
Care era rostul mentionarii doamnei Cris, in contextul postarii tale? Ai facut o obsesie pentru dansa? Ai vrut s-o provoci ca sa-ti raspunda tie, nemernicului care nu se poate integra nici macar in clasa celor de varsta lui?
OK, ai vrut sa ne provoci pe noi, pe Conte, pe mine, pe cei care cumva o cunoastem. Si?
In afara de mizeria pe care incerci s-o raspandesti, crezi ca putem vedea altceva?
PSD-istul greseste uneori, de cele mai multe ori are dreptate si tot timpul, dovedeste ca e onest. Greseste? O recunoaste, nu e nesimtit ca tine!
PSD-istul, Marian, Adrian Cristescu, eu, Cristina, Contele, multi altii, suntem mereu tintele voastre, pentru ca GANDIM si ne exprimam deschis parerile!
Chiar crezi ca ne poti/ne puteti dobora pe toti?
Ai aratat candva ca m-am contrazis in cele ce am zis, la cateva luni. Ii arati Contelui, ca s-a contrazis dupa cateva luni sau ani.
Si?
Contrazicerea asta pe care n-a contestat-o nimeni, e fireasca! Nu suntem roboti si lumea e intr-o continua transformare! Ce credem azi, maine nu mai poate fi valabil, pentru ca toate conditiile s-au schimbat! Si noi, ne adaptam atat existentele, cat si parerile, la schimbari.
Doar cretinii sunt consecventi, indiferent de imprejurari! Sincer, respect consecventa ta/voastra, in improscarea cu venin dar… noi, chiar nu suntem cretini!
Nu e departe momentul in care va trebui sa dam cu totii socoteala la ce-am facut.
Curiozitate: unde naiba te vei ascunde ca sa scapi? (vezi, am totusi curiozitati in ce te priveste!)
@Robert,
1. Eu i-am reproÈ™at niste lucruri Contelui. Evident, Contele a luat la cunoÈ™tință È™i a tăcut (ce altceva să facă un conte, nobil prin descendență…nu prin autointitulare).
I-au sărit în apărare, nitam-nisam, doi colegi de blog: unul folosind un limbaj obscen, celălalt apelând la ceva sarcasm. LE-AM RÄ‚SPUNS cu măsura cuvenită amândurora. Nimic mai mult, nimic mai puțin.
2. „Care era rostul menționării doamnei Cris…?”
N-ai simțul umorului È™i nici nu ai sesizat „mesajul” adresat lui Cris prin mijlocirea Contelui (posibilă, cel puțin teoretic).
3. Toate celelalte: că nu sunt ok la minte, că sunt nesimțit, că arunc cu venin, caut ceartă, caut mizerii, inventez mizerii, produc scârbă etc mă fac să încerc un soi de tristețe gândindu-mă că un astfel de om, in stare să construiască o imagine atât de deformată despre mine, este un prieten al doamnei Cris, È™i nu orice fel de prieten. Din câte am înțeles eÈ™ti un prieten drag.
4. „unde naiba te vei ascunde ca să scapi?”.
Dacă nu te referi la Judecata de Apoi, voi fi, ca întotdeauna în ultimii ani, în Drumul Taberei, la bulevard, blocul cu cel mai mare MegaImage (la parter) din cartier.
@Robert,
Simt nevoia să detaliez puțin „care era rostul menționării doamnei Cris..”
După cum È™tii È™i tu, doamna Cris nu citeÈ™te asemenea postări, dar Contele da. Pentru că el moderează toate comentariile.
„Mesajul” pentru Cris constă într-o ” ramură de măslin” întinsă cu sinceritate È™i cu ceva umor (să nu discutăm acum calitatea acestuia).
Și cum doamna Cris nu citeÈ™te aÈ™a ceva, dar Contele da, cel puțin teoretic e posibil ca mesajul de pace să ajungă la destinație prin intermediul Contelui.
Acum, dacă „nemernicului” i se va îndeplini dorința, vom vedea
@Robert E. Ene,
„N-am să intru în polemică cu tine..”
Ce spui, colonele?
Aprig È™i temerar ca un demn urmaÈ™ al marilor eroi de mucava: ai dat, apoi…stanga-nprejur È™i ai È™i spălat putina!
Să ții minte că tu ai dat buzna peste schimbul meu de replici cu Psd-istu, replici în care nu era vreo referire la persoana ta.
Înțeleg că văzând tu, acolo, menționarea doamnei Cris, ai simțit imperios nevoia să mă faci cu ou È™i cu oțet.
