Despre răzbunare ca soluţie
Motto
Răzbunarea reprezintă setea de justiţie rămasă în stadiu de sălbăticie.
Noica
Cred că setea de răzbunare este un defect genetic al neamului nostru. Neîncrezător în justiţia divină sau laică, românul îmbrăţişează mai repede decât alţii ideea de a-şi face singur dreptate. E drept că are instinctul de a nu se arunca necugetat în gesturi care să-l expună pe persoană fizică, dar acumulează ură cât cuprinde şi, când puhoiul îl anonimizează, devine şi el o picătură activă în taifunul revoltei.
Mămăliga care explodează este o expresie care descrie destul de bine această particularitate.
Românul de rând nu ştie să se mobilizeze şi să se organizeze singur pentru răzbunare. Aşteaptă, precum pilitura de fier, magnetul. Mocneşte în el şi, când magnetul îşi face simţită prezenţa şi suflantele răzbunării se pun în funcţiune, se aprinde sălbatic (apropo de motto-ul acestui articol) pârjolind totul în jur.
Am spus “defect genetic” şi nu “calitate genetică” pentru că ne declarăm un popor creştin. Iar Biblia ne învaţă: “Creștini fiind, trebuie să urmăm porunca Domnului Isus, care spune „iubiți pe vrăjmașii voștri … și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc” (Matei 5.44), lăsând răzbunarea în seama lui Dumnezeu”.
Greu de aplicat, nu? Să întorci şi celălat obraz… Nu prea ţine de cultura noastră. Noi funcţionăm mai degrabă pe principiul “ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte”. Nu o spun ca îndemn ci doar ca detaliu portretistic.
Înţelepţii lumii leagă patima răzbunării de fiinţele nu îndeajuns de evoluate.
Iuvenal spune: “Răzbunarea este totdeauna arma unui om cu suflet slab şi mic”.
Aristotel spune: “Cel blând nu se îndreaptă spre răzbunare, ci mai cu seamă către iertare”.
Mahatma Gandhi spune: „Legea ochiului pentru ochi sfarseste prin a orbi intreaga lume.”
Confucius spune: „Inainte de a porni pe drumul razbunarii, sapă doua morminte.”
Minunatele noastre alegeri începute şi neterminate au scos la suprafaţă un uriaş val de ură. Oamenii s-au înegrit la faţă, ochii li s-au injectat iar în creier neuronul răzbunării a preluat conducerea.
Cuvântul de ordine este “vrajbă”. Între partide, între televiziuni, între politicieni, între serviciile secrete, între somităţi, între membrii aceleiaşi familii. Mai rău ca imediat după 1989.
Apariţia de nicăieri a lui Călin Georgescu a dat peste cap tot echilibrul unui popor. O emoţie densă s-a lăsat ca un nor gros şi fierbinte peste capetele românilor, scoţându-le, practic, din funcţiune.
Mihai Gâdea vorbeşte despre măcelul din Bucureşti pus la cale de “legionarii” lui Georgescu şi despre iminentul pericol rusesc. Anca Alexandrescu îi “marşuieşte” pe toţi contestatarii lui Goergescu şi îi anunţă că va muri cu ei de gât.
Se joacă cu pistoalele pe masă. Minţile limpezi, câte or mai exista, sunt acoperite total de vacarmul patimilor dezlănţuite.
Mi se pare că facem acrobaţii pe buza prăpastiei. Războiul din Ucraina este un ciclon căruia nu-i trebuie mult să devieze spre noi şi să ne centrifugheze spre neant dacă nu suntem bine ancoraţi.
Avem un guvern paralizat, un preşedinte în curând ilegitim şi un popor rupt în două de ură şi întărâtat de drogul răzbunării.
Este asta o soluţie, noi să ne vedem de războiul nostru româno – român ca şi cum totul în jur ar fi o reconfortantă armonie?
“Să murim cu ei de gât” este, trebuie să recunoaşteţi, o formă de sinucidere. Pentru că, din expresia asta, rezultă că noi vom muri sigur în timp ce ei s-ar putea, totuşi, să supravieţuiască.
