BAC-ul, ca o piscină fără preaplin
Închipuiți-vă un bazin imens, gol, bine impermeabilizat, îi care îi îngrămădim dintr-odată pe toți aspiranții anuali ai țării noastre la bacalaureat. Urmare a unor drastice măsuri antifraudă, cei acceptați în această piscină de evaluare națională sunt cu tălpile temeinic sudate de fundul bazinului, nimeni să nu se poată cățăra pe spinarea vecinului pentru a respira, la nevoie, de mai sus.
Apoi se dă drumul la apă, din pompele puternice ale făuritorilor de subiecte de la Ministerul Educației. Nivelul apei crește tumultuos, cu bulbuci, înghițind întâi gleznele, apoi genunchii, înfiorându-i pe candidați, pe la banda sensibilă a elasticului de la slipuri, cu răceala problemelor de rezolvat. Când apa ajunge pe la 1,50m, încep să apară primele victime. Într-un număr nesemnificativ deocamdată, pentru că, statistic vorbind, suntem totuși un popor cu talie europeană. Pe la 1,70m însă, gluma începe să se îngroașe. Procentul celor rămași fără aer sare de 40% iar în cabina de comandă a viiturii, domnul Funeriu, fascinat de spectacolul în direct al sufocării în masă, nu dă semne de temperare a fenomenului. Cota apei crește, și odată cu ea numărul celor intrați cu nasul în imersie: 1,75m „“ 55%, 1,80m „“ 65%, 1,85m „“ 85%. Se mai văd, la suprafață, doar tărtăcuțele țuguiate ale « baschetbaliștilor » din loturile de olimpici ale școlilor mai răsărite.
Asta nu mai este evaluare, nici selecție ; este de-a dreptul discriminare și genocid. În fine, pompele se opresc înainte ca dezastrul să fie total. Slavă Domnului căci, la verificarea de după eveniment, s-a constatat că piscina nici nu avea preaplin. Adică examinatorii au acționat fără măsură și fără vreo minimă precauție.
Nu pun în discuție aici dacă este bine sau rău ca bac-ul să se desfășoare corect. Evident că este bine. Nu pun în discuție nici dacă puturoșii și descurcăreții care nu au învățat nimic timp de 4 ani, sperând să copieze sau să fie ajutați șmecherește, ar fi meritat să treacă. Evident că nu ar fi meritat. Problema este însă cât de sus să ridici ștacheta pentru ca un candidat onest și care s-a străduit, după puterile lui, să învețe onorabil, să nu fie vitregit de șansa promovării. Pentru că, este bine știut, se pot construi subiecte la care să nu treacă nimeni, cum, la fel de bine, se pot construi și subiecte la care să treacă toți. Între dimensiunile abuzive ale acestor două extreme trebuie aflată înțeleapta calibrare. Au găsit oare autoritățile administrative ale sistemului nostru de învățământ această măsură a echilibrului? Eu cred că nici pe departe. Și stiți de ce? Pentru că nici nu le-a trecut prin cap să o caute.
Examenul de bacalaureat nu este o olimpiadă internațională la care să se dea un subiect unic indiferent de țara candidaților și să se facă o departajare absolută. Â Miza nu este un podium și, la sfârșit, intonarea imnului național. Fiecare țară își organizează acest examen astfel încât el să răspundă cât mai bine particularităților și nevoilor ei. Nivelul anual de promovare la bac este perceput și tratat ca un indicator național, cum este produsul intern brut ori salariul minim pe economie ori coșul zilnic ori rata de criminalitate.
Ne uităm în jur și observăm că, la nivel european, bacul este astfel calibrat încât numărul celor care, an de an, îl promovează, să se păstreze într-un ecart rezonabil și controlat: 50 „“ 75%. Oare francezii nu ar fi putut da subiecte la bac astfel încât procentul de promovare să fie de 15 „“ 20% și nu de peste 70%? De ce nu procedează astfel? Și ca ei nici ungurii, nici italienii, nici spaniolii? Sunt aceștia mai puțin cinstiți ca noi? Ori, mai puțin exigenți? Să încerce, oare, a-și fura singuri căciula? Mă îndoiesc.