De aia am zis că nu-ți port pică. Dar nu credeam că un tip aÈ™a de aureolat se va coborî până la „fecale”!
Știi ce mă surprinde: însuÈ™i Contele, a cărui prețuire deosebită pentru doamna Cris nu poate fi pusă la îndoială, nu s-a scandalizat…poate pentru că nu era nimic ofensator la adresa lui Cris?
Eu nu-ți port pică, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Deci:
Ai o trupă de copii? Mai uÈ™or cu „fabricați” de tine (când e vorba de părinți, avem certitudine numai în privința mamei).
Știi ce spune Ion Creangă? Că la sărutat mai tot prostu’ se pricepe.
Și ai dreptate: las in urmă doar o umbră pentru că ai mei s-au dus de tineri.
Măi închipuitule , ai fost profesor universitar tot aÈ™a cum ai fost È™i arhitect?
Pe asta cu arhitectura ar trebui s-o lămureÈ™ti. Ori ai terminat facultatea È™i după 2 ani de meserie ai abandonat, ori ai abandonat facultatea după anul 2 de studii (caz în care nu-i cinstit să spui că ai fost arhitect, ci că ai incercat să devii arhitect).
EÈ™ti profesor universitar tot aÈ™a cum eÈ™ti avocat? Parcă acum vreo două luni de zile ziceai că eÈ™ti consilier juridic.
Măi închipuitule, avocat= profesie liberală, consilier juridic= contract de muncă= angajat.
Și treaba că eÈ™ti „lector în sistem” È™i-i înveți pe alții drept penal e de toată jena. Cu diploma de licențiat în drept luată târziu (apropo, câți ani de experiență ai: 3 sau 4?), cu cel puțin un examen de accedere în avocatură picat (altfel erai avocat È™i nu consilier juridic!), când ai avut timp să acumulezi expertiză în penal ca să-i înveți pe alții?
Ba te-aÈ™ întreba în câte cazuri de penal ai fost implicat, nu ca inculpat ci ca apărător?
Robert, tu vorbești de cinste?
Da, ai terminat Academia Tehnică Militară È™i da, ai un master È™i un doctorat la MIT. Pentru asta, jos pălăria!
Dar aici se oprește cinstea ta.
DeÈ™i ai devenit doctor în inginerie foarte de tânăr, iată că marea speranță a ingineriei aero a sfârÈ™it pe la 60 de ani ca un mărunt consilier într-un prăfuit orăÈ™el de provincie, angajat, probabil, la firma familiei.
Înțeleg, frustrarea-i mare.
Și încă ceva:
1. Nu te mai da mare cum că dacă voiai ai fi aflat identitatea Contelui. A încercat Dan Andronic (Evenimentul Zilei) È™i nu a reuÈ™it.
2. Tu È™i Contele: amândoi matematicieni, amândoi profesori…
Tu matematician? Doar daca ai un master în matematici. Probabil că-l ai, dar nu l-ai menționat încă. Cum de ți-a scăpat?
3. Nici mie nu-mi place să dau sfaturi, dar e bine să nu mă stârneÈ™ti.
Domnilor Nucu si Robert, iar ati inceput razboiul pe persoana fizica?
Va rog, daca e posibil, ignorati-va ca persoane si manifestati-va prin comentarii la temele propuse.
Multumesc!
Când ti-am zis moÈ™ule ca este o problema cu licitația 5G tu ai servit un citat din lege! Dacă ai avea o urma de decență ai spune aici( iar lumea ar aprecia asta) ca nu ai avut dreptate!
Nu tb sa îmi dai mie!
P.S deschide ochii, schimba ochelarii È™i citeÈ™te printre rânduri! Asta dacă vrei sa fii luat în serios!
Conteeee! Conte deveniti din ce in ce mai prolific, mai productiv in articole. Dar ce s-a intamplat? Dumeavoastra care aveati o cadenta aproape matematica la publicarea unui articol (personal imi schimbam lenjeria exact in ziua in care aparea un nou articol aici pe site), acum folositi mitraliera jurnalistica si radeti tot cu gloantele cuvintelor maiastru concepute.
Sunt fericit, de fapt suntem fericiti (caci formam aici un grup mare de cititori, aristocrati desigur, care de abia asteapta sa va cunoasca in oase, dar mai ales carne) ca iata, imaginatia, talentul, volumul lexical pe care luminatia Voastra il posedati, pe drept cuvant, si-a gasit tinta unica, am zice noi pe viata, si anume babardirea pluseristilor.
