Cobra Macovei si fachirul malefic. Sau cum este justitia batjocorita in numele justitiei!
Â
Monica Macovei a scos din nou capul de la cutie. Precum cobra din coșul de nuiele, la fluierul fachirului malefic. Sfidează tot ce înseamnă legalitate și constituționalitate. Cu o obrăznicie și cu o certitudine a impunității pe care doar natura ei aventuristă și un spate extrem de puternic i le pot insufla.
După decizia CEDO cu privire la cazul Kovesi, doamna Macovei scrie, într-un adevărat delir triumfalist, și următoarele:
„ž”Când trebuie să faci ceva îți iei riscuri. Din decizia CCR rezulta că preÈ™edintele era obligat să o revoce. Șeful statului putea să nu revoce. Ce s-ar fi putut întâmpla? Ar fi urmat o sesizare a lui Liviu Dragnea la CCR, pe care preÈ™edintele de asemenea putea să nu o pună în aplicare„.
Această declarație este stupefiantă! Mai ales când vine din gura unui pretins magistrat care, pe deasupra, pozează și într-un vajnic apărător al justiției și al statului de drept.
Această declarație este, în esență, un text programatic. Un autodenunț. O spovedanie despre amoralitatea asumată, despre „žscopul scuză mijloacele„ ca mod de viață.
Doamna Macovei ni se dezvăluie grețos, cu toată celulita și cu toate vergeturile caracterului său de bacantă expirată a politicii. Este construită să calce totul în picioare pentru mizele ei personale, și se mândrește cu acest viciu de fabricație. Ne explică cum ar fi procedat ea dacă ar fi fost Președintele României.
Mai citiți o dată acest fragment, și cruciți-vă:
„žDin decizia CCR rezulta că preÈ™edintele era obligat să o revoce. Șeful statului putea să nu revoce. Ce s-ar fi putut întâmpla?”.
Nu vi se pare că-l îndeamnă explicit pe Președintele României, pe Garantul Constituției, să încalce grosolan exact Constituția? Adică, cel mai prețios lucru pe care, de fapt, îl are de apărat? Că-i cere să-și batjocorească, practic, misiunea, și să transforme Constituția României în maculatură de stârnit muștele verzi?
Păi cum să spună un om al legii că șeful statului putea să nu revoce, desi Constituția îl obliga să revoce? E aberant! E delirium tremens! Așa îndemn la anarhie n-ar trebui să existe în gura unui oficial (fie el și „fost”) al unui stat democratic! Auzi argument de comă juridică: „Ce s-ar fi putut întâmpla”?
Și tot acest îndemn la prostituare politică și la abolirea oricărui reper etic pentru ce? Ca să nu fie demisă o mediocră șefă de procuratură?
Cobra Macovei și fachirul malefic George Soros sunt exponenții unei rezervații de rinoceri. Care, tot mai mult, ca în piesa lui Eugen Ionescu, își extinde teritoriul și populația. Și priviți cu ce rapiditate! Când a revocat-o pe Laura Kovesi, în iunie 2018, Klaus Iohannis (deși consiliat de super sorosista Sandra Pralong) încă mai avea reflexe umane. Azi, la nici doi ani de atunci, a devenit un rinocer desăvârșit. Nu doar că i-au crescut corn și platoșe, dar a ajuns și lider de turmă.
E și o parte bună în toată această rinocerizare sorosistă în masă. Îi recunoști mai ușor. Le e tot mai greu să acționeze sub acoperire. Și, pe deasupra, tropăitul lor de imparicopitate face zgomot și ridică praful. Când calcă ei în picioare legi, constituții și bunul simț, se aude de la o poștă și cerul se intunecă. Nu se mai pot ascunde. Și asta îi vulnerabilizează.
Monica Macovei este unul dintre vătafii lui George Soros pe moșia România și unul dintre influencerii lui pe domeniul justiției în Parlamentul European. Ea face și desface jocuri de putere mult peste pozițiile oficiale pe care le deține într-un moment sau altul. Ea a influențat votul prin care Laua Kovesi a fost aleasă procuror șef european și acum, deși oficial nu mai e nimic, a reușit să tragă sforile la CEDO pentru rușinoasa decizie dată tot în favoarea Laurei Kovesi. Mâine, când Kovesi va intra în pâine la Parchetul European, doamna Macovei va fi cel mai important membru din echipa acesteia și eminența cenușie care va asigura ca acest parchet să funcționeze ca o armă perfectă în mâna lui George Soros.
Până la urmă Laura Kovesi (pilotată, evident, de Monica Macovei) are și un rol pozitiv prin toată evoluția ei caracterizată de hormoni și de diletantism: distruge instituții și mituri construite pe minciună. A distrus Parchetul General, a distrus DNA, acum a distrus CEDO, și, mai presus de toate, a distrus mitul că în România ar funcționa o justiție liberă și independentă.
Este foarte important ca românii să nu aibă încredere în această justiție „“ instrument „“ armă de poliție politică pe care fariseii momentului încearcă să ne-o vândă drept cucerire a statului de drept.
Totul e o imensă minciună. Construită de rinocerii lui Soros a căror miză este să conducă prin minorități aservite, pretinzând că apără democrația și drepturile omului.
Are dreptate Adrian Năstase, a cărui cerere la CEDOÂ zace de șase ani, în vreme ce dosarul Laurei Kovesi s-a rezolvat super urgent:
„žSe pare că nici CEDO nu mai este sub acoperire”!
https://www.conteledesaintgermain.ro/cobra-macovei-si-fachirul-malefic-sau-cum-este-justitia-batjocorita-in-numele-justitiei/09-05-2020https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2020/05/cobra-334x500.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2020/05/cobra-150x150.jpgEditorialeAdrian Nastase,CEDO sub acoperire,cobra Macovei,decizie CEDO,Eugen Ionescu,fachir,Laura Kovesi,rinoceri,Sandra Pralong,sorosisti Monica Macovei a scos din nou capul de la cutie. Precum cobra din coșul de nuiele, la fluierul fachirului malefic. Sfidează tot ce înseamnă legalitate și constituționalitate. Cu o obrăznicie și cu o certitudine a impunității pe care doar natura ei aventuristă și un spate extrem de puternic i...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
https://eclj.org/geopolitics/echr/conflits-d-interets-entre-juges-et-ong
https://rmx.news/article/article/how-george-soros-infiltrated-the-eu-court-of-human-rights-report
https://static.eclj.org/pdf/ECLJ+Report%2C+NGOs+and+the+Judges+of+the+ECHR%2C+2009+-+2019%2C+February+2020.pdf
https://www.opensocietyfoundations.org/grants/past?filter_keyword=International+Commission+of+Jurists
https://www.echr.coe.int/Pages/home.aspx?p=court/judges&c=#n1368718271710_pointer
https://www.pravo.unizg.hr/en/oldwww2018?@=68wt
https://www.rgsl.edu.lv/about-rgsl/people/martins-mits
https://www.helsinki.hu/en/about_us/finances/
https://www.opensocietyfoundations.org/grants/past?filter_keyword=Human+Rights+Watch
https://www.opensocietyfoundations.org/grants/past?filter_keyword=Amnesty+International
https://interights.org/support-us.html
https://www.airecentre.org/supporters-page
https://en.wikipedia.org/wiki/Nils_Mui%C5%BEnieks
https://www.iclrs.org/blurb/24th-annual-international-law-and-religion-symposium-andras-sajo-keynote-speaker/
Macovei,are doar calități- e bețivancă ,e È™i soros
Cris:
Stii ca o parte din ceea ce fac, un proiect la care lucrez de vreo 5 ani e cel de medicina paliativa. E mult mai usor sa-mi fac munca obisnuita de clinica si spital, pe acest domeniu sunt insa in majoritate oameni care au cancer, in tratament activ, sunt la acel moment in care intra in sistemul medical ca intr-o camera de tortura, intr-o masina de tocat carne si suflete. Medicina paliativa le face acest chin suportabil, se pot bucura de viata, e navigatorul intr-un sistem oribil de complicat „“ cit de mult conteaza? am si pacienti de trei-patru ani in grija, fiind stadiu IV de cancer, terminal, oameni care altfel ar fi avut numai luni de trait”¦ atit de mult conteaza un dram de omenie ca sa-i ajute sa supravietuiasca.
Citind comentariul lui Cris, mi-am amintit de un eseu („How Doctors Die”) publicat in 2011 de un medic american, Ken Murray, un viral care a provocat dezbateri furtunoase ani de zile dupa publicare. Parerea mea e ca ar trebui citit de toata lumea.
O traducere in romana gasiti aici:
https://wp.me/pbKSIY-78
Multumesc pentru cele spuse, desi ma indoiesc ca multi ar da atentie – in cultura noastra nu e foarte puternic conceptul de drept al pacientului, drept la viata, de autonomie in decizie, de a refuza chiar proceduri, inclusiv resucitarea. De suport nu mai vorbesc – in Romania medicina paliativa e firava oricum si este confundata cu hospice, dar mai ales lipseste tot suportul de tip reabilitare sau ingrijire acasa – e un „da omului pastila, taie-i apendicul si lasa-l in plata Domnului ca se descurca el, ce ma intereseaza pe mine ce se intimpla dincolo de portile spitalului”; e barbar si o spun din proprie experienta, orice inseamna suport pentru omul bolnav e un dezastru, un dispret fata de om cum nu stiu daca exista in multe alte parti ale lumii.
Atunci nu v-ar mira sa stiti ca si eu sunt DNR, do not resuscitate. Am pacea mea cu mine insami, pot pleca oricind in liniste – rid, singurul lucru de care mi-e teama e ca o sa ma inmorminteze cu tot cu telefonul de serviciu si ca pina si de pe lumea cealalta va trebui sa raspund instantaneu, ca si acum, la orice nevoi au altii. Am pierdut de curind un bun prieten si coleg, neurolog, a avut grija de pacienti pina in ultima zi cind abia mai rasufla, iar atunci a zis ca nu nu mai vrea nimic, nicio grija pentru el insusi in afara de confort – a fost ultima zi, s-a stins in citeva ore – da, asa e, multi dintre noi pleaca senini.
