Scorul acestui articol
[Total: 6 voturi. Media: 3.8]

DOMNUL Andrei Pleșu trece drept o persoană manierată, cu abilități feline în a-și gestiona interesele. Știe să toarcă atunci când este scărpinat pe burtică dar nu ezită să-și scoată ghearele din pernițe dacă e rost de cățărat, de scurmat sau de zgâriat.
Adept al grandorii monumentalistice, pune mare preț pe volume (în toate accepțiunile) și pe contemplarea care strivește. Pfoauuu „“ ce mic ești în fața statuii mele itinerante!
Dacă s-ar rezuma la propria sa degustare, ar fi de două ori în câștig: odată că s-ar delecta și apoi că s-ar recicla. Dar nu se rezumă doar la atât. Are, deseori, porniri revanșarde și chiar vampirice. Își vânează criticii ce-i nesocotesc autoritatea, îi sortează pe subspecii (inferioare, desigur) și se pornește a-i suge și a-i digera cu zeflemele țâfnoase, doar de dragul de a-și vedea acidul retoric corodând.
Pentru a nu știu câta oară i s-a pus din nou pata, tocmai acum în Hebdomas Sancta, pe „deștepții” de forumiști care nu-i acordă respectul cuvenit. Cu ticuri de arhivar și sadisme de entomolog îi fixează fără milă pe aceștia în insectarul său de efemeride. Și asta nu oriunde ci în selecta revistă Dilema Veche. Unde domnia sa este un fel de Buddha, călăuzitorul în afara samsarei.
Bosumflat că trebuie să se irosească în polemici abrutizante cu acești ageamii care-i parazitează numele, domnul Andrei Pleșu a ieșit zilele trecute la atac, renunțând la gentlemenisme. Și-a învelit măciuca de răzeș moldav în tipicul său maglavais lexical de băiat subțire și a început să împartă cu ea la cucuie în stânga și-n dreapta. Să se sature acești „anonimi complexați”, acești „singuratici frustrați”, de a-i mai da „capete-n gură” pe unde-l prind cu câte o mostră de parșivenie.
Învățat de adulatorii săi cu onoruri bătute din șale la 90 de grade, domnul Pleșu și-a pierdut deprinderea controversei. Câtă vreme în gazetăria românească nu s-au acceptat forumuri la articole, tot ce comitea domnia sa era cotat de la „superlativul absolut” în sus. Garantat 100% de bursierii de la Colegiul Noua Europă și de coechipierii întru băsism elevat de la Humanitas, ICR și EVZ, dubitația în ceea ce-l privește fusese abolită. Cârcotașii nu prea aveau cum să se apropie și să-i șoptească măscări la ureche, nici să se fudulească în văzul tuturor cum că l-ar fi prins ei pe maestru cu mâța-n sac la silogisme. Acum, de când cu democrația asta dată pe mâna proștilor ca să facă pe deștepții, un bruiaj continuu îi subminează textele înainte chiar ca acestea să fie citite până la capăt. Erezie, curată! Vade retro, satana!
Ce mai? Liber la huiduit și caragață înseamnă nasol de tot. Lipsă de protecție, lipsă de control. Ce-l înfurie cel mai tare pe domnul Pleșu la forumiști este că nu se prezintă cu buletinul. Se ascund sub anonimat, pune dânsul degetul pe rană, pentru că, bieții, nu pot invoca „isprăvi personale notabile” care să-i califice drept „interlocutori credibili, cu nume proprii”. Sunt, adică, niște terchea „“ berchea, niște caraghioși care dau la gioale de după perdea pentru că nu sunt în stare să facă față unei confruntări curate, după legile palmaresului și cavalerismului.
Eu, ce să zic? Lovit în plex de măciuca maestrului, m-am simțit din prima clipă cu musca pe căciulă și m-am introspectat cu maximă ostilitate. Corespund descrierii?
Până la un punct, cu certitudine. Forumist, forumist; pseudonim, pseudonim; critici la maestru, critici la maestru. M-am împotmolit însă în celelalte tușe. Cărți publicate, cărți publicate; doctorat în străinătate, doctorat în străinătate; profesor la facultăți prestigioase, profesor la facultăți prestigioase. Nu vi se pare că maestrul m-a scăpat puțin din peniță?!