Probabil că dacă guvernanții noștri ar fi fost de bună credință și ar fi avut viziune, dacă intenția lor ar fi fost să dezvolte cu adevărat învățământul românesc și nu să îl îngroape pentru a sluji demonstrații politice, ar fi trebuit să procedeze după modelul dominant european: să-și propună un interval țintă de promovabilitate la bac (să zicem, pe gustul sentimentelor lor antipopulare deghizate în exigență, intervalul 40% „“ 60%), să testeze, anterior examenului, nivelul de pregătire al viitorilor absolvenți de liceu prin metode specifice, apoi să stabilească gradul de dificultate al subiectelor propuse pentru bac astfel încât să se obțină la final rezultate încadrabile în intervalul țintă.
Nimic din toate acestea nu au făcut. Au preferat să crească nivelul apei din bazin cât să umple cu apă plămânii a peste 80% din candidați, pentru ca la sfârșit să le poată râde în nas, cu triumfalismul prostului fudul : nici ca batracieni nu corespundeți !
https://www.conteledesaintgermain.ro/bac-ul-ca-o-piscina-fara-preaplin/05-09-2011Editorialebacalaureat,Funeriu,Ministerul Educatiei,promovabilitateÎnchipuiți-vă un bazin imens, gol, bine impermeabilizat, îi care îi îngrămădim dintr-odată pe toți aspiranții anuali ai țării noastre la bacalaureat. Urmare a unor drastice măsuri antifraudă, cei acceptați în această piscină de evaluare națională sunt cu tălpile temeinic sudate de fundul bazinului, nimeni să nu se poată cățăra...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
Pour Monsieur le Comte de Saint-Germain:
Îmi place titulatura pe care v-ați ales-o!
În primul rînd, vreau să vă mulțumesc pentru că ați avut amabilitatea de a-mi găzdui, amplul comentariu, în paginile blogului dumneavoastră.
În al doilea rînd, aș vrea să precizez că (spre rușinea mea), am scris rîndurile de mai sus „dintr-o suflare”; „spontan”; fără a le revizui/corecta. Ca și cum nu ar fi fost vorba despre o intervenție destinată publicării. Inevitabil, datorită grabei, s-au strecurat cîteva mici erori. De exemplu, aflarea coordonatelor punctului de maxim relativ al parabolei se face cu ajutorul calcului diferențial, nu integral („prima derivată”).
În al treilea rînd: comentariul pe care l-am făcut este, întrucîtva, „tangent” articolului semnat de dumneavoastră. Cu alte cuvinte, am divagat, nițel. Eu sînt genul care preferă să desființeze problemele greșit puse, în loc să le rezolve; ori să piardă vremea discutînd despre ele.
În al patrulea rînd: n-aș vrea să se înțeleagă că reprezentanții „noilor generații” nu sînt buni de nimic. Au contraire. Copiii aceștia (născuți între 1984 și 1995) au calitățile lor incontestabile. Însă, pentru ca ele să iasă la iveală și să înceapă să strălucească, pentru a fi puse în valoare, tinerii au nevoie de un Stăpîn! Altfel, distrug totul în jurul lor; apoi se auto-distrug! Generația lor e una centrată pe „consum”, nu pe „producție”. Se completează bine cu generația noastră. Ei vor totul „de-a gata”. Munca e pentru mami și tati…
Pe un alt plan, mai general, se poate afirma că „democrațiile” consumă ceea ce acumulează „dictaturile”. 🙂
Noua generație are nevoie de un Dictator, de un Tiran, pentru a se dezvolta corespunzător. Delăsarea, îngăduința, moliciunea (și mă refer la aceea a dascălilor + a părinților), în cazul lor, trebuie înlocuite cu severitatea. Trebuie împiedicați să-și facă singuri rău.
