De la demnitate la capitulare

Probabil că fac eu prea mult caz de aberația botezată pompos  și scrisă cu gotice: "demnitate". O văd, în orbirea mea, ca pe o prețioasă, rară, nobilă însușire individuală care, prin acumulare socială peste un anumit prag critic, poate deveni bun și marcă naționale. Noi romanii suntem insa, se pare, departe de acest prag critic. (mai mult…)
continuare...

Despre sinceritate

Viața noastră este permanent supusă unei duble judecăți: a societății și a propriei conștiinț se întâmplă prea des să pledăm la fel în fața celor două instanțe. Sinceritatea maximă o atingem la interogatoriile eului. Și asta pentru că ne este mult mai greu să ne mințim convingător pe noi înșine decât pe alții. (mai mult…)
continuare...
12