Câteva constatări
Postarea, zilele trecute, a „Scrisorii deschise către Crin Antonescu” mi-a prilejuit câteva constatări de natură a-mi întări încrederea în justețea punctului de vedere susținut acolo: că organizarea unui miting de amploare al USL este un gest politic necesar, realizabil și, mai ales, generator de spaime pentru coteria Băsescu.
Prima constatare a fost referitoare la numărul de like-uri care au salutat acest articol (atenție, publicat pe un blog de nișă, nepromovat  și nicidecum într-un cotidian de vârf al propagandei politice): peste 250 în primele 24 de ore de la apariție. Poate unii vor zâmbi ironic dar am făcut o sumară documentare și am constatat că, editorialiști cu pretenții ai presei scrise pe coajă de portocală, gen Ion Cristoiu sau Dan Tapalagă sau Dan Andronic sau Mircea Mihăieș, strâng mult mai puține like-uri decât am strâns eu, cel mai adesea sub 25% față de cifra anunțată, cu toate că publică pe platforme considerabil mai mediatizate și populate decât blogul meu și în zonele de confluență a celor mai talibane comandouri pro-băsiste.   Ce înseamnă asta? Că, în pofida unui număr decititori de 4-5 ori mai mare decât numărul cititorilor mei și mult, mult mai fanatizați decât cititorii mei, acești ziariști de partid obțin de 3-4 ori mai puține like-uri decât a obținut ultimul meu articol ceea ce, multiplicând probabilistic, înseamnă că opiniile mele din acest articol sunt îmbrățișate de 12 „“ 20 de ori mai mult decât opiniile lor, fără excepție băsiste.
A doua constatare este că această scrisoare deschisă și, mai ales, propunerea avansată de ea (cea cu organizarea unui impresionant miting USL) i-a înfuriat la culme pe tifosii lui Traian Băsescu. Aceștia nu s-au putut stăpâni să-mi posteze comentarii agresive și pestilențiale ca pe vremea când intram pe forurile lui Mihăieș din EVZ  și mă luau la țintă ciracii lui, de aceeași factură grobiană ca și el. Pentru mine, faptul că o anumită idee i-a scos din minți pe acești bezmetici primitivi este nu doar o satisfactie dar și o confirmare că ideea este bună și trebuie urmată.
În fine, a treia constatare este că, exceptând-o pe doamna profesor Zoe Petre (căreia îi mulțumesc pentru atenția cu care mă onorează citindu-mă și făcându-mă să și aflu asta), niciun politician vizat de comentariile mele și niciun ziarist aflat, simbolic, pe aceiași baricadă cu mine, nu s-a obosit până acum să-mi ofere un minim zâmbet camaraderesc, să-mi consacre o palidă secundă de atenție, să probeze utopicul spirit de echipă propriu naturilor generoase și neatinse de viciul individualismului. Cred că scrisoarea deschisă adresată lui Crin Antonescu ar fi fost un bun prilej de solidarizare, de susținere a unei inițiative ce se dovedește pe placul „mahalalei inepte”. Din păcate, în afară de cineva de la ziarul Cotidianul (caruia îi mulțumesc fără să-i știu identitatea) care îmi mai preia unele comentarii la rubrica „Forumistul de serviciu”, nimeni din mass media importantă (în sprijinul căreia am scris zeci de articole) nu dă semna că ar fi aflat de existența acestui blog. Sa fim înțeleși: regretul meu nu vine dintr-un orgoliu rănit „“ am depășit vârsta unor astfel de extravaganțe „“ ci din sentimentul pierderii trenului de către un puhoi de oameni care așteaptă disciplinati în gara anunțată și trenul nu catadicsește să oprească acolo.
https://www.conteledesaintgermain.ro/cateva-constatari/13-08-2013EditorialeCotidianul,Crin Antonescu,Dan Andronic,Dan Tapalagă,EVZ,Forumistul de serviciu,Ion Cristoiu,like,Mircea Mihaies,scrisoare deschisa,Traian Basescu,Zoe PetrePostarea, zilele trecute, a 'Scrisorii deschise către Crin Antonescu' mi-a prilejuit câteva constatări de natură a-mi întări încrederea în justețea punctului de vedere susținut acolo: că organizarea unui miting de amploare al USL este un gest politic necesar, realizabil și, mai ales, generator de spaime pentru coteria Băsescu. Prima constatare...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
totusi cum l-a incurcat basescu pe ponta sau ipotetic pe antonescu sa faca ceva bun pentru tara? economic vorbind.ponta minte cum respira. antonescu o tine din somn in somn in concediu. programul lor economimc e jos basescu. usl guverneaza dezastruos de un an jumatate. imi inchipui ce misto o sa fie peste inca un an cand basescu nu va mai fi presedinte.