Orice tip de examen – fie că este Bacalaureatul, fie că este examenul (concursul) de admitere -, trebuie adaptat la „tipul” de elev care-l va susține. La generații diferite, e nevoie de „subiecte” diferite. Nu poți continua, la nesfîrșit, cu aceeași modalitate de testare. Ceea ce a fost (teoretic) „util” pentru noi, nu mai este util și pentru ei. Din simplul motiv că sînt diferiți de noi. Complet diferiți! (Unui conte de Saint-Germain i se poate dezvălui faptul că generația cu Pluton în Scorpion a fost încarnată (și) în Atlantida!)
Cei care aleg modalitățile de testare trebuie, obligatoriu, să se orienteze după „tipul” copiilor (generațiilor).
Referitor la Explicația publicată de dumneavoastră: ar fi ideal ca toate statele membre ale Uniunii Europene să aibă aceeași programă școlară. În lipsa unei programe școlare comune, comparația rezultatelor obținute de către elevi, din țări diferite, la examenul de Bacalaureat, este nerelevantă. Nu doar subiectele trebuie să fie aceleași; ci și materiile de studiu.
Dacă francezii nu studiază, în clasele de liceu, funcții/polinoame de grad superior lui doi, pentru aceștia, o problemă ca aceea enunțată de dumneavoastră, poate fi LA FEL de dificilă ca și calcularea inversei unei matrice de gradul patru, pentru un elev din România!
Cînd vorbim despre examen, în general, și despre examenul de Bacalaureat, în particular, în opinia mea ar trebui să pornim de la „întrebarea fundamentală”: CUI FOLOSEȘTE? Tinerilor? Nu; ci, mai curînd, acelora care „îi vor lua în primire” după liceu.
Dacă aș fi cadru didactic universitar, și aș aștepta să primesc o nouă serie de studenți, în anul întîi, NU m-ar interesa notele obținute de aceștia la Bacalaureat! Ba chiar nici notele obținute, de candidați, în perioada anilor de studiu la liceu! Aș concepe PROPRIA mea metodă de testare. Care ar avea două variante: pentru departajare (în cazul în care se depășește numărul de locuri disponibile); și, cealaltă, din care să pot deduce dacă viitorul student are aptitudini, are vocație, are o înclinație deosebită către domeniul de studiu pe care și l-a ales.
Nu m-ar interesa ce a învățat deja (ce știe), cît, dacă POATE învăța, în continuare (de la mine).
Elevi de „zece”, la Bac, pot claca la universitate.
Elevi de „patru”, la Bac, pot „înflori” la universitate – dacă eu decid să predau totul, de la început, temeinic. Făcînd complet abstracție de ceea ce i-au predat predecesorii mei.
Concluzia? Bacalaureatul e un examen, pe cît de inutil, pe atît de desuet. Așa încît, pledez pentru Desființarea lui. Eventual, într-o etapă intermediară, premergătoare desființării, aș propune „bacalaureate pe specialități”: bacalaureatul sportivilor, al forestierilor, al electricienilor auto, al mecanicilor, al economiștilor, etc. Însă DIFERIT de ceea ce este în prezent; căci există și acum o oarecare diferențiere.
Regret că nu am răspuns, punctual, „interpelării” domniei voastre, preferînd să îmi expun punctul de vedere „utopic”. Întrucîtva, v-am răspuns indirect.
Referitor la gradul de dificultate al subiectelor, opinez că acesta ar trebui stabilit în funcție de ceea ce se cere de la viitorii absolvenți de liceu.
La ce bun să le pretinzi să știe teorema lui Rolle (de exemplu), dacă, viitorii angajatori le solicită permis de conducere categoria B și C (!), precum și cazier juridic blanc (!) ??
MAI NIMIC din ceea ce învață tinerii români, în liceu, nu le folosește la viitoarele locuri de muncă. Așa încît, odată în plus, (ne)promovarea examenului de Bacalaureat este ridicolă.