Dorim sa intelegem din gura dumneavoastra – adica nu ne uitam in ea, doar ascultam – aceasta revarsare de catecolamine pe care pasamite o suferiti cand vedeti un pluserist. Sunteti un fenomen, clar. Dincolo de mister, dincolo de meandrele existentei matematice a lobilor frontali ai aristocraticei fapturi, ne intriga involburarea, furia creatoare ce va cuprinde la vederea unui barnoi sau ciolosian. Doi dintre noi s-ar gandi ca nu ati face urat daca , sa zicem teoretic, v-am prezenta-o pe doamna Mao Oana Bogdan-Zedong . Dansii, adica baronul de Viagre si vicontele de Testonieux sunt convinsi ca astfel va veti rejuvena imporesiile despre plusere.
Va pup pe sceptru si ma semnez,
Ducele de Coucou, c’est moi
Apreciez umorul. Da, nu-i suport pe cei de la USR-PLUS pentru ca sunt anti-religie, fanatici, agresivi, mincinosi, demagogi, lipsiti de empatie… si as putea sa continui. Sigur, aceste „calitati” le gasim si la altii, din alte partide, dar nu pe toate impreuna si nu atat de exacerbate…
Retineti ca nu-i suporta decat vreo 900.000. Restul au fugit de ei ca de dracul. Dar stiti, cred ca astia ne vor face felul. Si atunci a ramas caterinca. Si asta-i trist… Cand o dai pe glume si bancuri inseamna ca esti invins si te pregatesti mental de robie. Eu ma pregatesc, dvs mai mai aveti puterea de a lupta.
Dar parca tot v-as mai sacai oleaca, din timp in timp.
Nu pot altfel. Imi plac articolele, dar mor sa va sacai. 🙂
Imi face placere genul asta de sacaiala. Chiar daca nu prea am timp sa raspund, o gust!
Ducelui de Coucou,
Nu, Luminăția Voastră.
Când o dai pe glume È™i bancuri nu înseamnă că eÈ™ti învins (ce înseamnă să n-ai suficientă experiență de viață!). Cand o dai pe bancuri È™i glume înseamnă că nu te mai temi.
@Nucu Neagu
„Nu, Luminăția Voastră.
Când o dai pe glume È™i bancuri nu înseamnă că eÈ™ti învins (ce înseamnă să n-ai suficientă experiență de viață!). Cand o dai pe bancuri È™i glume înseamnă că nu te mai temi.”
Pe bune??
Ce-ai fumat?
Pai, ori n-are suficienta experienta de viata, adica e un rahat cu ochi, care n-are ce vorbi on fata ta, ori are atat de multa experienta de viata, incat nu se mai teme de nimic!
Vezi, eu nu scormonesc in „scrierile” tale anterioare de acum un secol, ca sa constat ca te contrazici! Mi-e suficient sa citesc doua propozitii succesive scrise de tine, care se contrazic una pe cealalta!
Aveam 37 ani, am picat pe undeva in desert. Inginer, pilot, experienta, etc! M-a salvat un copil de 10 ani, Walid Fath el Rahman… Pentru ca EL STIA(!!!) cum sa traiasca acolo! Experienta LUI de viata, aia mica, de cativa ani, m-a salvat pe mine, cu experienta aia de viata, pe care credeam ca o am!
Defineste tu „experienta de viata”, in asa fel incat a ta, sa merite sa fie luata in consideratie!
Daca voi fi nevoit sa trec pe o sfoara intre doi munti, prefer sa-mi indrume pasii un copil de 10 ani care stie ce face, decat un Nucu Neagu care doar jigneste!
@Robert,
Ducele de Coucou a zis aÈ™a „Când o dai pe glume È™i bancuri înseamnă că eÈ™ti învins…”.
Eu am spus că Ducele are experiență de viață, dar nu suficientă. Pentru că dacă ar fi avut mai multă experiență de viață ar fi È™tiut că atunci când o dai pe glume È™i bancuri înseamnă altceva, È™i anume că nu te mai temi (nu-ți mai e frică).
Unde vezi tu că m-am contrazis?
Eu, unul, am crezut sincer, întotdeauna, că absolvenții de MIT stau bine la capitolul logică.
Și o să mai cred cu îndărătnicie aÈ™a ceva chiar dacă, foarte rar, pe uÈ™a celebrului Institut mai ies È™i „accidente”.
@Robert,
PS întârziat. Tu ai pus semnul egal între „nu înseamnă că…eÈ™ti cumva” È™i „înseamnă că…eÈ™ti altcumva”.
