România prin poeții săi: de la Păunescu la Cărtărescu
(Comentariu postat la articolul din EVZ al lui Mircea Cartarescu intitulat „Curaj sau nebunie?”, articol ce poate fi citit accesand linkul http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-curaj-sau-nebunie-944022.html)
Mircea Cărtărescu, în publicistica sa politică, se comportă ca un tată iubitor, ca o doamnă Plăcintă în travesti, ai cărui copii, fără drag de carte și cam derbedei, o țin șnur din boacănă în boacănă. Îi critică de ochii lumii, atunci când situatia e prea albastră, dar nu se poate împiedica să folosească orice tertipuri, orice mijire de interpretare lăudabilă a comportamentului lor dictat de toane, pentru a demonstra că, în adâncul sufletului său liric, și-i asumă și se bucură, ori suferă, în solidar cu ei.
Odihnit după vacanță, Mircea Cărtărescu s-a încins, plin de un elan iscat de sentimentele sale cele mai profunde, cu vesta de salvare a discursului ambiguu, bun la toate. Apoi s-a aruncat în vâltoarea ultimelor evenimente produse de cei care i-au furat inima, pentru a încerca să proiecteze pe ele și pe ei lumini mai calde.
În legătură cu Roșia Montana, evident că Mircea Cărtărescu nu pomenește numele celui care, cu plămânii impregnați de volatile inflamabile, s-a apucat, din senin, să sufle peste jarul adormit al subiectului. Normal că a țâșnit o ditamai vâlvătaia, bătând nedrept într-o singură direcție, dar asta pe poet îl lasă rece. El se înfierbântă nu la numele incendiatorului ci la numele lui Adrian Năstase, pe care încearcă să-l demaște ca pe unul care ar fura din casele incendiate.
În legătură cu măsura guvernului de a elimina subvenționarea energiei termice, domnul Cărtărescu intuiește pericolul electoral pentru el și ai lui și asta îi provoacă un frison și o străfulgerare de obiectivitate: „S-a procedat iarăși excesiv, ca și în cazul tăierii salariilor, a creșterii TVA-ului, a eliminării sporurilor, a blocării posturilor, a concedierii oamenilor”. S-a procedat excesiv, adică s-a procedat greșit. Mustrarea însă nu ține mult pentru că, imediat, urmează tumba de saltimbanc descurcăreț. de hopa-mitică, tip Adrian Păunescu, acea continuare a unei debile critici la adresa conducătorului cu o viguroasă laudă închinată aceluiași destinatar.
Emil Boc o fi procedat el excesiv dar a fost și curajos, căci da, l-a elogiat însuși marele FMI; Emil Boc o fi nebun, după unii, dar este un nebun frumos, al cetății, căci iată, pentru binele acesteia e gata să joace soarta lui și a PDL „pe muchie de cuțit”.
Mă întreb fără pic de malițiozitate: oare MC, o minte totuși abilă în a identifica ridicolul în comportamentul altora, un spirit antrenat să recunoască și chiar să exploateze în beneficiu propriu capcanele subtextului și ale nuanțelor, să nu sesizeze jenanta postură în care se plasează încercând astfel de pase iluzionistice? Porumbelul din mânecă nu doar că i se vede dar a și murit între timp, asfixiat, Â din lipsa de îndemânare a prestidigitatorului.
Domnule Cărtărescu, Emil Boc nu face ceea ce face din curaj ci din lașitate. Pentru că deciziile, știe și papagalul meu, nu-i aparțin lui. Nici măcar ideile acestor decizii nu le poate revendica. Cât despre nebun, acela trebuie căutat în altă parte și nu este nici pe departe unul frumos, din moment ce a ales să dea foc cetății și nicidecum să se jertfească pentru binele ei.
Așa că titlul „Curaj sau nebunie?” dat articolului dumneavoastră ar trebui înlocuit, din respect pentru adevăr, cu „Lașitate și nebunie”.
https://www.conteledesaintgermain.ro/639/02-09-2011EditorialeAdrian Nastase,curaj sau nebunie,Emil Boc,Mircea Cartarescu,Placinta,Senatul EVZ(Comentariu postat la articolul din EVZ al lui Mircea Cartarescu intitulat 'Curaj sau nebunie?', articol ce poate fi citit accesand linkul http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-curaj-sau-nebunie-944022.html) Mircea Cărtărescu, în publicistica sa politică, se comportă ca un tată iubitor, ca o doamnă Plăcintă în travesti, ai cărui copii, fără drag de carte și cam derbedei,...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint Germain
Comentarii prin Facebook:
„Porumbelul din mânecă nu doar că i se vede, dar a și murit între timp, asfixiat, din lipsa de îndemânare a prestidigitatorului”, o metafora cat un roman, Conte!