Eu sînt electronist. Am avut o absolventă de Politehnică, tînără, care SE TEMEA să pună un aparat în priză (să-l alimenteze de la rețea)! După cum, am avut și un „ajutor”, absolvent de liceu (cu note mari), care habar nu avea să citească indicațiile unui multimetru analogic; sau să folosească un osciloscop digital. Cînd i-am vorbit despre un „analizor de spectru”, s-a uitat la mine ca la un extraterestru! „Despre dezvoltarea în serie Fourier, ați învățat?”, l-am întrebat eu. „Nu am auzit de italianul [!] ăsta”, mi-a replicat el.” Asemenea tineri vor fi cei care ne vor repara televizoarele, computerele, telefoanele, și alte „mini-uzine electronice”, peste douăzeci ani. Situația este catastrofală…
Pentru cine pregătesc școlile (și liceele) absolvenți?
Altfel, vă mulțumesc pentru compliment. Mărturisesc că îmi place matematica; în special matematica aplicată (cu aplicații „practice”); „matematica fizică”; matematica discretă; logica matematică; fundamentele matematicii. Însă, pentru mine, matematica este un fel de violon d’Ingres. Nu cutez să mă compar cu un Conte – doctor în matematică…
@doamna Gabi: aș vrea să vă ajut. Bănuiesc că vă aflați în Statele Unite. Nu ne-ați precizat vîrsta fiicei dumneavoastră. Sfatul meu este să încercați să o înscrieți, pe copilă, la o școală particulară (private school). Asta, în ipoteza că, d.p.d.v. financiar, vă permiteți…
Un punct de pornire este indicat în articolul postat la URL-ul de mai jos:
http://privateschool.about.com/cs/admmissions/a/admissions.htm
Succes! (Nota Bene: în cazul unei fete, mai ales în cazul unei fete!, realizările – fie ele și „strălucite” -, pe plan profesional , nu prea pot compensa eșecurile pe plan sentimental, afectiv. Femeia din ea va fi întotdeauna mai puternică decît matematiciana din ea!)
Mi-a facut si placere si mi s-a parut si instructiv comentariul propus. Ar fi multe de spus in rotunjirea temelor abordate dar apar mereu subiecte noi, enervari proaspete si, ceea ce acum e actual si ar cere reactie este inlocuit de altceva, mai presant si nu mai gasesti timp de raspuns.
Oricum, m-as bucura sa-mi trimiti si alte comentarii.Scrii bine si, de aceea, unele s-ar putea preta sa fie publicate chiar si ca editoriale.
@ Wolfram
Avand un copil cu aptitudini si interes in matematica, si observand cat de plictisita vine de la scoala de la orele de matematica unde profesorul trebuie sa predea pt toti elevii iar ea cu inca un coleg sunt lasati in plata lor sa lucreze singuri inainte, m-am interesat in tara in care sunt de oportunitatile de a cultiva acest talent. Raspunsul? Zero oportunitati. Sunt cateva departamente de matematica la cateva universitati care vor sa caute copii talentati la matematica, dar nu au fonduri si se izbesc de indiferenta unor directori de scoala. Resultatele la stiintele exacte in general si matematica in particular sunt dezastroase la echivalentul bacalaureatului din aceasta tara. Pai cum sa fie bune daca nici jumatate din profesorii care predau matematica nu sunt calificati in domeniu? Au numai ‘teaching degree’, dar multi habar n-au de matematica.
In fine. Unde voiam s-ajung. Olimpicii romani la matematica au luat locul 8 anul acesta daca nu ma insel. O singura persoana din echipa de aici a rezolvat jumatate de problema, clasandu-se printre ultimii, ca de obicei. Jenant. Singurul lucru pe care-l pot face ca parinte pt a imbunatati situatia de aici e sa ma implic in Parents Council de unde pot bate directoarea la cap sa aduca programe care sa-mi stimuleze copilul si sa-mi intreb politicienii din zona mea cand imi bat la usa inainte de alegeri, sa-mi spuna care le e programul de educatie, altfel nu capata votul meu.
Nu numai in Romania sunt catastrofe in educatie.