Asta ca să înțelegi unde ai greÈ™it, absolventule de drept, arhitectule, doctore în avionică È™i membru al atâtor altor comitete È™i comiții.
Al atâtor altor?
Mie mi-a sunat mai bine așa.
Cândva eram bun la gramatică, acum scriu dintr-o inerție bazată pe reguli de bun simț.
Al atâtor alte…nu-mi place cum sună, dar cred că e varianta corectă.
În rest, mă descurc, nu-i aÈ™a?
@Robert,
Am identificat exact unde ai greșit.
Ducele de Coucou: Când o dai pe glume È™i bancuri înseamnă că eÈ™ti învins…
Eu: Când o dai pe glume È™i bancuri nu înseamnă că eÈ™ti învins (ce înseamnă să n-ai suficientă experiență de viață!). Când o dai pe glume È™i bancuri înseamnă că nu te mai temi.
Ai introdus conținutul parantezei în enunțul principal. Rolul parantezei este acela de a-ți permite să faci o trimitere la ceva ce are legătură cu enunțul principal.
Acum, dacă citeÈ™ti omițând paranteza capătă sens pentru tine?
Între paranteze este o remarcă exclamativă care vizează insuficienta experiență de viață (părerea mea) a Ducelui, această lipsă de experiență nepermițându-i să ajungă la concluzia corectă, aceea că dacă o dai pe glume nu eÈ™ti învins ci ți-a pierit frica.
*********
Scuze pentru „accident”, absolvent, arhitect, doctor etc…..După ce mai făcut în toate felurile am simțit nevoia să mă descarc puțin.
Eu nu-ți port pică.
Sper că e reciproc.
@Nucu Neagu
N-am sa intru in polemica cu tine, pentru ca din experienta, stiu unde poate duce asa ceva: nicaieri!
Dar e necesara o corectare in afirmatiile tale relative la persoana mea, pentru ca chiar daca tu crezi ca stii despre mine mai multe decat stiu eu insumi, te inseli!
Nu sunt „absolvent de MIT” ci, doar am obtinut un Masterate si un Doctorate, de acolo. Ambele in „Aircraft Engineering – Jet Propulsion Option”.
De absolvit, am absolvit cursurile ATM. Nu, nu ATM-ul de unde-ti iei tu banii ci, ATM, adica Academia Tehnica Militara.
USR-PLUS-ul asta se afla acum in situatia unei curve ordinare, care dupa ce si-a tot dat jos din haine, in speranta ca cineva o va baga in seama, a venit pana la urma cineva, care i-a tras o palma peste fund si acum zbiara ca a fost violata.
Ba mai are pretentia si sa fie considerata fata mare.
Ironiile tale atrag mulți fani! Se vede din numărul de persoane care apreciază postările tale! Știi care e ironia maxima? Măcar americanii au ce purta! Catch my drift?
Am uitat sa adaug cui e adresat comentariul!
@ Farinelli!
„cel mai probabil Cioloș”
PITICU E PERICULOS!
piticu bubos e periculos!
https://www.tiktok.com/@beznamintii/video/6951074063527857413
Facand eu parte din mobilierul- staff de la Cotroceni( un dulapior, intr-un colt), i-am soptit Mai Marelui Dulap ca Sica – PM & Wiener – MS (un fel de Silvester & Andrei – apud A.Toma ) ar putea salva abatajul. Cu victime minime (ca si Citu e doar un Swarovski. Fals si el).
@coco.
Frumoasa observatie!
O remarca: Parca nu i-as amesteca cu ceilalti in acest hardau pe Viktor Orban si pe Putin, dar din motive ( grosso-modo) diferite: desi ambii nationalisti( adica opusul globalistilor citati), primul conduce democratic un popor catolic/protestant educat in spiritul libertatii/ libertate, spre deosebire de Putin, care conduce autocratic un popor majoritar needucat, ortodox-habotnic, care nu prea a cunoscut ce-i aia democratie in toata istoria sa
@Adrian Cristescu
Desi nuantele sunt infinite, in principiu sunt de acord cu tine, cand spui ca Orban si Putin n-au ce cauta acolo.
Difera motivele pentru care-ti dau dreptate, totusi!
1- Orban, nu e deloc un democrat in sensul real al notiunii, e mult mai apropiat de notiunea de aristocrat, crezandu-se parte a unei elite care are drptul sa determine soarta si viitorul natiunii pe care (crede ca) o pastoreste. E nationalist dar nu are forta sa-si atraga poporul lui alaturi si isi arata nationalismul, in primul rand, in afara.
