Scorul acestui articol
[Total: 655 voturi. Media: 4.9]

Au început tatonările!

Pe preşedintele României nu-l aleg românii, la urne. S-a tot demonstrat asta după ’90 încoace. Totuşi, au şi ei, românii, votanţii, un rol: să stabilească serviciilor secrete o ţintă de atins pentru misiunea lor electorală. Mai precis, câte procente vor trebui acestea “să recupereze” prin “inginerii specifice” pentru ca marele loz să ajungă în mâna cui trebuie? Celor care nu înţeleg la ce mă refer le propun să îşi reamintească următoarele situaţii bizare din trecutul nu foarte îndepărtat:  miraculoasa cadenţă de vot de la ambasada României la Paris; întâlnirea din sufrageria lui Oprea şi cum l-a ciuruit Băsescu pe Geoană; lucrătura cu cozile interminabile la urne din diaspora; revenirea fantastică din turul doi a lui Iohannis în faţa lui Ponta!?

În România serviciile secrete sunt elementul cheie când vine vorba de alegerea preşedintelui ţării: stabilesc profilul candidatului dezirabil pentru ordonatorii supremi, propun din şirul de eligibili un cap de listă cu care să se meargă mai departe, îi creează acestuia un soclu de pe care să dea cât mai bine la popor; apoi, odată pusă mira pe el, se concentrează pe tehnicalităţi strict confidenţiale care să îi omologheze victoria.

Serviciile secrete “fac totul” dar nu “decid totul”. Experienţa democraţiei noastre de vitrină ne-a învăţat că decizia vine din alte părţi, în alte limbi; ca un ordin de luptă ce nu se discută ci trebuie executat întocmai şi la timp.  Poarta de intrare în ţară a acestui ordin este preşedintele în funcţie. Pentru respectarea aparenţelor el trebuie să fie releul care transmite mai departe instituţiilor de forţă ale statului ce au de făcut. După care, ele “fac”!

Să nu se creadă că marile cancelarii ale planetei tratează consensual alegerile din România. Umbrela NATO sau, aceea mai mică, a UE, nu desfiinţează rivalităţile dintre membri atunci când vine vorba de interesele naţionale ale acestora. SUA, Germania, Franţa deschid fronturi separate şi duc lupte crâncene în spatele uşilor capitonate pentru impunerea favoritului lor la scaunul prezidenţial. Toate aceste presiuni care vin din afară şi bubuie ameninţător în interiorul direcţiilor operative ale serviciilor secrete române dau, la momentul de stabilire a viitorului mascul alfa al ţării, o greutate aparte rolului preşedintelui în exerciţiu. El este cel care, în final, va decide pe care licurici să-l asculte şi va pune degetul pe viitorul câştigător.

Acesta fiind contextul, constatăm că deja a început să se lucreze serios la lista de candidaţi. Sunt aruncate pe piaţă tot felul de nume, circulă zvonuri, scenarii, analize politice, se fac sondaje interne şi externe, doar – doar s-o ameţi de tot societatea şi confuzia o va copleşi.

De la propuneri adormitoare, în care primează funcţia, nu omul (Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu, Dacian Cioloş, Eduard Hellvig), până la agitaţi epigoni ai lui Vadim Tudor (George Simion, Diana Şoşoacă, Cătălin Drulă) cu care nu ai vrea să te întâlneşti nici după ce şi-au luat pastilele, totul pare a fi gândit să intrige, să descurajeze, să provoace exasperări şi resemnare.

E propus chiar şi un meniu de fineţuri elitiste, pentru gusturi subţiri: Ion Aurel Pop, Dan Puric, Ion Cristoiu! De parcă asta ar căuta racolatorii globalişti ai planetei: lideri de opinie imprevizibili, personalităţi capricioase, posesori de principii incompatibile cu derapajele ideologice ale momentului.

Astfel se pregăteşte absenteismul necesar.

Şi, totuşi, alegerile prezidenţiale se apropie. Undeva, în laboratoarele simulacrului nostru de democraţie, a început măsluirea zarurilor.  Să aruncăm o privire prin gaura cheii, poate pricepem cu o clipă mai devreme ce ni se pregăteşte.

Germania şi Franţa înregistrează o pierdere de influenţă politică în România faţă de anii trecuţi.

De la plecarea Angelei Merkel şi pe fondul prestaţiilor dezamăgitoare ale lui Klaus Iohannis, falanga germană condusă din umbră de Eduard Hellvig şi Siegfrid Mureşan nu mai are energia şi susţinerea de la începutul mandatului actualului preşedinte. Pe parte franceză, atât Dacian Cioloş cât şi Clotilde Armand, oamenii de bază infiltraţi de Macron la vârful politicii româneşti, s-au decredibilizat constant şi temeinic prin prestaţiile lor mediocre, pe alocuri chiar antiromâneşti.  Românii sunt în prezent sătui de străinii care vin să le facă morală şi să le dea lecţii. Ştiu ei să greşească şi singuri, nu au nevoie de specialişti străini pentru asta.

