Complicitatea sinelui
(Acest comentariu a fost postat la articolul lui Andrei Plesu din Adevarul, intitulat ” Morala ca ideologie”, articol ce poate fi citit accesand linkul http://www.adevarul.ro/andrei_plesu_-_opinii/Morala_ca_ideologie_7_482421756.html
Jung: Sinele este o entitate supraordonată Eului, incluzând nu numai conștientul și inconștientul, ci și „scopul vieții”.
Când, comentând relația în care se complace cu actuala putere antinațională, l-am numit pe domnul Pleșu „un colaboraționist de omenie”, Dilema Veche m-a cenzurat contrapunându-mi argumente semantice iar mulți cititori m-au combătut reproșându-mi statura si statutul insuficiente pentru a-mi legitima o astfel de cutezanță de profanator.
Au fost reacții ca în fața unui gest impudic și nu ca în fața păcătuirii prin neadevăr. Pentru că, în esență, eu nu susținusem nicidecum că domnul Pleșu ar fi vreun ticălos, ci doar că este un om prematur impăcat cu slăbiciunile sale.
Articolul de azi al lui AP vine cum nu se poate mai convingător în confirmarea, involuntară desigur, a părerilor mele de-atunci. El este o reacție subtil – defensivă a unui intelectual proeminent, cu un subconștient culpabil, la presiunea tot mai mare a mediului civic. O presiune pe care „morala publică”, în virtutea unor „clișee luminate”, o pune asupra sa, cerându-i să renunțe la alibiul neutralității scârbite și să se implice și Luminăția Sa în „controlul balanței eticului împotriva clasei conducătoare”.
Am formulat „subconștient culpabil” deoarece doar o astfel de suferință a sinelui poate împinge la căutarea cu atâta obstinație, până la răsturnarea totală a preceptelor morale, de justificări plauzibile.
Pentru că, în ce alt mod ar putea fi interpretat acest editorial decât ca un fel erudit și mistificator de a pleda „Not guilty”?
Sinele domnului Pleșu, ordonator de credite pentru atingerea „scopului vieții” (ca să-l citez pe Jung), s-a încovoiat complice întru nepericlitarea eligibilității proiectului „Pentru o senectute burgheză”.
Doar astfel au putut fi prezentate în culori calde lașitatea și oportunismul: maimuțărind temeritatea „retorilor societății civile” de a se opune exceselor puterii, numind-o „ipocrizie pioasă”. Adică înțelegeti: cei care spun NU puterii sunt ipocriți, nicidecum „intransigenți morali”. Intransigenții morali, modelele, trebuind căutate dincolo, unde se împart privilegiile, printre miniștrii prezenți în toate guvernele de toate culorile, printre consilierii de taină ai satrapilor. „Înregimentarea oarbă” este meteahna opoziționiștilor (asta da enormitate!), nicidecum a modelelor pe care le girează domnul Pleșu prin laudele sale epice, cum ar fi Teodor Baconschi sau Sever Voinescu.
Morala adevărată s-o ține departe de ideologii „“ cum ne predă domnul Pleșu. Dar moraliștii adevărați nu ar trebui să se țină departe de cei care experimentează ideologiile pe pielea noastră? Mai ales cand le experimenteaza ca pe o turma de sacrificiu? Sau aceasta este o opțiune care se negociază?
https://www.conteledesaintgermain.ro/complicitatea-sinelui/18-05-2011EditorialePolemiceAdevarul,andrei plesu,Jung,morala,Morala ca ideologie,not guilty,Sever Voinescu,Teodor Baconschi(Acest comentariu a fost postat la articolul lui Andrei Plesu din Adevarul, intitulat ' Morala ca ideologie', articol ce poate fi citit accesand linkul http://www.adevarul.ro/andrei_plesu_-_opinii/Morala_ca_ideologie_7_482421756.html Jung: Sinele este o entitate supraordonată Eului, incluzând nu numai conștientul și inconștientul, ci și 'scopul vieții'. Când, comentând relația în care se complace cu actuala...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint Germain
Comentarii prin Facebook:
Vad o anumita exasperare din cauza atitudinilor critice asupra Dlui Plesu. Simt ca trebuie sa ma clarific: apreciez munca Dlui Plesu. Am ramas cu ceva din cartile domniei sale. Si inteleg ca demolarea valorilor cultural nu este cu nimic mai prejos decat daramarea fabricilor sau creditul d ela FMI. Genialii economist au descoperit cate de dependent e economia de atitudine, de comportamentul maselor, ori asta e ceva ce se modifica greu, e vorba de generatii, iar instrumentele cu care poti face ceva sunt educatia si cultura. Nu cred ca sunt rinoceri pe blog, care sa ii conteste opera fiindca nu il slaveste pe Crin Antonescu.
Imi permit insa unor colegi sa le reamintesc de Domnul Horia Roman Patapievici, bun prieten si parte a micii bande vesele. Si vechiul proverb, cine se aseaman se aduna. Indiscutabil remarcabilul HRP facea senin o lista cu tipologiile/motivatiile adversarilor excelentei si magnificentei sale: sunt prosti, nu inteleg. Sunt comunisti, il vaneaza pentru opiniile sale. Sunt invidiosi pe remarcabilele performante intelectuale. Si mai erau vreo cateva motivatii, nu le mai retin. Un amestec de autism si paranoia „¦
Nu cred ca doriti sa va aliniati la acest mare spirit in psihanaliza relatiei CSG si Andrei Plesu. Repet, este vorba doar de publicistica politica a filozofului. Si din toata echipa vesela, omul care intelege excelent politica si a servit public la cel mai inalt nivel este Andrei Plesu. De aici si acuzele noastre, pentru ca nu prea e cale de mijloc intre cinism si ignoranta.
