Cine vor fi noii candidaţi?
S-a terminat cu Georgescu, cu Ciolacu, cu Ciucă, cu Lasconi dintre primadonele turului 1 ale campaniei prezidenţiale.
Acum întrebarea principală este: care vor fi noii candidaţi?
S-au şi prefigurat doi: Nicuşor Dan în locul Elenei Lasconi şi Gheorghe Bolojan în locul lui Nicolae Ciucă. Foarte posibil. Se adaugă listei şi George Simion, principalul moştenitor al lui Călin Georgescu şi, foarte probabil, Mircea Geoană, beneficiarul unui loz “mai trage odată”.
Marea dilemă este legată de PSD. Cum va aborda vanitosul PSD această nouă luptă la categoria super – grea a prezidenţialelor, pe care, după Ion Iliescu, nu a mai câştigat-o niciodată.
Ciolacu, după pactizarea cu Lasconi şi zvonul (pe care nu l-a dezminţit până acum) că ar fi făcut-o în urma unui şantaj al serviciilor, este exclus. Nici înainte, pe tradiţia istorică, nu avea mari şanse. Acum, însă, ar fi de-a dreptul sinucigaş şi descalificant să insiste. Cred că îşi dă şi el seama de asta şi se va retrage din proprie iniţiativă.
Atunci cine?
Nimeni din conducerea actuală a PSD nu văd să se poată înscrie cu şanse. În aceste condiţii, le dau o idee, dacă vor să mai conteze: ar fi bine să susţină propunerea unui candidat comun PSD – PNL – UDMR. Şi am şi persoana potrivită pentru asta, care nu ar declanşa mari ostilităţi de orgoliu şi rivalităţi de identitate politică: Cristian Diaconescu. Este poate singurul din lista iniţială de candidaţi care chiar are profil de preşedinte. Nu mă voi apucă să explic dece. Cei informaţi ştiu.
În varianta cu PSD – PNL dezbinate, Nicuşor Dan ca stindard USR, va defila în orice finală. Doar Gheorghe Simion i-ar putea încurca marşul triumfal. Adică aceeaşi luptă, ca cea oprită acum între Lasconi şi Georgescu.
În varianta cu PSD – PNL având candidat comun pe Cristian Diaconescu, Diaconescu va câştiga la pas finala şi toată lumea speriată de suveranişti va fi mulţumită.
E doar o opinie, la miez de noapte.
Cristian Diaconescu! Şi ce dacă, odată, a fost cu Băsescu? Nu sunt ranchiunos. Mie unul mi-ar plăcea.
Înţelegeţi, cred, că încerc să imi pregătesc un somn liniştit. Cu vise plăcute, după atâta agitaţie!
https://www.conteledesaintgermain.ro/cine-vor-fi-noii-candidati/07-12-2024https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2024/12/Cristian-Diaconescu-500x333.pnghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2024/12/Cristian-Diaconescu-150x150.pngEditorialeCristian Diaconescu,Ilie Bolojan,Nicusor Dan,noii candidati,repetare alegeriS-a terminat cu Georgescu, cu Ciolacu, cu Ciucă, cu Lasconi dintre primadonele turului 1 ale campaniei prezidenţiale. Acum întrebarea principală este: care vor fi noii candidaţi? S-au şi prefigurat doi: Nicuşor Dan în locul Elenei Lasconi şi Gheorghe Bolojan în locul lui Nicolae Ciucă. Foarte posibil. Se adaugă listei şi George...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
Domnule @Conte, cred că v-am mai zis: eu aș scoate – în locul dumneavoastră -, dislike-urile ca și butoane și aș lăsa numai like-urile.
Ma bucura revenirea duneavoastra!
Sunteti un ingredient care a lipsit ultimelor discutii.
Va multumesc ! Asa este, toti suntem diferiti si avem pareri diferite, iar Adevarul nu e doar la un singur om, insa daca toti suntem sau am fi iubitori de Adevar, atunci prin cei multi – laolalta -, am ajunge si la Acesta, care este, precum invata Biserica si Teologia, Viu, caci este Persoana !
Sa nu uitam – zic, colegilor mei de discutii -, Adevarul nu e informatie, e Persoana, stare, traire, chiar Revelatie – desi nu vreau sa duc discursul prea des in acea zona, considerata prea inaccesibila – !
Dar mai zic, daca Adevarul e Persoana, si noi suntem Persoana, atunci ce credeti, cum e cu libertatea omului, dragi colegi de discutie, dintre cei care – ca si mine, caci una e ce stiu ca e bine si alta e ce fac, precum spunea si Sfantul Apostol Pavel, de altfel — cititi Epistola catre Romani – acuzam pe altii sau ne suparam pe altii care nu au aceeasi parere cu noi ?!