Influenţa şi Interesele americane, în schimb, au crescut. Războiul, înarmarea, rolul României devenit tot mai important fără ca noi să avem vreun merit special în asta, i-a determinat pe americani să ne trateze cu o mai mare atenţie dar şi cu stricteţe. De aceea, toate evaluările geo-politice realiste spun că viitorul nostru preşedinte va fi decis de americani şi nu de germani, francezi sau români.

În problema alegerilor din 2024 din România americanii vor fi cât se poate de conservatori. Situaţia internaţională nu le permite extravaganţe. Vor paria pe ce-au mai pariat. Pe ce le-a mers şi pe ce au garanţia că le va merge şi în continuare. Nu vor surprize, nu vor experimente, nu vor complicaţii.

E dovedit că nu le place aşa zisa stângă românească. Şi Constantinescu şi Băsescu şi Iohannis au fost preşedinţii agreaţi de ei, toţi declaraţi din zona dreptei. Excepţie a făcut doar Iliescu, în al doilea mandat. Ion Iliescu a fost singurul preşedinte al românilor ales pe bune, de popor. Se întâmpla într-o vreme în care a-l bloca pe Iliescu însemna a-l propulsa pe Vadim Tudor. Ştiindu-se, din sondaje, opinia poporului, s-a dat liber la democraţie şi nu s-a intervenit.

Este deci exclus ca viitorul preşedinte să fie de la PSD. De-asta pare a fi conştient şi Marcel Ciolacu. Dacă PSD-ul vrea să se regăsească la sfârşit în echipa câştigătoare trebuie să apeleze la un subterfugiu, să facă un compromis, să propună un candidat care să nu fie asimilat stângii militante. Un intelectual, de exemplu. Cum ar fi Ion Cristoiu, să zicem. Membrii şi simpatizanţii PSD trebuie familiarizaţi încă de pe acum cu ideea că în 2024 candidatul lor s-ar putea să fie o personalitate fără apartenenţă politică pesedistă.

Cine ar putea fi? Agreat şi de PSD şi de PNL? Propus de ambele din primul tur sau, măcar, cu promisiuni de susţinere comună pentru turul 2?

În momentul de faţă se prefigurează doi candidaţi pe care sigur americanii i-ar accepta şi care nu ar învrăjbi până la conflict ireconciliabil principalele două partide: Mircea Geoană şi Nicolae Ciucă. Nu mi se par, însă, cei mai probabili. Mircea Geoană este limitat de problemele sale de sănătate şi de o eventuală reticenţă a lui Klaus Iohannis iar Nicolae Ciucă de inabilităţile lui de comunicare şi de tinicheaua plagiatului care i-ar atârna zdrăngănitor de coadă exact în apogeul campaniei electorale.

Mai degrabă aş miza pe două nume încă nevehiculate pentru marea candidatură, cărora serviciile noastre secrete le-ar putea aranja ploile cu şanse bune de reuşită. Mă gândesc fie la Bogdan Aurescu, aureolat încă de marea victorie legată de Insula Şerpilor, fie la Emil Hurezeanu, intrat oarecum paradoxal în cărţi tocmai mulţumită eşecului Schengen cauzat de Austria unde domnia sa este ambasador.

Sursele mele (… bibliografice) sugerează că până la sfârşitul anului 2023 România va fi cu certitudine acceptată în spaţiul Schengen iar marele merit al acestui succes va putea fi atribuit ambasadorului Hurezeanu, ceea ce ar constitui un spectaculos piedestal pentru domnia sa ca şi candidat la preşedinţia României.

În încheiere doar două cuvinte despre o altă ipoteză mult mediatizată în ultima vreme: candidatura Laurei Kovesi. Iată cele două cuvinte: NICI VORBĂ! Klaus Iohannis va bloca prin toate mijloacele disponibile (şi are…) o astfel de încercare. Doar este în joc pielea sa şi a Primei Doamne!

Dezbaterea este abia la început. În 20 de luni se pot întâmpla multe. Deocamdată operăm cu percepţii, zvonuri şi logică (atâta câtă este). Subiectul este în desfăşurare. Vom reveni asupra lui când va fi cazul.

https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2023/01/Biden-Macron.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2023/01/Biden-Macron-150x150.jpgContele de Saint GermainEditorialeAu început tatonările! Pe preşedintele României nu-l aleg românii, la urne. S-a tot demonstrat asta după ’90 încoace. Totuşi, au şi ei, românii, votanţii, un rol: să stabilească serviciilor secrete o ţintă de atins pentru misiunea lor electorală. Mai precis, câte procente vor trebui acestea “să recupereze” prin “inginerii specifice”...Blog politic si polemic