Vad ca ai preluat cu mare sarg toate temele propagandei basiste: Ponta minte, Antonescu doarme, USL guverneaza dezastruos.Poate ca Ponta minte dar campionul tuturor timpurilor la minciuni si nerespectari de cuvant dat este Basescu. Poate ca Antonescu se reface dormind dar cred ca e preferabil sa te refaci asa decat prin alcool si prin razbunari, abuzand de servicii si de justitia subordonata. In plus esti foarte ingrijorat de ce rau ar putea face Antonescu tarii dar nu zici o vorba de cat rau (si economic si moral si de imagine) a facut deja Basescu Romaniei prin politica lui bezmetica de invrajbire a categoriilor sociale etc, etc.
Cum l-a incurcat Basescu pe Ponta sa faca ceva bun pentru tara? Primul exemplu care-mi vine in minte (dar sunt mult mai multe): subminarea privatizarii CFR Marfa prin declaratii de presa iresponsabile, care indeparteaza orice banca de ideea de a da credite avantajoase celui care a castigat licitatia
Pentru Corina!
Corina a postat un comentariu excelent care a intrat ca spam. Cand am vrut sa-l activez am apasat gresit si s-a sters.
O rog pe Corina, daca si-a salvat cumva comentariul, sa mi-l retrimita.
Imi cer scuze pentru neindemanare.
Ce-ti spuneam eu, Conte? Cum au mirosit basistii ca blogul asta e periculos, cum au primit misiune de infiltrare. Bai @andrei, vrei sa-ti explic eu cum controleaza basexu, prin Coldea si Predoiu, parchetele, si prin ele Guvernul si Parlamentul, cum butoneaza CCR si ICCJ cu sprijin de la inalta Poarta a licuriciului? Sau vrei sa-ti explic cum au imunitate juridica internationala cei din gasca basexului, prin agentii de influenta Hajnall Smith, Makovei Catalin si Makovei Mona? Pai, partenerii extern ii permit sa faca kiorobetelui si pe nationalistul, daca mai fraiereste in contul lor niste romanasi! Poate-poate or sa-i scoata presedinte urmasul, care va fi si el sluga prea plecata la colonisti! Iti dai seama, daca Crin ar fi zis de unguri ce-a zis sprijinitorul lui Tokes si Orban, cum l-ar fi demonizat toti pupindeontologii?
Hai, @andreiutule, ca ti-am dat prea multe explicatii pentru un troll provocator de joasa speta. Scuza-ma Conte, dar nu m-am putut abtine sa nu-i zic vreo doua. Are noroc ca azi nu m-am trezit suparat, ca-l pulverizam ca pe spray.
Cu tot respectul, domnul Radu Zlati, deputat PNL È™i denumit de media „consilierul lui Crin” v’a remarcat articolul È™i ‘l-a nominalizat într’o postare la el pe blog.
@CSG N-as fi crezut ca vei fi chiar atat de lezat in urma comentariului meu publicat dimineata. Nu m-a deranjat atat faptul ca ai fi primit un imaginar dos de palma din partea mea, m-a deranjat modul in care l-ai perceput:,,cu boxul tras pe metacarpiene”! Daca ai proprietatea termenilor folositi, ar fi vorba de un atac necinstit din partea mea, chiar golanesc. Am dreptate?
Daca vei reciti cu calm textul scris de mine nu cred ca vei regasi un atac murdar din partea mea. Am afirmat de doua ori ca dai dovada de naivitate si am explicat si de ce. Dupa atatia ani de politica pot sa te asigur ca este o naivitate sa te astepti sa fii gratulat de un politician marcant sau un ziarist de marca. Si am mai spus ca esti naiv daca iti inchipui ca in urma unui megamiting uselist s-ar schimba ceva in actiunile slugilor basiste din DNA, CCR, CSM sau ANI. Spune drept, chiar crezi ca acel miting ar schimba ceva in actiunea lor?
Te asigur inca o data de respectul pe care ti-l port inca de cand am intrat pe acest blog, in urma cu vreo 2-3 ani. Este adevarat ca sunt transant in ceea ce spun si fac, sunt la fel de transant si in viata privata. Sunt un tip deschis care prefera adevarul spus verde in fata, fara ocolisuri, fara a ascunde nimic. Urasc minciuna si fatarnicia, prefacatoria, imi displac oamenii cu mai multe fete, care pozeaza in ceea ce nu sunt. Consider ca fara sinceritate si buna credinta nu se poate construi nimic trainic. Nu-mi place sa spun decat ceea ce gandesc. Iar ca un ardelean care se respecta, fac si ceea ce spun, adica ma tin de cuvant.