Discutiile mele cu pacientii si familiile cu cei dragi in situatii grave sunt lungi si deloc usoare. Nu e neobisnuit sa incerc sa aduc la buna intelegere familii si de 10, 20, 30 de persoane cu idei diferite, emotii diferite, conflictuali de multe ori. Dificultatea vine din faptul ca esti obligat sa fii de absoluta deschidere, sinceritate, omenie, compasiune, nu ai cum sa pui o bariera, nu ai cum te apara psihic. Peste asa ceva scuipa trepadusul din povestea de mai jos, peste oameni bolnavi, familii chinuite, peste noi care ne straduim sa le fim alaturi – cum nu este normal aici, nu pot sa-l consider decit „secretara de partid”, ar fi foarte pe placul decidentilor romani, banuiesc, si e totusi avantajul meu ca am mai avut de a face cu asemenea atitudini si „secretare”, nu ma poate ingenunchea un asemenea specimen.
Am o bucurie enorma de fiecare data cind vad un pacient iar bine, pe picioarele lui, intorcindu-se la ale lui – fac medicina obisnuita, de peste 20 de ani, inclusiv terapie intensiva, si pina la reabilitare fizica. Dar nu pot sa-mi parasesc pacientii atunci cind viata nu e atit de induratoare, si nici nu consider ca grija medicala incepe si se termina cu o pastila sau cu bisturiul. Spuneam cuiva, de curind: sa consideri ca medicul „salveaza vieti” e o simplificare nepermisa, fiindca omul e cu mult mai mult decit un sac de oase, carne si nervi, o masinarie complicata pe care sa o repari; scopul unui medic trebuie sa fie in orice moment respectul pentru si prezervarea demnitatii umane, suna simplu, si este totusi cea mai dificila parte a ceea ce un medic trebuie sa faca.
*****
Ma uitam la o emisiune cu domnul profesor Astarastoaie, pe net desigur, caci oamenii bine cumpaniti nu au loc in mainstream media, se pare ca se cultiva strict des-cumpanirea. https://www.mediafax.ro/marius-tuca-show/live-marius-tuca-show-prof-dr-vasile-astarastoae-despre-starea-de-alerta-in-acest-moment-nu-stiu-decat-ca-trebuie-sa-ma-feresc-ca-sa-nu-iau-o-amenda-19135016 Are dreptate, ce sa intimpla acum este mizerabil, si va avea consecinte crunte inclusiv in ce priveste dreptul omului la autodeterminare si grija medicala.
ce sa intimpla acum este mizerabil, si va avea consecinte crunte inclusiv in ce priveste dreptul omului la autodeterminare si grija medicala.
Da, vor fi consecinte. Chiar ieri a aparut o inregistrare pe youtube cu „Constitutional Law Scholar” (in ghilimele, fiindca eu il consider un impostor ticalos) Alan Dershowitz, pe care am ascultat-o de citeva ori si inca nu cred ca am auzit bine. Psihopatul asta e un Jewish supremacist activist absolut gretzos si, mai mult ca sigur, un pedofil din moment ce a facut naveta cu Lolita Express pe insula lui Jeffrey Epstein mai des decit Bill Clinton sau Prince Andrew.
In inregistrarea de pe youtube dementul Dershowitz spune cu gura lui mare plina de rahat:
„You Have NO RIGHT to NOT be Vaccinated”
https://esee.ly/792Nap
Si despre asta se spune ca e un mare constitutionalist.
Din pacate asa e, cum spune „constitutionalistul”: fiindca toate hotaririle de curte suprema, de la 1905, de la Jacobson vs Massachusetts, incoace, au mentinut vaccinarile obligatorii. Se considera ca dreptul colectivitatii de a fi protejata prevaleaza in fata dreptului individual. Nu se tine cont de avansul in intelegerea medicala, de cel in formularea drepturilor medicale ale pacientului, care, Dumnezeului, au evoluat enorm de la 1905 incoace, de nimic. Exista o discutie despre beneficiul medical vs beneficiul practic in aceasta situatie, mai nou; daca doriti o discutie mai pe larg, asa ceva e destul de lamuritor: http://cdn.harvardlawreview.org/wp-content/uploads/pdfs/a_twenty-first-century_jacobson_v_massachusetts.pdf Singurele fisuri in acest tip de interpretare au aparut numai cu vaccinari de tipul anti HPV, vedeti in text cum.
Vaccinul pentru SARS COV 2 va intra in categoria vaccinurilor obligatorii, mi-e teama, si sunt metode sa oblige de tipul: nu poti sa-ti dai copilul la scoala si nu poti sa muncesti. Se face deja – vaccinul antigripal e obligatoriu la personalul din sanatate, oamenii sunt dati afara daca refuza. (Eu am trait-o pina la absurd: e singurul vaccin pe care nu-l suport, am facut reactie alergica din ce in ce ma severa la vaccinari succesive si m-am oprit ca sa nu risc un soc anafilactic – mi s-a spus sa-l fac, altfel ma suspenda, asa ca am spus si eu: atunci cind veti avea curajul sa faceti cu mina voastra penicilina unui om care va spune ca e alergic la penicilina, atunci imi faceti si mie acest vaccin, dar mai intii semnati ca o faceti cu buna stiintza, desi m-am opus, si in momentul in care intru in soc fiti siguri ca veti plati familiei mele niste milioane de dolari. Asa ca s-au oprit… si in fiecare an, ca si cum s-ar putea schimba ceva daca ai deja o reactie alergica severa, semnez ca nu pot sa iau acest vaccin – doar nu credeti ca doar in Romania e omul chemat sa fie verificat daca nu cumva i-a crescut piciorul amputat la loc? se intimpla si in alte parti, doar putin mai atenuat: regret, dar prostia nu e doar „infinita”, e pervaziva, ubicuitara, indestructibila.
Sunt pentru vaccinare dar complet impotriva obligativitatii acesteia: nicio manevra medicala nu trebuie aplicata unui om fara consimtamintul acestuia, orice faci impotriva acestui consimtamint inseamna a trata omul ca pe o vita cretina la dispozitia ta.
Ce se intimpla cu acest COVID are doua taisuri: vor fi cei care sa spuna ca, iata, ca in absenta unui vaccin, prin izolare temporara/carantina oamenii au fost protejati, sau ca multi au facut forme usoare si sunt deja imuni, de ce sa-i mai vaccinezi, vor fi ceilalti sa spuna, da, dar daca aveam un vaccin nu era nevoie de asa ceva si nu ar fi fost atitia morti. Cine credeti ca va cistiga? Va spun ce cred eu, asa, cu tot amarul? Cred ca va cistiga prima companie care va trece un vaccin prin FDA.
Dershowitz promovează, parÈ™iv, ideea că guvernului îi este permis tot ceea ce nu îi este explicit interzis în Constituție.
Constitutia USA a fost ratificată în 1788, iar primul vaccin a apărut opt ani mai tirziu, în 1796. Dar, conform Dershowitz, asta nu e o scuză. Părinții fondatori ai Americii ar fi trebuit să anticipeze apariția vaccinurilor. AÈ™a că, dacă nu au interzis explicit vaccinarea forțată È™i în masă, guvernul e liber să trateze plătitorii de taxe ca pe o turmă de vite.
Au mai avut părinții fondatori È™i alte lipsuri: nu au interzis camerele de supraveghere, nici supravegherea cu drone sau prin GPS, nici interceptarea comunicațiilor prin internet. AÈ™a că, conform Dershowitz, totul e ok. Bine, părinții fondatori erau niÈ™te oameni acolo È™i ei, dar (ca să întărim argumentația lui Dershowitz) nici marii filosofi greci ai antichității nu au scris un singur cuvințel împotriva dreptului guvernelor de a-È™i vaccina supuÈ™ii.
Avocățelul ăsta e unul dintre cei care au misiunea de a justifica juridic legitimitatea oricăror intenții È™i acțiuni criminale ale celor pentru care lucrează.
Dacă i s-ar cere, azi, de către cei care îl plătesc, să justifice, constituțional, dreptul oricarui cetățean american de a refuza să i se introducă substanțe în corp, pînă mîine ar face-o. (D’aia zic americanii că juriÈ™tii È™i politrucii nu sînt născuți, ci excretați.) Și dacă i-ar lipsi ideile, ar putea pur È™i simplu să se inspire din comentariile impecabile pe tema asta ale judecătorului Andrew Napolitano. (aici, de ex., https://www.wnd.com/?p=1664955 )
Promovat insistent vreme de decenii de Televiziunile Unite, citat, apoi, intensiv È™i extensiv de toată presstitute media (unită È™i asta) ca È™i cum ar fi fost un mare guru al avocaților, lui Dershowitz, un avocățel È™mecher cum sînt cu miile, i s-a confecționat o aură de mare constituționalist. Degeaba îi demontează – prin diverse unghere ale internetului sau mărunte ziare provinciale – niÈ™te juriÈ™ti decenți aberațiile scornite contra cost, ei nu vor primi niciodată drept la replică È™i telespectatorii nu vor afla că mai există È™i alte opinii.
Ideea de imunizare artificială mi se pare si mie acceptabilă. În sine. La nivel teoretic. Practic, am mari rezerve cînd e vorba de a introduce în organismul uman substanțe chimice produse în laborator. Fabricate de nu se stie cine, nu se stie unde, nu se stie cum È™i în ce condiții È™i livrate fără nici un „certificat de garanție”. Efectele adverse ale medicamentelor se pot manifesta peste ani È™i ani. Cum a fost cu thalidomida? Și cîte alte cazuri, chiar mai urîte, au fost!
Cum ar fi să se forțeze vaccinarea întregii omeniri (indiferent sub ce pretext) cu o substanță care îÈ™i va arăta efectele perverse peste cîțiva ani de la imunizare? Cine îÈ™i poate asuma o astfel de răspundere? Doar un nebun ca băiatul de mingi al Melindei Gates, fostă recepționistă la o companie de vreo 7-8 angajați, numită Microsoft, È™i devenită (ea, secretara), la momentul oportun, nevasta boss-ului, de ale cărui zeci de miliarde de dolari se ocupă cu pasiune de decenii.
Industria pharma È™i cea medicală au devenit în zilele noastre niÈ™te afaceri în care se învîrt sume colosale de bani, aÈ™a încît, eu unul, nu mai am nici o încredere în procedurile, tratamentele, sfaturile È™i chimicalele lor. Scopul lor e să vîndă cît mai mult.
Am citit cu ani în urmă un articol în care autorul pretindea că leacul cancerului nu va apărea niciodată fiindcă asta ar însemna falimentul unei mari mulțimi de firme È™i laboratoare de cercetare care produc tehnologie È™i medicamente pentru prelungirea cu cîteva săptămîni sau luni a chinurilor bolnavilor speriați de sfîrÈ™itul iminent.