Repet, ce se intampla in Romania de azi imi aminteste de QuaVadis. De lumea rafinatului Petronius si de crstinismul asumat de soldatul Marcus Vinicius. De unii care traiesc in lux si se scalda in sofisme si de alti care sufera sau servesc cu loialitate. Care lume a invins, o spune istoria. Si de asemenea valul de barbarism ce au urmat. Nu lumea cea mai rafinata, ci cea cu o infrastructura morala mai solida. Imi pare rau de distrugerea iminenta a lumii lui Petronius – dar va veni „¦ filozofia unui templar, a unui pescar, a unui vames „¦ cat timp a trecut pana s-a nascut in purpura un crestin ? Cati nobili au fost, cati filozofi, cati savant, ca erau si erau remarcabili s-au alaturat credintei ?
A vorbi despre cineva este și a te confesa. Vorbitorul este modelul contrapus subiectului de referință, ceva de genul „Eu așa aș fi făcut/aș face dacă aș fi (fost) în locul lui”. Cel mai simplu este să faci asta cu un personaj literar, schematic – construit pe Eu-NonEu. Oricum ar fi conceput, tot un alter ego este – ipotetic, desigur; idealizat ori, dimpotrivă, diabolizat – caz în care actul scrierii aduce a exorcizare (ori „doar” a defulare).
Complicat este, însă, atunci cînd „subiectul” nu e imaginar ci real – iar tu te socotești mandatat a-i fi un fel de îndreptar, de regulă – moral. Complexitatea nu sare-n ochi, e insidioasă, „dă tîrcoale”, gata să irumpă la prima întrebare de bun simț: Chiar crezi c-ai putea fi în locul lui?
„Ce mare lucru-ar fi?” – e, poate, primul tău gînd. Ce anume n-aș putea/n-aș fi putut eu face din ceea ce el face/a făcut?
Ei, dacă țîșnește răspunsul „Nimic!” – te-ai salvat căci e singurul deplin adevărat, indiferent de context, pur și simplu prin forța împrejurării că oamenii sînt diferiți între ei încă din stadiul de foetus. Diferență care „se agravează” contextual – prin întîmplările vieții fiecăruia.
Poate știți că orice confesiune neconvenabilă despre sine exprimă o sfidare – într-o deconcertantă multitudine de forme, de la „Așa sînt! Vă place? Bine. Nu vă? Asta e!”, pînă la „Ia să vă văd pe voi, cît adevăr puteți emite despre voi!”; și chiar „Acum, vă păcălesc îngrozitor (dar și teribil de amuzant.) Oare vă dați seama?”
Sfidare adresată nu doar celorlalți, căci e și autoprovocare – acolo unde sînt condițiile pentru dialogul interior, autoanaliză, autointrospecție – autocunoaștere, ce mai! Al cărei ultim scop este acomodarea cu sine cînd „împăcarea” nu (mai) este efectiv posibilă. Căci și sfidătorul recunoaște-n sinea lui că, din perspectiva lui azi, ieriul ar fi altfel tratat. Nu există luciditate care să n-aibă ce-și reproșa. (Dar există lucidități contextuale – uneori, iluzii de luciditate.) De genul „mă-nvinovățesc că, atunci, am hotărît să fac așa, nu altfel – și asta mi-a schimbat irevesibil cursul vieții”.
În ultimă instanță, e un fel de a te frămînta degeaba căci orice hotărîre importantă iei, la un moment dat, tot la ireversibil duce – și la tîrzie căință, nu? Nu neapărat fiindcă „ai greșit”, ci doar din regretul de a fi condamnat a nu putea cunoaște, vreodată, consecințele celorlalte alegeri. O recunoaștere a limitei tale umane – deloc plăcută, mai ales la un epicureic.
Pînă aici, pretența de a-i fi tu model propriului tău model (de succes, eventual) rămîne-n marginile decenței. Cu totul altfel stau lucrurile cînd îți „codamni” modelul, din perspectiva prorpiei tale concepții despre ce-ar trebui să fie un model. Proportions gardees, e cum l-ai critica pe Bunul Dumnezeu – ceea ce se-ntîmplă de-atîta timp și-n atîtea părți ale lumii creștine, încît nici nu mai seamănă a apostazie. Ba, rămînînd în sînul Bisericii, a lamentație aduce, ceva ce-ar putea fi exprimat și prin „De ce m-ai mai adus, Doamne, pe pămînt?”
Oricum ai da-o, nemulțumirea de Pleșu (Liiceanu, Patapievici, Cărtărescu, AM Pippidi) este nemulțumirea de a nu fi Pleșu (etc). Adică, nemulțumirea de a fi tu însuți. Se-ntîmplă caracterelor peste medie ambițioase. Ambiția e bună, nimic de zis, Dar și lipsa ambiției – din care eu am din belșug – își are oarece virtuți, precum aceea de mă-putea suporta chiar nemulțumit fiind de mine însumi. Unde sinele mi-e complice – asta așa e.
Nu înțelegeam unde vrei să ajungi cu excursul din prima parte, altfel interesant. Până când am dat de fraza ” Oricum ai da-o, nemulțumirea de Pleșu (Liiceanu, Patapievici, Cărtărescu, AM Pippidi) este nemulțumirea de a nu fi Pleșu (etc)” și m-am lămurit.
Un alt mod de a-mi transmite că nu agreezi foarte tare stilul meu de franctiror.
Cred ca intr-un raspuns anterior am incercat sa explic că decizia de a da replici unor formatori de opinie a fost luată din exasperare. Prea mulți oameni triști și resemnati în jur, abandonați de „spiritele superioare ale neamului”, pentru a nu încerca măcar eu, din poziția mea de nimeni, să le fiu alături. Să încerc a demasca ipocrizia și parvenitismul din atitudinea publică a unora dintre levantinii noștri intelectuali. Care, iată, când țara e pe ducă, fac apologia supunerii necondiționate, a non-protestului.