Conform dicţionarului, „mor cu tine de gât ” este o expresie care se foloseşte, ca amenințare, pentru a arăta cuiva hotărârea de a lupta contra lui până la capăt.
https://www.conteledesaintgermain.ro/despre-razbunare-ca-solutie/15-12-2024https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2024/12/razbunare.pnghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2024/12/razbunare-150x150.pngEditorialealegeri,mor cu voi de gat,razboi,razbunare,uraMotto Răzbunarea reprezintă setea de justiţie rămasă în stadiu de sălbăticie. Noica Cred că setea de răzbunare este un defect genetic al neamului nostru. Neîncrezător în justiţia divină sau laică, românul îmbrăţişează mai repede decât alţii ideea de a-şi face singur dreptate. E drept că are instinctul de a nu se arunca...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint Germain
Comentarii prin Facebook:
Cand aud asta ca nu suntem razbunatori ma ia cu capul!
Da blestemele ce sunt? Daca unu iti da perversa de pe Târgu Ocna, tu ce faci dacă nu poți să i-o dai înapoi? Te rogi la Doamne Doamne( un eufemism) să îi moare aparatul de pipi la intrare, sau să îi moară copiii în chinuri, sau mai bine să ajunga precum Puiu( mânzul care a făcut sex cu mă-sa)! Putem sa extindem și pe alte direcții dar ați înteles ideea!
Faptul că Pacepa nu a mai venit înapoi se datorează cărei calități a noastre, că mie îmi scapă?
Faptul că prostănacul a fost făcut ca la Nufărul de către copiii ălora care îl urau pe tac-său cărei calități sau trăsături de caracter se datorează?
Faptul că Nuți de la Ploiești încă stă acolo cu fetilii nu se datorează faptului că a dat în gât combinația dintre ginerele lui Dincă Teleagă si drogatul lui Robinette?
A, era să uit! De ce mama ăluia care a trăit din munca cinstită de mecanic la Geneva, mă refer la Mihai, a vrut să îl aresteze pe Antonescu înainte ca acesta să semneze armistitiul cu rușii? Nu ca să se răzbune pentru că Anotnescu îi umilea zilnic? Oops, am folosit cuvântul răzbunare!
Deci să o lăsăm mai moale cu înaltele calități! Să ne asumăm anumite tare care sunt rezultatul atâtora secole de umilințe și care ne-au făcut să ridicăm la rang de lege zicala : Capul plecat sabia nu îl taie! Sau mielul blând suge de la două mame( Asta nu se aplica democraților care o sug și de la berbec și mai ales de la batal)!
Conte, matale ai uitat-o pe cea mai plină de sens( cel puțin pentru mine): Răzbunarea este felul de mâncare, ce se servește rece!
Phariseul – decembrie 18 – „Cat despre teroriști? Da, au fost palestinieni și irakieni care pe lângă faptul ca studiau erau și antrenați la Gradistea !
E drept ca zice „Procurorul Cătălin Ranco Piţu care a lucrat la dosarul Revoluției: Nu au fost forțe externe, ci o mână internă”.Si, a studiat, cica, 300.000 de pagini din dosare…
Amu, pot io sa nu te cred? „Tomnai” pe tine, ala informatu’!?
Cu scuze ca te bag in seama…
Boss dacă tu crezi ce spune procuratura din România, atunci e clar ca nivelul matale de inteleghienție este un pic mai înalt, decât piciorul broaștei! Dar asta e!
Nu sunt informat, ci doar am tras cu urechea la discuțiile de pe lângă mine! Și din motive de om sociabil și petrecăreț și beutor fruntaș am avut șansa să fiu acceptat pe diverse paliere ale societății noastre! Toate aceste paliere aveau în comun un singuru lucru! Dorința de a se lăuda cu secrete! Mici sau mari, contează ca erau secrete!
Unul dintre paliere a fost cel de la universitate, unde erau câțiva studenți admiși pe bază de dosar, adică unii care fuseseră în plutoanele de orfani crescute de către securitate! Iar poveștile auzite sunt de domeniul dacă ai fii chel ți-ar crește părul ca să se ridice în cap!
Poți să crezi , poți să nu crezi ! Msrp!
Sper să mai trăiești să afli adevărul, dacă nu asta e! O lumânare o să îți aprind, dar să mă anunți când vei da colțul, luat liftul, kick the bucket! Să țiu și eu steagul în berna! Ăla cu curcurbeul! În rest keep up the good work! Avem nevoie de matale!