Oh, si aici sunt scoli in care elevii sunt segregati pe sexe. Personal, prefer mixed schools.
Baca-baca-oaca!
Și totuși: elevii care au ales să susțină examenul de bacalaureat, sînt prost pregătiți.
Calitatea pregătirii – atît a elevilor, cît și a dascălilor – , a tot scăzut, de la un an la altul. Copiilor nu le mai place cartea. Nu le mai place să citească. Nu mai doresc să se cultive. Nu se mai simt atrași de disciplinele „tehnico-aplicative” – cu excepția, poate, a „tehnologiei informației”.
Noile generații au alte interese, alte obiective, alte preocupări.
Cumva, tinerii presimt o anumită Schimbare care va avea loc în viitor. O schimbare care va conduce la alte cerințe, decît acelea legate exclusiv de dezvoltarea pur intelectuală. O schimbare care va aduce „noi modele”.
Sau, presimt Prăbușirea civilizației umane, în viitorul foarte apropiat. Cui îi mai arde de studiu, în atare condiții?
La ce le folosește să fie ca părinții lor – culți, muncitori, onești, corecți, bine pregătiți profesional, modești -, cînd constată că asemenea indivizi nu au nici un succes?; cînd îi văd că mor săraci, decepționați, neîmpliniți?; cînd văd că dacă „ai carte, NU ai parte”?
Referitor la rezultatele de la Bacalaureat: ar fi trebuit să precizați că, deja, „Programa școlară” a fost simplificată, față de perioada de dinainte de lovitura de stat din 1989. Noi – eu și domnia voastră – aveam o programă școlară FOARTE încărcată. „Mîncam” probleme de algebră, geometrie, trigonometrie, analiză matematică, „pe pîine”. Șiruri, sume, serii, integrale…
În prezent, tragic nu e atît faptul că puțini elevi sînt în stare să calculeze valoarea unei integrale definite (de exemplu); ci faptul că sînt incapabili să descopere aplicațiile calculului integral (și diferențial) în fizică (mecanică, electrotehnică, …). Nu sesizează că ecuația traiectoriei unui corp aruncat pe orizontală, este ecuația unei parabole. Că lungimea traiectoriei, sau punctul de maxim relativ, pot fi elegant (și rapid) deduse cu ajutorul calculului integral. Că valoarea riguroasă a numărului PI se obține prin dezvoltare în serie. Etc.
Noile generații au observat că, pentru „a te descurca în viață” nu ai nevoie să stăpînești decît două operații din aritmetica „vulgară”: adunarea și înmulțirea. (Mai puțin scăderea și împărțirea…) Ce grupuri abeliene?! Ce domenii de integritate?! Ce axiomă de recurență a lui Peano??!
Cîți dintre ei ar muri, la propriu, precum academicianul Miron Nicolescu, „de inimă rea”, dacă o nouă Elena Ceaușescu ar desființa un Institut de Matematică?
Profesorilor înșiși le este lehamite să se mai ocupe de noile generații – și nu doar datorită faptului că sînt necorespunzător remunerați. „Noii copii” „nu au stofă”. Sînt vai de capul lor. Chiar și aceia care, de bine, de rău, mai strălucesc, pe ici, pe colo, la vreun concurs, sînt un fel de epigoni „slabi”, niște copii caricaturale ale olimpicilor străluciți de odinioară.
Toată lumea se teme să le strige în față Adevărul: „Băi, da’ proști mai sunteți!”
Dascălii se mărginesc să-i lase în plata Domnului.
Nu au cu cine lucra. Nu au pentru cine se mobiliza. Nu are cine „să-i provoace”.
Regret, dar nu sînt de acord cu dumneavoastră: ministrul „funebru” nu a făcut altceva decît să-i împiedice, pe candidați, să mai copie; să comită fraude. Nu a exagerat în privința dificultății probelor. Și, de altfel, nu cred că dumnealui s-a implicat, direct, în alegerea subiectelor de examen.
