Când pierzi simțul proporțiilor
Marile secrete, de la cele tehnice până la cele medicale și culinare, țin de proporții. Să nu mai vorbim de rețetele de succes ale marilor artiști: proporții surprinzătoare, unice, greu sau imposibil de reconstituit.
Natura a fost prima care ne-a ajutat să înțelegem magia proporțiilor. Echilibre perfecte, care aparent se autoîntrețin, îi asigură rezistența și existența. De îndată ce exagerări umane tulbură aceste echilibre (vezi defrișări, poluări, sacrificări de ecosisteme pentru a face loc înnoirilor urbanistice) apar semne de boală planetară, uneori chiar dezastre.
Fenomenul se regăsește și la scara individului. Oameni până la un anumit moment normali, purtători de amestecuri ce le asigură o navigare armonioasă, se dezechilibrează brusc, sub efectul unor factori perturbatori: putere, celebritate, lăcomie, ură, gelozie, invidie etc. Devin urâți, monstruoși, de nerecunoscut. Îi observi animalizându-se într-un ritm galopant, ca atinși de o boală eruptivă. Se umplu de furunculele propriei mizerii și nici măcar nu-și dau seama de asta. Pretind atenție. Cer ascultare și respect. Vor aliniere la aberațiile pe care le susțin. Se cred deasupra.
Revin la Robert Turcescu, inspiratorul acestor gânduri.
L-am ascultat într-un interviu dat ieri ziarului Adevărul, în urma scandalului „Nadia Comăneci – margarina”. Omul nu doar că s-a acoperit de furuncule, a devenit el însuși un buboi. Îl ascultam aberând despre „notorietatea” lui, despre respectul de sine ca ziarist, despre nobila povară de a fi devenit, prin onestitate și perseverență, un formator de opinii care are datoria să îndrepte lumea chiar prin sacrificii personale și mă gândeam în timpul ăsta la unul dintre cititorii mei de pe blog care, tot ieri, îl descria encomiastic.
Am ajuns astfel la o concluzie pe care o voi spune direct, fără cosmetizări eufemistice: lichelele, slugoii cu funcții, scelerații, nu ar putea exista în conștiința publicului dacă nu s-ar găsi în jurul lor și câteva buruieni vorbitoare care interesat, sau pur și simplu din mimetism, să-i laude și să le susțină abjecția.
Chiar Turcescu recunoaște: „poate că n-aș fi rezistat la toate criticile care mi se aduc în aceste zile dacă nu aș fi primit, în egală măsură, acordul și suportul unor cititori, cel puțin la fel de numeroși ca primii, care îmi împărtășesc punctul de vedere”.
Iată cum se manifestă pierderea simțului proporțiilor: ajungi să crezi că o mână de trepanați care îți postează ție pe Facebook sau pe mobil mesaje de susținere (să fie 100, să fie, hai, 1000 – de fapt vorbim nu de susținătorii lui Turcescu ci de susținătorii lui Băsescu (Turcescu fiind pentru ei un nimeni în vânt, o unealtă mediatică ce va dispărea în neant tot așa cum a dispărut și „Nașul”, fără urme și regrete)) este egală ca număr, importanță și glagorie cu sutele de mii de critici care te desființează ca maniere și caracter.
Și ca să vedeți că nici susținătorii lui Turcescu nu sunt cu mult mai puțin „atinși” decât el la capitolul „percepție a realității”, citiți-l pe cel la care am făcut referire mai sus (comentariu la articolul meu despre Turcescu) ca să vedeți cu câtă deșanțată lipsă a adevărului îl elogiază.
L-aș întreba în încheiere pe martirizatul deontolog în ale ziaristicii care, pentru a-și respecta profesiunea de credință, și-a asumat chiar riscuri de imagine (cum însuși declară), ce-o fi mai toxic și mai damnabil: să faci reclamă la margarină sau să faci reclamă la Băsescu?
Pentru că, până una – alta, să fi murit cineva de prea multă margarină în țara asta, nu am auzit. În schimb de prea mult Băsescu, cu miile…
Comentarii prin Facebook:
Repet ce am scris pe blogul lui Razvan Coltea:
„ohoho!
Avem un iepure pe ecrane. Diversiunea basesciana are de lucru, nu gluma. Nu se dau in laturi de la nimic: ii plimba pe tineigeri pe la DNA, doar ca sa atraga atentia la orice altceva, decat la rusinica nationala. Care i se vede de tot lui Base.”
http://ascutirealupteideclasa.wordpress.com/2013/07/04/salutari-din-absurdistan-sau-sapte-motive-pentru-care-referendumul-din-vara-e-perfect-valid-2/ Asta a propos de rezultatele oficiale ale recensamantului din 2011.
A trecut un an de la lovitura de stat.
„băSSecu ne-a vândut!Ponta ne-a vândut și el a doua oară!Instituțiile statului și serviciile secrete ne-au vândut!TOÅ¢I ne-au vândut și s-au vândut!Ä‚sta nu mai este popor,ăsta nu mai este stat!Iată ce fac bulgarii turcii sirienii și egiptenii:LUPTÄ‚ pentru ei și pentru poporul lor,LUPTÄ‚ contra dușmanilor și trădătorilor.NOI ce facem? Deșteaptă-te române!(ce desuet sună imnul național!)
Resemneaza-te, nu mai suntem stat suveran, suntem stat ocupat.
Basismul avea nevoie si de un shiteater exponential, si a fost gasit Turcescu. Mai gretos este ca cantautorul (sic) isi devoreaza propriile excremente.
Cititi aici fiecare cuvant, merita: MANIFESTUL STANGII DIN ROMANIA: http://ascutirealupteideclasa.wordpress.com/2013/07/02/manifestul-stangii-din-romania/.
Domnule Prajan, ti-am citit cu atentie postarea. Ai destul de multa dreptate in diagnostic. Cauzele le-ai cam scrantit. Iar solutia a mai fost propusa in sec. al XIX-lea, dar s-a dovedit de fiecare data si peste tot utopica si neviabila. Iar „stanga” nici macar nu este ceea ce crezi dumneata.
Propun introducerea unei noi boli psihice in nomenaclatorul suferintelor cu caputzul: basescopsihopatia.
Asta înseamnă demență,nu?
Da, o forma de 🙂
Initial ma gandisem la basofrenie.
Hi,hi,hi!Poate schizofrenie!Adicătelea suntem în dilemă:băSSecu este dement sau schizofren.Pentru a ieși din această dilemă,propun o petiție on line către instituțiile abilitate(SPP,SRI,SIE) ca să înființeze o comisie medicală de specialitate care să stabilească științific dacă băSSecu este dement sau schizofren.Eu unul mor de curiozitate….
Unii mananca rahat iar copiii lor mananca unt.
Unii nu mananca rahat iar copiii lor mananca margarina.
Chestie de principiu.
Si de sanatate trupeasca si morala…
Dar Turcescu… punga cu bani de la Becali…
Dar Turcescu, cel mult si bine platit de SOV din banii amaratilor furati de FNI care credeau reclama cu „Dormiti linistiti…”. Reclama aia nu l-a deranjat…