In ultima vreme ti-am mai scris dar n-ai binevoit sa-mi raspunzi. Faci cum vrei, dar as prefera sa dialogam mai mult, chiar daca asta ar presupune puncte de vedere diferite. Te deranjeaza? Consider ca un adevarat prieten este acela care iti spune deschis tot ce gandeste, chiar daca unele lucruri dor. Si doar un adevarat prieten iti va spune cand gresesti, iar falsul prieten te va lasa sa gresesti in continuare. M-ai inteles?
Draga Hendrix,
În legătură cu tine am percepții contradictorii. Pe de o parte te simt un luptător aprig și sincer, pe baricada pe care si eu ma aflu, deci o percepție pozitivă. Pe de altă parte în textele tale simt o fugă de nuanțe și un foarte mare apetit pentru etichetări. Ești, după gustul meu, exagerat de sentențios și asta mă face să evit polemicile cu tine.
Expresia cu „boxul” s-a dorit o figură de stil care să sublinieze duritatea disproporționată (în raport cu motivul care a generat-o) și nu vreun atac necinstit.
Cum am explicat și în articolul dedicat lui Garfield, nu aștept gratulări ci un semn de solidaritate, de coagulare, de compunere a forțelor convergente și nu de ignorare a lor între ele. Este vorba de eficiență într-o luptă comună.
Da, cred că un megamiting USL este absolut necesar. Utilitatea lui, cum am mai explicat, constă în principal în două efecte:
– le oferă celor ca mine, ca Radu și ca mulți alții, posibilitatea de a se defula sub o formă socialmente acceptată, de a-și manifesta consecvența în lupta antibăsistă și de a protesta vizibil față de abuzurile cu justiția la care apelează tot mai mult Băsescu în ultima vreme;
– le demonstrează celor sceptici (din ce în ce mai numeroși) și celor cuceriți de propaganda băsistă (din ce în ce mai tupeiști) că USL este încă o forță majoră care trebuie respectată și că nu a sucombat de prea mult bine după preluarea parțială a puterii.
Abia acum am citit si eu noul tau articol despre @Garfield, la care faceai trimitere si ce vad eu? Mai spre final te referi la ,,unul din cititori” care iti reprosa ca ai fi jinduit niscaiva laude, recompense etc. Fiind singurul care am fost critic cu tine am dedus imediat ca la mine te referi. Am recitit textul tau din nou si as spune ca:
1. exista o lamentatie destul de explicita:,,niciun politician vizat de comentariile mele și niciun ziarist aflat, simbolic, pe aceiași baricadă cu mine, nu s-a obosit până acum să-mi ofere un minim zâmbet camaraderesc, să-mi consacre o palidă secundă de atenție”. Eu cand ti-am reprosat ca este o naivitate sa primesti ceea ce asteptai, la acest text faceam referire.
2. spui asa mai apoi: ,,Cred că scrisoarea deschisă adresată lui Crin Antonescu ar fi fost un bun prilej de solidarizare”. Este adevarat ca te referi la o ipotetica solidarizare, dar mi-a scapat acest aspect si l-am retinut doar pe primul, fiind mult mai explicit. Nu stiu cum au inteles altii, dar eu asa am interpretat.
In privinta utilitatii mitingului mamut preconizat raman la parerea ca ar fi INUTIL. Nici ba-secu n-ar intra in fibrilatii, nici serviciile secrete care il ghidoneaza si nici slugile sale din DNA, CCR, CSM si ANI n-ar da inapoi din razboiul lor murdar impotriva Guvernului, Parlamentului, presei independente. Si ar mai fi un aspect: unde ai mai vazut tu in lumea asta ca PUTEREA politica, care are 70% in Parlament, sa ORGANIZEZE un asemenea miting impotriva presedintelui? Sincer, eu nu tin minte asa ceva. Ma insel cumva?
Doua precizari:
1. Cunosc foarte multe persoane, eu printre ele, care simt nevoia sa protesteze, sa se manifeste social intr-o forma acceptata dar si imperativa, impotriva acestei ofensive a abuzurilor basiste care par a se hrani din propria lor faradelege. Aceasta utilitate a mitingului, de a oferi oamenilor respectivi sansa unei defulari necesare si benefice revenirii la normalitate, vad ca o ignori. O sa-mi spui „sa iasa, daca sunt nemultumiti, pe cont propriu, pe persoana fizica, si nu impinsi de partide politice”. Stii insa bine ca e greu sa sincronizezi 1000 de oameni sa faca un miting spontan. Mai ales la un popor ca al nostru, atat de inertial.