_______________
V-ați gîndit de ce oare s-a pus atît de multa presiune mediatică acum cîteva luni, cîteva săptămîni a durat, pe prințul Andrew (doar pe el!) în legătură cu pedofilii călători cu Lolita Edxpress? Părerea mea e că, din toată gaÈ™ca asta de pedofili, el, nefiind cetățean american È™i fiind, în plus, dintr-o importantă familie regală, era, teoretic, cel mai greu de agățat. Și, după puțin timp, casa regală chiar a anunțat sec că prințul nu are nimic de discutat cu americanii. FBI a răsuflat uÈ™urat (împreună cu Dershowitz etc.), fiindcă de-acum nu mai poate nimeni să zică: dar pe Bill Clinton, pe Dershowitz, pe Ehud Barak de ce nu îi luați la întrebări? Păi, cum să te iei de unii È™i să nu poți să te iei de alții? Ne facem de rîs. Hai să o lăsăm aÈ™a cum a căzut. Să închidem un ochi, că n-a murit nimeni.
Asaltul in lumea medicala e mult mai grav decit va inchipuiti, mult, foarte mult dincolo de o vaccinare.
Se distrug oricum, sistematic, conceptele de individualitate si drepturi individuale, si nu doar, de ani.
– Pornind de la educatie: Medicii tineri, in ultimii ani, sunt educati permanent sa trateze nu omul ci un obiect si aceasta perfect industrial, cookie cutter style.
– Fortarea spitalelor sa adopte stilul ingrijirii prin hospitalists, care nu au nicio legatura umana practic cu pacientul, stilul „patient in-patient out” ca la abator, si fac in turma doar ce sunt obligati sa faca de catre administratie, pusi sub toate presiunile posibile: Se elimina medicul care face munca si de clinica si de spital si isi cunoaste pacientul de-a fir a par cu toate problemele lui, si mai ales e INDEPENDENT fiindca nu e angajat ci e colaborator contractual cu spitalul – e un mecanism infernal de „centralizare”, de eliminare a independentei medicilor, meserie prin definitie liberala.
Nu stiu daca intelegeti, se ia modelul socialist, pe care il cunoastem atit de bine din Romania, si se impune ca si cum ar fi culmea inteligentei, dar pe stil corporatist: neoliberalismul inseamna crearea de ministate corporatiste inclusiv in medicina. (mini-healthcare, ca sa ne pastram in limbajul 1984). Speranta in Romania ca vor avea „medicina ca afara”… pai e pe dos, medicina din afara se deterioreaza rapid, fiindca unii au aflat ca se pot face multi bani daca tii medici si sistem medical sub calcii si daca adopta intr-o veselie metode din tarile „fost-socialiste” in stil corporatist de data asta.
Nu doar administratia iti sta in circa, ci si asigurarile, inclusiv private, isi permit sa cenzureze orice gest medical – am ajuns sa trebuiasca sa cer voie, ba chiar sa cersesc, cu saptaminile, pe telefon, de la unele asigurari, sa fac un CT scan, sa imi permita sau nu un idiot de la capatul firului, care habar nu are de pacientul meu sau problemele lui, sa fac ceva… bariera fiind plata acestui test, si sunt banii pe care pacientul i-a platit asigurarii, e dreptul lui – nu va suna cunoscut? ca programarile peste luni de zile in sistemul medical de stat romanesc si tonele de hirtie pe care trebuie sa le faca un medic pentru cea mai mica investigatie medicala, din motiv de casa de asigurari de sanatate, desi omul isi plateste contributia?
Acum am avut alta cenzura, incredibla, fiindca nu e permis obisnuit ca un medic sa anuleze ordinul altui medic – s-au creat clinici care sa „trieze” pacientii suspectati de COVID, adica eu pun ordinul de testare numai daca imi permite neica nimeni desemnat de admnistratie, desi acela nu are niciun ascendent, nicio specializare in infectioase deasupra competentei mele, si trebuie sa trimit omul de la Ana la Caiafa, de la un capat la celalalt al orasului, iar rezultatul e ca….nu e testat. Realizati ce se face? Stilul medicinei socialiste, de a crea lanturi de decizie care nu au nimic de a face cu medicina, prin care sa plimbi omul bolnav pina la extenuare fara sa faci de fapt nimic pentru el. O veti vedea mai abitir de acum incolo si in alte situatii.
Acum, pe fondul COVID, s-a impus multor clinici sa se inchida si sa faca….telemedicina, doctoreala pe telefon, la scara larga…. Ok in anume situatii, nu e totusi ceva ce sa poata fi aplicat universal – cum vrei sa stiu daca un om are pneumonie de pilda daca nu pot sa pun un stetoscop pe el, si nici sa fac o radiografie nu pot, ca mi-ai inchis si radiologia… prin telefon???? Vor ajunge sa spuna ca pacientii in genere pot fi tratati prin telefon, medicii lor sa fie angajatii unor asigurari si acestia sa determine ce se face sau nu: in favoarea cui?, ca doar nu a pacientului…. Am pacienti la care ma zbat si cu lunile ca sa pun un diagnostic si sa ii tratez fiindca asigurarea imi pune bolovan dupa bolovan in fatza la fiecare gest medical. Unii chiar mi-au spus deja ca au primit nu stiu cite telefoane de la asigurare sa isi schimbe medical… si sa fie tratati pe telefon de medicul lor angajat al companiei de asigurari… vorba lor, „ca sa ce, ca sa mor mai repede?” – o sa vedeti cum se va amplifica aceasta practica de acum incolo, caci, nu-i asa, iata ca intr-o epidemie „a functionat” si doctorul „electronic”.
Bref, consecintele sunt mult mai vaste decit obligativitatea unui vaccin si credeti-ma ca, desi e o lista lunga, nu e nici unu la suta din ce se intimpla. Micul dumneavoastra constitutionalist de spectacol e nimic, sunt o armata de asemenea indivizi care au o agenda zilnica de transfomare a oamenilor, pacienti si medici aidoma, in turma.
Doamna,
Citi credeti ca inteleg cu adevarat ce traiesc acum?
Citi dintre cei ce intrezaresc ce-i asteapta realizeaza ca sunt subiectii unui nou tip de lovitura de stat, data simultan in aproape toata lumea?
Dintre cei din ultima categorie, citi credeti ca-si vor asuma revolta?
La debutul anomiei plandemice, 19 ianuarie ac. am facut un exercitiu de insolenta in dialog cu dumneavoastra :
„Doamna,
Apreciez ca ar fi extrem de interesant sa stim cite persoane cu functii de decizie din Ministerul Sanatatii, intelegind prin asta si unitatile subordonate sau aflate in coordonare, detin un master in domeniul informatii si securitate naționala organizat de ANIMV.
Fara a avea date, cred ca ar fi un punct de referinta in demersul de a deslusi dincolo de retorica, intrebarile ce va framinta.
Extinderea unui astfel de demers la nivelul parlamentului cred ca ar avea relevanta.”
Poate acum veti reevalua retorica acelei interogatii in raport cu numarul covirsitor de mare al detinatorilor de master in domeniul informatii si securitate naționala organizat de ANIMV, din cadrul Ministerului Sanatatii. Si iata consecintele vizibile, nu cele tragice https://www.luju.ro/ororile-pandemiei-mardeiasii-din-politia-lui-vela-au-instituit-teroarea-in-romania-un-barbat-a-fost-tarat-si-incatusat-pentru-ca-a-refuzat-sa-fie-termoscanat-la-kaufland-4-echipaje-cu-8-politisti-fara-masca-au-sarit-pe-om-cu-picioarele-si-i-au-spart-capul .
Consecintele tragice le putem banui, asa cum se mistifica acum idicatorii statistici, ma tem ca vor fi neevaluabile.
Apropo de limitarea drepturilor constituționale, tocmai e È™tire pe evz.ro că postului 6TV nu i s-a mai reînnoit licență de transmitere, practic a fost interzis fără motive, fără acoperire legală!
Se încalcă flagrant art.30 din Constituție, dar cui îi mai pasă, hey,doar trăim în democrăceală totală È™i râdem de North-Korea, vai de capul nostru de oi cretine, în Franța ar fi fost 100.000 de oameni în stradă, indiferent de pandemie sau nu, la ăia nu se închid site-uri ori televiziuni că aÈ™a vrea lepra galbenă sau Macron, ăia s-au bătut cu poliția 9 luni, zi de zi, in stradă pt. drepturile si pensiile lor!!
Si de castigat in urma luptei in strada au castigat doar „margele”. Doar covid a facut ca asa zisa reforma a pensiei sa fie „temporar” oprita. Are nevoie sa-si mai traga un mandat tovarasul macron ca altfel nu poate sa o aplice. Momentan si-a pierdut „majoritatea” la camera deci o sa fie obligat sa lucreze cu un partid „balama” precum modem asa zis „centrist” in realitate „european lobist”. Isi pierde „soldatii” ca nu mai reuseste sa-i convinga. Din pacate nu am impresia ca pnl-ul actual securist si ioha pierd mare lucru.
Atat de multe cuvinte dar atat de putzine consecintze.
Da asa este. Si da esti un adevarat sceptic. Eu vreau sa fiu optimist cu toate ca sunt sceptic ca si tine. Dar incerc sa nu export scepticismul propriu. Crede-ma nici naiba nu il va lua ca un „sut in cur” ca sa se trezeasca. Sunt zeci de ani de manipulare care trebuie suprimata, strat dupa strat.
Din ciclul „AceÈ™ti nebuni care ne conduc”, revin azi la musiu Elon Muskă.Cănd zic ne conduc, mă refer la politicienii pe care-i plătesc pt. asta, ei, având exagerat de mulți bani, făcuți nu-mi dau seama cum, din moment ce sunt arierați de-a dreptul! Și cazul lui nu e singular, Soros sau Gates se încadrează in aceeaÈ™i categorie!
Deci, bâlbâitului ăsta impotent(mai are 5 copii făcuți în eprubetă),tocmai i s-a născut un băiat care a fost denumit de tac-su, adică Elon, aÈ™a: X AE A-12 MUSK!!
Exact. Și unora nu le vine să creadă că aceÈ™ti idioți NU sânt în stare să extermine o treime din populația planetei prin război epidemiologic!
Mulți nu È™tiu, dar un singur kilogram de toxină botulinică răspăndit in atmosferă, omoară toată populația in 2 zile!
Repet niÈ™te intrebări de bun-simț:
De la Pasteur È™i V.BabeÈ™ citire, orice virus NU poate trăi mai mult de 3 minute fără o gazdă umană sau animală.E ucis de UV, de vânt, de ploaie, de curentii de aer.Și atunci de unde ideile gen Covid19 rezistă ore È™i zile întregi pe suprafețe, pe haine, pe mănerele cărucioarelor de la mall, pe clanțe, pe bancnote etc??
