Adevărurile lui Cărtărescu
(Acest comentariu a fost postat la editorialul din EVZ al lui Mircea Cartarescu intitulat "Turbulente si derapaje", editorial ce poate fi citit accesand linkul ) Calitățile de scriitor și slăbiciunile de om fac din Mircea Cărtărescu o persoană care poate fi citită mai corect după metafore decât după declarații. Editorialul de azi e un bun exemplu în acest sens. Ne prezintă niște adevăruri din subconștientul autorului care demonstrează că nu avem de-a face cu un naiv amăgit ci cu un amăgitor de naivi. (mai mult…)
De la fețele derutei la fețele fățărniciei
Motto Regele este capul intors spre cer al unui popor intreg, fiinta noastra adunata laolalta intr-un punct inalt. Cand unui popor i se ia suveranul, lui i se ia capul intors catre cer. El este decapitat. Poporul roman a fost decapitat astfel la 30 decembrie 1947. Gabriel Liiceanu După atacul irațional de ieri al lui Traian Băsescu asupra Regelui Mihai, sincronizat perfect (credeți în coincidențe?) cu atacul hiperrațional, de o răceală reptiliană, al lui Andrei Pleșu asupra Doinei Cornea, un fapt devine tot mai clar: suntem în plin atac concertat al anticomuniștilor impostori asupra anticomuniștilor autentici, adevărate simboluri, încă în viață, ale românilor. (mai mult…)
Iconoclaștii
Destinul comunică prin semne. Â Faptul că în aceeași zi și maestrul și ucenicul s-au pus pe spart icoane, nu poate fi o coincidență. Este un semn. De demență dar și de înfrățire în ticăloșie. (mai mult…)
Anticomuniștii Cotroceniului
(Comentariu postat la editorialul din Adevarul al lui Andrei Plesu intitulat " Indigestii", editorial ce poate fi citit accesand linkul ) Plecând de la indigestia domnului Pleșu, cauzată de televiziunile autohtone, mă întreb citindu-l: de ce, oare, aceste televiziuni nu organizează o dezbatere cu cărțile pe masă în care vocalii intelectuali ai lui Băsescu, autodeclarați anticomuniștii prezentului, să ne explice de ce s-au strâns, pentru apărarea acestei cauze, în jurul lui Traian Băsescu și nu în jurul adevăraților anticomuniști, victime ale dictaturii roșii de pe la noi: Paul Goma, Doina Cornea, Regele Mihai? (mai mult…)
Anticomuniști și anticomuniști
Partea I Traian Băsescu ne-a avertizat: "voi fi un președinte jucător". Ar fi trebuit să mai adauge:" jucător de poker. Mare specialist în cacialmale". (mai mult…)
Cultul eroilor la români
Noi ne iubim eroii, dar să fie morți. Să nu ne încurce, plantând piedici printre picioarele bunelor noastre intenții, cu sfaturile ori umbra lor grea. (mai mult…)
Cruciada anticomunistă a „intelectualilor lui Băsescu”
Supranumiții "intelectuali ai lui Băsescu" au toți, în cea mai săracă țară a Uniunii Europene,   branșamente lunare solide la banii publici. Doi conduc  Institutul Cultural Român, alți doi realizează săptămânal o emisiune în prime time la televiziunea națională, alții sunt ba șefi de comisii prezidențiale, ba europarlamentari din partea partidului de guvernământ, ba răsfățati ai celor numiți înainte, prin promovare și publicare privilegiate în plan intern și international. (mai mult…)