Bulă de la ICR
(Acest comentariu a fost postat la editorialul din EVZ al lui Mircea Mihaies intitulat „Sindicalism si monarhie”, editorial ce poate fi citit accesand linkul http://www.evz.ro/detalii/stiri/sindicalism-si-monarhie-931128.html)
Poza de editorialist a lui Mircea Mihăieș ni-l înfățișează pe acest personaj într-un chip simbolic: omul are și barbă dar este și nebărbierit. Iată cum barba devine astfel un important decriptor caracterologic.
Despre barba lui Sever Voinescu, supusă în timp multor mode eclectice, s-au spus nenumărate, doar că ar fi neîngrijită nu. Mereu modelată după tipare complicate, barbă guler dar și barbă slip, mai mult devoalând decât să ascundă, precum tunsoarea de jos a stripteuzelor, când dreptunghiulară, când triunghiulară, barba lui Sever Voinescu promovează încadrarea circulară: un inel de gazon pilos, în jurul unor buze amăgitoare, mult visate de amatorii de minciuni frumoase. Sever Voinescu are păcatele lui dar este și precum barba sa: dichisit, sofisticat, un monden care nu te face de râs prin saloane.
Există și bărbi de deghizament, precum cea a lui Mircea Marian. Lăsate să acopere, uniform, toată față, pentru a face uitat locul de muncă al purtătorului, pentru a permite, la nevoie, împrumutarea unei identități de camuflaj. Omul, impregnat de rigorile cooperativei ochiul și timpanul, știe că pentru a performa în această meserie este necesar să pară cât mai insignifiant; ceea ce și reușește, în bună măsură grație vegetației lui faciale fără reliefuri și contraste.
Barba lui Mircea Mihăieș este însă o formă de manifestare, la nivelul pielii, Â a încărcărilor negative ale scrisului acestuia. Precum petele cafenii pe tegumente, trădând dereglările ficatului, tuleiele crescute ca niște buruieni în jurul bărbii sale oficiale evocă neglijență, un deranj intern endemic, o declarație de dispreț și suficiență adresată cititorilor.
Nu aș fi apelat la această portretistică dacă inspiratorul ei, cu barba sa părăginită, nu s-ar fi potrivit atât de bine, stilistic, impresiei de îngălare și doliu față de bunul simț pe care o transmite prin scris.
Cu un detur incoerent, amestecarea sindicalismului cu monarhia, Bulă al nostru de la ICR ajunge invariabil la sursa insomniilor lui de sinecurist torturat de spaima că va zbura din post la cea mai mică schimbare politică: Antonescu și Ponta. Ca și Cărtărescu vineri, și Mihăieș azi încearcă să se amăgească cu un optimism contrafăcut, injectabil (cum singur recunoaște), de tip „intrarea României pe creștere economică” și prăbușirea televiziunilor de știri. Precum un cățelandru atins de rabie, MM face clăbuci lătrând strident la tot ce mișcă, văzând până și în Casa Regală a României o amenințare pe care se simte obligat să o umple, preventiv, cu saliva sa toxică. Auzi formulare de oficial cultural român: „cineva depune eforturi serioase pentru a reonorabiliza ideea de monarhie”.
Dar ce pretenții să ai de la unul care, în pofida zecilor de agramatisme pe care i le-ai tot semnalat de-a lungul timpului, nu e în stare să înțeleagă, și basta, nici măcar acordul cu pluralul. Iată-l pe culturnicul nostru cum se exprimă și astăzi: „în contrast bine subliniat cu limbajul de mahala, cu zbieretele insuportabile și cu vulgaritatea dezlănțuită a personajelor invitate de regulă să-și dea cu părerea la televiziuni”. Ar fi fost corect „ale personajelor” dar credeți că mai are rost să insist? Mai speră cineva că acest infatuat recidivist în ale sfidării logicii și folosirii limbii doar pentru stuchit prin strungăreață se mai poate îndrepta?
