Scorul acestui articol
[Total: 45 voturi. Media: 4.3]

 

Jocurile copilăriei au rostul lor: să consume o combustie exploratorie, experimentală, de multe ori necugetată, care rămasă nefolosită la timpul potrivit se poate transforma, cu anii, într-un fel de acreală indigestă.

Nu voi apela la exemple de personalități mutilate de o copilărie fără jocuri. Oricine le poate găsi, în galeria monÈ™trilor È™i a măscăricilor, dacă are minima curiozitate să caute explicații pentru astfel de degenerați.

Voi privi strict în ograda noastră politică recentă. Cea mai proeminentă figură după Nicolae CeauÈ™escu (È™i el „žnejucat” la vârsta potrivită, copilărit pe maidane È™i pe după gratii) este Traian Băsescu. Acest mare pokerist È™i cacealmist, pentru 10 ani din istoria românilor, s-a jucat de-a dictatorul machiavelic È™i de-a amantul generos pe pielea acestui popor, iar acum, când din postura de analist politic ne împărtăÈ™eÈ™te modul său profund de a gândi, ne dăm seama la ce defulare de adolescent frustrat ne-a făcut părtaÈ™i pe toată durata mandatelor sale.

Victor Ponta, un alt politician al actualității, promițător la  începuturile sale, a ținut musai să recupereze la maturitate jocul de-a Che Guevara la care a visat, fără să-l consume, în copilăria sa. Astfel se explică aventura Grindeanu, în care s-a aruncat cu inconÈ™tiența unuia care se crede  nu într-un avion care se prăbuÈ™eÈ™te ci într-un simulator din care, la sfârÈ™it, ieÈ™i invariabil viu È™i nevătămat.

O nouă stea a apărut pe firmamentul PNL: ludicul Ludovic.  Ludovic Orban. Cred că în copilărie a visat să se facă om de scenă. Cântăreț cu coardele instrumentale È™i vocale, s-a remarcat deseori din postura de menestrel liberal, părând amuzant È™i nenociv la nivelul de saltimbanc voluntar la care evolua. Prima lui idee politică din postura de preÈ™edinte PNL recent ales a fost una de grădiniță – grupa mică: o joacă cu cartonaÈ™e.  Ditamai senatorii È™i deputații descinÈ™i din coasta lui Brătianu s-au transformat pentru câteva minute, în plin Parlamentul României, în majorete de spectacol ceauÈ™ist. Dar nu ca acelea, cu inocența vârstei frumoase È™i cu plăcuțe colorate, ilustrând ceva, ci ca niÈ™te caraghioÈ™i răscopți, întorÈ™i cu cheița,  fluturând meschine foi A4, în alb È™i negru, ca la un miting organizat din sărăcie È™i fără cap.

Liderul politic al momentului este însă, detaÈ™at, Liviu Dragnea. El joacă  pătimaÈ™ Metal Gear, nu cu o consolă privată È™i pe timpul său liber, ci direct cu partidul pe care îl conduce, pe timpul È™i nervii alegătorior săi.

Pentru cine nu È™tie ce este Metal Gear, citez dintr-o prezentare pe Internet a jocului: „žMetal Gear este un survival action game cooperativ care aruncă jucătorul într-un univers alternativ în care acesta trebuie să supraviețuiască È™i să găsească calea de întoarcere acasă”. Deocamdată, Liviu Dragnea a supraviețuit È™i a reuÈ™it să găsească È™i calea de întoarcere acasă. Cu ce preț, însă, rămâne de văzut. Cum tot de văzut rămâne È™i dacă s-a lecuit de astfel de distracții. Amatorii de aventuri, în viața reală, se numes aventurieri, nu politicieni responsabili. Iar aventurierii nu au nici cel mai bun renume È™i nici darul de a inspira celor din jur siguranță È™i încredere.

Dar Liviu Dragnea, pe lângă faptul că a jucat la ruleta rusească soarta partidului său, s-a mai remarcat, ieri, prin ceva țâÈ™nit dintr-o natură profundă, de băiat de cartier. O replică scăpată  cu microfonul deschis către Victor Ponta: „žBă, eÈ™ti nebun? Ce ai?„

Nu È™tiu dumneavoastră ce gândiți, dar, pentru mine, contextul, tonul È™i, mai ales firescul cu care a primit Ponta această adresare reprezintă detalii de atmosferă fascinante. Chiar È™i în cele mai grave momente ale confruntării lor, aceÈ™ti „žlideri politici” se comportă ca niÈ™te băieți de cartier, ca niÈ™te mici derbedei legați de vechi complicități.

Ce să facem? Suntem condamnați, pe termen lung, să alegem dintre mai multe rele. Ä‚sta-i destinul nostru. Liderii politici de care avem parte se dovedesc niÈ™te copii bătrâni care nu sunt in stare de altceva decât să încerce a-È™i recupera jocurile copilăriei neconsumate la vremea lor. Nu au nicio problemă că se fac de râs, că sunt tratați de iresponsabili. Ei merg mai departe, imperturbabili, în lumea virtuală a vieții ca un joc.

Iar noi continuăm să căutăm acel lider politic care să ne dea o speranță, de care să nu ne fie ruÈ™ine.

Un lider politic cu sentimentul ridicolului. Măcar atât!

Contele de Saint GermainEditorialeaventura Grindeanu,baieti de cartier,ce ai?,copii batrani,Esti nebun,jocurile copilariei,Liviu Dragnea,ludicul Ludovic Orban,Metal Gear,pokeristul si cacealmistul Traian Basescu,sentimentul ridicolului,Victor Ponta si Che Guevara  Jocurile copilăriei au rostul lor: să consume o combustie exploratorie, experimentală, de multe ori necugetată, care rămasă nefolosită la timpul potrivit se poate transforma, cu anii, într-un fel de acreală indigestă. Nu voi apela la exemple de personalități mutilate de o copilărie fără jocuri. Oricine le poate găsi, în galeria...Blog politic si polemic