Scorul acestui articol
[Total: 188 voturi. Media: 4.9]

 

Rămân la părerea mea că stafilococul care a declanşat după decembrie ’89 infectarea galopantă a justiţiei din România a fost Monica Macovei. Nu Traian Băsescu, nu Laura Kovesi, nu alţi trepăduşi care s-au perindat apoi pe la “butoanele dreptăţii” (contribuind şi ei, ce e drept, la dezastrul pe care îl constatăm azi) ci procuroarea comunistă Macovei, caracterizată duios de însuşi George Soros ca fiind “o progresistă absurdă, un aliat indiscutabil al valorilor Societăţii Deschise”.

Împins de lobiul sorosist din jurul său, Traian Băsescu a numit-o în 2004 pe Monica Macovei Ministru al Justiţiei. De atunci s-a declanşat septicemia. Un furuncul cu agenţi patogeni s-a dezvoltat în jurul ei pentru a întreţine şi generaliza în societate infecţia sub formă de raţii de justiţie politizată. Dezvoltarea şi exploatarea arhivei SIPA a contribuit major la alimentarea cu puroi uman a acestui furuncul.

Reţeaua macovistă de agenţi patogeni hrănită financiar şi ideologic prin ONG-urile cu nume amăgitoare patronate de George Soros (Fundația pentru o Societate Deschisă, Asociația Pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinky (APADOR-CH), Fundația Friedom House România, Asociația Liderjust etc) a infiltrat la toate nivelurile parchetele şi tribunalele din România. Nume de procurori şi judecători “progresişti”, de fapt mercenari înrolaţi sub comanda Monicăi Macovei, au devenit curând notorii prin partizanat, incompetenţă şi abuzuri demascate de presa liberă. Cristina Guseth, Raluca Prună, Camelia Bogdan, Alexandra Lăncrănjan, Laura Kovesi, Cristi Danileţ, Oana Smith-Hăineală, pleiada de procurori de la DNA-urile de elită din ţară (Negulescu, Onea, Uncheşelu, Man, Ardelean) sunt doar câteva nume care îmi vin în minte la repezeala din comandoul sorosisto – macovist ce a metastaziat în ultimii 18 ani justiţia română.

E plină presa recentă de isprăvile scandaloase ale justiţiarilor cu soldă la care mă refer. O căutare pe Google vă oferă surse de documentare mai mult decât lămuritoare. Iată doar una dintre ele.

Pe mine m-a determinat să revin la acest subiect cazul Cristi Danileţ. Nu-mi amintesc ca acest domn judecător (lăstar din vestita pepinieră de cadre cu multiplă comandă a Clujului) să se fi remarcat prin vreo minimă performanţă profesională. În afară de exhibări bizare pe reţelele de socializare şi de atitudini de activism civic total în contradicţie cu statutul magistraţilor, nu s-a evidenţiat prin nimic.

Recent, în urma unor postări puerile pe Tik – Toc, a intrat în atenţia membrilor CSM care au decis să îl suspende din funcţie. Această suspendare a declanşat pe scena publică reacţii pe cât de disproporţionate pe atât de edificatoare în materie de găşti şi interese.

Brusc s-a trezit din letargia post pierdere alegeri USR adjunctul Dan Barna. Cu un discurs înflăcărat ca după o lungă aşteptare în frig, şi-a declarat indignarea privind suspendarea lui Dănileţ şi hotărârea de a face toate demersurile posibile şi imposibile, naţionale şi internaţionale, pentru anularea acestui abuz. Omul şi-a găsit un nou ţel pe linie de partid, luându-i faţa lui Dacian Cioloş care era ocupat cu demisia lui Florin Roman.

Ca la o comandă, după acest semnal de luptă s-au alăturat cauzei doi actori internaţionali extrem de apropiaţi intereselor şi influenţei lui George Soros: Ambasada SUA şi Comisia Europeană. Cuvântul de ordine în comunicatele de protest ale celor două instituţii era “îngrijorare”. Până şi ministrul Predoiu s-a hazardat să aprecieze într-un mod straniu situaţia: “CSM a riscat foarte mult cu excluderea lui Cristi Dănilet”.

Ce să fie, ce să fie? Toţi îngrijoraţii de mai sus să fi uitat din senin ce ne predicau ritos, din sculare în culcare, cum că au încredere în justiţie şi că hotărârile acesteia trebuie aplicate, nu comentate?

Sau să se fi întâmplat altceva? Ceva gen un ordin nervos transmis de sus (adică de deasupra Ambasadei SUA, a Comisiei Europene, a Ministerului Justiţiei, a USR) că dreptatea făcută astfel, împotriva unor interese superioare, nu se tolerează?

Cine ar fi putut da un astfel de ordin? Care să fie executat întocmai şi la timp?

Eu suspectez că însuşi George Soros, prin intermediul Monicăi Macovei, către caracatiţa lor.

https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2021/12/Danilet-Macovei.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2021/12/Danilet-Macovei-150x150.jpgContele de Saint GermainEditorialearhiva SIPA,caracatita sorosista,ingrijorare Ambasada SUA,ingrijorare Comisia Europeana,Monica Macovei,suspendare Danilet  Rămân la părerea mea că stafilococul care a declanşat după decembrie ’89 infectarea galopantă a justiţiei din România a fost Monica Macovei. Nu Traian Băsescu, nu Laura Kovesi, nu alţi trepăduşi care s-au perindat apoi pe la “butoanele dreptăţii” (contribuind şi ei, ce e drept, la dezastrul pe care...Blog politic si polemic