Andrei PleÈ™u între Pantazi Ghica È™i Vladimir Tismăneanu
Anul trecut, de Craciun, Scriitorul Dorin Tudoran ne făcea cadou un memorabil text polemic. Era intitulat „žAdjectivita epitetică” È™i îl viza, cu geniu pamfletar, pe neostoitul vânător de titluri È™i socluri necuvenite, Vladimir Tismăneanu (http://www.dorintudoran.com/adjectivita-epitetica/ ).
Articolul începea astfel: „žAÈ™a ar putea fi numită boala prin care propagandistul Vladimir Tismăneanu l-a sufocat pe cercetătorul cu acelaÈ™i nume. Când este ocolit de idee, o înlocuieÈ™te cu adjective. Când verbul i-a intrat în moarte clinică, îl înlocuieÈ™te cu epitete”.
Cu mult înaintea lui Dorin Tudoran, un alt spirit vigilent la metehne stilistice, demascator al impostorilor cu vorba scrisă în limba română, Titu Maiorescu, îl ridiculiza pe „žcelebrul” Pantazi Ghica pentru beția sa de cuvinte È™i abundența de adjective menite a ascunde lipsa de fond.
„žDar pe dl Ghica nu-l supăr[…]nțelegerea. În fantezia d-sale cea învăpăiată, adjectivele înoată cu grămada, È™i d-sa pescuieÈ™te când pe unul, când pe altul, È™i-l aruncă fără alegere în brațele vreunui substantiv. Folosul acestei procedări literare este că poți petrece timpul cu variații asupra aceleiaÈ™i teme, cu combinări È™i permut[…]n marginea numărului de cuvinte date.”
Mi-am amintit de autorii citați mai sus cu reflecțiile lor, înrudite, citind ultimul editorial publicat de Andrei PleÈ™u în Adevărul de ieri (http://adevarul.ro/news/politica/baietii-veseli-1_561a9f3af5eaafab2c8c5d0e/index.html ) È™i gândindu-mă că, poate, articolul său e un gest parodic. Un mod acid, în stilul casei, de a peria de rugina manierismelor de doi bani, a adjectivelor È™i epitetelor aruncate de-a valma în frază, exprimările unor închipuiți. Se pare că m-am înÈ™elat. Iată primele trei paragrafe:
„ž Nu-mi plac solemnitățile obtuze, stilul țeapăn, pompa „žoficială”. Protocolul poate fi respectat și fără poze ștaif, fără gesticulație teatrală, fără fizionomia împietrită a statuii. Umorul bine dozat e, în politică, dar și în viața curentă, o virtute binevenită, cu incalculabile efecte terapeutice. Sunt gata să accept stilul „žinformal”, dialogul destins, firescul atitudinii și al vorbirii.
Cu condiția să nu devină strategie populistă, idee fixă, prost gust și proastă creștere. Practica obsesivă a glumiței, recursul infantil la bășcălie ieftină, relaxarea ostentativă a brăcinarilor poate fi „“ mai ales în diplomație – inoportună, dizgrațioasă, riscantă. Nu te poți mișca pe scena publică a lumii cum te miști între mese, la o petrecere privată. Nu e recomandabil să n-ai, ca politician, alt program, decît să fii „žsimpatic”, „žbăiat de comitet„, clovn „žde gașcă.
La noi, […], poanta de cartier, pălăvrăgeala „žhazoasă”, replica șmecheră sunt pe cît de inadecvate, pe atît de răspîndite. La diferite televiziuni, în discursuri parlamentare, în interviuri, politicienii noștri se întrec în mici ironii țanțoșe, în fente de circ, în bufonerii de chermeză.”
Domnul PleÈ™u pare a fi descoperit că substantivele limbii române sunt sterpe, nu pot naÈ™te singure sensuri È™i efecte. Le însoțeÈ™te, ca pe orbi, cu bastoane albe È™i câini dresați pentru trecerea străzii.
Să fie vorba, cum spune Dorin Tudoran, de o pană de idei, de verbe intrate în stop cardiac? Sau diagnosticul lui Titu Maiorescu se potriveÈ™te mai bine: fantezie învăpăiată, adjective pescuite la grămadă, dintr-un acvariu suprapopulat, È™i apoi combinate È™i permutate până la atingerea unui număr tocmit de cuvinte.
Oricum, efectul este unul straniu, mai ales din partea unui estet ca Andrei PleÈ™u. Ca È™i cum, într-un magazin de mirodenii, iei câte puțin din toate borcanele pentru a-ți condimenta, de-a valma, mâncarea de pe plită.
