Scorul acestui articol
[Total: 526 voturi. Media: 4.8]

 

Ne pierdem identitatea!

Devenim amorfi. Haotici. Abulici.

Rupți de rădăcini. Fără lideri, fără direcție, fără filon național, fără solidaritate.  

O țară înseamnă o combinație unică de limbă, cultură, popor și vatră. Ia-i unul dintre aceste atribute și ai eliminat-o de pe hartă.

O țară e ca un om. Mai mult sau mai puțin școlită, mai bine sau mai rău îmbrăcată, hrănită, dăruită de la natură. Mai mândră sau mai umilă, mai respectată sau mai disprețuită.

***

Cum arată azi „žomul” România ? Vă place? Sunteți mândri de el? Ați ieși cu el în lume?  În stratificata Europă unită?

Sărăcia nu e neapărat un stigmat. Mulți știu să o poarte cu demnitate și astfel o transformă într-o virtute. Alții, însă, se grăbesc să lase capul în jos și să întindă mâna sau să o strecoare, haiducește, prin buzunare străine.

„žOmul” România a ajuns azi, din păcate, un abandonat și un disprețuit. Abandonat de ai lui, disprețuit de străini.

Când am fost acceptați în UE ne-am împăunat că ar fi meritul nostru și că, după decenii de izolare, ni s-a făcut, în fine, dreptate. Am primit drept la călătorie liberă și un rând de țoale mai curățele de la ajutoare, ca să nu speriem vestul cu apucăturile noastre mai necizelate, cu aspectul nostru mai de grotă.

Se părea că abandonatul și-a găsit o familie. Ce fericiți am fost cu toții atunci, inclusiv eu, de această „žreparație istorică”. Faptul că Traian Băsescu dădea deja primele semne de autoritarism intern nu crea panică. Chiar dacă are porniri totalitare, o să-l potolească instant Europa civilizată și democratică.

Așa ne ziceam și așa ne-am și luat-o!

Prima mare deziluzie, prima trezire bruscă la realitate a fost constatarea că prețul acceptării noastre în „žlumea bună” a fost unul mult mai mare decât cel oficial anunțat, rezultat din acorduri. Căci acestuia, cel popularizat, cu care ne împăcasem și părea echitabil, i s-a adăugat un altul, politic, mult mai subtil strecurat printre mecanismele de funcționare ale Uniunii. Și care ne împingea spre o drastică cedare de suveranitate.

Este vorba de modul de funcționare a grupurilor politice europene ce populau Parlamentul European.

Practic, marile puteri ale UE, Germania, Marea Britanie, Franța, asigurau, prin ponderea partidelor lor de dreapta, o majoritate confortabilă a PPE în Parlamentul European. Dar, ce să vezi, orientarea românilor la momentul acela și încă mulți ani după aceea a fost covârșitor spre stânga. Iar PSD, cel mai mare partid din România, s-a trezit afiliat grupului S&D, minoritar în raport cu PPE.

Astfel, deși opțiunea democratică  a românilor era majoritar pentru social „“ democrație, politicile europene, decise practic de PPE, se îndreptau într-o altă direcție.  Acest lucru era normal, asumat, și decepția de care vorbeam nu a venit de aici. Decepția a venit din abuzurile politicianiste inimaginabile generate de acest mecanism parlamentar.

Traian Băsescu, al cărui instinct politic nu poate fi contestat, a mirosit primul de la noi câte avantaje atrage, în noua schemă propusă de UE, afilierea la grupul politic european al celor mai puternici. Deși partidul lui Băsescu, PDL, era unul liberal, și fusese înscris inițial în grupul liberalilor europeni, Traian Băsescu a făcut toate demersurile și a reușit in final să afilieze PDL la PPE.

Din acel moment și-a asigurat un sprijin politic extern, care s-a dovedit, cu ocazia suspendărilor sale și a altor dificultăți politice interne, mult mai puternic decât opoziția PSD-ului și, ulterior, a USL-ului.