Te înșeli profund: eu nu-l critic pe Pleșu din nemulțumirea de a nu fi Pleșu. Ai încercat un sofism care, cel mai simplu, poate fi invalidat aplicandu-ti-l. Esti gata sa juri ca, de exemplu, atunci cand l-ai criticat pe Basescu ai facut-o din nemultumirea de a nu fi Băsescu?
Conform teoriei tale, toți criticii ar trebui disprețuiți pentru că, de fapt, spiritul lor critic este pus în mișcare de frustrare. Astept sa ma combati si la „frustrarea” mea de azi fata de Cartarescu.
În rest, mă bucur că ai rămas consecvent cu tine. Tu, prin atitudinea ta, ca și eu prin a mea, suntem cât se poate de onorabili dacă o facem cu onestitate, din eul nostru profund și nu din frustrare sau egoism. Si dacă o facem fără a încerca să-l desființăm pe celălalt. Ceea ce cred că se și întâmplă în cazul nostru.
Mă bucur că până la urmă ai acceptat că sinele îți poate fi complice. Foarte rar se întâmplă să nu-ți fie.
Trebuia să adaug „e părerea mea” dar am cam repetat asta, credeam că se-nțelege de la sine că-i o părere, nu o judecată, verdict, ceva atît de obiectiv încît inebranlabil.
Nu e vorba despre frustrarea „aceea” ci despre alta – o proprie așteptare neîmplinită. Toată polologhia dinainte avea menirea de a arăta că n-are rost să ai așteptări de la altcineva, că-i prea de ajuns să porți povara propriilor așteptări; că alții nu au cum face așa cum te-ai aștepta; că n-ai cum le demonta mecanismul cînd nici la al tău nu prea ai cum umbla.
Exemplul cu Băsescu nu merge în context. Eu n-am nici o treabă cu felul cum își exercită Băsescu mandatul fiindcă n-am avut cine știe ce așteptări de la el. Încă de cînd a fost suspendat, mă așteptam să dispară politic dar „clasa politică” a făcut lucrurile doar pe jumătate. Și mă așteptam să dispară nu fiindcă mi-era mie antipatic – așa, ar trebui să dispară cam mulți, chit că mă socotesc un tip tolerant. Ci fiindcă încălcase o regulă pe care o credeam sacrosantă, fie și-ntr-o democrație atît de originală ca a noastră – jurase strîmb.
Ai să citești, cîndva – sper că anul acesta – ceva despre jurămîntul de credință „față de țară și popor”. Mai ales, despre formula „așa să-mi ajute Dumnezeu”.
Înainte de a fi-ncălecat constituția și-a fi șters pe jos cu legile și Justiția, Băsescu a comis sperjur: potrivit legii, el nu avea dreptul de a candida nici măcar la o primărie comunală. Altceva era dacă venea și zicea: Bă, știți ceva? Am fost securist, c-așa erau vremurile – trebuia să fiu și securist ca să pot fi căpitan de cursă lungă. Or, eu lup de mare voiam să fiu, așa c-am înghițit tot, și mă mîndresc cu asta. Ce-ați fi vrut, să rămîn bișnițar la Constanța ori hamal în port? Ei, acu’ vin și vă-ntreb: Credeți că n-am să pot fi un bun președinte fiindcă am semnat cu Secu’? Eu o să vă arăt c-am să pot, numa’ voi să mă lăsați.
În loc de asta, a jurat strîmb – că n-a fost, că nu există dosar, că alea-alea. Și-apoi, a-nceput să-i frece pe alții pe chestia trecutului lor. Bineînțeles că, la pachet, a venit și șantajul total – cu DNA, trecutul comunist, tot felul de povești care numai pentru el nu erau valabile dar funcționau din plin pentru toți ceilalți, pentru a putea fi trecuți în rîndul dușmanilor poporului, apoi trași înapoi, în cel al servitorilor credincioși ai poporului. Cînd ei deveneau – încet dar sigur – propriii lui servitori.
Acum vreo 5-6 ani, am luptat și eu cu Elita – tocmai pe chestia asta. Și-am înțeles de unde i se trăgea „atașamentul”. Ok, ei sînt răul cel mai mic, dacă asta-i filosofia politică la români. Ei măcar vorbesc aceeași limbă cu Europa și-ntregul Occident, ceea ce contează enorm – aproape că numai asta contează pentru simandicoasa cremă intelectuală contemporană. Care nu se dă deloc în vînt după moralitate, pentru care ceea ce contează „cu-adevărat” este salvarea aparențelor. Ca-n cazul lui Kahn – nu că a sărit pe femeia aia ci că a ieșit scandal, asta-i este vina în ochii lumii bune.
Atata energie si ma intreb pentru ce? Ma rog, se mai dumireste lumea sa nu stea cu gura cascata cand (ne) vorbesc astia.
Cred totusi ca proiectul trebuie sa devina cum gandim la un maine mai bun si cum ajungem acolo. Cat despre minoritarii mintii, a-i ignora este cel mai bun tratament; in lipsa astuia, pusi la locul lor cu cuvinte putine si mers mai departe.