Este și el doar un biet marinar neras, pe această navă în derivă: corabia năimiților.
https://www.conteledesaintgermain.ro/bula-de-la-icr/23-05-2011PolemiceAntonescu,cartarescu,Casa Regala a Romaniei,corabia naimitilor,Mircea Marian,Mircea Mihaies,Ponta,Senatul EVZ,Sever Voinescu,Sindicalism si monarhie(Acest comentariu a fost postat la editorialul din EVZ al lui Mircea Mihaies intitulat 'Sindicalism si monarhie', editorial ce poate fi citit accesand linkul http://www.evz.ro/detalii/stiri/sindicalism-si-monarhie-931128.html) Poza de editorialist a lui Mircea Mihăieș ni-l înfățișează pe acest personaj într-un chip simbolic: omul are și barbă dar este și nebărbierit. Iată cum...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint Germain
Comentarii prin Facebook:
Ha ha ha!!
Savuros studiul asupra barbii! Ar trebui via bulilor de la ICR (ca sunt mai multi) si prin Liiceanu sa punem o pila la Societatea fenomenologica din Romania, sa facem o fenomenologie a barbii, pornind de la barba ce confera autoritate (divina) popanului nespalat si agramat, pana la barbile sclifosite ale intelectualilor constipati si modernizati din jurul lui Base. Caci da, ca sa dau un exemplu de rostire romaneasca autentica, va spui si totodata marturisesc un truism: si eu port barba, dar in jurul lui base. Nu stiu daca e o chestiune de igiena, sau doar faptul ca vreau sa-mi tin dosul acoperit, doamne fereste, pt orice nefericita eventualitate. Dar la base am barba si, cu siguranta, barba imi confera autoritate. macar cand ma asez pe tron.
Barbosilor si mai putin barbosilor, am ras ceva de speriat, ca la… sfirsitul lumii, citindu-va consideratiunile asupra podoabei faciale… Pana acum, n-am empatizat decat cu barba lui Hemingway – care era mult mai chic cu decat fara. Sau cu mustata lui Marquez, care habar nu am cum ar arata fara… Probabil, ca o femeie cu… Ca omu’ arata si scrie de parca s-ar fi nascut mustacios! Intre timp, am vazut si o poza artistica recenta a lui… Bula de la ICR, cu obrajii rasi, cremuiti si parfumati… Ei bine, supraomu’ telectual parea aproape sef de serviciu secret sub acoperire: profesionist, competent, apartinic, patriot, sincer si vajnic aparator al Constitutiei – asta scria pe figura lui luminoasa! Ceea ce, la minut, mi-a adus aminte de o poza veche, cu mustata, a sefului ierarhic direct al lu’ Bula de la ICR… Deruta totala – parea un Hitler cu mustata de Stalin… Sau viceversa, ca am uitat modelul specific de… breton sub nas, dar, totusi, parca nu viceversa, ca n-are sefu’ lu’ Bula pe cap asa par des si ondulat, ca gruzinu’! 😀
Ati reusit sa introduceti indoiala in simpatiile si empatiile mele private referitoare la aparente macho, ‘telectuale, dictatoriale… Pana la urma, m-am convins ca poti fi un simulant (sau mutant?!) de mare exceptie si cu, si fara par pe fata, si cu, si fara… suvita zburatoare! Asa ca, totusi, prefer fara! In cazul meu particular, ar fi mult mai incomod si dureros cu… 😀
„¦se tot vorbeste despre conditia morala mizerabila in care au ajuns anumiti „jurnalisti”, care nu au avut curajul „sa faca si sa dreaga” si „sa se opuna” si „verticalitate si sira spinarii” etc si se incearca gasirea unor justificari”¦ familie, BMW-uri, bani, slujbe etc”¦
„¦cred ca de fapt premisa de pornire e falsa”¦ toti astia de care se discuta nu sunt jurnalisti”¦ ce este cu adevarat un jurnalist?… in categoria jurnalisti intra de exemplu reporteri celebri sau mai putin celebri dar reali, corespondenti de razboi, oameni ajunsi in puncte fierbinti ale globului, manati doar de „chemarea” lor… ei pot fi numiti cu adevarat jurnalisti… cei care isi risca si viata pentru ideea de-a aduce stiri, pentru a informa si nu pentru a colporta barfe sau dejectii politice „¦ o fac nu pentru BMW-uri sau neveste/amante costisitoare, sau de frica unor suturi in partile carnoase”¦ nu sunt slugoi, sunt jurnalisti”¦
…cei de care vorbim aici nu pot fi numiti jurnalisti”¦ nu merita denumirea de jurnalisti”¦ cand alegi meseria asta stii de la bun inceput ca se va putea ajunge la situatia cand se exercita presiuni de orice fel asupra ta si daca nu te simti in stare sa rezisti, nu alegi sa fii jurnalist”¦ te faci administrator de bloc”¦ noi nu avem jurnalisti „¦ avem sobolani in ale scrisului „¦ asa ca sa nu mai discutam de depravarea jurnalistului pentru ca nu avem jurnalistul … la noi „jurnalistii” se impart in doua categorii: „mercenarii”, vorba lui InimaRea care ne-a si explicat de ce jurnalizeaza astia si „pareristii” care jurnalizeaza din prostie sau din fudulie „¦
Un oltean e-ntrebat ce face fi-su la București. E jurnalist, domn’e – răspunde el, fudul – vinde jurnale-n București.