De ce oameni izolați crunt s-au îmbolnăvit de Covid19?
De ce, in România, Italia, Franța, GB, nu avem casiere de super-market, farmaciste, curieri, imbolnaviți, adică oamenii cei mai expuÈ™i??
De ce nimeni dintre noi(asta o să sune cinic) nu are vreo rudă, cunoÈ™tință, prieten, È™ogor,vecin,conțăran, coleg de serviciu etc, mort de Covid19?
Se moare în statistici dar nu È™i în viața reală? că nu văd televiziuni pe la cimitire, aÈ™a cum eram obiÈ™nuiți de regulă la evenimente de-astea?
Ä‚ia 40 de milioane de euro dați televiziunilor din Romania, de la guvern, sunt pt. manipulare sau ce?
Unde sunt autopsiile celor aÈ™a-ziÈ™i morți de Covid19? Le-a făcut cineva, sau e mucles, nu se fac din motive necunoscute, cum zice Astărăstoaie?
Câtă relevanță au testele, din moment ce unui pacient i-au fost făcute 15 teste zilnice, È™i toate ieÈ™eau anapoda, unul pozitiv, celălalt negativ, È™i tot aÈ™a?
O să închei acum, văd că È™i doctori gen Cris, se declară stupefiați, deznădăjduți, È™ocați, terminați, ideea e că avem de-a face cu o mare mascaradă globală orchestrată de niÈ™te dilimaci pe lângă care hitler este mic copil!!
NiÈ™te asasini planetari vor să instaureze comunismul, È™i reuÈ™esc asta prin teroare medicală.
E din 2003, https://www.youtube.com/watch?v=B1fKMILhl_E&feature=youtu.be .
Coronavirus, focar initial in China, pandemie, tratament cu Chloroquine, CDC … vechea poveste…
Exact aÈ™a, totul a fost premeditat, fiecare milimetru pus acolo unde trebuie, filme catastrofico-apocaliptice realizate din timp pt. „pregătirea” psihologică a populațiilor spre indobitocirea mai uÈ™or,
tot arsenalul de dezinformare, inclusiv mituirea pe față a presei a fost folosit. Lumea încă nu înțelege că drepturile la care am renunțat atăt de uÈ™or nu vor mai fi recâÈ™tigate niciodată, de ex. dreptul la protest. Cum simt serviciile secrete o nasoală, o bagă pe aia cu „impiedicarea răspândirii virusului”, È™i se dă repede stare de alertă pe 7 zile când nu ai voie in grupuri mai mari de trei!
Nu degeaba ni se vâră în cap, progresiv È™i zi de zi, ideea că virusul NU va dispărea, că el va umbla printre noi multă vreme, e sperietoarea ideală, la o adică apare un comunicat de genul: la Suceava au murit azi 30 de cetățeni datorită Guvid19, deci e suspendă drepturi È™i libertăți vrene de…..cât vrea brebenelul nostru!
Ä‚sta apropo È™i de cel ce-mi zicea c-a plătit el nu’È™ ce autopsie la Suceava, la o rudă, È™i că i-a ieÈ™it carcalacul, râde lumea, zău, sora mea e medic la un spital de renume din BucureÈ™ti, si-mi zice că de 2 luni s-a interzis orice autopsie,tocmai pt. ca morții să fie băgați de-a valma la Coviji!
Ce zice Cris e perfect adevărat, toți medicii È™i personalul sanitar sunt complet bulversați,È™ocați, indignați de ceea ce se întâmplă in ultima perioadă, doar că la noi laÈ™itatea e mai mare, È™i toți tac de frică!!
Închei aÈ™a: când vă mai întâlniți cu haÈ™tagi superiori care o „ard” gen, hai dom’le, ce atâtea conspirații, ce cipuri în vaccin, să le arătați clipul cu idiotul de Elon Muskă cum explică el la o televiziune americană faimoasă ca va crea un cip pe care ni-l va băga in cap, cică să fim mai dăÈ™tepți, cumva. Sanchi!
Deci, da, ideea cipării, a controlului total a populației există în mintea unor monÈ™trii gen Soros, Gates, Muskă, È™i ei chiar o afirmă răspicat, doar că noi suntem atăt de imbecili că nu procedăm informația, si-o dăm în caterincă!!!
lucid eu am un unchi langa suceava care e mort de covid. Nici macar nu l-au luat la spital ca era orasul inchis si a facut pneumonia galopanta. Tratat acasa cu aspirina si paracetamol atat. Nu avea sechele era doar batran (de baut nu a baut, de fumat nu a fumat si de lucrat campul toata viata lui, chiar si inainte de covid). Toti din familie au facut dar ceilalti au scapat. Insa au fost la pat zile intregi. Nici unul nu a fost dus la spital si incercarile unor veri de a trece barajele cu ei s-au soldat cu esec. In satul lor mai multi au murit de covid.
La cererea familiei si platit de familie s-a facut autopsii si rezultatul a fost covid cu insuficienta respiratorie si pneumonie.
In Franta sunt cazuri de casiere si de infirmiere sau medici morti de covid. Si cu autopsii facute.
Tu poti sa ma crezi sau nu. Nu gaseam normal sa fac caz de rudele de langa suceava.
Sa ma ierte cei care au votat contra ca am membrii ai familiei care au murit de covid. Nu vroiam sa-i supar. Le cer scuze si pt ca in Franta au murit de covid si casiere si infirmiere si medici. Ei au dreptul sa creada ce vor binenteles. Sa ma ierte si pt micutul mort de ceva apropiat de sindromul kawasaki la Paris cand nu se moare de un astfel de sindrom (nu l-am dat exemplu stiu). Sigur covid nu are nimic de-a face cu numarul mare de copii internati la Necker ci „sindrom kawasaki”.
Eu ma bucur cand gasesc oameni atat de destepti pe forum. Raspunsul meu era pt lucid care le stie si el pe toate. Inteleg ca numai el are rude „medici” ete ca in cazul unchiului meu s-a facut autopsie platita de mine. Si ma bucur ca rade de mine si el stie mai bine. Eu nu pot decat sa ma plec in fata unei desavarsite inteligente precum cea a lui lucidul care ne spunea si ce bun ar fi fost polidinul la tratamentul covid (probabil venea idea de aceeasi medici desavarsiti precum sora lucidului).
Sa tratezi lucrurile pur „binar” (adevarat sau fals) este o tampenie de exceptie. Contrar a ceea ce zice lucidu serviciile sunt direct interesate sa taie din libertatea cetateneasca. Nu prea le-a iesit cu legile big brother pe vremea „regretatului” pt unii basec. Binenteles ca atat joha cat si pnl vor puterea „totala” (ei cred ca serviciile ii vor sustine la infinit) si da covid le da posibilitatea sa-si faca hachitele. Si mai ales sa-si faca bani pt zile negre.
Faceti o eroare subtila… cand reclamati o situatie tip „scopul scuza mijloacele”
Jocul e cu totul altul. Noi cei buni contra ei cei rai.
Lumina sfanta se coboara la Bruxelles de acolo este adusa pe calea aerului la Cotroceni / Hermanstadt unde are darul de a il lumina instantaneu pe cel mai reprezentativ roman al tarii. Apoi este imprastiata in aparatul de stat ong-uri. Lumina de la Bruxelles este trimisa pe calea undelor in mintile romanilor mei pentru a ii intari in dreapta credinta.
Constitutia, Legea sunt niste reminiscente barbare. Bunatatea omului e unicul mod dupa care trebuie judecate lucrurile.
Bunatatea este un atribut exclusiv al luminii de la Bruxelles.
Macovei nu spune ca scopul scuza mijloacele… ea spune ca CCR este ilegitima ca subprodus al unui stat creat de ciuma rosie si ca presedintele fiind legitim este indreptatit sa nu ii asculte deciziile.
Securistii mei de la Diaspora Europeana:
https://www.petitieonline.com/cerem_desfiinarea_ccr
Constitutia e o hartie pana la urma…
https://www.cotidianul.ro/alina-gorghiu-si-a-dat-arama-pe-fata/
CCR e niste oameni si ei…
https://www.cotidianul.ro/turcan-da-cu-ccr-de-pamant/
rog pe ceilalti sa sara aceasta postare, e doar o concluzie trista si prea criptica pe alocuri
Conte, nu am multe de spus, am amutit, sunt la starea la care as demisiona si singurul lucru care ma face sa merg mai departe e ca in final cine sufera sunt oamenii si eu am datoria sa le fiu alaturi indiferent de ce alte idiotenii am parte: in continuare nu avem nici macar masti, extra ventilatore din parti, testare nici atit, oamenii sufera fiindca li s-a spus sa nu mearga la urgentza, nu au loc in spital, multe clinici sunt inchise aiurea…. prostia este atit de universala si contrara oricarui bun simt incit am convingerea ca sub pretextul unei probleme de sanatate serioase se fac jocuri extrem de murdare la o scara cu mult peste cele cu care suntem obisnuiti. Am macar bucuria ca mi-am pastrat oamenii din clinica si medicina paliativa, foarte bolnavi altfel, teferi, am reusit sa nu am niciun caz de contaminare la cei doua mii de pacienti de acolo, spre deosebire de spital, si sa-mi tin echipa, asistentele, intregi si ca sanatate si ca minte, chit ca ne-am pus viata la bataie fara ezitare (sa ai grija de oameni inclusiv acasa, fara masca, fara nimic, fara sa stii unde te duci si peste ce dai, nu e usor – si sa nu credeti ca ne spune careva macar un multumesc dintre „decidentii” nostri, dimpotriva, mai ca nu ne executa pentru asemenea efort -nu comentez, ce se intimpla e mai mult decit bizar). Mesajul e de fapt pentru Shadow, asadar
@ Shadow
Ma gindesc acum la cartile lui Ismail Kadare. Tii minte Piramida…reciteste-o acum. De cite ori mai aud niste numere de infectati si de morti ma gindesc la contabilizarea penibila si cinica a blocurilor de piatra din piramida, la motivul ridicarii acesteia, la toate conspiratiile care o inconjoara si scopul lor. Mai tii minte? Blocul 11.379 – doi sculptori au picioarele zdrobite de acesta. Ei, nu picioarele lor, ei sunt amputati si lasati sa se prabuseasca de la inaltimea piramidei, si, contabilicesc stiintific, restul curata cu destoinicie piatra, razuiesc ramasitele de carne si oase ca nu cumva sa fie stricata perfectiune asezarii blocului. Cam asa vad lucrrile, ca pe o mare Piramida.
