Jocul se resetează
Antena 3 a învins, Dan Voiculescu jubilează, Victor Ponta le urează din colțul buzelor succes liberalilor căpățânoși iar Liviu Dragnea empatizează ca la târgul de vite : "băi băiete, cum te-am lăsat și cum te-am găsit"¦"! Traian Băsescu, la rândul lui, bate tuba victoriei cu generalul Coldea și futurologul onirist Lăzăroiu, ștergând pe-o listă, cu o linie de creion chimic muiat pe limbă, încă un nume. "A mai rămas unu"™"! (mai mult…)
Când se ridică ceața… când se așează norul de praf
Motto Am încă în minte o imagine de la cutremurul din "™77. Norul de praf învăluind totul, apoi, în bezna spartă timid de razele câtorva felinare care încă mai funcționau, un peisaj straniu prinzând contur, de sus în jos: aliniamentul de blocuri și, undeva la mijloc, o gaură nefirească, precum golul lăsat de o extracție într-o dantură completă. Pe măsură ce praful stârnit de evenimente se așeza, permițând vizibilitatea, o movilă de moloz urâțită de excrescențe se înfățișa privirilor. Era prezentul. O nouă realitate, un nou început. Orientare, supraviețuire, reconstrucție. (mai mult…)
O noapte de îndoieli
Aseară, când a ajuns acasă, soția mea m-a citit dintr-o privire: - Ești vesel, ce s-a întâmplat? După două zile de posomoreală se produsese, într-adevăr, o schimbare în starea mea de spirit: - Antonescu, ă - am chicotit eu. - Ce-a mai făcut? - Ca la cadril: un pas în spate, doi în față. După ce ieri și-a dat demisia, azi a contraatacat fulgerător: înscrierea PNL în PPE și deschiderea negocierilor cu Blaga și Ungureanu. I-am zâmbit, privind-o încrezător. S-a întunecat vizibil: - Și astea sunt motive de bucurie? Că și-a desăvârșit trădarea?! Că le-a dat apă la moară celor care-l critică și-i cântă în strună lui Ponta? (mai mult…)
Puțină logică, dacă se poate!
Trădarea, în mentalul unui popor, este un păcat mai mare sau mai mic în funcție de istoria poporului respectiv. Noi, după ce-am întors armele la 23 august 1944 și apoi am făcut din acea zi sărbătoare națională, suntem foarte indulgenți cu acest gen de păcat. Ba, de multe ori, alegem trădarea ca o formă de afirmare a virtuții. (mai mult…)
Cum ar putea reveni Băsescu la putere
Evenimentele recente de la granița sa de Est ridică valoarea de întrebuințare a României nu doar pe piața NATO dar și pe cea a UE. Efective ale alianței din toate armele sunt concentrate în zonă iar influentul analist și scriitor britanic Edward Lucas, autorul unei cărți mult citate în ultima vreme, "Noul Război Rece", avertizează în Daily Mail: "Dacă se ajunge la o escaladare militară a situației din Ucraina, acesta ar putea fi începutul celui de-al treilea război mondial". (mai mult…)
Între rațional și afectiv
Sunt unii car se-mpăunează cu latura lor rațională încercând să-și mascheze, să-și sufoce, să-și reducă la tăcere latura afectivă. Nu mă număr printre aceștia. Atâta vreme cât roboții nu au putut simula din noi mai mult decât cinetică și logică matematică, fiind incapabili să iubească sau să urască, voi rămâne la credința că inefabili suntem prin emoții și nu prin gestică previzibilă ori prin răceala raționamentelor. (mai mult…)
Mircea Diaconu – un nou caz Raed Arafat?
Românii, cel mai adesea moleșiți de luptă chiar înainte de a o încinge, au și ei bâzdâcurile lor. De exemplu, să nu-i atingi la Harap Alb. Altfel, odată le sare țâfna. (mai mult…)
Răspuns adresat domnului Radu Zlati, deputat PNL
Domnule deputat Radu Zlati, mă bucur atunci când constat că părerile exprimate pe acest blog stârnesc interesul unor actori politici care, din când în când, mai beau câte o cafea cu puternicii zilei. Se știe că la o cafea timpul se comprimă iar ideile circulă mai direct, în forme mai puțin cosmetizate. (mai mult…)
Ce așteaptă Crin Antonescu?
După tumultul din jurul destrămării USL în care, alături de Klaus Johannis, Crin Antonescu a deținut prim-planul mediatic, după, apoi, celebrul interviu de la Antena 3 care va rămâne ca un coșmar în memoria lui Mihai Gâdea iar în memoria telespectatorilor ca o lecție de retorică și spontaneitate marca Antonescu, președintele liberal s-a retras într-o tăcere prelungită. (mai mult…)
Tupeu suprem, sfidare maximă
Așadar guvern fără liberali dar, în compensație, cu preaiubitul și omniprezentul UDMR, Â gata să se sacrifice pentru binele nostru, al românilor; cu Gabriel Oprea, acest mare caracter, acest mare patriot, acest spirit tutelar al neamului transcendând epoci, regimuri, prim-miniștri pentru a ne ocroti de rele. (mai mult…)