2. Mi se pare o prostie sa consideri ca o parte a puterii (si nu PUTEREA) nu ar avea dreptul sa organizeze un miting de protest impotriva celeilalte parti, in conditiile in care aceea, prin comportamentul si abuzurile sale, afecteaza si economia nationala si administratia locala si imaginea tarii in lume („Romania va prelua leadershipul luptei impotriva nationalismului maghiar”!??!!!) si, probabil, inca multe altele de care nici macar nu stim.
Am vrut sa scriu salariu minim la tortionari, fir-ar.
Perfect adevarat, Serenissime, mama masii-n ea de treaba.
Ma intreb daca nu cumva ar fi o idee mai buna ca mitingul, daca va avea loc, sa nu fie asumat in numele USL, decat cu sprijinul ei moral si cu prezenta lui Victor Ponta. Sa fie mai bine unul al militantilor antibasisti si pro-Crin din PNL, PSD, PC sau din afara partidelor, care vor dreptate pana la capat. Ei vor trebui sa denunte sabotajele basesciene prin justitie si institutiile de forta si, f. important, sa apare Antena 3 de atacurile infractoarei Hajnall. Poate da si A3 o mana de ajutor in mobilizare.
Interventia lui Antonescu in kestia Tokes-Vona-basexu a fost magistrala, dar nu trebuie sa ramana izolata. Denuntarea antiromanismului basist trebuie sa fie masiva.
Ponta si guvernul ar putea lua caimacul dand o ordonanta de urgenta prin care tortionarii sa fie decazuti din drepturile civile iar pensia sa le fie redusa la nivelul salariului mediu pe economie.
Radu, multumesc pentru empatie. Dupa ce Hendrix mi-a ras un dos de palma in stilul lui transant, cu boxul tras pe metacarpiene, dupa ce m-a ridiculizat cu expresii gen „solutia ta miraculoasa” sau „mareata ta idee”, mesajul tau imi face bine la moral.
Conte, ar fi bine sa tii cont si de ce zice @Hendrix. E un luptator vechi si de incredere, la opiniile caruia tin foarte mult.
@radu Ma bucura faptul ca tii foare mult la opiniile mele si te asigur ca iti citesc comentariile cu mare atentie. Asa este, ne cunoastem de multa vreme si luptam pe aceleasi baricade cu mult timp inainte de aparitia acestui blog. Iar daca este sa ma uit in trecut, cred ca pe vremea in care combateam basismul, inca din 2007 in Cotidianul, eram mult mai ,,transant” decat considera CSG ca sunt acum.
Tin sa-ti spun din capul locului ca nu sunt de acord cu ,,solutia” ta miraculoasa de organizare a unui miting mamut care sa arate forta ,,ursului” uselist. N-am fost de acord, dar nici n-am tinut neaparat sa-mi expun parerea despre articolul tau. Faptul ca tu acum insisti, ba chiar esti mandru de ideea cu mitingul, m-a facut sa pun mana pe tastatura si sa-ti spun ce gandesc. Sunt uimit de faptul ca tu chiar esti deceptionat de faptul ca nici un politician uselist si nici un ziarist favorabil USL nu s-a obosit sa te gratuleze pentru mareata ta idee. Sincer, tu chiar te asteptai la asa ceva? Esti inca o data naiv, crede-ma!
Principalul motiv pentru care sunt impotriva ideii tale marete este faptul ca n-ar rezolva absolut nimic. Si cand spun asta ma refer strict la situatia descrisa de tine. Crezi matale ca astfel iti va disparea senzatia de,, dezordine, de dezagregare”™”™ pe care tu o resimti? Crezi ca doar asa nu vei mai avea senzatia ,,unei dezertari la varf”™”™ si ca am fi ramas ,,fara lideri”™”™???
Sunt perfect de acord cu tine in privinta atacurilor Securistului de la Anvers, cu faptul ca ,, mușcă veninos în stânga si-n dreapta, ba cu DNA-ul, ba cu CCR-ul, ba cu CSM-ul, ba cu ANI”™”™. Absolut corect! Afirm si eu cu tarie ca acest ba-secu trebuie OPRIT. Dar cum, draga CSG, cu un miting mamut organizat de USL?!?!?! Asa crezi tu ca va fi pus ba-secu cu botul pe labe? Asa crezi tu ca vor opri atacurile cei din DNA, CCR, CSM sau ANI??? Daca asta crezi sincer, iti spun din nou ca esti un mare naiv.