Probabil ca medici avem o sensiblitate mai aparte si lumea asta nu o fi pentru noi: Am o prietena care e medic dar si sculptor/pictor. A facut o serie de picturi dureroase acum – din pacate blogul nu suporta atasarea imaginilor. Una dintre picturi: oameni goi, piele si os, pe rinduri, asezati la o lungime de brat distanta, privind drept in fatza, vazind doar ceafa celui din fata, iar de jur imprejur un tarc facut din oameni, bine hraniti, imbracati si, fara capete, dar aparent relationind unul cu altul, sporovaind. Am avut un moment de epifanie, sau de sindrom Stendhal daca vrei. Mi-am amintit legenda sfintului Macarie: trecind prin desert da peste craniul unui pagin care spune ca e in iad si cea mai crunta pedeapsa este ca cei de acolo nu se pot privi in fatza, vad numai ceafa altuia, mereu la distanta unul de altul. Sfintul Macarie se indura, spune o rugaciune, si captele celor din iad incep sa se roteasca unul spre celalalt si sa se priveasca in ochi : se spune ca e singura data cind a cazut roua in iad, lacrimile celor care puteau in sfirsit vorbi unul cu altul. Prietena mea asculta si da din cap: acum nu e iadul, e mai rau, fiindca noi suntem vii si ne complacem in a accepta asa ceva…. Aprilie spulberat al lui Kadare: oameni care nu se privesc niciodata in ochi, nu comunica, fac doar ceea ce le dicteaza canonul, se omoara de generatii unul pe altul, doar in aparentza din cauza onoarei, in fapt pentru a umple visteria unui print cu taxa pe crima pe care trebuie sa o plateasca de fiecare data…
Cam atit, prietene…
Stimata Cris, sunt uluit de lipsa de conditii pe care o descrieti. E o contradictie intre grija recunoscuta a americanilor pentru oamenii lor si usurinta cu care, in aceasta epidemie, se accepta numarul mare de morti.
Cand lucrurile care nu depind de noi o iau razna, tot ce ne ramane este sa le facem cat mai bine / corect pe cele care depind de noi!
Singurul om pe care l-am vazut intr-un costum de izolare in tot acest timp este un tehnician de radiologie de la o firma privata de radiologie mobila. L-am si rugat sa ma lase sa-i fac o poza si am aratat-o staff-ului meu care s-a mirat foarte, de suparare nu mai vorbim – pina acum 3 saptamini asistentelor mele li s-a si interzis sa poarte masca („sa nu sperie pacientii”) – le-am spus sa poarte masca indiferent cine ce spune, raspund eu ( au fost amenintzate ca li se desface contractul de munca, acum ne amenintza cu acelasi lucru daca nu purtam masca, a noastra) Acum suntem obligati sa purtam masca – dar sunt ale noastre, de pinza, facute de pacientii nostri pentru noi, si tin cu ghearele si cu dintii de 6 masti serioase, cu filtru, facute la un printer 3D, de baiatul unei paciente ale mele, la rugamintea mea, pe care le pastram pentru cazurile de mare suspiciune. (s-a anuntzat rituos in presa acum vreo trei saptamini ca statul a achizitionat pentru noi 9 milioane de masti de tipul celor FFP2 si 3 la dumneavoastra,la noi se numesc N95 – nu am vazut nici macar una !!!!, si asa ceva nu apare in presa mainstream) Si asta e nimic fata de lucruri pe care nu-mi pot permite sa le discut -e doar un FYI ca realitatea este foarte diferita de ce vedeti in media.
V-as trimite fotografii, dar nu suporta blogul, poate daca cititi ce spun si altii, din alte state, intelegeti care e realitatea:
„To think I”™m going to work and am leaving this mask at home on my kitchen table because the employer won”™t let me wear it,” Scott said. „You feel sacrificial in a way.”
News reports from Kentucky to Florida to California have documented nurses facing retaliation or pressure to step down when they”™ve brought their own N95 respirators.
https://khn.org/news/widely-used-surgical-masks-are-putting-health-care-workers-at-serious-risk/
As a result, some health care workers are facing the threat of disciplinary action for wearing masks in the hallways, elevators and shared clinical and nonclinical areas of hospitals””in some instances even if they come from the worker”™s own supply.
And a number of doctors and nurses are distraught over this, says Megan Ranney, associate professor of emergency medicine, Brown University. „I have heard multiple anecdotes from colleagues in other states who report they were personally disciplined or lectured when seen wearing procedural masks in the halls of their hospitals,” she remarks.
https://blogs.scientificamerican.com/observations/why-would-hospitals-forbid-physicians-and-nurses-from-wearing-masks/
Intelegeti? Cind fac/facem ceea ce e corect, suntem amenintati si pedepsiti, eu una m-am saturat de balacareala si dispret pina la ultima fibra, doar fiindca imi fac meseria, si asa o tin de aproape trei luni, zi de zi, ora de ora. Si asta e nimic… Nu, nu am un raspuns final, sunt cumva intr-o stare de paralizie mentala probabil, cind nu am cite un acces de furie si arunc stetoscopul in balariile de pe drum sau nu arunc telefonul de serviciu de pereti fiindca m-am saturat de mesaje imbecile; diferentza intre grija pe care o dam obisnuit, reglementari obisnuite si ce se intimpla acum e de la cer la pamint, si e absurd, nu are nimic de a face cu un comportament medical obisnuit si vine strict administrativ. De ce? Ce se intimpla de fapt? – nu stiu, si nu cred ca vom afla prea curind. Imi cer scuze, nu spun mai multe, voi reveni poate pe alte teme, altadata, aveti si dumneavoastra parte de destul absurd, nu aveti nevoie si de cel de prin alte parti ale lumii.
@conte
matale faci referire la puterea exemplului personal. Pt ca esti de „moda veche”. Cine naiba se mai uita la „exemplu personal in bine”?
Pana si bancurile romanesti de data „recenta” dau masura exemplului personal vazut „pe dos” de romani (macar daca am fi numai noi romanii). Ia ganditi-va voi cum l-a inlocuit Dorel pe anticul Bula. Si cum cu toate ca in bancurile si in videourile initiale care l-au consacrat pe Dorel el este singurul care munceste (mult, prost si de multe ori in zadar) in locul celorlalti care-si bat joc de el, romanul se identifica intotdeauna cu „ceilalti” dar aproape niciodata cu „dorelul” care muncind poate face si greseli si tampenii. Nu vi se pare aberanta viziunea pe care si-au creat-o romanii despre ei insusi?
Draga Cris
Nu stiu daca iti mai amintesti am discutat odata probabil pe blogul contelui sau in alta parte de o „moda”(utopie) criminala, spune-i cum vrei. Discutam de implementarea „lean management” in sistemele de sanatate. Aceasta implementare la scara macro a societatii a facut ca aceasta pandemie si organizarea umana din spate sa fie foarte slab pregatita. Pe intregul.
Acest tip de organizare face ca numai „masurile cu valoarea contabila mare ajutata” sa fie luate in considerare si sustinute. In spatele acestor cascade de „raportare” de la cel mai mic la cel mai mare o mare parte a actorilor din sistem platiti de acest sistem sa nu fie de folos la nimic cand in realitate ar trebui sa fie medici, infirmieri in spital, oameni care intradevar „produc”. Este o risipa enorma. Acest tip de organizare insa „ascunde” erorile de management la nivel inalt.
Aici tu faci referire la resurse care in cazul tau nu au ajuns la voi, cei din prima linie. Nu pt ca bolnavii s-ar fi infricosat sa va vada purtand aceste masti cum vi se explica „de sus”. Nu! Nu le aveti pt ca pe intreaga „ierarhie” nu a existat nici un nivel „neproductiv” care sa stie sa se ocupe de „intendenta”. Te asigur pt aceste „straturi” se gasesc masti. Cei din linia I si aici nu fac numai referire la medici, infirmieri, politie, pompieri ci si la „amaratii” care conteaza dor „statistic” in PKI-urile deformate, recte bolnavii. Si ei sunt tot in linia intai.
Un exemplu din al doilea razboi mondial, pt ca uneori istoria ne cam invata, nu s-a inventat roata de fiecare data. Americanii si hai sa spunem aliatii au pus ca sef al fortelor aliate pe un ofiter de intendenta (Ike) nu pe unul OPERATIV pt ca pe vremea aia au intuit corect ca pt a castiga razboiul contra axei aveau nevoie mai mult decat de soldati de „tehnica militara”, infrastructura si tot ceea ce sustine armata „la timp” in locurile de „criza”.
Eu comparam aceasta lipsa acuta de „masti”, ventilatoare, gel (sa fim seriosi in secolul nostru ca mare putere, fie ea SUA, UK, Franta, germania, europa sa nu poti sa produci „repede” INTERN chestii care NU SUNT Rocket Science o slabiciune imensa) cu productia americana de tehnica militara tancuri, vapoare de transport, portavioane, distrugatoare, avioane, etc. din timpul celui de-al doilea razboi mondial. Statele astea pe vremea aia erau mai pregatite sa-si produca ce aveau nevoie decat societatea alienata actuala in care timp de decenii ni s-a vandut o mare „gogorita” (cea a globalizarii). Si asta cu toate ca stiinta a avansat foarte mult.
Trebuie sa intelegi ca in societatea actuala mondiala nu exista MERITOCRATIE. Exista o clasa conducatoare financiara care-si asigura continuitatea prin intermediul unei clase asa zis conducatoare politice. Se bazeaza pe o birocratie absolut regenerativa atat de mare incat se auto-genereaza singura.
Andrei Marga a avut o intuitie pe 3 mai cand a publicat un foarte bun articol cu toate ca inca el este tributar al unui occident utopic si fals. Articolul sau este un articol GENERAL VALABIL la scara intregii umanitati nu numai al Romaniei. Si acolo el vorbeste de „MEDIOCRATIE” in loc de „MERITOCRATIE” dand exemple insa numai din trecutul foarte apropiat. El vorbeste de o trecere la prostocratie. Articolul este foarte bine scris dar el este universal valabil. Procesul de prostocratie mondiala este un proces lung care a inceput acum vreo 40 de ani poate chiar mai mult, hai sa spunem dupa razboi. A ajuns in zilele noastre intr-o forma accelerata.
Aceste societati spre care tindem si am ajuns sa le „acceptam” tot istoric le gasim intr-un termen care coboara in antichitate si a fost inventat de greci. Nu este o noutate, nu este o noua inventie. Aceste societati se numesc Kakistocratii. Intreaga umanitate a devenit o imensa Kakistocratie in care „oamenii de rand” sunt doar „idiotii utili”.