2- Putin, le-a oferit rusilor mai multa liberate de expresie, sub toate formele, mai multa libertate, decat au avut ei in existenta lor documentata, de peste 5000 de ani! Nu e nici dictator, nici autocrat! E un tip extrem de echilibrat si care stie cat si cand sa intinda coarda. Si asta-l face periculos, pentru ca nu e impins de ura sau iubire in actiunile lui. Doar calcul.
Personal, n-am avut onoarea sa-l vad vreodata pe Orban dar au fost ocazii, nu multe, in care am stat de vorba cu Putin.
3- ai sa razi, rusii NU sunt needucati in majoritate si „habotnicia” de care zici, e de domeniul trecutului! Nu gasesti in Los Angeles sau in Reno, ceva ca СталинÑкие выÑотки, din Moskova! Asculta muzica actuala a rusilor si ai sa vezi ca am dreptate!
Pentru cine scormoneste in gunoaie, mentionez ca cunosc bine si Soho, si LA, si New York, si Viena, Paris, si Roma, si Moskova si Skt. Petersburg (Leningrad)
@Robert,
Este cea mai bună È™i succintă analiză făcută vreodată Ungariei lui Orban È™i Rusiei lui Putin.
Dungaciu crapă de invidie.
În rest, ai stat de vorbă cu Putin, ai stat de vorbă cu CeauÈ™escu (că doar zici că i-ai fost instructor de zbor), mai rămâne să te invite Contele la un coniac vechi È™i cât mai franțuzesc È™i gata…poți să te duci liniÈ™tit. Să te duci unde vrei tu
@ Nucu Naagu
Sunt bautor de scotch, nu ma cobor la cognac, indiferent de cat de vechi ar fi el!
Daca la un moment dat vei dori sa vorbim despre bauturi, o s-o facem cu mare placere din partea mea!
Eu am o trupa de copii, „fabricati” de mine, crescuti de mine si in primul rand, iubiti enorm, de mine! Tu?
Poate ti se pare ciudat dar asa cum imi iubesc eu copii, simt, stiu, ca si ei ma iubesc pe mine! Tu?
Eu, ca-ti place sau nu, las ceva in urma, ceva care sa reziste, nu doar o umbra sau o dara de fecale. Tu?
Eu, ca profesor universitar, am invatat pe niste copii, ceva din ce stiu eu. Matematica, fizica, mecanica, ce stiu si ce sunt autorizat sa predau. Tu?
Acum, ca avocat, doar lector in sistem, invat pe altii dreptul penal. Tu?
Invat de la toti, inclusiv de la tine! Asta e ce ne deosebeste!
Spre deosebire de tine, eu nu cred ca detin vreun adevar, cu atat mai putin vreunul absolut.
Daca maine mor, o sa mor cu frustrarea ca n-am invatat tot ce puteam si mi-era in fata.
Tu/voi, nu veti putea intelege niciodata frumusetea cinstei si a cuvintelor spuse fatis, fara ironii, fara ascunzisuri, fara mizerii.
Am spus-o si o repet: ai nevoie de conflict. Si cand nu exista, il creezi doar ca sa-ti satisfaci nevoia murdara de a improsca cu fecale.
****
Daca voiam si faceam ceva „sapaturi”, sigur aflam identitatea pamanteana a Contelui!
N-am vrut, nu vreau, pentru simplul motiv ca ideea unui tip gen „Don Quijote”, mi se pare fantastic de frumoasa!
A-i destrama magia, inseamna s-l aduce printre noi, moritori (e latina, daca nu te-au prins!) si… se pierde farmecul.
Am inteles ca, cel putin eu cu Contele, suntem inter pares, matematicieni, profesori, etc.
Dar ce ma apropie de Conte, nu e atat profesia, cat Omenia. Dorinta de a face bine, de a arata altora ce stim noi, ca 1+1=2 intr-un sistem cartezian si 1+1= altceva, intr-un sistem cu alte dimensiuni.
Tu, pari ca nu poti intelege altceva decat misunatul marunt printre fecalele cuiva, ca orice sobolan.
Nu suntem superiori nimanui, nu cautam sa ne impunem cumva, suntem doar Oameni. Cu bunele si relele noastre.
Nu dau sfaturi. Dar o sugestie, iti pot adresa: fie nu mai intra pe aici vreodata, fie, comporta-te ca un OM! Daca e ceva Om in tine…
Nucu Neagu 14-15.04 ( only for):
1. Omule, ma omori cu zile!
2. Daca textul din 14.04 e al tau, sunt intr-o grava eroare: nu tu scrii sub mai multe nume, ci mai multi scriu sub al tau: N.N.
