In dialog cu cititorii mei
Doamna Anca Lacatusu "¢ imi postează, pe Internet, următorul mesaj: (mai mult…)
De ce m-am radicalizat în ultima vreme
Apropierea alegerilor prezidențiale face să cadă măști, să se pună în mișcare strategii abjecte pregătite îndelung, să prindă viață amenințări, șantaje, lovituri sub centură. Totul devine pentru cei direct implicați un război pe viață și pe moarte, în canonadele căruia noi, simplii cărăuși de păreri și voturi, nu mai știm cum să ne ferim de suflu, cum să evităm a deveni victime colaterale. (mai mult…)
Jocul pe frânghie al lui Traian Băsescu
Că Traian Băsescu este, până la un anumit nivel, un bun negociator, nu mai trebuie demonstrat. Zic "până la un anumit nivel" gândindu-mă la eșecuri majore pe care le-a înregistrat atunci când a avut în față profesioniști apărând interese de stat. Negocierea intrării României in Schengen a pierdut-o. La fel și pe aceea referitoare la trecerea gazoductului South Stream prin România. (mai mult…)
Sub semnul copitei
Uneori am invidii literare. Mi-ar fi plăcut, de pildă, să fi scris eu (și nu John Fowles) "Colecționarul". Cum, tot așa, m-aș fi considerat un răsfățat al sorții să am, măcar pe jumătate, metafora și geniul de povestitor ludic ale lui Salman Rushdie. Himere! (mai mult…)
Clarificări și confirmări
Într-un comentariu recent, intitulat "Cum ar putea reveni Băsescu la putere?", am afirmat următoarele: (mai mult…)
Aseară m-am uitat pe B1
În plin război USL-ist, aseară am mai fost supuși unei incercări neplăcute: să ne decidem la ce televiziune privim pentru a încerca să înțelegem ce ne propun, cu adevărat, cei doi lideri Ponta și Antonescu, invitați în paralel și la concurență de Antena 3, respectiv B1. (mai mult…)
Ultima fază: Traian Băsescu pe cont propriu
 Pragmatismul politic al marilor puteri (SUA, Germania) a fost cel care l-a menținut anul trecut pe Traian Băsescu la Cotroceni. S-a văzut clar că aceste democrații, servite ca pildă, au închis ochii fără jenă la abuzurile unui autocrat cu reflexe securistoide, dintr-o țară pe care o tratau ca pe un obiect de inventar; și tot ele au sfidat - cu cinismul propriu pahidermelor ce nu au a da socoteală speciilor mici când vine vorba de interesul propriu - voința a 7,5 milioane de amărâți idealiști porniți în căutarea unei rătăcite demnități naționale. (mai mult…)
Instantanee cu apropiati
Băiatul meu cel mic (destul de mare, de altfel) îmi semnala ieri o postare video a lui Mihai Bendeac despre conflictul acestuia cu Antena 1. (mai mult…)
Se întâmplă ceva…
Ieșirile lui Traian Băsescu la interval de 24 de ore seamănă mai degrabă cu o condiționare medicală, cu o cadență de făcut clismă ori de luat pastile, decât cu un comportament normal. (mai mult…)
Câtă ipocrizie
A fost schimbat un procuror șef de la DNA pentru că i-au expirat cele două mandate pe care i le permitea legea. Tragedie galactică, ce să spun! Eschil, Sofocle, Euripide ar da în gălbinare de pizmă să vadă corurile noastre elegiace, mai ceva decât pe vremea lor, patetizând prin redacții de ziare și televiziuni, jelind împilarea justiției române, asaltând cerul și Comisia Europeană cu vaierele lor apocaliptice, cu șuierăturile lor dispeptice. (mai mult…)