Din cauză de lene și comoditate personală 😀 nu am folosit diacriticele și, poate, comentariul nu a fost prea clar… Nu e bine „un adevarat”¦ Necolaiciuc al „sinelor” gandirii” – în legătura cu… profunzimile de om sau… supraom sau cu bătaie la titlu – „Complicitatea sinelui”! Se va citi „un adevărat”¦ Necolaiciuc al „șinelor” gândirii”! Șinele = metaforă, cu bătaie la CFR-ul pedist, căci Necolaiciuc ăla era/este membru PD – în caz că nu se știa, dar și la… drezina cu dileme străvechi și răsuflate a d-lui Pleșu… 😀
Sper ca i-am lamurit pana si pe cei mai „vigilenti” ca Andrei Plesu, impreuna cu SRL-ul sau „educativ”, nu este decat o… tentacula clientelara a actualei puteri-caracatita, un adevarat… Necolaiciuc al „sinelor” gandirii, un… Casuneanu al ideilor/ielelor! Pai, cum sa astepti de la o biata tentacula clientelara sa-si demaste propriul trunchi, sistem nervos ticalosit & stomacu’, mai ales stomacu’?! Sau sa-si puna cenusa-n cap, sau – Doamne, fereste! – sa-si acuze diverse parti din organism?! N-ati vazut ce a patit pana si un gigant al asfaltului si transporturilor – Casuneanu, adicatelea – cand a avut gandu’ al rau doar sa conteste o prapadita de licitatie?! S-a vazut prea clar ca… puscarie scria pe el, daca nu se… reabilita printr-un denunt, ceva, un act de „bunavointa”!
Ia uite ce chestie! Colegiul plescarilor oranj este finantat direct de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, recte de Guvernu’ tarisoarei:
http://www.nec.ro/fundatia/proiecte/uefiscdi.htm
Nu stiti ce inseamna UEFISCDI??? http://uefiscdi.gov.ro/
QED! Aici sunt banii dumneavoastra…
Abia acum am observat un detaliu interesant in lista aia de eterni bursieri… Oare Neamtu Mihai, cel admis – in urma unui INTERVIU – cu 104/14,85, o fi aceeasi persoana cu… dr.Mihail Neamțu, director științific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc din București)????? Nu m-ar mira deloc, vad ca-i o mare foame de teologi in partidul conducator si un nu mai mic… avant revolutionar de a plati cat mai competitiv tot felul de sicofanti mustind de… patriotism oranj! 😆
…nu ca s-ar potrivi neaparat, sau suta la suta pe tema de aici, dar as vrea sa aduc si eu in discutie parerea unui personaj notoriu, dinafara tari… poate ne ajuta intr-o oarecare masura sa intelegem anumite situatii…
cele 10 strategii de manipulare a maselor
…a cunoaste adversarul, a-i cunoaste tehnicile de manipulare, este o conditie sine qua non pentru a-l invinge, sau a i te impotrivi…
…lingvistul nord-american Noam Chomsky a stabilit lista celor „™”™Zece strategii de manipulare”, prin mediile de informare în masa…. evreul Chomsky printre altele a semnat o petitie pentru a apara libertatea de exprimare a lui Robert Faurisson (istoria acestuia e ceva mai lunga, dar e de ajuns sa mentionam ca e unul din cei care au negat Holocaustul)… pentru Chomsky, „™”™libertatea de exprimare este mai importanta decât orice versiune a faptelor sustinuta de ordinea stabilita, oricare ar fi raportul pe care aceasta îl întretine cu adevarul faptelor în sine”
…Chomsky analizand diferitele tehnici de spalare in masa a creierului, a definit lista care urmeaza:
1. Strategia de distragere în permanenta a atentiei publicului – departe de adevaratele probleme sociale, captivata de subiecte fara importanta adevarata…tine publicul mereu ocupat, fara nici „un timp pentru gândire”…
2. Strategia de a cauza probleme si apoi, a oferi solutii. – aceasta metoda se mai numeste si „™”™ problema „“ reactie „“ solutie”… la început se creeaza problema, sau „žsituatia”, prevazuta pentru a suscita o anume reactie a publicului, pentru ca tocmai acesta sa ceara masurile mai dinainte stabilite pentru a fi acceptate… ca exemplu: publicul ajunge sa ceara legi represive, în detrimentul libertatii pentru a se simti mai in siguranta”
3. Strategia „žîn degradeu” – pentru ca publicul sa accepte o masura inacceptabila, este de ajuns sa fie aplicata în mod progresiv, în „™”™degradeu”, pe o durata mai lunga… in acest fel, au fost impuse conditii sociale si economice absolut noi… somaj masiv, imigratie „“ invazie, precaritate, flexibilitate, delocalizari, salarii care nu mai asigura un venit decent, iata schimbarile care ar fi provocat revolutii daca ar fi fost aplicate în mod brutal….
4. Strategia actiunii cu date diferite – o alta maniera de a obliga publicul sa accepte o hotarâre nepopulara este de a o prezenta ca „dureroasa, dar necesara”™”™, obtinând acordul publicului în prezent, pentru aplicarea în viitor…. este mult mai usoara acceptarea unui sacrificiu viitor decât al unuia apropiat”¦ in primul rând, pentru ca efortul nu trebuie facut imediat, apoi, pentru ca publicul are mereu tendinta de a nadajdui „™”™totul va merge mai bine mâine” si ca sacrificiul cerut va putea fi evitat… in fine, aceasta maniera lasa publicului timp pentru a se obisnui cu ideea schimbarii, pe care o va accepta cu resemnare la momentul potrivit… Chomsky da ca exemplu trecerea la euro si implicit pierderea suveranitatii monetare si economice, acceptata de tarile europene între 1992 „“ 1995 si aplicata în 2002.