Elevilor, nu li s-a cerut nici să rezolve „problema celor patru culori”, nici să demonstreze surjectivitatea vreunei funcții, cu ajutorul fibraților, nici să se ocupe de „varietăți cu bord”, nici de „jeturi” de funcții bornologice, nici să descrie algoritmi de jordanizare a unei matrice, nici să reprezinte grafic vreo funcție de genul „logaritm în baza cosinus de x la puterea x, din x la puterea 1 pe x”. Asta, ca să mă mențin pe teritoriul matematicii.
Majoritatea elevilor sînt „bîte”, „cioate”, „tufe”, și „tămîi”, cînd vine vorba despre științele exacte. Și nu doar din vina profesorilor – care, chipurile, n-au știut să-i facă „să îndrăgească” disciplina la care predau. Calitatea materialului uman este tot mai scăzută.
Nu era nevoie de nici un examen de bacalaureat pentru a dovedi aserțiunea de mai sus.
Și încă ceva: nu-mi plac cei care pledează pentru „aurea mediocritas”.
Actualul sistem de învățămînt trebuie reformat din temelii; începînd cu (re)segregarea elevilor, pe sexe, și terminînd cu trimiterea lor, în clasa întîi, după vîrsta de 12 ani (!!!).-
Cred ca nu m-ati inteles bine. Poate e vina mea, nu am fost suficient de clar.
Ce inseamna, dupa opinia dv., subiecte echilibrate, bine alese? Daca se dadeau subiecte mai grele, cu promovare finala de 5% sau mai usoare, cu promovare finala de 80%, de unde stim ca acestea ar fi fost dezechilibrate si ca acelea date efectiv au fost cele mai judicios alese? Ceea ce putem spune cu certitudine acum este că s-au dat subiecte ca să promoveze maximum 20%. Se puteau da la fel de bine subiecte ca să nu promoveze nimeni!
Cred ca acceptati ca, in conditii de perfecta corectitudine a desfasurarii tehnice a examenului, puteau lua bacul si doar 5% si peste 80%, in functie de dificultatea subiectelor propuse.
Ceea ce sustin eu (si este verificat de cifrele statistice) este ca pentru fiecare tara cu o gandire integrata a procesului educational in procesul general de dezvoltare nationala, promovabilitatea la bac devine o valoare ce trebuie sa se incadreze intr-un interval considerat optim pentru țară si nu un rezultat imprevizibil, al unui eveniment cu multe variabile… libere.
Și francezii ar putea schimba dificultatea subiectelor de la bac astfel incât să nu promoveze, an de an, circa 70% dintre candidați (cum se întâmplă de decenii încoace)ci doar 50% (să zicem). De ce nu o fac? Pentru că ținta lor de promovabilitate, astfel încât să se răspundă cât mai bine unor nevoi naționale, este în jur de 70%. Când ținta asta va deveni 50%, vor ști să modifice și subiectele ca să le iasă procentul dorit.
Dacă sistemele de învățământ ar fi permis să se dea aceleași subiecte la bac si in România și în Franța și în Ungaria, atunci da, aveam o bază de comparație. Puteam spune: invațământul românesc este plasat aici, în raport cu cel din țările amintite. Așa, în lipsa unei astfel de comparații, nu putem decat presupune.
Iată un exemplu de nivel de dificultate la bac Franța 2011 (exercitiul face parte dintr-un test grila):
Soit f la fonction définie par f(x)=x2-2x+2
L’équation f(x) = 2
a pour seule solution 0
a pour seule solution 2
a pour solutions 0 et 2
Pareți a vă pricepe la matematica. Ce parere aveti? Exista printre subiectele date la Bac Romania 2011 vreunul atat de usor ca acesta?
Cum să comentăm atunci? Că francezii își fură singuri căciula? Sau ca românii sunt mult mai tari la mate decat francezii si, prin urmare, si subiectele la ei sunt mai grele?
„Dac-ar fi să iasă toți învățați, după cum socoți tu, n-ar mai avea cine să ne tragă ciubotele.” (Ion Creangă, Amintiri din copilărie)