Legea ” ochiului pentru ochi…” apartine Vechiului Testament; cea a obrazului2.0, celui Nou. Evreii supravietuiesc – ca stat- cu varianta veche. Noi, mai b(o)lanzi, defilam cu cea noua…
„Anca Alexandrescu îi “mărşuieşte” pe toţi contestatarii lui Goergescu şi îi anunţă că va muri cu ei de gât.”
Ha, ha! Anca Alexandrescu m-a „mărșuit” și pe mine. Pentru că am întrebat-o de ce îl lasă pe Călin Georgescu să bată câmpii când îl întreabă ceva și de ce nu insistă să-i răspundă exact la întrebare.
M-a „mărșuit”, apoi m-a blocat urgent…
Conte, chiar credeți că Anca Alexandrescu o face din răzbunare? Eu mă îndoiesc. Există o fișă a postului atât la ea, cât și la Gâdea, niciunul nu-și face emisiunea după capul lui. Tot ce putem noi face este să rămânem lucizi și să încercăm să desprindem adevărul de minciună de unii singuri, informându-ne din mai multe surse.
Si ma rog, cum ramai matale lucid? Care e sursele matale de informații? Pe aia nu o placi! Pe pocait nu il placi! Deci, da cu share-ul sa vedem de unde ei matale lumina! Nu ne lasa pe noi ignorantii sa fim manipulati de catre acesti vectori de imagine!
Phariseul – decembrie 16
Incearca sa-ti culegi informatiile ( gen:”20 de mercenari inarmati vor sa faca prapad in Bucuresti”) si, apoi, judeca singur ce-ai aflat…Mai ai nevoie de f’un comentariu? Inca mai credem interoristii care apara dictatoru’?
Directorasule încerci să fii ironic?
Hmm!
Încerc să îmi apreciez aproapele( am scris iubesc și am simțit fierea în gura), de aceea nu zic nimic!
Cat despre teroriști?
Da, au fost palestinieni și irakieni care pe lângă faptul ca studiau erau și antrenați la Gradistea ! Dar asta e o altă discuție! Poat e inamicul public nr 1 Potra va poate da niște detalii despre moartea surorii Elenei Cârstea la mare în 89!
Sa ne facem înțeleși domnule @Conte, poporul român NU e un popor răzbunător, ba din contra, la capitolul răbdare, e un veritabil model universal, dar dumneavoastră, în analiza dumneavoastră, nu luați în seama nici cât negru sub unghie cat de mult rabda și a răbdat acest popor, și confundați mocnirea răbdării și exteriorizarea ei mai reușită sau mai puțin reușită, cu răzbunarea, clar o caracteristica improprie acestui popor.
Ați pornit de la premise greșite, așadar, și, din păcate, nu pot fi de acord cu nici măcar o afirmație din cele expuse de dumneavoastră.
Apoi, ați descalificat poporul la capitolul creștinism prin considerentul ca nu împlinește Poruncă iubirii vrajmasilor. Dar cât sa tot rabzi de la vrajmasilor iar oare o rezistenta sau o dorința de descatusare înseamnă ura pentru vrajmasi? Nu vad nici o legătură!
Apoi, acea Poruncă e pentru talia Sfinților, caci altfel, Porunca intorsului obrazului, mai proprie fiecărui creștin, poporul acesta a împlinit o ca niciunul altul, și chiar și așa, ziceți mi un singur popor care și iubește vrajmasi, sa ma duc și eu sa ma închin la granițele lui..
Apoi, de Călin Georgescu… Pai care echilibru domnule @Conte? Adică mizeria ascunsa sub covor o numiți echilibru iar pe cel ce muta covorul un pic mai încolo, încât sa se vadă clar mizeria, îl numiti un stricator de echilibru și Pace? Eu nici măcar nu vad vreo atitudine ostila Păcii și a chemarii la dezordine din partea acestui om, pentru tot poporul, dar vad atitudini zilnice, din partea clasei politice vechi, înspre dezbinare, sau ziceți ca dezbinare, dacă nu s a soldat în strada, nu e dezechilibru?!…
Porniți de la premise total false și foarte superficiale, din păcate, așa că și concluziile sunt foarte departe de realitate. Îmi pare rău că suntem amnezici cu privire la suferințele acestui popor, dar probabil ca nu noi, dar vor veni alte popoare, într un veac mai cinstit, să evoce suferințele de peste veacuri și modelul de răbdare universal, ale acestui popor prea-răbdător, nu doar răbdător.