Ca sa revin la mesajul tau si iti inteleg frustrarea si inteleg ce simti pt ca nu numai domeniul medical sufera de aceasta organizare abrutizata, doar ca celelalte conteaza mai putin macar in momentul asta. Lean managementul nu face decat sa caute sa „acopere” incompetenta manageriala de top si intermediara pe spatele „palmasilor” sau mai exact zis pe spatele celor „direct productivi”. Eu nu fac o apologie a luptei de clasa, pt ca nu mai exista cu adevarat „clase” ci exista straturi de ierarhie si de pile si de pistoane si de relatii care fac ca cei ca tine, ca mine sa vrea sa-si arunce stetoscoapele si sa fuga in pustiu. In cazul in care faci asta ii ajuti tot pe ei. E nevoie de o constientizare a importantei celui „productiv” (daca suna prost productiv ca eu nu gandesc contabil considerati ca ma refer la cel „care face” cu adevarat ceea ce e nevoie).
Binenteles acest sistem risca sa faca implozie la un moment dat dar cat timp „baietii de sus” tin „baierile” pungii si cum inca nu am reusit in secolul nostru nici macar sa eradicam foametea (nici macar setea cu toate ca s-a avansat pe asta) o sa-si gaseasca intotdeauna executanti. Maniera cea mai buna pt a lupta contra acestui sistem este o lupta din interiorul sistemului si nu din afara. In afara nu vei mai avea ce face alergand bezmetic(a) sa gasesti de ce sa traiesti. Si e nevoie la nivelul de „productori”, „palmasi” sa existe o solidaritate. Nimic nu ne opreste sa ne intoarcem capatele spre NOI si sa ne descoperim. Dar pt asta trebuie sa fim primii care sa accepte o astfel de schimbare. Ori schimbarea este dura pt ca trebuie sa uitam una din „racile” cele mai importante ale umanitatii. EGOISMUL. Suntem „crescuti” din ce in ce mai mult sa fim „EGOISTI”, sa nu ne intereseze decat cercul apropiat. Motivarea cea mai importanta a progresului a fost pana acuma pt umanitate doar „the greed”. Cati dintre noi crezi ca sunt in stare sa renunte si la lacomie si la egoism? Ca sa-ti spun cat de aproape suntem ca umanitate de „ELIBERARE”.
Take care my friend we have so many things to do.
@ Shadow
Si tu ce faci acum? Incerci sa-mi aduci aminte de ce am tot discutat ca sa ma re-aduci cu picioarele pe pamint, sa nu ma mai cred in iad? – vorba prietenei mele, e mai rau, fiindca suntem vii?
Stii ca o parte din ceea ce fac, un proiect la care lucrez de vreo 5 ani e cel de medicina paliativa. E mult mai usor sa-mi fac munca obisnuita de clinica si spital, pe acest domeniu sunt insa in majoritate oameni care au cancer, in tratament activ, sunt la acel moment in care intra in sistemul medical ca intr-o camera de tortura, intr-o masina de tocat carne si suflete. Medicina paliativa le face acest chin suportabil, se pot bucura de viata, e navigatorul intr-un sistem oribil de complicat – cit de mult conteaza? am si pacienti de trei-patru ani in grija, fiind stadiu IV de cancer, terminal, oameni care altfel ar fi avut numai luni de trait… atit de mult conteaza un dram de omenie ca sa-i ajute sa supravietuiasca.
Tu iti dai seama ca trepadusi imi spun sa nu pun masca, si daca nu-mi convine sa inchid clinica, cind vorbim de oameni atit de fragili? Mai omule, sunt pacienti in chemoterapie, radioterapie, cu sistemul imun la pamint si tu trepadusul imi spui mie sa ce? sa nu pun masca, adica sa-i infectez eu medic, sa-i omor? Sau sa inchid clinica si sa-i las fara medicamente, izolati, singuri de parca n-ar fi destul de singuri in chinul lor, sa ce???? ca asteapta ei? ce sa astepte? fara disponibilitatea de a-i ajuta imediat, oamenii acestia mor…
Joia trecuta a venit trepadusul la mine in birou, la sfirsitul unei zile de ciuma si alta nu. El, odihnit si zimbitor, se tolaneste in scaun in fatza mea si imi tine o conferinta despre cum sunt eu idioata si el destept in indicatii de care pina si secretarele de partid comunist ar fi fost mindre. Imi tremurau miinile de furie si de scirba: mi-a spus ca ce facem noi este „useless”, considera, se vede, ca zeci de oameni sunt neglijabili si dispozabili, cind noi ne dam duhul in fiecare zi ca ei sa mai traiasca inca o secunda, si inca o secunda, si inca o secunda… Ieri, una din fetele mele care merg acasa la pacienti, ma suna din mijlocul lui nowhere, avea nevoie de medicatie pe loc, ca moare omul, am rezolvat, nu ma intreba cum, ma suna in cinci minute: e Ok, medicamentele sunt pe drum deja, multumesc pentru tot ce faci – nu, eu iti multumesc, tu, voi, sunteti ingerii mei si ai oamenilor care au nevoie de noi… Azi, unul din pacientii mei, are metastaze peste tot, ditamai omul de doi metri inaltime plingea de durere si de disperare…nu ma intreba cum, ne-am descurcat, cind n-am chef sa spun ceva despre tot efortul il botez pixie dust si magic wand, sotia lui imi spune ca viata lor e cu totul altfel de cind ne cunosc pe noi si ca nu exista oameni ca noi nicaieri, ca e inspaimintata ca nu stie cum sa-si ajute sotul si ca noi facem asta posibil pentru el si pentru sufletul ei. Ce sa fac, ma apasa si timpeniile trepadusului, nu slabeste un moment cu presiunea… am inchis usa la biroul meu si mi-am petrecut minute bune intre a plinge si injuraturi. Ce poti sa faci cind pui fata in fata in minte trepadusul si asemenea oameni? nu poti sa ai grija de asemenea oameni daca nu esti acolo in toata goliciunea si fragilitatea propriei tale compasiuni, si vine un bully administrativ si te calca in picioare, ca el e odihnit, bine hranit si nepasator – ca de-alde iohannis cel solemn in prostia si aroganta sa amenintind cu degetul. Sa urlu, sa pling, sa-mi zbor creierii, sa mor acolo cu pacientii mei? ce sa fac? zi de zi, ora de ora….fac ce stiu sa fac si Dumnezeu cu noi.
Si pe de alta parte, cind vreau sa testez oameni la care am mare suspiciune de COVID, au inventat un sistem realmente de cenzura, care face ca pacientii sa nu fie testati. Tu mai pricepi ceva? Inchizi o multime de servicii, faci viata si a celor din sanatate si a bolnavilor un cosmar, din cauza de COVID, care, imi cer scuze fatza de cei ce cred ca e o inventie, e al naibii de real, dar pe de alta parte nu testezi si nu ai ca atare o imagine clara si grija pe masura pentru cei bolnavi ori protectie pentru cei din sanatate? Ce e absurditatea asta? cu totul, daca te uiti la rece, e metoda de catch 22, orice faci e un dezastru in interiorul unei mari catastrofe mai mult sau mai putin reale – si scopul e sa paralizezi si sa nu mai faci nimic, sa fii spalat pe creieri si sa devii obedient.. spre nefericirea mea, nu le am cu obedienta.
****
Imi gasesc minutele mele de liniste si speranta, cind pot. Ingaduie-mi sa impart unul cu tine, vorba ta, fiindca avem destule de facut si nu ne putem da batuti. Nu pot sa spun nimic de felul „imi pare rau” pentru cele legate de familia ta, e o impietate sa scoti macar un cuvint, nu exista cuvinte pe masura durerii. Incerc sa spun altceva, altcumva: Eric Whitacre – muzica de cor, polifonie, proiect inceput deja de prin 2009, mii de voci din toata lumea, intre 200 si 6000 de oameni care creaza asa ceva, fara sa se cunoasca unii pe altii, fara nicio legatura alta decit a frumusetii din ei insisi…te face sa crezi ca mai avem o sansa, ca suntem cu mult mai mult dincolo de sfera limitata a cosmarului imediat.
https://www.youtube.com/watch?v=Y8oDnUga0JU
https://www.youtube.com/watch?v=D7o7BrlbaDs
https://www.youtube.com/watch?v=V3rRaL-Czxw
@Shadow
Un punct de vedere despre conditionare sociala, despre cum sistemul va decide ca poate avea incredere in tine si mai ales despre agenda zilelor ce urmeaza, https://www.bitchute.com/video/SOUXM7_jq_Y/ .
va recomand doctorul Rashid Buttar specialist in toxicologie.
https://www.youtube.com/watch?v=Yf6vHY8FAr4
Nu credeam că pot exista doctori, fie ei È™i teologi, atât de proÈ™ti.
https://www.facebook.com/gheorghe.piperea/posts/3118648854867385?__tn__=K-R
…
https://www.youtube.com/watch?v=s_jovXgS4eM&feature=youtu.be
Pentru cind vei avea timp.
Luisa … nefericita a avut ambitii mici, pe plan local doar.
Vine noua generatie, cu ambitii mari, globale:
https://www.businessinsider.com/greta-thunberg-coronavirus-proving-our-society-not-sustainable-2020-4
https://www.aljazeera.com/news/2020/04/coronavirus-chance-choose-path-greta-thunberg-200422171834839.html
https://www.forbes.com/sites/jeetendrsehdev/2020/03/31/coronavirus-or-climate-change-greta-thunberg-and-the-woke-generation-teach-us-important-lessons-in-leadership/#6eac3ca058e6
https://www.bbc.co.uk/newsround/52024753
https://www.unicef.org/coronavirus/join-greta
Cita alcool irosit pentru a dobindi un sindrom Korsakoff , cind un sindrom Asperger in adolescenta face minuni… ba chiar inclin sa cred ca si la virsta adulta e eficace cu conditia sa ai poporul pe care sa-l numesti „oamenii de rind”.
Ma onoreaza cele citeva voturi negative, rapid acordate. Am ajuns in lipsa socializarii reale, la concursuri de popularitate in spatiul virtual, iar propagandistii inepti, asuma si prezuma ca toti am fi asemeni lor,dependenti de endorfinele eliberate de thumbs up-urile armatelor de troli.
Apropos, cu prilejul implicarii providerilor de telefonie mobila in contact tracingul plandemic, cert, vom fi cu totii subiectii scorului social, pe model chinez, daca nu care cumva se si aplica deja.
