Scorul acestui articol
[Total: 15 voturi. Media: 2.8]

Dimineaţă, cafea, revista presei.

Intru pe e-Ziare.ro şi primul pe care îl deschid e Cotidianul. Am rămas cu reflexul ăsta de pe vremea când respectiva publicaţie mă mai băga în seamă iar eu eram curios să văd ce comentarii mai apăruseră peste noapte la articolele mele. Acum lucrurile s-au mai schimbat, dar mi-a rămas reflexul şi, deocamdată, nu am altul mai bun cu care să-mi încep ziua.

Azi am descoperit în Cotidianul un articol pe care merită să vi-l semnalez: “Fanii lui Georgescu, sub lupa unui psiholog. ”Ce nu se înțelege””.

Autorul, un psiholog cum spune şi titlul, identifică nu mai puţin de 44 de motive pentru care românii, într-un număr atât de mare, se uită la CG ca la o ultimă sperantă de a se repara ceva în această Românie defectă.

Excelent inventarul de nemulţumiri. Foarte convingător. Le iei la rând şi aproape la fiecare punct simţi nevoia să confirmi apăsat: “are dreptate, aşa este, exact aşa!”.

Atunci – am simţit nevoia să mă întreb eu pe mine – de ce, în ultima vreme, te-ai declarat anti – Georgescu?

Mi-am lăsat scaunul cât mai pe spate posibil, mi-am ridicat picioarele pe taburetul de alături şi am închis ochii. S-ar fi potrivit şi o ţigară acestei posturi meditative, dar nu fumez. Asta e! Tablou incomplet!

  • Merită să încerc un răspuns la întrebarea asta – mi-am zis. Chiar aşa. De ce am devenit anti – Georgescu???

Iată la ce concluzii am ajuns.

Intru în tiparul domnului psiholog care şi-a început articolul cu întrebarea: “Cine creează fani Georgescu”? Încep şi eu aceste explicaţii cu o întrebare asemănătoare: “De ce am devenit anti –  Georgescu”?

Iniţial am vrut să vă prezint răspunsul meu la această întrebare tot sub formă de motive numerotate. Imediat, însă, mi-am dat seama că nu-i o idee bună. Sunt prea multe citate şi din specii diferite pentru a le putea menţiona fără a vă plictisi şi chiar confuziona. O simplă căutare pe Internet cu “afirmaţii aberante CG“ sau “minciuni CG” sau “delir verbal CG” le va putea revela celor curioşi un număr incredibil de mare de adevărate “perle” ideologice şi doctrinare ale domnului Călin Georgescu.

Aşa că am ales să nu selectez pentru acest articol niciun exemplu din temele cele mai mediatizate in legătură cu aşa zise vulnerabilităţi din discursul lui CG  cum ar fi afinităţi legionare, legătura cu ruşii, complotare împotriva ordinii de drept, costuri zero pentru campania prezidenţială, discursuri plagiate din cărți sau filme celebre (https://newsweek.ro/politica/delirul-lui-calin-georgescu).

Am decis să mă rezum doar la citate legate strict de viziunea lui CG privind planurile sale de guvernare, (pe câteva subspecii de interes) şi orientarea pe care ar vrea să o imprime României în cazul în care ar ajunge preşedintele ei.

Citatele sunt preluate din surse deschise (interviuri, declaraţii, clipuri, emisiuni TV, podcasturi, articole de presă) şi reprezintă strict declaraţii ale lui CG, nu comentarii sau interpretări ale acestora. La unele, mai ample, am adăugat link-ul sursei, la altele, cu prezentări multiple pe Internet, nu am indicat aceste surse (uşor de găsit printr-o simplă căutare) pentru a nu lungi prea mult acest articol şi aşa destul de stufos.

Agricultură şi economie în general

Călin Georgescu: interviu economedia 26 nov. 2024)

https://economedia.ro/calin-georgescu-afirma-ca-statul-ar-trebui-sa-nationalizeze-terenurile-agricole-si-sa-le-imparta-taranilor-desi-sustine-in-acelasi-timp-si-proprietatea-privata-este-esential-acestui-lucru.html?uord=kV4cVGGjhzYvUm5E9YkxLSWB7IwunfZ6xTyVkcigIrm6gmVeICaPPF2KQTJ%3DVYAMl-d6sWA9uHNOKs/xmjksMVKP9V4wOCNR7IHumvN7xjyZkmqhHue9tG9pIaW9Ql1wYimCQgti

  • “40% din terenul agricol astăzi dețin străinii. Deci este foarte ușor ca statul să-și preia din nou pământurile și să le lucreze. Să le naţionalizeze. Este esențial acestui lucru. Pământul aparține țării”.
  • “Singura lecție de la economie care trebuie învățată este că ne valorificăm singuri resursele. Păi mai întâi trebuie să le luăm înapoi, ca să le valorificăm singuri. Și ne oprește cineva să luăm înapoi”?

Investiţii, dezvoltare, resurse

Călin Georgescu (interviu Robert Turcescu, 16 ianuarie 2025)

https://www.g4media.ro/noile-aberatii-ale-lui-calin-georgescu-intr-un-an-vin-nemtii-sa-se-angajeze-in-romania-si-face-canal-intre-marea-neagra-si-marea-caspica-cu-30-de-milioane-de-romani-suntem-motorul-europei.html

”Eu vin cu un alt proiect. Mai mare. Și spun, uite domne care-i treaba, România are graniță nu numai la Marea Neagră. Are graniță și la Caspică. Cum adică? Păi fac un canal Marea Neagră – Marea Caspică, mă duc în China și am intrare la Mediterană. Și asta o fac eu. Și am terminat cu Huawei, e prea mic pentru ce fac eu„.”