Prea mult, prea amețitor, prea naÈ™pa!
Ca să nu mai vorbesc de originalitatea acordului gramatical din formularea „žPractica obsesivă a glumiței, recursul infantil la bășcălie ieftină, relaxarea ostentativă a brăcinarilor poate fi „“ mai ales în diplomație – inoportună, dizgrațioasă, riscantă.” Sună de parcă ai spune: folosirea excesivă a adjectivelor, abuzul de epitete È™i consumul de alcool metilic poate fi dăunător autorului.
Cât despre „žcelebrul” Pantazi Ghica, È™i el, la vremea lui, era un soi de Andrei PleÈ™u de azi. Scriitor la modă, prolific, critic literar, prezent în lumea bună a epocii, secretar al lui Nicolae Bălcescu, „žÈ™ef de divizie” în Ministerul de Externe, ctitor de ziare È™i reviste, editorialist la numeroase gazete, considerat de contemporani un intelectual fin, cu o cultură vastă. Ce mai reține despre el, azi, memoria colectivă? Spusele lui Titu Maiorescu È™i… cam atât.
Domnul PleÈ™u, sunt convins, va avea o postumitate mai vizibilă decât Pantazi Ghica. Tocmai de aceea ar trebui să fie extrem de vigilent cu amănuntele legate de luminozitatea acesteia. O relaxare literară prematură, refugierea în comodități discutabile (sociale, politice, ideologice), concesii făcute cantității în detrimentul calității, iată tot atâtea amenințări de umbrire.
Iar cea mai mare amenințare dintre toate este împăcarea cu sinele imperfect. Dacă ajungi să-ți spui „žGata, bătrâne, am făcut È™i lucruri bune, am mai È™i feÈ™telit-o, dar acum e timpul reconcilierii. Nu te mai critic, nu mă mai pune in situatii jenante, ce-a fost a fost, pledăm „žnevinovat” în fața eternității È™i redevenim unul, ca la început!”, eÈ™ti pierdut!
Sinele imperfect nu trebuie lăsat, nicio clipă, să aibă sentimentul îndreptățirii necenzurate. Altfel devenim niÈ™te morți în viață.
Comentarii prin Facebook:
Serenissime, zeii au cazut de acord ca e cazul sa inviez. Revin deci la luminatia ta pe blog un pic socat: am crezut ca era vorba de Vladimir Ghica si Pantazi Tismaneanu! Din lumea de dincolo, Andy Plesu mi s-a parut un tip bine instruit si cu experienta in desuurile ingeresti.
A făcut Plesu zilele astea (încă) una lată, rămasă nesancționată de publicul obedient (È™i cam atît) din tribunele părăginite ale Dilemei Vechi. Una la comandă. Bag mîna în foc că a fost o comandă de foarte sus (È™i de afară) pentru că È™tiu sigur că omul e bine „conectat” încă din junețe. Că nu întîmplător nu se făcea nici un guvern fără el într-o vreme. AÈ™a că am înțeles rapid rostul scrierii vizibil propagandistice „Scenografii și regizorii lui Dumnezeu”, aparut in Dilema veche, nr. 608, 8-14 octombrie 2015.
Am căutat pe internet „Russian Silence” (S.Mikhalkov, R.Nosikov), ca să înțeleg despre ce scrie PleÈ™u, È™i am găsit-o chiar È™i pe https://youtu.be/dZ15dZ-80so, cu Mihalkov cu tot. Rusă nu È™tiu, dar există o subtitrare în engleză (click pe CC). Comparați textul lui Nosikov, tradus de PleÈ™u în română (mare atenție la părțile lăsate pe dinafară È™i marcate cu „(…)”, DAR ESENÈšIALE PENTRU ÎNÈšELEGEREA SENSULUI ADEVÄ‚RAT al vorbelor lui Mihalkov/Nosikov), cu cel in engleza de pe youtube! Încercarea de manipulare a lui PleÈ™u prin răsucirea sensului poemului (sau ce-o fi textul acela) cu 180 de grade e descalificantă.
Avem aici È™i un detaliu important: PleÈ™u pretinde că textul „a fost citit dinaintea camerelor de televiziune rusești anul acesta, de însuși Nikita Mihalkov, marele cineast pe care tot mapamondul îl admiră”, dar vad că clipul de pe youtube a fost publicat pe 30 mai 2014. Dacă ascultați sau citiți textul, veți vedea că una e să pretinzi/sugerezi/insinuezi că acel poem a fost scris/citit în contextul politic din mai 2014 È™i cu totul alta după intervenția militară a ruÈ™ilor în Siria, pornita in 30 septembrie 2015.