3. ” Adrian Cristescu, unde ți-e onestitatea?”. Pai, iote-o colea ( ma bucur ca-mi dai prilejul sa ma autocitez )/13.04:”NICIUNUL dintre cei ce comentam nu suntem obligati sa avem solutii la problemele cu care se confrunta tara si pe care le comentam, cam necajiti; macar si pentru simplul motiv ca , vazand cum ni se prabuseste casa din cauza unui constructor tembel, nu avem noi solutia de remediere, nefiind de specialitate; dar avem dreptul sa-l aratam cu degetul pe incompetent si sa cerem despagubiri, atata timp cat casa se construieste pe banii nostri. Scuze pentru exemplul pueril pe care ti l-am dat, dar voiam sa fiu sigur ca-l pricepi”. M-am inselat si de data asta.N-a fost chiar cum credeam, nu tot ce-i pueril e si inteles.
4. Ai dreptate, poti sa-ti pui palaria la loc: nu i-am dat in judecata pe numitii ( stii tu cumva ca exista infractiune pentru mal-guvernare?), ci pe casierita de care vorbeai: dar nu pentru 10 bani in minus, ci in plus ( se poate numi mita). Pot furniza, la cerere, asistenta in domeniu.
5. Sincer, sunt sastisit de propria psihanalizare, ca sa-mi mai trebuiasca si a ta! E prea mult. Iar tonul vag inchizitorial in care-ti expui argumentele ma lasa rece( la figurat.Inca)
6.Oricum, iti multumesc pentru toate bunele intentii dovedite fata de persoana mea, ce m-ar obliga la vorbe la fel de frumoase in replica. Dar, nu pentru ca mi-ar lipsi, iti propun totusi s-o lasam balta si sa-i punem cruce ( nu Plus). Nu de alta, da’ s-ar putea sa ne dea Contele afara din casa si sa ne trezim ca ne certam in mijlocul strazii. Si n-ar fi frumos, ditamai oamenii suferind de sciatica!
Bye!
Adrian Cristescu,
Contele este nu numai tolerant, dar È™i cunoscător al firii celor care-i umplu casa. El È™tie deja că, fiind doi oameni serioÈ™i, nu vom lungi pelteaua off-topic.
Deci, pe scurt:
1. Mă bucur că te-ai autocitat reluând pasajul din 13 aprilie.
Numai că în 14 aprilie zici (cu referire la 13 aprilie): „…chiar încercam să te fac să înțelegi diferența între a-ți da cu părerea È™i a avea soluții la foc continuu…”.
Unde este încercarea de a mă face să înțeleg diferența?
Pentru că „a-ți da cu părerea” în contextul de față are înțelesul de a chibița tocmai pe marginea soluțiilor, nicidecum de a identifica niÈ™te vinovați È™i a le cere să plătească.
Ascultă-mă pe mine: tot ce e pueril e doar pueril È™i atât.
2. De ce răspunsul tău nu l-ai ataÈ™at comentariilor aferente antepenultimului articol al Contelui, acolo unde s-a desfăÈ™urat ultimul nostru schimb de replici?
Mi-ai răspuns băgându-te în față, în fruntea celor mai proaspete comentarii de pe blog. De ce?
Ca să capeți, probabil, vizibilitate când îl arzi pe moftangiu (oricum răspunsul era off-topic È™i n-avea de ce să intereseze pe alții în afară de noi doi).
E frustrant când tot încerci È™i nu-ți iese. Și este încă o dovadă de lipsă de onestitate.
Vezi tu, supraaprecierea are ca efect, printre altele, È™i o anume doză de suficiență, ba chiar de infatuare.
Să È™tii că-ți pot recomanda eu un consilier bun. Costul unei È™edințe nu e mic, dar merită.
Există o conspirație menită să le dea americanilor perversa, dar ce zic eu perversa, de-a dreptul decisiva.
Pentru că aici, la BucureÈ™ti, este buricul Pământului, locul unde Oculta plănuieÈ™te planuri, am aflat pe surse că se pune la cale decisiva decisivei: transformarea americanilor care o poartă pe dreapta în zombi.
Să fie cineva milostiv È™i să-i spună Obezului (atenție! a se verifica canalul de comunicare: să fie sigur, necompromis) să transmită de urgență la Washington informația. Americanii au o singură scăpare: s-o poarte toți pe stânga!
