Trucuri de șarlatan
V-ați întrebat vreo clipă de ce a târât-o Traian Băsescu pe soția sa la pozele de grup ale PMP, pe plajă? (mai mult…)
Subiectiv – obiectiv!
Subiectiv: Traian Băsescu reprezintă cea mai mare calamitate ce s-a abătut asupra României și românilor din 1990 încoace. Mai mare decât mineriadele lui Ion Iliescu, mai mare decât criza dezlănțuită în 2008, mai mare decât inundațiile, cumulate, din timpul mandatelor sale. (mai mult…)
Cum ar putea reveni Băsescu la putere
Evenimentele recente de la granița sa de Est ridică valoarea de întrebuințare a României nu doar pe piața NATO dar și pe cea a UE. Efective ale alianței din toate armele sunt concentrate în zonă iar influentul analist și scriitor britanic Edward Lucas, autorul unei cărți mult citate în ultima vreme, "Noul Război Rece", avertizează în Daily Mail: "Dacă se ajunge la o escaladare militară a situației din Ucraina, acesta ar putea fi începutul celui de-al treilea război mondial". (mai mult…)
Între rațional și afectiv
Sunt unii car se-mpăunează cu latura lor rațională încercând să-și mascheze, să-și sufoce, să-și reducă la tăcere latura afectivă. Nu mă număr printre aceștia. Atâta vreme cât roboții nu au putut simula din noi mai mult decât cinetică și logică matematică, fiind incapabili să iubească sau să urască, voi rămâne la credința că inefabili suntem prin emoții și nu prin gestică previzibilă ori prin răceala raționamentelor. (mai mult…)
Poziția actuală a PNL fată de justiția din România este greșită…
... pentru că, în acest moment, justiția din România reprezintă, ce să mai eufemizăm, arma imorală a lui Băsescu. (mai mult…)
Tupeu suprem, sfidare maximă
Așadar guvern fără liberali dar, în compensație, cu preaiubitul și omniprezentul UDMR, Â gata să se sacrifice pentru binele nostru, al românilor; cu Gabriel Oprea, acest mare caracter, acest mare patriot, acest spirit tutelar al neamului transcendând epoci, regimuri, prim-miniștri pentru a ne ocroti de rele. (mai mult…)
Dacă încrederea ar putea fi securizată…
... atunci azi, la sfârșitul zilei, Traian Băsescu ar putea fi un politician învins, o relicvă a unei morți urâte. (mai mult…)
Tăcerea în politică
Arta de a tăcea este la fel de importantă în comunicare ca arta de a vorbi. Tăcerea este o formă de interacțiune cu timpul. Doar liniștea poate fi infinită, zgomotele nu. Energia înseamnă finit, infinitul este non energie. Între lumină și întuneric, non energia, adică întunericul, este infinitul. (mai mult…)
Lecția subiectivității
Mulți dintre noi, cel puțin de pe blogul ăsta, primim în aceste zile o lectie dură, rară și de aceea foarte prețioasă dacă vom ști să învățăm din ea: lecția subiectivității. Spun "rară" pentru că uneori trec vieți, trec generații, și o astfel de exemplificare pe viu, la scară naturală, nu se arată. (mai mult…)
Paranormalul în politica românească
Prima dată când mi-am pus problema unei influențări telepatice, energetice sau cum s-o mai numi, în politica românească, a fost momentul decembrie 2009 când, la doar două zile de consfințirea unui triumf anunțat de toate sondajele și dorit de toți românii, Mircea Geoană l-a vizitat pe Sorin Ovidiu Vântu . E greu să accepți drept rezultat al hazardului, drept "ceas rău", o asemenea gafă, oasemenea pierdere de luciditate și rațiune, care a avut uriașe consecințe negative pentru o generație intreagă de români. Vorba populară care se potrivește acelei situații este că "i-a luat Dumnezeu mințile" lui Geoană de a fost în stare să o comită în așa hal. (mai mult…)