Nu am fost deloc bucuros să fac constatarea care v-a supărat. Aşa am dedus eu după pildele istoriei, după revelaţii literare şi după ce văd în politichia zilelor noastre.
“Răzbunarea lui Lăpuşneanu”, povestirea “Vengeance” scrisă de Carmen Sylva (Regina Elisabeta), îndemnul lui Eminescu: “Vis de răzbunare negru ca mormântul Spada ta de sânge duşman fumegând…”, celebra zicală românească “să moară şi capre vecinului”, apoi, mai recent, maniera în care au fost ucişi Ceauşeştii, Mineriada, abundenţa de crime din gelozie, omorârea copiilor ca răzbunare pe partener, duşmănii politice duse la paroxism. Oribil. Toate acestea ne dezbina si trag un semnal de alarmă ce n-ar trebui ignorat. Dacă vrem să ne facem bine. Şi să ne regăsim unitatea. Patriotismul nu înseamnă ode şi cosmetizare ci recunoaşterea slăbiciunilor şi efortul de a le rezolva, de a deveni mai buni.
Ce altceva decât ură pură, iraţională, toxică, un adevărat fenomen de masă, au dovedit useriştii, tefeliştii care, ca să se răzbune pe “ciuma roşie”, au fost în stare să voteze nişte nulităţi precum Clotilde Armand şi Nicuşor Dan chiar cu preţul ca ei înşişi să o ducă mai rău.
Nu este nicio contradicţie între a fi răbdător şi a fi răzbunător. Unii îşi clocesc răzbunările ani de zile înainte de a le pune în aplicare.
Am descalificat poporul la capitolul creştinism? Tocmai dumneavoastră să îmi spuneţi asta? Când cred că ştiţi bine următorul text:
“Temelia duhovnicească – Recunoașterea smerită a greșelii și neîndreptățirea”.
Contele de Saint Germain – decembrie 16 -„Şi să ne regăsim unitatea.”
Care „unitate”? A intregului popor? (Re)unit in cuget si simtzire?
Ma simt obligat sa-ti reamintesc, stimate Conte, ca de f’o 35 de ani am pasit, victoriosi, in capitalism; iar singura „unitate” e cea de vedere: indreptata,insa, individual, spre propria imbogatire. Avem, cumva- la nivel de natziune- un alt scop care sa ne ghideze aspiratiile comune(?!)si n-am aflat si io? Doamne fere’ de-un adevarat pericol, ca atunci sa ne vezi „unitatea”!Si cred ca e valabil pentru toate „democratiile” de dupa WW II; iar experienta Vietnam cred ca a fost o lectie inca neinvatzata.Nu pare ca „democratiile” creeaza unitate in popoare, ci dictaturile; chiar si cu fortza.
Domnule @Conte, eu nu m-am supărat, și nici măcar nu m-am mâhnit. Consider că după atâtea articole de la dumneavoastră, după mărturisirea a celor ce gândiți și simțiți, vă cunosc câtuși de puțin și nu-mi pun problema să mă mâhniți/supărați pe mine în vreun fel, în schimb mi-a părut și-mi pare rău de dumneavoastră, observând că ca precum alți prieteni ai mei, și-au pierdut nădejdea în valoarea sau supraviețuirea morală a acestui popor.
Am observat o ușor intensificată patimă în felul în care ați abordat acest gând și v-am răspuns și eu cu aceeași pasiune, în direcția inversă, după cum inima mea mărturisește și mintea mea își explică, poate, discrepanța dintre cele ce se văd (precum ați mărturisit dumneavoastră) și cele ce sunt, de fond, zic eu.