Haideti sa invatam, eu primul (ma ostenesc, marturisesc) si apoi cine mai doreste, sa nu ne aprindem prea tare pentru alte pareri decat ale noastre, dar totodata, sa iubim Adevarul, dar Adevarul Persoana, nu informatie, nu inchipuire, nu parere oficiala, nu parere neoficiala controversata citita de nu stiu unde, si nu neaparat parere persoana fortata, ci Cel pe care ni-l marturiseste Inima noastra – caci cati dintre noi ne mai ascultam inima, lepadand – pentru concediu temporar – un pic din valtoarea suprematiei ratiunii (care e trupeasca) ?
Suntem crestini, forta noastra sta in Revelatie – si cine vrea sa inteleaga mai bine aici, si de ce Ortodoxia, si de ce Patriarhul sau nu mai stiu ce alte „fete bisericesti” nu conteaza atata timp cat tin invatatura Sfintilor, sa ma interpeleze cu modestie, si eu o sa-i raspund cu modestie din cele ce stiu, traiesc si am invatat… !
Doamne ajuta tuturor, si zile linistite – ce trebuie sa se intample, se va intampla, iar noi, mai mult cu starea noastra, decat cu gandirea sau palma noastra, contribuim la o configurare a viitorului apropriat sau indepartat, mai buna, mai linistita sau dimpotriva.
PS: Doar pentru cei ce nu au fost de acord cu parerea mea cu disklike-urile, cititi printre randuri ce am scris aici – mai ales ultima fraza -, caci e, transparent, felul in care gandesc si simt, si o sa inteleaga – daca leapada vreo preconceptie, doua – de ce am propus ce am propus.
Kumbaya my lord, kumbaya!
Kumbaya my lord, Kumbaya!
Comentariile dvs m-au facut sa caut niste termeni si chestii care mi-au starnit curiozitatea!
Dar, chestia asta cu scosul degetelor in jor mi-a aratat ca ideea de polemica, de contrazicere este pe cale sa moara! Dar asta este! Daca dispar degetele in jos nici o pb, o sa apara comentarii de genul…. Un deget in jos sau daca comentariile sunt a la Ieremia ( stiti despre ce vb) putem spune : O palma in jos? Sau ambele mâini in jos?
Pacat!
Pe vremuri găseam opinii pertinente pe blogul acesta. Nu mai e cazul.
Cred că au fost pe foarte îndepărtate vremuri, că nu prea vă știu după acest apelativ și urmăresc și eu blogul de cel puțin 4 ani.
Lăsând gluma deoparte, omul scrie ce și cum gândește, iar azi – oare nu v-ați prins – că lucrurile au luat o turnură mult mai gravă și că acele opinii pertinente pe care le incantați un pic vor fi mult mai susceptibile la a fi eronate și vor fi, și mai urât, foarte arogante ?! Ideea e că azi, omul de bun simț, cum știu că e și autorul acestui blog, își încetinește ambițiile literare și analist-politice și încearcă să dobândească greu-dobânditul Bun-simț, cel profund adânc, și adevăratul marcăr (eng. marker) de cinste omenească.
Wow, alt deontolog frustrat!
Conte, dumneata nu înțelegi ca poporul nu mai vrea yesmani care sa facă sluj în fata Bruxelles-ului și Washingtonului în detrimentul intereselor acestui popor. De-aia oamenii l-au votat pe Calin Georgescu. Or, Cristian Diaconescu este fin aceeași plamada a celor care nu îndrăznesc sa pună la îndoială interesele Bruxelles-ului sau ale Washingtonului. Va face fix la fel ca precedenți. Sigur, el a fost realist în campanie, spunând lucrurilor pe lume, inclusiv ca NATO nu reprezinta o garanție sigura, trebuie sa ai oameni capabili sa știe pe ce butoane sa apese di care sa și fie ascultați de cei de la celalalt capăt. Or, Cristi Diaconescu în afara de a enunta, nu are curajul și nici capacitatea sa se opună. E din același aluat, gen Xatzu care ia 128 milioane doze de vaccin, ca sa-i aprobe Ursula PNRR-ul.Deci, ar fi o continuitate, iar România tot în paguba ar rămâne. Romanii nu mai vor un președinte pro interesele Vestului, ci un președinte pro România.
Și mie îmi dă impresia unui om care se închină profesionalismului juridic pe care îl deține și care, astfel, nu va avea tăria sau/si șmecheria necesară să oprească niște lucruri – vedeți cât de grav și de urât și disperat forțate -. Să fim clari, CG a fost oprit fiindcă voia pace, iar urmările acestor alegeri eșuate sunt mână în mână cu gestul disperat al lui Biden de după realegerea lui Trump – în aceste condiții, aici nu sunt jocuri mioritice de pe plaiurile ancestrale, ci mână lungă a ordinelor până la cei din spatele administrației SUA curente (încă nealungată de la putere).