Cea mai frumoasa analiza pe care am citit-o in ultimele luni… Le intrece pe ale domnului Cristoiu, pe care, iarasi, le urmaresc.
De asemenea, am recunoscut echilibrul dumneavoastra emotional, caracteristic, cu care ma obisnuisem, si pe care in ultimele articole nu-l mai regasisem la masura asta frumoasa!
Mi-ar placea si mie sa am un spirit de observatie asa ascutit ca al dumneavoastra! 🙂
Va felicit, si va multumesc: E cel putin o forma curata de a-mi hrani intelectul, aceasta analiza a dumneavoastra, ca ce fac astia e si de ras si de plans in acelasi moment.
Sa va tina Dumnezeu mintea sclipitoare pe care o aveti!
Multumesc, imi fac placere aprecierile dumneavoastra, dar e prea mult!
Aripa macronista se pare ca e mai pornita împotriva lui Robinette! Astfel cum se explica înverÈ™unarea celui care băut urina marelui Guru, să plece de la măcelărie! Oricum demiterea lui Veve se suprapune peste altceva ce ne va arde peste ani! Legea 5 G! Și acum ma.intreb ca orice roman impartial: ejaculării lui veve este sau nu este pe bune, în sensul ca el este ars pt ca e un dobitoc cu dublu D? Sau este doar wag the dog pentru a ascunde ce urmează?
Sau e un combo care sa le dea americanilor perversa pe planul Ucrainei și pe planul Huawei?
Stiu ca exista un plan È™i din nefericire noi ne uitam cum alții ne duc de nas!
Excelent!
Deci guvernul azi a invitat pcc în casele noastre. După Wuhan flu urmează 5G! Sunt sigur ca ati citit ce prevederi are hotararea de guvern care legiferează licitatile 5G! NiÈ™te chestii de tot rahatul sunt cerintele pe care trebuie sa le îndeplinească Huawei în România! Dacă mă dau un pas mai mare în spate È™i privesc tot circul cu traficantul de citostatice, îmi vine sa râd la cât de dobitoc am fost È™i am mers după fentă. Lumea vorbeÈ™te doar de Ciufulici È™i de biciclistul, ceea ce mă sperie. Oare există un plan prin care noi suntem cobaii pentru a accepta China în rețelele 5G? E ăsta începutul sfârÈ™itului pentru nato? Pentru cei care cred că sunt doar un paranoic( sunt recunosc ….) vă recomand Coast to Coast AM cu George Noory! Sunt interesante podcasturile despre 5G. Trăgând linie È™i adunând, am fost din nou dobitoc( Postelnicu reloaded) È™i am mers după fentă.
@Psd-istul:nu-i spunem deocamdata ca
CHINA TREBUIE DISTRUSA!
nu-i spunem chinei!
@ maxtor! Nici nu trebuie! Ei È™tiu asta È™i o simt pe pielea lor! De aceea baga bățul prin mai multe garduri! Poate sare cineva la ei la scandal È™i atunci pot sa justifice în fata masei de orezari( care sunt fanatici) ca patria e în pericol È™i tb apărată!
Oricum gluma e buna! Ai un deget de la mine! Arătător! Cel mijlociu îl păstrez pentru Farinelli!
@ maxtor! Scuze!.Degetul mare! În sus!
Domnule Conte aratati-mi si mie niste OAMENI POLITICI la acesti neomarxisti( carevasazica)!
In politica romaneasca nu gasesti o mana de oameni politici!
Noi avem oameni pulitici!
Situatia de astazi a Romaniei este rezultatul puliticii facute de acestia!
Cocastarci,Bulisori,Drulisori,Strulisori,BatisTUTE, Salteliste, Bisisici-Tzurcane,Colaci si Ciolasi , Veorici,Petrovi, Minititulesti,samd!
Si peste astia un dulap zapsit de nimic, aroganta, goliciune,ipocrizie, nesimtire( daca gasiti un ceva bun in dulap sa-mi spuneti si mie sa nu mor prost!)!
Avem in fata o Romanie a pierzaniei!
O secureala ieftina care a scos in decor cea mai mare parte a oamenilor de bun simt si cu ceva carte si a facut loc la ceea ce se vede!
Mai bine naiba ar fuziona toti si ar forma ceea ce sunt :Partidul Securitatii Nationale si nu ar mai face teatru ieftin si atat de costisitor pentru bobor!
Ca ei , toti , au un singur stapan care-i papuseaza!
Pulitica romaneasca e un teatru ieftin de papusi care a costat boborul mai mult decat n-ar fi fost deloc!