Banuiesc faptul ca ai fost extrem de IRITAT de atacurile repetate ale lui ba-secu din ultima vreme, in special din ultimele saptamani. Banuiesc ca esti indignat de TUPEUL acestui securist de a se afisa in public la vreo sarbatoare campeneasca unde incearca sa mai faca dusuri. Dusuri de multime, caci vremea bailor de multime a trecut de mult. Si mai banuiesc faptul ca exagerata mediatizare a ultimelor partzuri basiste, ca sa zic asa, ti-a creat senzatia ca ba-secu ESTE PE VAL. Am dreptate? Iar ,,senzatia”™”™ ta a fost mult mai intensa intrucat n-a fost nimeni care sa contracareze jocul lui infect, n”™asa? Uiti de faptul ca Ponta(principala tinta a lui ba-secu) era in concediu de la 1 august, ca si Crin dealtfel.
In concluzie, eu cred ca ai fost victima inocenta a unei propagande televizate care se pare ca si-a atins tinta. Si, trebuie sa recunosc, chiar si A3 a difuzat si rasdifuzat tampeniile spuse de ba-secu si aparitiile sale, adica i-a facut jocul. Daca stau bine si ma gandesc, totul n-a fost decat o jalnica demonstratie de PR al unor fitzuici de cancan, menita sa RIDICE ARTIFICIAL cota unui manelist ca ba-secu si a unei pitzipoance ca udrea ( filmata pe indelete, din fata, din spate, din profil, cu sanii etalati, cu bucile expuse si cu leopardul la vedere…). Impresia mea asta este ca am fost bombardati zilnic la televizor de aparitile acestor foste ,,vedete”™”™, aflate in curs de rebranduire pentru fraieri. Multi fraieri au pus botul la harneala cotrocenista, pe mine m-a scarbit!
In incheiere, tin sa te anunt ca liderii USL s-au reintors ieri din concediu. Crin a avut un speach perfect legat de falsa tema exploatata de ba-secu cu Jobbik, iar aseara Ponta s-a descurcat perfect in fata unei Paula Rusu parca mai basista ca oricand( de la Nitu chiar n-aveam pretentii…). Inutil sa-ti mai spun ca nici Crin, nici Ponta n-au marsat deloc la provocarile basiste din ultima vreme, tratandu-l pe guvernator drept ceea ce este:un mitocan!
Aveți puțintică răbdare.Toate la vremea lor.
Mai, draga ilustrissime, ca vechi combatanti pe taramul luptei antibasiste… cum sa-ti spun… tu in fatza cu morala, eu in spate cu urala… putem constata, fara sa gresim prea mult, ca lumea asta este rea… ieri radea ca esti usoara, astazi rade ca esti grea!… pardon, asta era pt Eba. Si chiar daca ai fi avut de o suta de ori mai mult dreptate, rezultatul ar fi fost acelasi: „Ia te uita si la asta cum se da mare! Vrea si el un ciolan!” Imi aminteste de bancul cu Scaraotzchi care le tragea la cap celor care scoteau capul din cazan, numai romanilor nu… ca astia se trageau singuri la fund. Daca ti-ai imaginat ca scrisoarea ta intredeschisa va rezona cat de cat in zonele inalte ale puterii si ambitiilor… ei bine!… poate ca ar trebui sa incerci cu naivocaim… Cum?… nu s-a inventat inca? Ei, lasa ca-l inventam noi si ne umplem de euroi! hehehe! Garfield, motanu de pe acoperis.
Nu contest ca un mare miting USL i-ar da ceva migrene basescului. Iti vind eu insa un pont, ceva care l-ar da, pur si simplu, in bilbiiala: un anunt, un simplu anunt!
USL-ul ar trebui sa anunte, si asta cit mai rapid, ca in alegerile europarlamentare va avea candidati unici. Efectul ar fi devastator, si nu cred ca mai e nevoie sa explic de ce. Sigur, nu-i usor: trebuie satisfacute niste orgolii, niste veleitati, e greu cu 2 pepeni intr-o mina. Sint sigur insa ca, asa cum s-a putut la parlamentarele din decembrie (cu ce efect zdrobitor!!), asa se va putea si acum. Trebuie spus, nu sablonard, ca e nevoie de vointa politica, ci pragmatic, ca e nevoie de intelepciune politica! Aude cineva (in afara de stimatii nostri ascultatori)?