Mai târziu a făcut aceeași manevră, cu trecerea la PPE, și Crin Antonescu, în ultimele sale luni ca președinte al PNL.

Astfel, prin ingineriile mai sus descrise, România a încetat practic să mai fie condusă de partidele votate majoritar de români și a trecut, mascat, sub tutela PPE. Ceea ce este un abuz politicianist inacceptabil, pentru că desființează dreptul constituțional al românilor de a se autodetermina, de a decide ei, și nu UE, cine și spre ce să-i conducă în propria țară.

Aceasta a fost prima mare decepție provocată (mie, cel puțin) de aderarea României la UE. Toate convingerile mele proeuropene au început să se clatine când am văzut „žjignitoarele porunci ale lui Barroso pentru România „“ via Ponta” și, mai apoi, susținerea  deșănțată a lui Traian Băsescu pe perioada suspendărilor sale, cu patronarea unor mistificări incredibile chiar de la tribuna Parlamentului European unde Monica Macovei delira despre mai mult de un milion de voturi furate de PSD.

Lucrurile, însă, au mers din rău în mai rău, rolul PPE (de fapt voința Germaniei) de a conduce cu mână  de fier și fără scrupule România de la Bruxelles devenind unul de gauleiter (sau, poate, mai  corect, romleiter).

Decepțiile au continuat. Europa a închis ochii la toate abuzurile DNA și Laurei Kovesi, la toate încălcările de Constituție ale lui Klaus Iohannis. Înaltele principii și generoasele discursuri despre valorile democrației și respectarea drepturilor fundamentale ale omului nu s-au mai regăsit în repertoriul parlamentarilor europeni când li s-a cerut părerea despre protocoalele SRI „“ DNA, ori despre practicile procurorilor de elită de la Ploiești, ori despre nesocotirea repetată a Constituției de către Laura Kovesi ori Klaus Iohannis.  Mai mult, de parcă ipocrizia și imoralitatea lor ar fi fost virtuți, aceiași parlamentari europeni ghidonați de la Berlin și Paris au făcut oribile aranjamente de culise pentru a o numi pe Laura Kovesi șefa procurorilor europeni.

Să mai adaug la exemple de decepții și acțiunea „žsparanghelul”? În care cel desemnat să fie protectorul numărul 1 al românilor se dovedește, de fapt, un mărunt trepăduș în folosul fermierilor germani? Iar țara care conduce, de facto, Europa, îi tratează pe zilierii români cam după regulile coloniilor de muncă forțată?

Da, o țară e ca un om. Și orice om, mai ales unul părăsit și strâmtorat, cum pare a fi România contemporană, tânjește după o familie. Noi am crezut că UE este familia salvatoare.

Acum, după atâtea decepții (mult mai multe decât am amintit eu aici), gândul ne duce fără voie la acele odioase adopții, pentru organe, care am auzit că se mai practică de către bogații fără scrupule ajunși la ananghie.

Încă mai cred că UE poate acționa și spre binele nostru. Pentru asta, însă, ne-ar trebui un președinte patriot și altruist și niște politicieni care să ne reprezinte, cu adevărat, interesele.

Că se poate, ne dovedește Polonia. Hai să fim o clipă optimiști și să ne gândim mai degrabă la modelul polonez decât la adopțiile pentru organe.

https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2020/05/EU.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2020/05/EU-150x150.jpgContele de Saint GermainEditorialeabuzuri DNA LauraKovesi,aderarea la UE,BREXIT,deceptieGermania,eurosceptic,modelul polonez,Parlamentul European,PPE,protocol SRI DNA  Ne pierdem identitatea! Devenim amorfi. Haotici. Abulici. Rupți de rădăcini. Fără lideri, fără direcție, fără filon național, fără solidaritate.   O țară înseamnă o combinație unică de limbă, cultură, popor și vatră. Ia-i unul dintre aceste atribute și ai eliminat-o de pe hartă. O țară e ca un om. Mai mult sau mai...Blog politic si polemic