CG va fi ales cândva, de popor, dar va fi asasinat pe urmă și acesta va fi ultima picătură de la bulgărele de sare care se va prăvăli peste noi – va fi o revoltă socială (între noi), – probabil instrumentată binișor dar apoi scăpată de sub control – mult mai sângeroasă decât ce a fost în ’89. Veți trăi și vă veți aminti ce am scris aici, atunci când se va întâmpla. Și de va fi așa, veți grijă să fiți garanții păcii, liniștirii sociale, domnilor dragi, cu mult intelect, de pe acest blog, și să stați în casele dumneavoastră, căci va fi scurt dar cumplit !
PS: Da, CG e pe bune, își iubește țara și poporul și cu bucurie/cinste ar primi un glonț pentru acestea ! Și va primi, din păcate, pentru că Răul e generalizat și sistemtizat în lume ! Și dacă ziceam asta până să existe două atentări la viața lui Trump, numai anul acesta, nu m-ați fi crezut. Posibil și Trmp, înainte sau după, probabil înainte, să aibă aceeași soartă – nu ne imaginăm forța (groso-modo toți banii lumii și instituțiile și oamenii politici) și disperarea de acum (că s-a întrerupt o agendă care prea mergea aproape strună, după multe blocaje din trecut) a unui Rău diabolic, generalizat și sistematizat complet.
Sunt uimită că nimeni nu este interesat despre trecutul „acoperit” a lui Cristian Diaconescu, pe vremea de dinainte de ’90.
Poate ne spune pe unde fost trimis de DIE sub acoperire CC UTC si ce misiuni a avut?
si a lui CG?
Eu cred ca Ciolacu ar trebui sa-si vada de functia de P.M. pe care o va revendica ( si probabil o va obtine) datorita PSD pe locu’ 1 la Parlamentare (si pe care fosta viitoare Presedinte din USR i-o si promisese). De ce ar risca inca o umilinta, eventual in fatza lu’ Simion? Fara candidat PSD , mi s-ar parea logic ca voturile acestuia sa se-ndrepte catre Geoana( presupunand ca ar mai vrea). Eu il vad pe Geoana superior lui Diaconescu, macar pentru inocentza „prostanacului” vs machiavelismu’ shulfei. Pe Geoana il potzi „citi”, nu si pe Diaconescu.Iar la nivel de cerinte pentru Presh, mi se pare -iarasi- ca experienta internationala a lu’ Geoana e mult superioara celei a lu’ Diaconescu ( ce inca e la nivelu’ luptei pentru sefia PMP cu cineva de pe-acolo…)
Cat despre N. Dan, ce-l recomanda (in afara bucurestenilor, carora continua sa le promita apa calda si caldura la vara), in restu’ tzarii?
Si de ce nu ar apare- din jobenu’ Tak Tik- un George Calinescu(!) 2.0? Ca pan-o da firu’ ierbii si s-o pune de inc-un vot, mai e timp sa se coaca unu’.
Are cineva Twitter adică X? Eu nu mai vreau să plătesc și ăstuia după ce dau bani lui Bezos și altora pentru filme! Nu de alta dar să pună un link cu tweet-ul lui Don jr! Nu mai răspândesc zvonuri, dar mi-I teama ca lucrurile nu se vor opri aici!
CD este cea mai maleabila păpușa vorbitoare din politica românească! Ventrilocii nici nu tb sa se chinuie sa ii bage deştu în popou , ci doar sa îl arate ca bagheta de dirijor și CD începe să cânte!
Azi un grătar și muzica din greu! Ca asa tb!
Sursum corda melteni, deontologi curcurbitaceilor și altora cărora dacă le-am scăpat afinitatea , mi se rupe!
Viața e frumoasă!
Contele deraiaza propunand jigodia politica Diagonescu , un demagog si drona a statului paralel condus din ambasade
Mon Conte,
Cine a zis ca s-a incheiat cu CG ? Marele Portocaliu inca nu e la butoane, Tatica Joe inca mai trage de ce are. Werneru era azi nervos ca mai are de stat si rezolvat desi dupa nu are plasa. La mistocareala, o dam cu vila din Aviatorilor. Asa. SI ? ce o sa faca ? Se vedea pe cai mari si nu are nici macar o martoaga. Si e frustrat …iar asta-l face periculos. Oricum, se stie ca si in Cotroceni si la Victoria toti canta cu Si PePe. Intrebarea este: va face fata Ser I + Si PePe vs Si Ie + De Gia. Lenka vs Gyuri. Ca a fost un Monte Carlo, „le jeu sont fait, rien ne va plus” în condițiile în care Geoana era chiar simpatic poporului (desființat instant în campanie), ca nu iese cum trebuie schimbam…duh… nu stiu daca e o lovitaura de CCR sau o Damboviteasca neaosha …hai ca mai vedem.
Cristian Diaconescu este cel mai competent şi ar fi foarte bine să ajungă preşedintele României. Dar nu va fi aşa.