Luisa e doar husarul credincios al citorva agende, conform carora, la nivel declarativ, binele colectiv incert si nelocalizat temporal nu poate fi dobindit decit prin raul cert si imediat la nivelul fiecarui individ.
E o tactica veche, propagandistul Brucan ne povestea acum 3 decenii despre necesitatea ratacirii in desert folosind pe post de argument un delir sistematizat pe elemente biblice.
Pe Luisa ca si pe handlerii ei , o incurca teribil constitutia si parlamentul. Nu doar pe ea. Acum, cind scriu guwernerul se da de ceasul mortii sa gaseasca solutia cu aparenta legala prin care sa ne priveze de drepturi constitutionale CERTE si EFECTIVE folosindu-se de pretextul unui incert bine colectiv, as zice promisiunea plandemica.
Drept care, pentru 2% cazuri serioase sau critice s-a blocat viata economica, sociala, culturala si religioasa. Pentru 2% cazuri serioase sau critice s-a declansat panica si o psihoza colectiva. Pentru 2% cazuri serioase sau critice se impune izolarea sociala.Pentru 2% cazuri serioase sau critice s-au limitat drepturile civile.Pentru 2% cazuri serioase sau critice se amendeaza fara discernamant si se fac dosare penale.
Si cita sinergie intre plandemie si agendele 2020, 2030, cauzele pentru care este scoasa in lume sa se ratzoiasca la noi activista Greta… cum se aseaza devenirea noastra pe fagasul cosmarului pe care ei ni-l ofera ca si deziderat colectiv si proiect social.
Amazoane demente ale revolutiei sorosiste, bufoni dementi ai dialecticii globaliste, ca sa parafrazez, nici Lenin nu a fost o asemnea cheie franceză… toate locomotivele istoriei merg cu singe de bun cetatean.
Sunt absolut de acord cu tine si ai avut un like de la mine. O scriu ca sa nu te simti singur(a). 🙂 Altfel din pacate si greta face parte dintr-o agenda politica si saraca nu-si da seama. Noi suntem doar COBAII. Pana si mai ales DACA ne vom destepta vreodata.
Chiar daca e inafara subiectului, cred ca merita mentionata o postare a lui Mirel Palada:
„Ce-ai făcut, Bobiță? Ai apăsat pe botonu greÈ™it? Nu te-au mai lăsat superiorii să le bagi din burtă? Sau de-abia acuma ai dat È™i tu o ofrandă relaxării?
Ori au greÈ™it mînăria, ori au greÈ™it mînăria. Altă esplicație nu se egzistă.
Ce-avem noi aici? Să vă esplic. Cu date È™i mai ales cu grafice. Că se vede la ochi de doare retina prin penetrare.
Dintr-o dată, brusc È™i într-o zi, numărul de cazuri active de covid a scăzut cu DOAR DECÎT 847. Evoluția anterioară fiind muuult mai potolită „“ vezi grafic, linia albastră. Ditamai outlierul de te doare creierul È™i metodologia.
Iar numărul de vindecați, în oglindă, brusc È™i dintr-o dată, a crescut cu DOAR DECÎT 1,092 de cazuri. Imens. Pînă azi creÈ™tea în medie cu 300, maxim cu 400 de cazuri. Vezi celălalt grafic, linia verde. Alt outlier strigător la cer.
Toate, dar absolut toate datele, oficiale, de pe site-ul lor luate cu mîna. De unde le-am tot luat în ultimele două luni.
Nici să mînăriți datele nu vă pricepeți, deontologilor, epidemiologilor, civililor…
LATER EDIT: Drept consecință a acestei postări, primesc informații în cască de la un prieten informat că în ultimele săptămâni s-au umflat cifrele din burtă în mod barbar È™i industrial, doar să le iasă forma de platou, să justifice abuzurile.
Ce a ieÈ™it azi la iveală că s-a întîmplat la Suceava face parte din fenomen. De cîteva săptămâni, la Suceava spitalul e aproape gol, numai cu asimptomatici pe care îi țin degeaba pe acolo, să fie paturile ocupate. Nu le dau nici măcar tratament, Doar îi amînă de la o zi la alta, tergiversînd testele de negativizare.
Și să nu uităm: Suceava a fost gestionată de militari. Deci operă deosebită, da? Pricepere sistemică, da? Stați în casă, că uite ce platou frumos. Vai de capul nostru de cetățeni europeni… ”
Cazuri active, https://scontent.fotp1-1.fna.fbcdn.net/v/t1.0-9/s960x960/96697591_3271276542912116_2806060708964335616_o.png?_nc_cat=107&
_nc_sid=8024bb&_nc_ohc=2oTCAW6bZr8AX9-bAN0&_nc_ht=scontent.fotp1-1.fna&oh=529a25617c4195f3d836ce0d9cb69c18&oe=5EE28898
Vindecati, https://scontent.fotp1-1.fna.fbcdn.net/v/t1.0-9/s960x960/96593958_3271276729578764_2785579130916175872_o.png?_nc_cat=105&_nc_sid=8024bb&_nc_ohc=y1hkLH6bxRIAX9mR9kO&_nc_ht=scontent.fotp1-1.fna&oh=5f259c89aab243b2fe539002d34f8e89&oe=5EE2A962
Se pare ca la fiecare 3 decenii avem o schimbare de paradigma.
La antepenultima schimbare, cei considerati indezirabili noului sistem erau ori arestati, ori INTERNATI. Internarea era facuta in lagare de munca, fara a fi necesar un proces sau un mandat emis de un judecator. Era suficient un proces-verbal intocmit de 3 ofiteri de securitate. Internarea nu avea o limita de timp prevazuta, au existat cazuri in care cei internati au petrecut 12 ani in recluziune fara a fi dusi in fata unei instante sau invinovatiti de ceva anume.
Amintesc acest episod, deoarece acum au fost construite si probabil se vor mai construi spatii de detinere pentru pacientii asmptomatici. Aceste spatii nu au echipament medical. Insusi Wuhannis a fost prezent la inaugurarea unui astfel de spatiu.
Locurile de detinere despre care scriu au generat costuri pentru a fi realizate, si goale fiind sint purtatoare de costuri.
Deja prin starea de alerta, se deroga catre personalul firmelor de paza sau catre fortele de ordine,frizeri, coafeze, manichiuriste etc. competenta cadrului medical, de alua temperatura si a decide ca reprezinti un pericol, drept care iti interzic accesul la locul de munca sau incinte comerciale. Actul medical derogat este infaptuit fara acordul tau! Temperatura ta trebuie sa fie sub 37.3 grade Celsius. Cum se va proceda cu femeile fertile aflate la ovulatie?!? Vom ajunge sa inghitim preventiv, 2 fiole de algocalmin cu 30 de minute inainte de a intra in spatiul comercial?
Se va sesiza colegiul medicilor si ordinul asistentilor ca diverse categorii profesionale practica fara drept un act medical?
Ma intreb cit va dura pina cind categoriile enumerate mai sus vor fi la unul dintre capetele lantului de decizie in urma caruia vei fi internat intr-unul dintre spatiile de detinere despre care am scris?
Ori poate se vor limita la operatorul de telefonie mobila, urmare a contact tracingului?
Mare e gradina…
Auzi, 14 dislike-ri la afirmatii atat de clare. O fi mobilizare generala la ordin, dar nici cu pr9stii comuni nu mi-e rusine.
Că veni vorba de CEDO, sau Comisia de la Veneția, sau ONU, sau OMS, sau Comisia Europeană, toate organismele astea sunt alcătuite din niÈ™te funcționari nealeÈ™i de nimeni, niÈ™te năimiți ai unor corporații suprastatale cu interese absconse, care NU servesc binelui public, al cetățeanului, ci angajatorului È™i profitului!
Am mai spus-o È™i-o repet: religia mileniului trei este Banul! Nimic altceva,nu mai contează, Dumnezeu, Budha, Alah, decât pt. foarte puțini dintre pământeni, cei radicali!
Ca ultim argument anti-isterie Covid 19, un reputat ziarist francez, care tocmai suferise un transplant, È™i având imunitatea la pământ, s-a autocarantinat 30 de zile în mod crunt, adică absolut niciun contact cu vreo persoană,pachet cu alimente, colet, scrisoare, etc! Și s-a infectat, tot crunt!! Cum aÈ™a ceva, că doar virusul trece de la om la om, ziaristul respectiv având simptome în a 25-a zi, nu la a paiÈ™pea!
Cineva dă cu „prafuri” peste noapte, È™i atunci degeaba măÈ™ti, mănuÈ™i,spălat pe mâini, aerisesti camera si-ai pus-o de carcalac!
Părerea mea: ăsta este un experiment derulat de niÈ™te dezaxați suprastatali, care având prea mulți bani, îÈ™i ejaculează ideile de Supermani È™i mari Stapanitori ai Planetei, la asta s-a ajuns când te crezi Dumnezeu pă Pământ!
Aud mai nou că bălbăitul Elon Muskă vrea să conceapă un cip pe care sa ni-l vâre în cap ca să fim mai dăÈ™tepți!
El care n-a fost în stare să producă niÈ™te rahaturi de aparate de ventilatie pt. spitalele americane!
Suntem conduÈ™i de nebuni demni de Mărcuța, dar acceptăm din laÈ™itatea proverbială!!
Și nu numai noi, întreaga omenire a fost pusă în lesă, mau mult sau mai puțin.
Repet, asta e doar o altă etapă, vor mai urma, de exemplu nu vei mai putea ieÈ™i DELOC din casă, indiferent că mori de foame sau din lipsă de medicamente, comunismul proclamat de-un neamț(Marx) zice: Halt, È™i dup-aia trage!!! Și aÈ™a „zadarniceÈ™te răspândirea virusului”…..
Mare e gradina…
Auzi, 14 dislike-ri la afirmatii atat de clare. O fi mobilizare generala la ordin, dar nici cu pr9stii comuni nu mi-e rusine.
Discuția e superfluă, doar proÈ™tii nu-È™i dau seama că suntem conduÈ™i doar de securiÈ™ti sau de păpuÈ™ile lor! Si asta pe plan mondial, nu doar local.
Se vede din modul cum au reacționat la „pandemia” pwulii, în stilul buj-beehehe, vai de capul lor de oi tâmpite, chiar nimeni nu se întreabă cum naiba virusul ăsta izbucnit din inima Chinei,nu a contaminat restul țării dar a ajuns în alte 220 de state, gen Belize È™i Vanuatu? Pe bune??
Asta-i un experiment la care noi suntem doar cobai vinovați că nu ne apărăm drepturile constituționale, niÈ™te ființe raționale care acceptă că niÈ™te potentați malefici vor să ne transforme în turmă!