5. Strategia de a te adresa publicului ca unui public infantil. – cea mai mare parte a publicitatilor destinate marelui public folosesc discursuri, argumente, personaje si un ton absolut copilaresti, aproape debile, ca si cum spectatorul ar fi un copil sau un handicapat mental”¦ de ce oare ? …daca ne adresam unei persoane ca si cum ar avea 12 ani, atunci aceasta, prin sugestibilitate si cu o oarecare probabilitate, va avea un raspuns sau o reactie tot atât de lipsita de simt critic ca a unui copil de 12 ani” analizeaza Chomsky…
6. Strategia de a face apel mai mult la partea emotionala decât la gândire. – este o tehnica clasica pentru a opri analiza rationala si, deci, simtul critic al oamenilor… in plus, folosirea emotionalului deschide accesul la subconstient, pentru implantarea unor anumite idei, dorinte, spaime, comportamente etc…
7. Strategia de a mentine poporul în nestiinta si ignoranta – a face în asa fel ca poporul sa nu înteleaga tehnologiile si metodele folosite pentru controlul si manipularea lui… calitatea educatiei trebuie sa fie cât mai slaba, încât prapastia de nestiinta, care separa clasele de jos de cele de sus sa fie si sa ramâna de neînteles de cele dintâi…
8. Strategia de a încuraja publicul sa se complaca în mediocritate – a încuraja publicul sa creada ca e „bine” sa fie prost, vulgar si incult…. indoapa-l cu programe si emisiuni de tele-realitate, de cea mai slaba calitatea… niste dobitocenii monstruoase.
9. Strategia de a înlocui revolta cu învinovatirea. – a face omul sa creada ca numai el singur este vinovat de propria-i nenorocire, din cauza unei inteligente insuficiente, sau a capacitatilor si eforturilor necorespunzatoare… astfel, în loc sa se ridice împotriva sistemului, individul se subestimeaza si se învinovateste, ceea ce creaza o stare depresiva, având ca efect abtinerea de la actiune…
10. Strategia de a cunoaste oamenii mai bine decât se cunosc ei însisi – in ultimii 50 de ani, progresele fulgeratoare ale stiintei au sapat o prapastie crescânda între cunostintele publicului si acelea detinute si folosite de elitele conducatoare… multumita biologiei, neurobiologiei si psihologiei aplicate, „sistemul” a ajuns la cunoasterea avansata a omului, fizic si psihic… sistemul cunoaste individul mediu mai bine decât se cunoaste el însusi… aceasta înseamna ca, în majoritatea cazurilor, sistemul detine un control mai mare asupra oamenilor decât ei însisi… nu degeaba adagiului „nosce te ipsum” i s-a acordat o importanta ata de mare din cele mai vechi timpuri…
… ma intrebam, cate oare putem recunoaste in societatea romaneasca?
@excelsior, remarcabil post! Foarte interesant, un EVREU ne explica cum poate sa ne pierdem LIBERTATEA, cazand prada manipularii – sunt curios ce vor zice acum partizanii „protocoalelor inteleptilor Sionului”
Am uitat sa precizez ca „Fondul Social European” asta a fost inventat ca sa… indulceasca pilula crizei economice, sa ajute la crearea unor noi locuri de munca, nu sa-i tina pe unii toata viata cu burse, pana-si gasesc un „stapan” – de preferinta vreun reprezentant sau altul al „Statului” atotputernic – cat mai generos cu totala lor obedienta… Cazul lui Catalin Avramescu, tot un beneficiar de multe si felurite burse, inclusiv de la Colegiul NE, a carui prima angajare „in campul muncii” se pare ca a fost direct la Cotroceni, la aproape 40 de anisori… Nu-i vorba, ca si alde Mircea Mihaies are/avea (cu nevasta) o firma de training/RU si are expertiza indelungata in astfel de „proiecte” iluzorii, devoratoare de bani ioropeni… 😀
Asa ca, asta este: orice „confesiune” cu adevarat sincera a lui Andrei Plesu ar aduce blocarea scurgerii acestor fonduri – repet: ne-ram-bur-sa-bile si la care e posibil sa mai contribuie si Statu’ cu ceva 😀 – catre minunatul Colegiu „Noua Ioropa” si/sau catre fundatia aferenta!
P.S. Am observat demult ca orice institutie care vrea sa… sifoneze cat mai eficient diverse fonduri isi lipeste – obligatoriu! – de… blazon si (macar) o fundatie! 😀
Ca sa nu ziceti ca bat campii cu banii ioropeni, uitati-va la siglele de pe un document afisat pe site-ul colegiului (si fundatiei afiliate 😀 ) cu pricina, precum si la continut:
http://www.nec.ro/fundatia/nec/app_fell/nec_posdru_2011/Rezultate%20Etapa%20II%20NEC_POSDRU_2011.pdf
Mergeti pe urma banilor si veti afla… plescarii! 😀
Sa nu va asteptati de la Andrei Plesu la vreo recunoastere a propriilor erori de… simpatii politice! Singurul „defect” personal pe care si l-a recunoscut vreodata este „comoditatea”, marea iubire pentru confortul personal… Si mai sunt inca multe fonduri nerambursabile de „atras” la Colegiul Noua Europa, de pe la U.E. si aiurea. Pai, altfel, din ce sa mai imparta patriarhul nost’ burse confortabile catre cohortele de laudatori ai regimului basesc, catre viitorii ambasadori, consuli, demnitari?! Daca madama aia – Melania Mandas-Vergu sau cum o chema-o – a reusit sa „atraga” 4.000.000 (patru milioane) de euro pentru o bazaconie si pe un biet SRL, va imaginati cati bani ar putea atrage pe POSDRU (?) un ditamai colegiu… plescar de studii interdisciplinare (sau cam asa ceva)?! 😀
Conte,
Pe masura ce va citesc,ma bagati intr-un paradox din care nu stiu cum sa mai ies. Deoarece CSG este o entitate atemporala, nici nu pot sa va spun – „Conte, v-ati nascut prea devreme!” sau „Conte, v-ati nascut prea tarziu!”