Și revenind la subiectul principal, pun o întrebare: oare cm poți defini un popor, și după ce criterii îi poți pune o etichetă sau mai multe, pozitive sau, din contră ?!…
Eu unul nu știu să răspund la întrebarea asta, dar un lucru mi-e clar, că aidoma omului (într-o judecată universal valabilă) nu-i poți pune etichete care caracterizează starea lui prezentă, într-un stadiu foarte aproape de cele văzute/manifestate ca plan (deci un nivel superficial, dacă e să iei în considerare aspectul integral, antropologic, al omului). Și atunci, zic, sigur la aceste criterii se adaugă sau trebuie să se adauge și istoria, măcar un pic, și ce fel de istorie a trăit acel popor (un criteriu relativ de la un popor la altul, subiectiv, dar de care trebuie să ții cont), apoi cum s-a manifestat/a rezistat/a triumfat la anumite aspecte negative ale propriei istorii și (mai puțin accesibil oamenilor de carte, probabil, fiindcă nu au răbdarea sau încredințarea că este un aspect important, dar eu unul îl consider cel mai important), ce încărcătură a inimii a avut acel popor, adică ce a știut, ce a încercat să facă, ce a încercat să țină, din cele bune, să zicem care erau în sistemul lui de valori, sau, dimpotrivă, cât de ușor sau relativ ușor s-a lepădat de propriul sistem de valori de veacuri, și, nu în ultimul rând, căci e important și sistemul de valori în sine, câț de adânc/dificil a fost (cât de greu de ținut).
Toate acestea se aplică asupra judecării fiecărui om, și poate de asta, doar fiindcă aspectele enunțate mai sus sunt doar câteva dintr-o infinitate care caracterizează unicitatea fiecărui om, nu poți și nu vei putea niciodată judeca corect un om/mai mulți oameni (aici, popor), și de asta, măcar, poate, Judecata, de orice fel, e interzisă ca Poruncă: ”să nu judecați, ca să nu fiți judecați” – spiritual sunt și alte motive dar nu e scopul discuției curent, deși frumos și important, de asemenea.
Acum, eu unul prefer să privesc orice popor ca un macro-OM, deci să am grijă să nu-l judec la repezeală, ci să țin cont, măcar, de cele de mai sus (dacă îl cunosc suficient, și nu, nu sunt extrem de citit, ci mă guvernez mai mult după înțelegerea momentană a unui contact direct și cu sensibilitatea și profunzimea pe care o am, fără meritul meu, sădită în fire).
Cu privire la poporul român, am pretenția că mi-l cunosc, de vreme ce sunt și eu parte din același popor și istoria lui încă îmi pare un dat al inimii mele și ceva care mă înflăcărează oridecâte ori îmi aduc aminte de ea. Nu am pretenția că-mi cunosc poporul din toate unghiurile, dar având în vedere că nu cred că există o definiția exactă a valorii unui popor, pot să vin și eu cu păreri subiective, bazate pe empiric, iar nu pe gândire rațională sau interpretare de orice fel.
Nu socotesc că dumneavoastră ați ”interpretat” rațional și greșit ceva, căci altfel nu ați fi vorbit cu atâta pasiune, ci mai degrabă că ați capitulat în a mai crede, probabil, poate ca odinioară, în propriul popor. Eu nu cred în poporul meu, cum nu cred nici în mine, dar cred în Acela ce le așează, rânduiește și conduce pe toate cu o precizie matematică cum numai El o poate face și cum noi nu o putem gusta nici cu 1000 defacultăți, în viața pământească. Și știu ce El a Lucrat și cum Lucrează cu acest popor, și știu că Drept Este, și știu de la ce Slavă a oprit acest popor și mai știu că nu a făcut-o degeaba (doar noi singuri ne putem da jos din Căruța acestei Lucrări, să rămânem ”pe jos”, căci Ea, altfel, ne duce și ne va duce Departe..).
