Scorul acestui articol
[Total: 502 voturi. Media: 4.9]

 

La film, când erau scene de violență, mama îÈ™i punea mâinile la ochi:

  • Eu nu pot să mă uit la aÈ™a ceva.
  • De ce mamă? E doar un film!
  • Și ce, viața adevărată crezi că e mai blândă? E, de multe ori, chiar mai oribilă! Ura È™i cruzimea îmi fac rău. Mă îmbolnăvesc. Sunt cele mai groaznice lucruri de pe lume.

Ieri a fost Ziua României. Mi s-a întâmplat un lucru extrem de trist: nu am putut privi deloc la televizor transmiterea festivităților  și nici emisiunile dedicate evenimentului. Am încercat de câteva ori, dar, ca un făcut,  invariabil după câteva secunde apărea pe ecran chipul preÈ™edintelui Iohannis. Parcă era ziua lui personală, sărbătoarea lui, nu a României. Și atunci, încercând să fug de piaza rea, schimbam, grăbit, canalul. Noroc cu meciul de handbal al fetelor noastre ce mi-a umplut, plăcut, o bună parte a  dimineții. Și cu spectacolul oferit de Barcelona lui Messi înainte de miezul nopții.

Am dat în sindromul mamei mele: nu-l mai pot privi pe Klaus Iohannis. Vederea lui îmi face rău ca o scenă de bestialitate extremă. Fălcile rombice, de hârciog doldora de provizii, zâmbetul rânjit, prevestitor de tratamente antirabice, privirea autistă, de deÈ™ert afectiv, au devenit, pentru mine, insuportabile.

E o agravare. Până de curând nu îl mai puteam asculta. Acum nu-l mai pot nici vedea. Omul ăsta îmi blochează două dintre simțuri. Și îmi afectează pornirile patriotice. Grav, foarte grav!

Dece?

Pentru că viața de zi cu zi demonstrează, pentru că instinctul îmi tot trage semnale de alarmă: caracteristica dominantă a acestui personaj politic este ura.

Și unde e ură nu e loc nici de dragoste nici de compasiune. Există doar învrăjbire,  răzbunare, eliminarea adversarilor, obsesia războiului. Ceea ce discursurile din ultimul an ale preÈ™edintelui Iohannis au propovăduit ostentativ.

Încetul cu încetul devin exilat în propria mea țară. Asta nu mai e țara în care să mă simt ca acasă din moment ce nu mai suport să-l privesc È™i să-l aud pe preÈ™edintele ei. Care ar trebui să fie È™i preÈ™edintele meu, nu?

Dar nu este!

Cum nu este preÈ™edinte nici pentru cei peste trei milioane de români care nu l-au votat.

Căci noi, după el, ar trebui să fim reduÈ™i la tăcere. Să dispărem.

Poziționarea mea politică vine dintr-o anumită slăbiciune afectivă:  nu pot să nu mă solidarizez cu cei slabi. Chiar dacă mai greÈ™esc È™i ei uneori. Personal, tânjesc după un preÈ™edinte pentru care È™i aceÈ™tia să conteze. Ori, pentru Klaus Iohannis, amărăÈ™timea română e doar o pleavă împovărătoare, pe care ar dori-o exterminată, spulberată în  cele patru zări.

În cinci ani de mandat acest vajnic veghetor al neamului nu a dat nicio grațiere. Nici una!!! În toate țările globului È™efii de stat uzează de această prerogativă: de a-È™i arăta natura umană. Klaus Iohannis, nu! În puÈ™căriile din România nu există oameni care să merite iertarea lui. Nici mame cu copii rămaÈ™i de izbeliÈ™te acasă, nici bolnavi în stadiul terminal, nimic, nimic, nimic…

M-am hotărât să scriu aceste rânduri după ce am văzut deznodământul invitării la Cotroceni a mamei È™i bunicului Luizei din cazul Caracal. Umilire, batjocură, nesimțire!

Oamenii aceÈ™tia slabi, disperați, care sperau că-l vor vedea pe preÈ™edinte în carne È™i oase, care îÈ™i făcuseră iluzii că, după atâta chin È™i jale, preÈ™edintele le va adresa măcar o vorbă bună, care să le umple sufletele, s-au întors acasă mai goi decât veniseră. Nici vorbă de preÈ™edinte, de încurajări ori de speranțe. I-a primit un consilier plictisit, neinformat È™i mereu cu ochii pe ceas, care la despărțire le-a făcut niÈ™te promisiuni vagi È™i le-a urat sănătate. „žDomnul preÈ™edinte? Poate altădată!”

Disprețuitor, megaloman, egoist, nepatriot È™i fără repere etice de conducător.

Acesta este preÈ™edintele pe care nu îl mai pot privi.

Acesta este preÈ™edintele care m-a împiedicat să mă bucur de ziua națională a țării mele.

Acesta este preÈ™edintele care, pas cu pas, îi va înstrăina pe români de România!

Și, să nu uităm un lucru foarte important: acesta este preÈ™edintele pentru care s-au dat peste cap bravele noastre servicii secrete, apărătoarele interesului național (chipurile). Curat patriotism, aferim!

P.S. Celor care îmi vor spune că „žacesta este preÈ™edintele care a fost ales de români” le  voi răspunde astfel: l-au ales 6.5 milioane din totalul de 18 milioane de pe liste, ceea ce înseamnă doar 36%.

DOAR 36%.

https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2019/12/ranjet.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2019/12/ranjet-150x150.jpgContele de Saint GermainEditoriale1 decembrie,disretuitor,exterminare pesedisti,megaloman,nepatriot,nu ma pot uita la Iohannis,nu-l pot asculta pe Iohannis,razboi cu PSD,ziua Romaniei  La film, când erau scene de violență, mama îÈ™i punea mâinile la ochi: Eu nu pot să mă uit la aÈ™a ceva. De ce mamă? E doar un film! Și ce, viața adevărată crezi că e mai blândă? E, de multe ori, chiar mai oribilă! Ura È™i cruzimea îmi...Blog politic si polemic