Cîteva vorbe despre „mercenariat” (pornind de la „năimiții” contelui). Primul sens este de „plătiți ca soldați de meserie” – de unde, militarul profesionist, recăzînd în rangul de mercenar doar dacă servește în altă armată decît cea națională.
Bine, la școală am învățat că rîul-ramul – barbologie de doi lei! Tot armata regulată ducea războaiele, „oastea de strînsură” era carne de tun. M-am prins de chestia asta cam tîrziu, cînd făceam armata la tr. „S-a scăpat” locotenentul nostru: În zonele de risc nuclear, băgăm rezerviștii, doar nu sacrificăm degeaba militarii de carieră (era în 1974, rețineți!) Ä‚ia de băgat în radioactivitate mortală eram noi, rezerviștii. E unul din motivele pentru care am tratat cu detașare – să nu zic „dezinteres” – „pregătirea de luptă”.
Definiția mercenarului include o lipsă – a patriotismului, căci el luptă nu din convingere ci fiindcă asta-i e meseria. Războinicia e meșteșug străvechi, cu drept de breaslă. E la fel a-i cere patriotism breslei cizmarilor, cu a-i cere celei militare. Nu-i la fel cu a le cere curaj amîndurora – dar asta-i altă poveste.
„Năimiții” Contelui sînt activiști – cu ori fără de voie dar, cît îi privește pe dezabuzații intelectuali românești, greu a crede că fără de. Problema lor nu e „să creadă” în adevărul prezidențial, de pildă. Risc a spune că Mihăieș (Elita, în genere) n-are vreo credință anume, sau are doar una: Credința e o prostie.
Nici Președintele nu-i pune la treabă convins de „sincera lor adeziune” la ideile și practicile sale prezidențiale. Îl doar fix în pălărie de sinceritatea activiștilor, doar știe și el că sinceritatea e o prostie – în genere; o greșeală fatală, în politică.
Cu toatea astea, există o credință universală – în folosul propriu. Acesta este motorul dezvoltării, chiar dacă există și generoși, dezinteresați, altruiști. De fapt, existența acestora este strict condiționată de mecenat – poate că o formă de ispășire a mercenariatului (e o idee de moment, mai trebuie săpat).
Ei bine, Președintele este Mecena mercenarilor săi – ăsta-i tîrgul (originalitatea românească este aceea că mecenatul e din bani publici, căci Mecena național e scîrțar). Am spus dinadins „mercenari” și nu „activiști”, fiindcă luptă profesionist dar li se fîlfîie de Å¢ară, Popor, Patrie – chestii din astea, pentru care fraierii sînt în stare să și moară, ca fraierii, bineînțeles. Pe mormintele lor, se ridică un Ilici care-i jelește cu lacrimi de crocodil, mulțumindu-le pentru sacrificiul care a făcut posibil triumful său personal.
Actualul Președinte știe să drămuiască morcovul și să arate biciul. Cine vrea să mai trăgă de cozonacul Puterii, n-are nevoie de cuvinte pentru a-nțelege că i-a venit rîndul să iasă în arenă.