Nu cred că acuzele contra lui Cărtărescu trebuie explicitate,raționalizate,ideologizate.El face parte din „școala Pleșu”-pupă-i în bot și papă tot.Jurnalistica lui Cărtărescu e pentru bani,bani puțini comparativ cu Pleșu,HRP,Liiceanu-adevărate sugative bugetofage.Cărtărescu este modest:ceva bani de articole,o bursă-două prin Germania,ceva călătorii prin străinătate,ceva onoruri externe.Totul cu speranța că va lua premiul Nobel pentru literatură.Pe care,cred eu,l-ar merita fiindcă are operă;romanul „Orbitor”(cel puțin primele două volume) cred că este cel mai minunat roman al literaturii noastre.
Nu trebuia o apropiere Păunescu-Cărtărescu;în primul rând fiindcă Păunescu este mort și despre morți-numai de bine.Și,pentru polemică,la Judecata de Apoi a poeților Păunescu este un poet mai mare ca Cărtărescu,cel puțin în punctul maxim al creațiilor lor poetice.
Posturile trecute ne-am contrat asupra prioritatii publice romane: lider versus comportare responsabila a persoanelor publice. Exemplul imi vine servit. Mircea nu este un muritor de foame „“ a fost si este un scriitor important si recunoscut. Nu mai traim pe vremea lui Ceausescu in care daca nu scriai ceva de slava tovarasului, nu mai publicai. Atat Ego-ul cat si portofelul sau nu aveau a suferi semnificativ dintr-o pozitie decenta in spatial public „“ ce il mana deci sa reverse textele astea infantile-dadaiste? Sa juxtapuna suprarealismul cu lingusitoria, obtinand, echivalentul literar al unei cocostarc cu cap de porc ? Dincolo de beneficii materiale certe, ce o fi fost „“ orgoliu sau exhibitionism?
Chiar daca ar fi fost nevoie de lauda stapanilor, putea sa o faca masurat, cu bun simt, fara trimiteri spre absolut. Ca orice oameni, guvernul a mai facut si lucruri bune, nu sunt 100% satanici. Insa cum profund zice Contele, esenta este ca si-a pierdut complet simtul echilibrului, simtul ridicolului. Inecearca sa faca calul sa inoate pe spate. Poiana lui Iocan, in care taranii isi dadeau cu pararea cate hectare are regale, este un monument de bun simt fata de elucubratiile infantile pretioase ale Dlui Cartarascu.
Intr-un exercitiu de iluzionism public, MC incearca sa ne convinga ca Emil Boc este altceva decat o paiata, ori chiar si cainii din Giurgiu stiu asta. Despre ce nebunie sau eroism vorbim aici? Incepe sa devina clar ca si papusarul din Cotroceni este si el doar sluga, care face ce zice FMI-ul si ce zic bogatii zilei, fostii demnitari si ofiteri albastrii. Un magar care se incapatineaza sa nu se miste de pe pod cand incepe batalia si ploua cu bombe nu e nici nebun nici eroic, ci doar un magar veritabil.
Mircea Cartarascu imi aduce aminte de betivii din autobuz ai copilariei mele, care seara tarziu vorbeau tare de unii singuri, in timp ce lumea se ferea sa stea langa ei. Vorbeau tare, vorbeau singuri si din cand in cand chiar incercau sa intre in dialog cu pasagerii, dar toti incercau sa ii evite. Aaaa, si unii faceau pipi pe ei. Cam aici a ajuns oficina de propaganda literar-artistica a pdl in Romania europeana.
Un pic de bun simt in pozitiile asumate, oricat de ticaloase, ar face enorm de mult bine si ar debloca dialogul public. Discursul aberant, care violeaza bunul simt si depaseste orice inchipure e de sorginte totalitara, paralizeaza gandirea, preocupata sa deceleze potentiala bruma de utilitate si adevar din zicerile unui faimos. Vorbirea simpla si directa e dar divin, ar trebui sa il redescoperim.
Bine instruit, tipul. N-a pierdut vremea degeaba cu el nea Volodea.
Comparatia cu Paunescu e giugiuc, numai cacartarascu e un Paunescu mai pervers si mai anorexic.