Dar, hey, idioții care injurau regimul lui CeauÈ™escu, numindu-l comunist, deÈ™i era socialist,chiar nu È™tiu ce-i asteaptă, adevăratul comunism cu toate implicațiile lui,abia acum vine, Covid e a en-È™pea etapă. Va urma alta, s-a mai incercat cu gripa aviară, porcină, vaca nebună etc, nu s-a reuÈ™it, dar acum…..băeții au avut succesuri nebănuite!
Despre macovei nu pot comenta, mi-e că vomit.
Dacă citeÈ™ti respectivul blog(È™tii tu care),nu lua idei de acolo să le pui aici.Nu e cazul,nu se face aÈ™a!
Nu am nimic cu tine,nu te cunosc,nu mă cunoÈ™ti sper să nu polemizăm.
Părerea mea!(posibil să greÈ™esc).
Este Curtea Europeană a Drepturilor Omului în buzunarul lui George Soros?
de Marco Respinti
April 30, 2020
https://www.ifamnews.com/en/?p=9614
Un raport devastator È™i alarmant al ECLJ (European Centre for Law and Justice) dezvăluie un serios bias în activitatea CEDO: se pare că unele „ždrepturi” speciale È™i selective ar fi vândute celor mai mari ofertanți È™i egalitatea fundamentală în drepturi ar fi sacrificată pe altarul intereselor partizane.
Paginile sale prezintă un caz senzațional È™i uluitor de conflicte de interese la CEDO.
Investigația minuțioasă de È™ase luni, care a produs raportul, are în vedere deceniul 2009-2019 È™i cei 100 de judecători permanenți ai Curții. Printre aceÈ™ti judecători, raportul identifică 22 – aproape un sfert din total – care au legături cu È™apte ONG-uri. În fapt, înainte de a deveni judecători ai CEDO, aceÈ™ti indivizi au fost colaboratori È™i uneori chiar manageri ai ONG-urilor în cauză.
Dintre cei 22 de judecători, 12 au avut relații directe cu Open Society, făcând astfel ca Open Society să fie ONG-ul din listă la care sunt conectați cei mai mulți judecători. Mai mult, toate celelalte È™ase ONG-uri identificate în raport, în afară de Open Society, sunt finanțate tot de Open Society.
Din raport:
În fața problemelor grave descoperite în raportul său, ECLJ a lansat o petiție în franceză È™i engleză adresată preÈ™edintelui PACE (Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei), domnul Rik Daems. Petiția solicită restabilirea imediată a independenței CEDO, eliminând orice presiune asupra judecătorilor de către orice ONG. Îi invităm pe cititorii noÈ™tri de orice limbă È™i din orice țară să semneze această petiție: este necesar să împiedicăm ONG-urile să afecteze activitatea Curții cu privire la respectarea drepturilor È™i libertăților fundamentale ale omului. Iar acest lucru este cu atât mai adevărat atunci când un astfel de ONG care îÈ™i forțează agenda asupra curții este Open Society, deoarece mentalitatea avortului È™i ideologia transgender sunt de fapt duÈ™mani ai drepturilor È™i libertăților fundamentale pe care CEDO este menită să le apere!
________
Petiția puteți să o semnați aici:
https://eclj.org/
„When the ECHR Looks Like a Fool’s Game”, textul de lângă locul unde puteți să semnați, s-ar traduce prin:
„Când CEDO arată ca un joc în care nu ai nici o È™ansă să câÈ™tigi”.
Multumesc pentru acest articol.
Intotdeauna o confirmare e binevenita!
CEDO da judecati politice in anumite cazuri sau „jurisprudenta” lor se aplica selectiv in unele cazuri in functie de cei care sunt la putere. De remarcat ca cedo in speta kovesi a dat o decizie ultra repede, asa cum s-a intamplat cu hoata supercunoscuta numuta yulia timosenko care detinea dand era prim ministru 80% din societatile care activau in ukraina.
Si atunci ca si acum cedo a dat decizie politica. Mai mult ilegala. Motivatiile sale sunt absolut aberante, ceea ce insa este socant este ca „terti” au fost ascultati de cedo mai mult decat guvernul roman. Ii gasiti acolo pe cativa printre care sorosistii din articol ca si sorositii din alte ONG -uri si ele finantate de soros si de open society. Aceste ong-uri politice nu fac decat sa anuleze orice urma de democratie in sistemele care accepta judecatile cedo. Eu i-as cere demisia tovarasei securiste motoc sau glumind „veau capul lui motoc”.
Ca idee daca guvernul Romaniei nu ataca decizia in 3 luni ea devine definitiva. Tovarasa secu macovei s-a reactivat pt ca asa cere secu si daca e ordin cu placere. Nu e de uitat faptul ca alegerea securistei birchall a facut ca guvernul roman sa nu trimita toate datele vizavi de cazul in speta. Si securista aia trebuie sa raspunda in fata legii impreuna cu aberantul presedinte si copii de mingi din pnl-ul actual.
Stiam de raportul ECLJ si Puppinck care l-au facut. In Europa este „silenzio stampa”pe subiect. Subiectul NU exista decat rar prin cateva ziare dar nici o pozitie statala si europeana pe subiect. Cand trebuie ascunsa mizeria ue este foarte prolifica la fel de prolifica ca si uniunea sovietica sau germania nazista.
Birchalle mai degraba CIA-ista, nu stiu cat securista.
@maleficient
care da mai mult, fata aia nu are nici un scrupul doar interese. Termenul care o prezinta perfect este peripateticiana(din franceza). Ca sa raman politicos.
Altfel aceeasi kakistocratie.
Ca sa va faceti o idee despre cat de tare doare raportul ECLJ puteti gasi un articol in Le Monde (platforma a „politically-ului corect” franceza in care este atacat ECLJ (https://www.lemonde.fr/societe/article/2020/03/03/comment-l-avocat-de-donald-trump-finance-une-ong-proche-de-la-manif-pour-tous_6031593_3224.html) pt ca ar fi un ONG crestin si care ar fi in mana lui trump si se opune procreeri in vitro pt cuplurile homosexuale.
Apropos chiar si cu „abonament platit” comentariile care nu sunt injurioase dar ii indrepta spre politicile lui stalin si cer critici fata de raport legat de raport nu sunt validate. Va mira?
Le Monde? Hm, practici staliniste care nu fac referire la continutul raportului si care nu combat analiza dar ataca persoana si ong-ul? Ce spuneam de ue si de media din ue? E ca si restul pur staliniene (ad hominem).
„RugаțÑ– vÑ–Ñ–tоrul Ñ•ă vă іеrtе, imÑ€lоrаțÑ– Ñорііі Ñ•ă nu vă Ñ•Ñuіре.
ІubÑ–m Ñurvеlе іеftÑ–nе, pеntru Ñă nе аÑÑерtă, Ñu șоѕеtеlе ruÑ€tе. Ð rеа
Ñ€uțÑ–nÑ– bаnÑ–, реntru а fÑ– Ñ–ntеlÑ–gеnțÑ–. Ð rеа аmărâțÑ–, реntru а аvеа
hоbbу-urÑ–. Оѕândа Ñ•ărăÑіеі, mоștеnÑ–tоrÑ–Ñ– dоbÑ–tоÑÑ–lоr. Ð…fârșÑ–m
https://Versuri.ro/w/0hm7
trÑ–ștÑ–, duÑ€ă о vіаță în Ñаrе am înÑеrÑаt Ñ•ă dеvеnÑ–m nеmurÑ–tоrÑ–. Сând
ѕе rÑ–dÑ–Ñă Ñ–mреrÑ–Ñ–, ѕе nÐ°Ñ•Ñ mÑ–nоrÑ–tățÑ–. Ðtât dе multе mÑ–nоrÑ–tățÑ–,
înÑât numărul lоr, е mајоrÑ–tаr. Nu-mÑ– dоrÐµÑ•Ñ Ñ•ă trăіеѕÑ, într-о lumе, а
Ñеlоr mulțÑ–, șÑ– fără drерturi.”
https://www.youtube.com/watch?v=l39A5yB8U1A
baiat bun , TALENT si curaj, dar la un moment dat o dadea pe „Puie MSD!” desi el are expertiza daor in primul cuvant al lozincii.
Am retinut si eu : „tara de de kkt , pt ca tara suntem noi”
@IQ100
Nimeni nu-i perfect… mi-au placut din clip mesajele ce apar pe foile de hartie.
Am gasit clipul potrivit topicului, ca si coloana sonora.
Au ramas putini cei care mai au un mesaj social, care se mai revolta, s-au cam domesticit cu totii, se mai fac si prefac ca s-ar dezdomestici doar daca contractul o stipuleaza.
Mai tii minte mesajul pentru Europa, https://www.youtube.com/watch?v=06Kdds6ozSA ? A fost scos in decembrie 2010. 🙂
Terhes acum e coleg de formatiune politica cu Macovei, tocmai s-a afiliat la ECR. Vela ne spune ca :”La toate gurile de metrou o sa avem si oameni de ordine. Puteti suna instant la 112 (daca vedeti pe cineva in metrou fara masca – n.red.). Daca nu are masca si stranuta poate avea dosar penal. A avut un comportament care s-a incadrat in zona penalului si a contribuit la raspandirea bolilor cu buna stiinta. Adica a si stranutat si n-a avut nici masca.
Noi nu intram in cazarma, vom apara cetatenii. Vom fi prezenti in strada si vom avea si masuri coercitive pentru fiecare fapta. Am gasit formula parlamentara pentru a nu intra in conflict”, intr-o discutie pe canalul de YouTube al lui George Buhnici.
Singura riposta mai viguroasa o da profesorul Piperea, „Crimăstrănutul face parte din larga familie a crimăgânditului. Freedom is slavery, war is peace, ignorance is strength. De aceea, puneți mâna È™i reclamați-i pe toți cei care strănută neregulamentar pe stradă dar, mai ales, dați-i în gât pe cei cu care împărțiți apartamentul. Libertatea este dăunătoare. Mai ales libertatea de a gândi. Lasați găndirea în seama guwernerului È™i a OMS, că sunt oneÈ™ti È™i de toată stima. ”
Astfel, cum altfel decit evocind-o pe Macovei sa nu contextualizezi, E o țară de căcat pentru că țara suntem noi. Guvernu’ e la karaoke, dracu’ e la păcănele,
Moartea, suge p***, la, „ia-mă nene”.
Dumnezeu e în vacanță, nu te teme, n-avem teme,
E ca mersu’ la curvă, dai un ban, da’ geme.
Maieutica!