Nu mai vreau sa fiu acuzat de encomioane, asadar, cititi-ma, dar nu nu va afisati cu mine!
Iubite Conte, manat de sagnele albastru si de panas, uitati un adevar esential: aveti de a face cu un Maestrul Minimei Moralia si al Limbii Pasarilor. Omul capabil sa deseneze cercuri pefecte in interiorul fiecaruia din noi. Asemenea lui Umberto Eco, lucreaza pe mai multe planuri. Deruta maxima, normal, vorbim de tatal sofistilor!
Si vorbim de o lume moarta, de imagini sterse in balta ploii de ieri. De mult sustin ca „A brave new World” se coace cu o temeinicie geologica. Am levitate de la „conflictul intre generatii” la izolarea adiabatica intre generatii. Si nu la nivel de comunicare, slava domnului, ci la nivel de sensibilitate”¦.
Domnul Plesu raporteaza iluziile lumii de ieri la virtejul lumii de azi. Ce a vazut, in imensa dansului intelepciune, prin anii „™90, in perioada sabatica a consumismului, cat de lipsite de substanta erau mitingurile. Devenise un fel de „excursie cu clasa”, sau retraire a unei a doua tinereti. Ceuita Dl Plesu este ca un pic mai de mult, Spiritul care il trateaza cu condescendenta a schimbat lumea. Si a schimbat-o din interior. Convulsii care erau interpretate ca „moartea capitalismului” erau de fat anticorpii lecuirii de al doilea razboi modial. Victoria Americii nu este una militara, ci una social politica. A fost in stare sa se reinventeze. Sclerozata, societatea comunista, organizata si logica a intepenit in stare de proiect. Cand am deschis ochii in lume era tarziu, lutele fusesera purtate, dilemele depasite, luptam DOAR pentru drepturile piticilor de gradina „¦.
Ce ne aduce viitorul? Probabil ceva nou, dar vechi in acelas timp. Cea fost, va mai fi. Nu RomaLand e singrul stat din lume in deriva. Si ceilalti cauta sa se redefineasca. In momentele de restriste (in primul rand materiala, care va ramane mult de acum inainte) se va reveni la principii si apostoli. Omul alb e sub asediu, ce va face? Scurta lui dominatie (nici 500 de ani) e déjà pusa la indoiala. Societatea moderna e o textura subtila, capitalizarea activitatilor care au dus la crearea lumii moderne are ceva din capilariatea platelor, loviturile de berbece vor distruge pe termen lung. Brutalitatea dumpingului chinez si agresivitatea intelctuala a musulmanilor ar trebui sa ne puna pe ganduri, nu la modul defensive, ci la cel creativ!
In fata acestor umbre, te agati de lucruri simple. E o sofisticare in lume de care ne putem lipsi. Ideologiile dogmatice si-au gasit sfarsitul intai cea comunista apoi libertarianismul fara limite.
Dncolo de tentatia evident de a vedea o parabol a partidului d eguvernamant in toata pledoaria, nu vreau decat sa concluzionez: poate asa se exeseaza democratia, Maestre. Armata incepe cu pasul de defilare, nu cu balistica sau psihologia.
Felicitari pentru acest text, nu doar plin de substanta dar si cu multe expresii memorabile.
Gramatica e varza -nu stiu cum s-a inteles ceva – hotarat, Oameni foarte inteligeni …
Conte,
si eu cred ca tentatia ta de a (psih)analiza prestatiile editoriale publice ale dlui Plesu se indreapta cu pasi rapizi spre calificativul de ”manie”.Nu c-ar fi ceva dolosiv in asta,nici macar nepotrivit,in fond este dreptul tau de a-l „ciupi” pe „maestru” de oriunde si oricand o poti face.Ramane de discutat,bineinteles,indreptatirea si valabilitatea criticiilor aduse.
N-am sa ma refer acum la acest aspect,desi un enunt abrupt si strivitor precum „…deși morala progresistă îi spune că greșește situându-se el, ditamai reperul de formare socială, în tabăra vătafilor societății, vătafi care oricum dispun de și așa prea multe și puternice instrumente instituționale de oprimare…” ridica prea multe semne de intrebare.
Plesu,in „tabara vatafilor societatii” ??? Chiar asa,fara nicio subtilitate,sau nuanta,tronc-hodoronc ? In fine,am zis ca nu la asta ma voi referi…
Ma voi referi insa la altceva,la citatul din „Usa interzisa”.Daca nu te-as banui de posesia unei decente si indestulatoare cantitati de onestitate morala si intelectuala,eu unul as fi trecut din nou peste noul episod nabadaios al relatiei tale cu Maestrul.Asa insa…
Iata contextul din „Usa interzisa”:
„Andrei este pesemne cel mai vesel om trist pe care l-am cunoscut vreodata….Numai ca bucuria taclalei,aparenta daruirii in ceremonialul petrecerii,indiscretia traita si justificata ca refuz al ipocriziei,senzatia pe care o lasa neavizatilor ca traieste ca o manusa intoarsa,mascheaza de fapt un eu distant,enorm de pudic si lesne de ranit…Jurnalul de la Tescani este un concentrat de inteligenta,rafinament si stil,dar nimeni nu va gasi in el nici macar urma unui drum catre sufletul lui Andrei.Autorul unui document presupus confesiv nu exista acolo ca individ.Imi imaginez uneori,pe fondul unei inhibitii intretinute,o spovedanie a lui si o banuiesc devastatoare.”
In acest context,Conte,nu te vei supara pe mine,sper,daca-ti voi spune ca plasarea acestui citat din Liiceanu in lumina unei presupuse conexiuni intre „convietuirea cu compromisul si spovedania devastatoare” este daca nu frivola,macar nepotrivita.
Nu este vorba deci,Conte,despre compromis si spovedanie,ci despre „cel mai vesel om trist din lume”.