De fapt, tot articolul lui Andrei Pleșu intitulat „Feluri de a fi deștept” nu este decât o răsuflată rățoială extraargumentativă făcută la nervi, un mic rateu cacofonic după modelul „nu știu, Maria, dar țiganca asta împuțită merita să primească o lecție”.
Când ai o carieră consolidată într-o anumită disciplină și, în paralel, episodic, îți permiți mici evadări, de hobby sau de conștiință, într-o altă disciplină, fără multe legături cu prima, poate că nu vrei să amesteci planurile și publicul. Poate te gândești că un astfel de amestec în loc de a potența, diluează. Și atunci alegi compartimentarea. Numele real pentru cariera de bază, pseudonimul pentru pasiunea secundară. Este neobișnuit? Este condamnabil? Este un motiv de descalificare?
Domnul Pleșu, cu părere de rău trebuie s-o spun, a fost în acest articol grosolan cu premeditare la adresa forumiștilor anonimi critici. Stilul aparent simandicos nu-i poate escamota bădărănia. O mănușă trasă peste boxul metalic, să-l ascundă privirilor, tot lipsă de fairplay se cheamă.
Să nu știe, Andrei Pleșu, câte mari personalități au folosit în diverse momente ale vieții lor pseudonimul? Fiecare având pentru această alegere explicații cât se poate de onorabile?
Eminescu „“ Harțag, Censor; Caragiale „“ Car și Palicar; Dan Barbilian „“ Ion Barbu etc. etc. etc.
Îndemn neconvinșii și spre următorul articol de pe Internet: http://metropotam.ro/La-zi/10-scriitori-faimosi-care-au-folosit-si-pseudonime-art4422718745/
În realitate, Andrei Pleșu deplânge criticile sub pseudonim pentru că domniei sale îi place să combată la autor, nu la subiect. Pentru domnia sa, declinarea identității de către cel care-l huiduie, ar reprezenta pentru acela un factor de risc, un posibil factor de presiune, o frână. De-asta o dorește. Când a fost ciupit într-un editorial de către Ovidiu Simonca, redactor la Observatorul Cultural, ce-a făcut primul lucru Andrei Pleșu? L-a întrebat pe acela de operă. „Ce operă ai tu ca să mă critici pe mine”? Despre fondul criticii, mai nimic.
E, totuși, ceva de reținut din articolul despre „deștepți”publicat de Andrei Pleșu în ultimul număr al Dilema Veche. O frază care pare a fi inspirată din experiența proprie: „A fi „ždeștept” mai poate fi și a te bucura de „žnaivitatea” altora, a-ți face treaba fraierindu-ți concetățenii”.
Aferim! Cam asta practică Andrei Pleșu în ultima vreme. Crede că, dacă jignește erudit, lumea o să-l creadă bine crescut și că, dacă minte prin silogisme șchioape, lumea o să-i accepte concluziile contrafăcute.
Pentru mine, descifrarea în beneficiul cititorilor a acestor manipulări comise cu bună știință și cu rea credință este un motiv suficient de a mă mai plasa din când în când în trena lui Andrei Pleșu. Să-l mai calc răutăcios pe trenă, sub pavăza anonimatului meu, și să-l mai las în fundul gol între două articole bombastice în care ne explică ce rău a fost Băsescu dar ce bun a fost băsismul. Ori viceversa!

Contele de Saint GermainEditorialeAferim,andrei plesu,Buddha,Censor; Caragiale – Car ÅŸi Palicar; Dan Barbilian – Ion Barbu,Colegiul Noua Europa,Dilema Veche,Eminescu – Harțag,EVZ,Hebdomas Sancta,Humanitas,ICR,maciuca,Observatorul Cultural,Ovidiu Simonca,Satana,vade retroDOMNUL Andrei Pleșu trece drept o persoană manierată, cu abilități feline în a-și gestiona interesele. Știe să toarcă atunci când este scărpinat pe burtică dar nu ezită să-și scoată ghearele din pernițe dacă e rost de cățărat, de scurmat sau de zgâriat. Adept al grandorii monumentalistice, pune mare preț pe...Blog politic si polemic