Nu vă-nchipuiți – sper – că Elita nu știe că președintele a multimiliardar, cu conturi intens alimentate de toți oamenii Președintelui, fix ca-n Egipt, Libia, Siria ori spațiul ex-sovietic. Alegerea nu este, atunci, între principii și imoraliatate, ci între a avea și a nu avea. Faptul că Elita alege „a avea” ne arată că-i formată din oameni obișnuiți, pe care statura intelectuală nu i-a exilat în excepționalitate morală. Mai arată și că – pînă-n 1990 – a tras targa pe uscat, și-a-nghițit amarul, și că acum i-a venit și ei apa la moară.
Voi ce-ați vrea să facă, să trăiască din scris? Păi, Elita o spune pe toate vocile – nu se poate trăi din scris, și asta nu-i doar pentru România noastră. „Opera” e ca o decorație – dacă nu aduce avantaje materiale, nu-i decît o tinichea, de nevîndut pînă și-n tîrgul de vechituri.
Cinică postare,dar adevărată în esența ei.Deci,majoritatea intelectualilor sunt mai degrabă dornici de „a avea” decât de „a fi”,și pentru această alegere(libertate?!) se consideră îndreptățiți la orice compromis,chiar prostituție intelectuală.Putem accepta asta,deși când este vorba de o majoritate a „elitelor” care vor să aibă utilizând arma ideologică/politică-parcă nu este normal.Fiindcă nu poți să fii și elită și „comersant” ideologic fără să fii un ticălos.Mai ales că,de multe ori,confundând „a avea” cu propriul stomac,uiți de stomacul altora.Iar dacă ideologizezi acțiunea,sacrificând pe alții,atunci poți fi vinovat social.Iar,la limită,asta poate însemna și trădarea intereselor naționale.În fine,dl.InimăRea este în perioada lui anti-intelectuală;ca și mine de-altfel…
Eu mă credeam în perioada nonidealistă. Pîn’la urmă, eu iau apărarea intelectualilor – oameni și ei!
Distincția între a fi și a avea am văzut-o la Unamuno, într-un eseu despre Don Quijote. Acolo, Don Quijote era exponentul lui „a fi”, iar Sancho Panza – al lui „a avea”.
Dacă tot e să punem și clasicii la bătaie, putem spune că Elita crede că a avea=a fi, iar a nu avea=a nu fi. O nuanță filosofică tot găsim și-aici – că sîntem meșteri la dezgropat învățăminte de cînd era lupul cățel. Astfel, chinezul zice – de pe la Confucius, încoace: Ai bani, ai viață.
N-avem a ne supăra pe Elită din atîta lucru, mai ales știind noi că ascetismul e un dar aducînd binișor a scrînteală. Și că extremele filosofice – în Grecia antică – erau cinicii și epicureicii. Între timp, s-a descoperit că extremele se atrag.
Un mic accent la frumoasele tale consideratii: Elita noastra, mai originala, crede ca a fi = a avea. In rest, iata-ne la rubrica „adevaruri intristatoare”.
@InimaRea
Elita romaneasca a fost decimata de 50 de ani de comunism, ea nu mai exista. Nu e vorba ca si-a inghitit amarul si acum profita – astia nu-s Elita.
De cate ori ma gandesc la copilaria mea si la pustiul care-a fost comunismul, as vrea sa-mi intreb parintii si toata generatia lor: cum de-ati acceptat asemenea viata, de ce n-ati luptat pt noi? E o intrebare ridicola si copilaroasa, si cu-atat mai inutila cu cat stiu ca si eu probabil as fi urmat acelasi drum.
As vrea ca toata lumea sa aiba aceeasi credinta universala in folosul propriu si nu vad de ce aceasta preocupare cu bunastarea personala trebuie sa fie pusa in opozitie cu generozitatea si altruismul.