Multumesc pentru citat, luc. (Poate si tie iti datorez unele scuze, asa, mai mici decat lui excelsior.)
Intr-adevar, si mie mi se pare ca Plesu ramane mereu distant. Dar nimic nu exclude ca intr-o presupusa confesiune viitoare, acest om trist sa admita ca a facut compromisuri. La urma urmei, constiinta ca ai facut si faci compromisuri ar trebui sa genereze o tristete esentiala si durabila, nu?
Atunci când descrii lumea de pe poziția centrului de gravitație (asta este un jurnal „“ sau ar trebui să fie „“ un „document confesiv”, cum îl clasifică și Liiceanu), a te extrage / elimina / refuza chiar pe tine, nucleul acestei construcții, din ea, fie din pudicitate, fie din vulnerabilitate, whatever reason you may have, arată și o formă de neîmpăcare cu tine, de neaderare deplină a sinelui tău profund, care te definește cosmic, la faptele descrise acolo, comise de provizoria-ți configurare pământeană.
Dece autorul, dacă tot s-a hotărât să scrie Jurnal, blocheaza GPS-ul când e vorba de a ne indica borne spre sufletul său? Cu ce ies eu din context luând de bun răspunsul unui om care-l cunoaște foarte bine? Bănuiala unei spovedanii devastatoare nu subânțelege existența unor dezacorduri majore în intimitatea tribunalului moral al celui ce se spovedește ?
Mai precizez o dată că, în ciuda acestei „marote de a mă lua de Pleșu”, cum mă încadrează InimaRea, în ciuda acestei „manii” de a « (psih)analiza prestatiile editoriale publice ale dlui Plesu », cum mă diagnostichezi tu, eu sunt și un mare admirator al scriitorului Pleșu. Chiar și acum, « când scriu ca și cum aș urla », pe noptiera mea se află două volume avându-l ca autor.
Percepția mea este că dacă Andrei Pleșu este vulnerabil la ceva, atunci este vulnerabil la propriile sale principii, pe care le încalcă prin comportament social și enunțuri.
Și cred că o spovedanie, chiar dacă devastatoare, l-ar reda pe pământeanul Pleșu sinelui său profund și ni l-ar reda și nouă, celor care l-am iubit și care încă îl admirăm pentru talentul literar. Teamă mi-e însă că asta ar însemna să renunțe la proiectul de care vorbeam ieri, « Pentru o senectute burgheză », sacrificiu care i se pare peste puterile lui.
Conte, nu vreau sa fiu vulgara. Totusi, senectutea burgheza ar trebui sa-i fie asigurata de agoniseala de pana acum si de succesul la public pe care nu prea il poate pierde, la talentul si priza lui. Sau oi fi gandind eu la o scara penibil-modesta… Dupa mintea mea, Andrei Plesu POATE indrazni o spovedanie, si ea ar fi devastatoare numai raportata la retinerea de pana acum, insa ar fi unic/superb/nemaipomenit-de constructiva pentru noi. Daca nu o va face, e fie pentru ca are obligatii serioase, fie pentru ca pur si simplu, in forul lui interior, i se pare intelept sa nu zdruncine status-quo-ul.
În viziunea mea, senectutea burgheză nu presupune doar instalarea într-un fotoliu confortabil, cu trufe și șampanie primprejur, cu prinosul de lingușeală al admiratorilor primiți în vizită cu parcimonie… Înseamnă și, dacă nu mai ales, inerție. Dulcea inerție a victoriilor trecute.
Spovedania devastatoare la care ne place nouă să visăm ar strica exact această inerție.
Am inteles, ai dreptate, Conte. Inertia face si ea parte din starea de confort, iar aparentele ne indeamna sa credem intr-un Andrei Plesu foarte bine instalat in confortul lui si iubindu-l mai presus de toate. Desi, parca pe ici pe colo, in textele lui, am avea si mici scaparari ca lucrurile nu stau asa de simplu.
Altceva, acum. Nu te mai „iei” de Plesu la fiecare articol al lui, ci putin mai rar, cu acelasi repros: e de partea puterii (si am fost de acord ca asa e). Dintre voi doi, pentru publicul larg el ar fi scriitorul si autoritatea, iar tu bloggerul si opozantul. Asa stand lucrurile, pentru internautii rebeli si amatori de lecturi succinte, tu ai fi preferatul. Spui mereu in chiar momentul cand il critici, ca il citesti intens si il admiri (si eu te cred). Recunosti ca unii dintre eventualii tai admiratori grabiti si radicali nu sunt in stare de gradul tau de disociere si ca nu faci decat sa le inlesnesti si sa le incurajezi o indepartare de scrierile celui criticat de tine? Iti asumi, fie si pentru un singur cititor al tau, ca Andrei Plesu nu va fi decat „un porc”, la urma urmei – cu ajutorul tau?
Mă gândesc că cineva dispus să despartă atât de tranșant apele precum acel cititor radicalizat de mine pe care-l presupui în raționamentul tău, nu ar avea din start datele unui degustător de Andrei Pleșu. Cum poți observa citind comentariile, radicalii anti-Pleșu mă dojenesc că aș fi prea blând, că aș putea produce confuzie, că sunt, la limită, duplicitar în această cauză. Ei erau deja radicalizați când m-au citit pe mine. Textele mele nu-și propun să transmită ideea, oribilă, că AP ar fi un „porc” și nici nu pornesc de la o astfel de prejudecată. Cei care sfârșesc în a crede asta sunt convins că au fost influențați anterior de alte lecturi (sau probabil de fapte ale lui AP care le repugnă) și nu de ceea ce le-am oferit eu.