Mie mi-e clar că lui PleÈ™u i s-a încredințat misiunea de a-l ataca pe Mihalkov pentru că tipul e, totuÈ™i, mult prea mare pentru un jurnalist ofițer acoperit de doi lei de la Adevărul.
Citind înfierarea lui PleÈ™u, gîndul m-a dus imediat la sarcina de partid pe care a primit-o „Academician Zaharia Stancu” în 1958, aceea de a-l călca în picioare pe recentul înnobelat (spre disperarea propagandei sovietice) Pasternak È™i la titlul compunerii sale: „žPasternak? N-am auzit de Pasternak”.
http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-17006617-zaharia-stancu-duplicitarul-perfect.htm
PleÈ™u nu avea cum să pretindă că nu a auzit de Mihalkov, aÈ™a că insinuează că tipul a înnebunit.
Interesant. Ar fi, cred, util, sa postezi acest comentariu si la articolul din Cotidianul. Ar fi mai vizibil.
Dap, ma cam depasesc si comentariul dvs si filmele lui Mihalkov (eu m-am oprit la Tarkovski)…am citit insa articolul impostorului Plesu, pe care il gasesc f.accesibil (dovada ca nu este elevat in adevaratul sens al cuvantului…e simplist in idei, doar exprimarea e ceva mai elaborata)…ce mi s-a parut interesant este ca ATACA ceva ce NU CITEAZA in original…considera axiomatic ;Putin e rau; cei care il agreeaza sunt la fel, chiar daca sunt oameni de varf in domeniile lor, chiar daca sunt artisti sensibili si cu mare deschidere intelectuala.
Inca o defectiune logica grava este ideea centrala : a il invoca pe Dumnezeu in apararea propriei cauze este daunator si o fac numai extremistii (tip islamist sau…ortodox).
Defectiunea (pe care nu i-am postat-o pe blog, ar fi insemnat sa ma loghez la negriciosul cu burta mare) este ca insesi notiunea de Dumnezeu a aparut la vechii iudei ,ca zeitate de nisa, (pana atunci diversii zei…coabitau) , UNICA si dedicata, tinand partea poporului ales impotriva dusmanilor acestuia.. Si azi, neoprotestantii (cred ca majoritari in USA) se considera crestini doar daca stabilesc, INDIVIDUAL, o relatie personala cu Dumnezeu. Prietenii nostri maghiariau o vorba ” magyar Istenem”. Romanii, mai pe dupa colt, isi numesc tara, ” Gradina Maicii Domnului”, cumva tot pe acolo.Adica fiecare cu a mamicutei dumisale. Nu sunt mai rai rusii decat piramidalii cu deviza „In God we trust”.
FORZA BÄ‚SE ! FORZA BÄ‚SE ! FORZA BÄ‚SE ! FORZA BÄ‚SE ! FORZA BÄ‚SE ! FORZA BÄ‚SE !
…de ce ? Nu poti defeca ?
Da si ?
adica dincolo de infractziune de stil ce aduce nou acest articol fatza de cele precedentele tale ziceri despre „telectualul lui Basescu” ?
nimic … aaaaaa bine si asa
intr-o mare de articole a scris si plesu unu cu o inflatzie de adjective
faptul ca rahatul mestecat si regurgitat de respectivul n-a ma fost ambalat in aceiasi tzipla sclipicioasa a sitilului sau „impecabil” ….
da si ?
asta sa fie singurul sau pacat si din nefericire nu e.
Un text pe cinste! Felicitări!
Minima moralia, maxima oralia; un caracter mic cu gura mare, asta este acest tartarin moralist al patriei. Ca si Cioran, dar numai dintr-un singur punct de vedere, Plesu este prizonierul unei singure teme: proasta alcatuire a celorlati . In special romanii. asta si explica atemporalitatea articolelor sale. Un articol din anii 90 el la fel de „valid” astazi , cum cel de astazi e la fel de valabil maine, ieri, intotdeauna. Plesu greseste enorm tocmai fiindca este prevuizibil,plic-ti-cos pana la satietate. Nu-l mai pot digera in nicio reteta de tip cultural, imi creaza „decat” indigestie…Conte, vad ca dispui inca de un stomac lierar extrem de robust, daca te incapatanezi sa ingurgitezi texte atat de nesanatoase!