Elita interbelică nu a fost decimată ci exterminată – au scăpat doar cîțiva (Călinescu, Sadoveanu, Blaga, Arghezi, printre aceștia). Elita comunismului a apărut neverosimil, fiindcă era ruptă continuitatea cu spațiul cultural românesc interbelic – unul de spiritualitate cu-devărat „sincronică” (după teoria lui Lovinescu). Dar a existat, e-adevărat că nu la nivelul celei dinaintea ei – nici n-avea cum. Doar copiii exilaților au avut parte de o dezvoltare normală dar au pierdut românitatea. În schimb, cei rămași în țară au crescut din trunchiul pașoptist, ca dintr-o buturugă – atît a mai și rămăsese din falnciul stejar cultural românesc. Dar au crescut fiindcă nația asta este cu-adevărat dotată intelectual și aritistic. Probabil pentru că pămîntu-i bun pentru cultură – și nu-i doar un calambur aici.
De ce n-au luptat părinții noștri împotriva comunismului? La fel de bine putem întreba de ce n-au ales moartea, caz în care noi nu mai aveam cum vorbi azi despre ei. Să ținem cont că „alegerea” n-a fost doar a românilor ci a tuturor popoarelor ocupate de URSS.
Există o contradicție fundamentală între propriul interes și interesul public, atunci cînd cel ales pentru a lucra în folosul public își folosește poziția doar în propriul său înteres – și despre acest gen este vorba.
Cazul grav de egoism total nu e la bătrînii de vîrsta mea – Pleșu, Liiceanu, pe de o parte; Buzura, Răzvan Theodrescu, pe de altă parte. Este la cel mai tînăr membru al Elitei – Patapievici, cel care și-a renegat tatăl, țara, poporul, pentru o vină care nu i se putea atribui. Cum nu-i nici idiot, nici alienat, e clar că e arivist și oportunist din fire, caz în care el rămîne emblematic pentru ciocoismul românesc. Pe lîngă el, Tismăneanu e aproape onorabil.
Și eu port barbă. Acum vreo 15 ani, mi-am lăsat „cioc” – din nevoi de nemărturisit decît prietenilor, la un frățesc pahar de vorbă. Apoi, mi-am zis că nu merită deranjul dacă tot trebuie să te bărbierești. Am avut întotdeauna ceva cu bărbieritul – pielea prea subțire dar barba prea deasă, răsucită, o combinație din care ieșeam ca de la măcelărie. Și mai și trebuia să mă bărbieresc zilnic.
Numai că nu-i așa simplu – îți lași barbă și-ai scăpat de grija bărbieritului. Decît dacă ești vreun mîntuit, numai bun de pus la icoane. Altminteri, și de barba aia trebuie să ai grijă. Mai ales, de ce nu e barbă trebuie să ai grijă, să nu arăți ca o poiată părăginită, năpădită de bălării.
Îmi pot imagina ce poate spune unor fizionomiști ori psihologi barba mea, despre mine. Mă amuz la gîndul că ar lua o plasă de zile mari considerînd-o fie dovadă de lene higienică, fie bătrînicioasă imitație macho. În primul caz, fiindcă poți fi oricît de bărbos, numai să nu puți a nespălat. În al doilea, fiindcă macho e din alt film – un gen western cu John Waine. Pe care nu l-am văzut vreodată bărbos.
Dar barba e la fel de potrivit material – ca oricare parte a feței, vieții – pe care să-ți ascuți uneltele dacă visezi a face literatură. Eu așa înțeleg „crochiul” Contelui. Dacă așa e, nu contează cîtă dreptate are – în privința bărbii „alese” – ci cît de grăitor i-a ieșit „desenul”. După mine, e riscant să combini barbologia cu psihologia. Par-ar fi mai multe șanse de reușită inventînd și personajul, odată cu barba. Ceva de genul „Ce mi-ar spune mie unul cu barbă, fără să grăiască, doar din poză”. Altminteri, se văd oasele prejudecății (despre personaj ori barbă) – parafrazîndu-l pe G Călinescu (la Opera lui M Eminescu, el spune uneori „Se văd oasele ideii”, adică nu-i destulă carne poetică acolo).
Ha ha! Ai dreptate! M-ai prins.
Încercăm și noi puțină literatură plecând de la acest pretext: barba.
Trebuie să recunoști însă că e un bun pretext, cel puțin pentru faptul că și tu și Luc ați reușit fragmente foarte savuroase.