La limită, nu pot exclude că s-ar putea întâmpla și ceea ce tu ai presupus ; dar asta în urma unei lecturi superficiale și incomplete.
Nu ai de unde sa cunosti consecintele ultime ale campaniei tale. Nu toata lumea care te citeste se si pronunta.
Si in acest caz ce-ar trebui sa fac? Sa nu mai scriu? Sa nu mai critic?
Ba da, ar trebui sa scrii ale cui sunt poeziile de la „File de cenaclu,” de exemplu. Ca-i vremea. : ))
Daca insisti… Ale mele.
Aha.
Complicitatea sinelui – cu cine, maître? Cu sine însuși, poate? Deci, dacă eu fac ceva -orice – sînt complicele meu la făcutul acela. Cumva, pic și de nebun fiindcă nu-mi dau seama că nu de unul singur l-am făcut ci-mpreună cu alt eu – sinele meu. Dac-aș da în doaga asta, aș putea ajunge a mă-ntreba: Dar eu cîți sîntem? Zicem c-aș fi mulți (îl băgăm și pe-ăl de pîndește din inconștientul colectiv – apud Jung – bine?) Mai vine-o-ntrebare nasoală: Cine-mi spune mie care sînt, cînd sînt unul din ăia care sînt? Păi, sinele-are trebui dar numai dacă mi-e complice. Dacă nu mie-mi e ci altui eu al meu, ce mă fac? O dau pe halo-cum-îi-spune, ori de bunăvoie ori legat și-nchis la glumeți.
Am citit articolul lui Pleșu – la care te referi – și n-am găsit nimic din ce-i reproșezi. Omul e intelectual de anvergură europeană, așa că e normal să se refere la fenomene europene, să ni le apropie în felul său. N-avem decît a le primi așa ambalate ori ba – dar de ce l-am blama pentru asta?
Nu că eu aș fi de acord cu tot ce spune el – cum ar fi ideea că morala e strict individuală, fie și practic dacă nu chiar teoretic. E scris în grabă, pentru cine știe că morala funcționează la tipul moral în sine – la imoral ori amoral, n-are cum, cît o fi ea de oficială. Iar a fi moral în sine presupune, oricum, un decent acord cu morala comună, cît ar fi aceea de plicticoasă, nivelatoare, găunoasă prin aderență mimică doar.
Ei, Pleșu asta ironizează – înregimentarea într-o morală de grup, pe o idee – dacă nu chiar ideologie – a cărei valabilitate e de pus sub semnul întrebării. Cum s-a tot dovedit – „din cele mai vechi timpuri și pînă azi” – ideile și ideologiile sînt sub vremi, chiar dacă-și trăiesc momente de atîta glorie că sînt suspectate de eternizare.
E vorba de relativizare, moncher comte, absolut firească la un intelectual sexagenar. Dacă n-ai avea marota asta – de „a te lua de Pleșu” orice-ar zice – te-ai putea bucura de o lectură plăcută, potrivită vîrstei noastre civile (din actul de identitate, zic).
PS: Am glumit pe seama eurilor fiecăruia, doar știu și eu că eul e un întreg compact și că-i analizat pe diverse nivele doar din rațiuni didactice, științifice, pedagogice. E un model teoretic al psihicului, acolo – nu-i de luat în sens propriu. Cum nu e „văzutul” la tomografia computerizată, nici măcar la microscopul electornic ori la radiotelescop. E un set de analogii care te fac „să vezi”. Ei, asta folosește și Pleșu – un set de analogii la care trebuie să-nchidem ochii dacă vrem să vedem imaginea de ansamblu.
Păi complicitatea sinelui cu slăbiciunile Eului.
Cu alte cuvinte, deși morala progresistă îi spune că greșește situându-se el, ditamai reperul de formare socială, în tabăra vătafilor societății, vătafi care oricum dispun de și așa prea multe și puternice instrumente instituționale de oprimare, Eul se face că nu înțelege iar sinele închide ochii. Cam asta este cu complicitatea sinelui.
Prietenul său Gabriel Liiceanu îl evoca astfel: „Îmi imaginez uneori, pe fondul acestei inhibiții intreținute, o spovedanie a lui (a lui Andrei Pleșu, n.a.) și o bănuiesc devastatoare”.
De ce să faci compromisul conviețuirii cu compromisul? Pentru a-ți pregăti o spovedanie devastatoare?
Liiceanu este patetic de felu’lui – un homo nemărturisit. Asta nu-nsemană că-i adevărat tot ce spune, indiferent despre cine.
Proiectul lui Plesu „Pentru o senectute burgheza.” That was funny. : ))
Da, el gaseste tot fel’ de motive sa nu fie de partea noastra si sa ne faca docili fata de cei puternici.
Conte,îmi pare rău dar despre Pleșu am o părere mult mai proastă(ca om!) decât Dvs!Îl consider pe Pleșu(ca om !) un individ hărăzit de divinitate cu un imens talent dar de care și-a bătut joc;un fel de Doctor Faust care a făcut pactul cu Mefisto pentru bani,glorie și sex.Dar dacă Faust la senectute își dă seama de eroare și vrea să oprească clipa atunci când descoperă că marea fericire este când faci fapte bune(ajutorarea bătrânilor Filemon și Baucis)-drept pentru care este salvat de Divinitate din ghearele Diavolului-Pleșu nici vorbă să se căiască!Ba din contra,el vrea să-i convingă pe toți ceilalți că el,păcătosul,are dreptate și ca urmare trebuie acceptat așa cum este.Ceea ce este o ipocrizie nici măcar creștină,nici măcar omenească.Pleșu rămâne jeg până la moarte(ca om !) și nu va fi salvat de nimeni,nici de oameni,nici de posteritate,nici de Divinitate.Fiindcă demonii nu pot fi iertați niciodată…