”Poporul român astăzi care este în stradă și nu numai acesta, românii care sunt în afara granițelor, care sunt minunați sunt o forță colosală, ce va însemna în momentul în care toți românii vor veni acasă. Vorbim de 30 de milioane de români aici. Vom deveni numărul unu. Am convingerea fermă, siguranță (n.r. că vor reveni). Cu 30 de milioane de români suntem motorul Europei, o să vină neamțul la noi să lucreze și o să spunem îmi pare rău domnule, dar s-au ocupat toate locurile. În foarte scurt timp. Vorbim de mai puțin de un an zile”.

„Prin lege, orice antreprenor român va avea 51% din orice afacere”.

https://www.aktual24.ro/aberatiile-lui-calin-georgescu-desfiintate-de-cercetatorul-stiintific-claudiu-tanaselia-nu-exista-tabloul-lui-mendeleev-pentru-ca-mendeleev-nu-era-pictor-aurul-monoatomic-era-poate-ceva-s/#goog_rewarded

“[Romania] are cele mai importante elemente ale tabloului lui Mendeleev, alea ultimele.  Aurul monoatomic este in Romania. Nici nu exista pe tabloul lui Mendeleev.»”.

Perspective

“România poate avea benzină la un leu litrul”.

„Voința mea totală este să avem 80% bănci românești și 20% bănci străine”.

Învăţământ, cultură, ştiinţe

“Singura stiinta care exista in aceasta lume este Iisus Hristos, singura si unica, nu exista alta stiinta”.

“Apa nu e H2O”.

“Limba latină se trage din limba română”.

“A fost aceasta escrocherie mondială numită schimbările climatice, care n-are nimic de a face cu realitatea. Schimbările climatice sunt doar o operațiune de business, doar o operațiune de a băga frica în oameni care n-are nicio legătură cu realitatea”.

“Lucian Blaga şi Mihai Eminescu nu se studiază în şcoli”.

Istorie

„Victimele cum au fost în pușcăriile comuniste – ăia n-au fost victime, să știți, cum se spune. Este o minciună sfruntată asta”.

“Ion Antonescu şi Corneliu Zelea Codreanu sunt eroi naţionali”.

“Miscarea legionara, atunci cand se va scrie istoria adevarata pentru ca nu s-a scris inca istoria adevarata, dar se va scrie, se va arata ca a fost cea mai puternica esenta si expresie de sanatate si de vointa proprie venita din poporul roman. A fost unica, ea n-a fost nici o copie, facuta cu nimeni si de la nimeni”.

“Omul nu a fost pe luna”.

“Războiul din Ukraina nu există”.

Medicină

“Cezariana este o tragedie pentru că se rupe firul divin”.

“Noi nu mai suntem capabili să punem întrebări pentru că, în momentul în care s-a născut copilul, a intrat direct în structura manipulării. Imediat, pe loc, de când este născut. De fapt, dinainte de naștere, pentru că este manipulată mama”.

“Sucurile carbogazoase conţin nanocipuri”.

“Frica că nu facem ce ne spune doctorul ce e bine… Gândiți-vă simplu… Cum poate să știe un doctor, om fiind… eu mă duc în fața lui și îi spun că sufăr de ceva… «mă doare asta». Cum poate să știe omul ăla mai bine decât mine?! N-are cum! Medicina a fost inventată special pentru frică!“

“Eu să ascult de medic? Niciodată! Dacă îmi spune să iau pastile, îi spun direct: domnule doctor, corpul meu știe mai bine decât BigPharma. Eu mă tratez cu apă de izvor, gândire pozitivă și 3 ore de soare pe zi…” (https://newsweek.ro/politica/delirul-lui-calin-georgescu)

Apărare

“Scutul NATO de la Deveselu este o ruşine a democraţiei”

“Războiul din Ukraina nu există”

“În trei zile Biden va băga Romania in razboi cu Rusia pentru ca Trump sa nu poata sa isi preia mandatul”

========================================================================

Poate că, după aceste exemple de extravaganţă şi bizarerii în gândire, viziune şi exprimare, unii dintre cititori mă vor înţelege de ce am devenit sceptic – Georgescu. Alţii, desigur, nu vor da nicio atenţie acestor exemple deoarece, pentru ei totul e clar si nenegociabil: motivele pro din lista domnului psiholog sunt mult mai puternice decât motivele contra din răspunsul meu.

Şi pentru mine cele 44 de motive (şi încă altele) sunt valabile şi sunt convins ca e nevoie de cineva care, pe cât posibil, să le elimine. Rezerva mea este legată de onestitatea domnului CG, care a fost prins de mult prea multe ori cu minciuna, şi de lucrurile trăznite pe care le spune in rafala şi pe care, din păcate, mulţi cad în capcana de a le şi crede.

Unii mă vor întreba (alţii deja au făcut-o) cum îmi închipui eu că CG, în calitate de preşedinte, ar putea realiza ceea ce spune în programul său, din moment ce implementarea majorităţii măsurilor controversate va depinde de guvern şi de parlament, nu de el. Răspunsul meu este tot o întrebare: dacă e aşa, de ce domnul CG a promis că va face lucruri pe care ştia din capul locului că nu le poate face?

https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2025/03/cafea.pnghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2025/03/cafea-150x150.pngContele de Saint GermainEditorialeaberatiile lui Georgescu,cafeaua de dimineata,citate din declaratii,Cotidianul,fanii lui GeorgescuDimineaţă, cafea, revista presei. Intru pe e-Ziare.ro şi primul pe care îl deschid e Cotidianul. Am rămas cu reflexul ăsta de pe vremea când respectiva publicaţie mă mai băga în seamă iar eu eram curios să văd ce comentarii mai apăruseră peste noapte la articolele mele. Acum lucrurile s-au mai...Blog politic si polemic