Și eu port barbă, dar e fără mustață și fără conexiuni cu perciunii. Nu spun mai mult!
Conte, nu prea inteleg de ce publici oameni ca Tismaneanu si Mihaies. Sigurul mobil este de genul „aici sunt banii dumneavoastra”. ICR era menit sa propage cultura in afara, dar mai raman bani pentru cultura din Romania ? Cui ii pasa „¦. Oare mai stie Dl Patapievici de ceva casete cu Crin Antonescu?
Conte,
gustul omului e sfant,c-o fi vorba de mancare,c-o fi vorba de toale sau c-o fi vorba de orice altceva,incluzind aici,desigur,…barbile oamenilor.Lasand la o parte fundamentarea discutabila a relatiei de mare complexitate si profunzime intre caracterul omului si podoaba sa faciala,eu ti-as spune ca dupa gustul meu,din galeria barbologica pe care ai evocat-o mai sus,as prefera taman pe dos,respectiv barba lui Mihaies.E,asa,mai trendy-flendy,mai moderna,spre deosebire de barba imbatrancioasa(sic!) a lui Sever,sau barba baloasa a lui Mircea Marian.Si nici cu lipsa pedanteriei n-as fi de acord,din contra,mi se pare laborios si cronofag sa-ti intretii o barbuta „in relief”,cu altitudine variabila,mai mare prin preajma protuberantei nazale si orificiului bucal si mai domoala in restul fatetei.
In fine,tocmai ce-am zis de gustul omului…Sa lasam,deci,barbile !
Nici mie nu mi-a placut articolul dlui Mihaies.Este prolix,incalcit si incontinent logic.Ca unul care a apreciat alte scrieri ale dsale,gasesc o inexplicabila degradare a nivelului de exprimare a ideilor.N-as fi atat de dur ca tine,Conte,as spune doar ca tipul pare mai degraba dezabuzat si sastisit,neglijent nu cu barba din dotare,ci cu propriile exprimari,care par scoase la norma saptamanala.Cu astfel de „productii”,nici nu cred sa mai serveasca cu adevarat „cauzei”…
Acum,ca sa fiu sincer pana la capat,doua idei ale dlui Mihaies mi s-au parut totusi valabile.
Prima,observatia corecta ca la strigatul de suspendare lansat de Crin,co-militonul sau de USL,Victoras,a tacut malc.O tacere zgomotoasa,as spune eu…
A doua,trendul evident de decredibilizare electorala a actualei clase politice.Ieri au avut loc alegeri de primar in comuna Tulnici,una dintre cele mai mari din Vrancea.Ce mai tunet,ce mai vuiet !Ai fi zis ca razboiul national PDL vs USL a inceput la Tulnici.Desant masiv de staruri politice,Mitrea,Ponta,Dragnea,Flutur,Tabara si altii.
Rezultate ? PDL-37%,USL 10 %.Castigator-un independent cu 51 %.No comments.
Un comentariu de calitate. Felicitari. Mi-a placut umorul tau la adresa barbilor. Barba „baloasa” – nota 10. Idem barbuta in relief cu altitudine variabila. Ti-am dat un vot pozitiv.
Și totuși,de ce simt ei nevoia să se prostitueze?!Simpla prezumție că sunt „năimiți” nu explică psihologic comportamentul lor,fiindcă deja starea este de domeniul patologiei psihiatrice.Nu cred că cineva întreg la minte poate să se prostitueze în așa hal încât să renunțe de bunăvoie și nesilit de nimeni la noblețea de a fi om de cultură,intelectual,jurnalist,artist,etc.Adică este o limită a compromisului care nu trebuie depășită.Sa fie bolnavi psihici ca băSSecu?!Dar atunci este o adevărată epidemie de demență printre intelectualii români,care,în acest caz,ar trebui izolați,cel puțin jurnalistic.A mai fost unul Socrate care a fost condamnat la moarte fiindcă „strica” tinerii și pe cetățenii Atenei….
Lucifer,
si ce propui,intunecimea ta ? Sa-i internam cu forta in spitale de psihiatrie sau sa le dam sa bea cucuta ?