A doua ciuruire
Traian Băsescu tace. El spontanul, el nestăvilitul, el autoritarul, el conducătorul de oști, el neobositul clamant al soluției „întoarcere la popor”, el anticomunistul brav, el reformatorul, el mâncătorul de ruși, el comunicatorul, el charismaticul, el stâlpul acestei puteri de fire prin care se scurg toate resursele țării în pântecele corsarilor portocalii, EL TACE!
Și tace pentru că frica i-a anihilat toate atributele de mai de sus, lăsând loc primarului instinct de conservare.
Tace pentru că este conștient că orice ar spune acum ar enerva și mai mult poporul. Iar poporul atât așteaptă, un al doilea declic după cel cu umilirea doctorului Arafat, ca să poată face saltul decisiv de la faza actuală, avertisment, la faza finală, schimbare.
Din punctul de vedere al unui om obișnuit dat în urmărire generală de poporul său, e de înțeles: ascunsul și tăcerea sunt cele mai bune soluții de a-și pune, pentru moment, pielea la adăpost. Din punctul de vedere al unui conducător de țară europeană este însă descalificant: să devii leitmotivul unui protest extins, pe cale de a se generaliza și de a degenera, și tu să lași nava în derivă, sperând să se potolească furtuna de la sine, dovedește o lașitate incompatibilă cu o astfel de demnitate.
Dacă aș putea sugera manifestanților o scandare, atunci aceasta ar fi ceva de genul: „,Lașul tace și ne-o coace, dacă nu veniți încoace!”.
Pentru că sunt absolut de acord cu ce a declarat ieri Marian Munteanu: „Dacă protestele se extind, vor urma alegeri anticipate. Dacă nu, va fi de rău”.
Să ne închipuim o clipă ce se va întâmpla dacă protestele se sting fără vreun rezultat. Cunoaștem spiritul răzbunător al lui Traian Băsescu. Cunoaștem solidaritatea ranforsată prin hoție a camarilei lui. Își vor călca pur și simplu în picioare opozanții. Acum, după cum constatăm, îi fotografiază, îi filmează. Doar puțină liniște le mai trebuie pentru a-și pune incredibil de numeroasa forță de represiune să facă identificări și, mai apoi, să îi ia unul câte unul, la intimidat, la pedepsit.
După diversiunea cu huliganii de acum două zile, ieri s-a văzut clar o nouă formă de deturnare a manifestanților dar, mai ales, a susținătorilor lor din fața televizoarelor: ideea că toți politicienii, ar fi la fel de malefici, că toate partidele ar fi la fel de vinovate. Pe trei televiziuni am observat ieri, în decurs de mai puțin de o oră, indivizi care s-au autopropus reporterilor ce transmiteau in direct din Piața Universității  și care au spus toți, ca la comandă, că sunt acolo împotriva tuturor politicienilor, că nu au încredere în niciun partid, că nu doar Traian Băsescu e de vină ci toți. Imediat în EVZ (ediția electronică) a apărut pe prima pagină la Breaking News informația că protestatarii și-au schimbat ținta revoltei de la Băsescu la toată clasa politică, în general. Chiar acum când scriu, pe prima pagină a EVZ principalul titlu este: „Să nu se bucure Ponta. Nu am ieșit să facem revoluție pentru el”. Iar ca o încununare, Andreea Esca a insistat foarte mult în interviul luat ieri lui Cristian Tudor Popescu pe aceeași idee: dacă îi dăm jos pe ăștia, cu cine îi inlocuim? Ceilalți or fi mai breji”?
Transferarea  ostilității populare dinspre Traian Băsescu și PDL către toată clasa politică românească pare a fi în momentul de fată prioritatea absolută a propagandei portocalii. Probabil că Traian Băsescu își pregătește reintrarea în scenă (pe care nu o va putea amâna la nesfârșit) pe un vehement discurs împotriva tuturor partidelor politice, încercând să se relegitimeze ca un lider cu urechea aplecată la suferințele poporului său. Astfel își va putea justifica cu daune minime pentru PDL o masivă remaniere guvernamentală (evident tot cu oameni de-ai lui) sperând astfel într-o calmare a spiritelor și în obținerea răgazului necesar să pună la punct a doua ciuruire.
https://www.conteledesaintgermain.ro/a-doua-ciuruire/17-01-2012EditorialeAndreea Esca,Cristian Tudor Popescu,Marian Munteanu,PDL,Ponta,Raed Arafat,Traian BasescuTraian Băsescu tace. El spontanul, el nestăvilitul, el autoritarul, el conducătorul de oști, el neobositul clamant al soluției 'întoarcere la popor', el anticomunistul brav, el reformatorul, el mâncătorul de ruși, el comunicatorul, el charismaticul, el stâlpul acestei puteri de fire prin care se scurg toate resursele țării în pântecele...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
Javrele, spre deosebire de celelalte exemplare din specia canina, sint caracterizate – in primul rind – prin lasitate.
Tocmai de aceea l-a usturat mesajul politistilor: IESI AFARA, JAVRA ORDINARA !