In afara de faptul ca nu s-a intamplat sa nu mai fim ca tara,stat, oamenii pulitici din ultimii 20 -30 si-au batut joc de tara asta si boborul a asistat nepasator!
Tara arde si oamenii pulitici se piaptana!
Oamenii pulitici mici,mici,mici….
Aista-i o opinie!
USR-PLUS nu mai poate da înapoi. Vor ieÈ™i de la guvernare din cauză de Câțu.
Alegeri anticipate n-am avut niciodată È™i nici nu vom avea. Deci, guvern minoritar PNL cu Câțu p.m. (PSD va vota cu două mâini un astfel de guvern de frica unui p.m. liberal cu adevărat competent).
Parlamentarii, fie că sunt de la USR, fie că sunt de la PLUS, sunt toți cu Soros în suflet. Nu cred că va schimba măcar unu grupul parlamentar.
În ceea ce priveÈ™te electoratul USR-PLUS lucrurile sunt nuanțate.
„Gafele” lui Armand, Fritz sau V.Voiculescu au evidențiat nu numai diletantism ci chiar rea credință.
AÈ™a stând lucrurile, cred că până în 2024 grosul acestui electorat, format din simpatizanți, va migra către PNL È™i AUR, astfel încât alianței USR-PLUS, rămânându-i alături doar adevărații ultraÈ™i, va avea dificultăți în atingerea pragului electoral.
Domnule Conte , aceasta alianta PNL-USR…PLUS n-a aparut din spumele marii ci , a avut un creator si { parerea mea } , pana cand acel creator nu spune GATA , liberalii se pot pune si-n fund si-n cap ca…asa va fi , cum zice creatorul de la Cotroceni .Poate dumneata , poate altii mai informati dintre cititorii articolelor dumneavoastra domnule Conte , imi puteti spune cand si mai ales unde , intr-o tara democratica , intr-o tara libera din UE s-a mai pomenit ca , castigatorul { LA MUSTATZA FIRESTE } alegerilor locale si parlamentare , sa fie preferat unei coalitii formata din 3 { trei } partide unul dintre aceste partide fiind , nimic altceva decat o …asociatie culturala ? Sunt de acord cu dumneavoastra domnule Conte : Barna nici nu se gandeste sa treaca in OPOZITIE desii asta ar fi varianta cea mai buna deoarece stie ca , in cateva luni…USR dispare asa cum a aparut .Nu se stie care-i treaba la PLUS caci , cine-i cunoaste secretele lui Dacian Ciolos inseamna ca , cunoaste inclusiv secretul reaparitiei Vlad Voiculescu pe scena politica damboviteana . ” Publicarea în Monitorul Oficial a vestitului Ordin, plin de capcane, fără înștiințarea premierului, la nici 24 de ore de la amintita ședință liberală, a fost o provocare grosolană. ” Nu-mi pare nici o provocare si nici macar o gresala ceea ce-a facut dna. Moldovan . Pur si simplu , dupa ce numerosi medici si la fel d e multi influenceri politici , au declarat sus si tare ca ” ne aflam in stare de razboi medical cu acest virus ” ,domnia sa a actionat fix ca la razboi : a dat ordinul de lupta , fara sa-i pese de urmari . Nu le pland de mila astora care-au fost demisi ci , plang de mila acestui popor in cazul in care , Diana Sosoaca si AUR vor fi cooptati la guvernare in caz ca POATE , U.S.R. vrea sa plece asa cum se vorbeste pe la colturi .Sa dea Dumnezeu sa nu se-ntample…
Imaginati-va cam ce ar fi ajuns Barna si Ciolos, daca Europa si mapamondul
n-ar fi fost palite de aceasta interminabila criza de leadership, care a adus la putere o droaie de retardati si neispraviti
In cel mai nevisat caz, Barna vindea biciclete nemtesti undeva la marginea Sibiului, iar Ciolos cara rosii frantuzesti cu tractorul, din comuna Macron Oral in satul Macron Anal
S-a intamplat ceva pe la inceputul anilor ’90 – omenirea si-a pierdut vigilenta – si ne-am trezit intr-un cosmar din care nu mai gasim iesirea la liman, in care treburile publice sunt conduse de homunculi de teapa lui Jean-Claude Juncker, Emma Nicholson, Manuel Barroso, Charles Michel, Emmanuel Macron, Viktor Orban, Klaus Johannis, Boris Borisov, Ludovic Orban, Vladimir Putin, Marcel Ciolacu, Joe Biden