Despre poporul meu, pot spune și sunt concentrat, încă (fiindcă încă cred în ”el” în Binele sădit în El, și în Acela care lucrează în el, în popor) pe două virtuți mari: răbdarea (pe care dumneavoastră, care am impresia că vedeți uscăciunile pădurii și nu mai vedeți copacii sănătoși fiindcă numai uscăciunile sunt la vedere – trăiască mass-media, trăiască literatura negativistă, trăiască sintezele pătimașe probabil) colosală, și virtutea unirii care însăși, are suișurile și coborâșurile ei, după cum știți – eu doar zic așa, nu cunosc popor care la ora actuală, sau acum o sută de ani să își dorească cu atâta ardoare Unirea – cea din veacuri dorită – precum a făcut-o acest popor acum doar 100+ ani și nu numai și nu cunosc popor care să mai pună problemă unei uniri ca unei legi nescrise de mii de ani, ci din contră, văd numai războaie fraticide prin istorie (mai ales, cea recentă, după cum vedem) și dorințe de hegemonie sau, în genere, de izolare/dezbinare. Mie nu mi se pare puțin lucru ca în secolul XX când un concept de Unire e ca nuca-n perete, să anime un popor întreg, ca parcă din ziua în care s-a născut, și o consider o minune, și considerând, implicit, poporul meu o minune, și având Încredere în Cel la Care aceste lucruri nu-i sunt *deloc* neimportante, ba din contră, nu pot să-mi pierd încrederea în el, în popor, după cum nu pot să-mi pierd încrederea în Cel ce văd cu ochii mei (interiori) cum îl înalță, prin chenoză, prin coborâre la cele mai de jos, cele mai rușinoase, cele mai defăimătoare – singura Lege/regulă permanent valabilă pentru acest popor și pe care cineva rațional precum Cioran nu a priceput-o, iar cineva Luminos, precum Țuțea, a priceput-o din plin (ce face mucenicia/smerenia/închisoarea din om…) – iar aceasta e nimic altceva decât Taina Crucii, iar Crucea e motivul Înălțării după Pronia Celui ce a făcut și Ține Toate !
Iertați-mă, așa văd eu lucrurile, încercând să nu mă afișez vreun mai vrednic formator de opinie, dar fiind întărit în cele ce inima (iar nu mintea) îmi mărturisește în fiece zi – și mulțumesc lui Dumnezeu, căci dacă nu va mai mărturisi acest lucru, înseamnă unul din două lucruri, că ori ei m-am întunecat mai mult ori poporul meu chiar a pierdut – din prea multă ignoranță, iar nu vreun alt defect -, ultimul tren spre a deveni ceea ce a fost hărăzit În Sfatul de Taină al lui Dumnezeu !
Cele bune vă doresc, gânduri cu credință – și recomand oricui de aici, deși voi părea desuet, să încerce să mai guste/re-guste rugăciunea mai smerită, cea nu din minte ci din inimă, și să vadă dacă nu cumva, ceva milimetric dar extrem de relevant, s-a transformat în sinele lui mai apoi, căci ”Ziua zilei spune cuvânt, şi noaptea nopţii vesteşte ştiinţă.” (Psalmul 18) sau ca să tâlcuiesc, mintea (ca rațiune trupească) nu generează și nu întreține Lumina, cu se povârnește de una singură în valea întunericului (așa se înțelege, de exemplu, spiritual-cauzal, nebunia clinică), ci Lumina e Revelație și se dă inimii, prin Cuvânt.
musiu metre conte, nu stiu ce istorie citesti tu…
unde ai vazut tu ca poporul roman e razbunator ? vezi ca bati campii rau.
În vremuri ale minciunii universale, a spune adevărul este un act revoluţionar. De expresia asta ce zici ?
Ai dreptate, Maestre!
Cuvântul ”răzbunere” nu există în vocabularul acestui popor. Avem în schimb cuvintele vrajbă, invidie, trădare.
Corect, întocmai, iar astea sunt cu totul altceva. Trebuie delimitate bine calitățile sau defectele expuse. Asta e un popor sincer, spre deosebire de altele, își poate face oricând miaculpa și și poate recunoaște greșelile, uneori și unde nu sunt, din păcate. E un popor extraordinar, model universal dp meu de vedere (și se întâmplă ca e și modelul genetic primordial al tuturor popoarelor, nu degeaba) dar sigur, are și clare defecte ale lui, izvorate, poate, din iuțime și inima înceată.
Dumitru – decembrie 15 -„Asta e un popor sincer, spre deosebire de altele, își poate face oricând miaculpa și și poate recunoaște greșelile, uneori și unde nu sunt, din păcate. E un popor extraordinar, model universal dp meu de vedere…”
Sincer, n-am intzeles: te referi la un anume popor, sau e doar o definitie general valabila?
1 – decembrie 15 – „Cuvântul ”răzbunere” nu există în vocabularul acestui popor.”
In vocabular, NU! Doar in comportament…