Iubirea propriilor copii È™i iubirea de țară sunt, în ierarhiile afectului uman, două superlative absolute. Între ele există însă o imensă deosebire: în vreme ce prima este o iubire de creație, cea de a doua este o iubire de recunoÈ™tință. Copiii ne vin din materia noastră esențială, prin chimia miraculoasă a sângelui cu extazul. Ei suntem noi într-o formă de prelungire a unicității noastre. Și țara ne prelungeÈ™te, dar altfel. Nu prin ce avem unic ci prin ce avem comun. Iubirea de creație este una egoistă. Cea de recunoÈ™tință este una altruistă. Iată de ce prima este mult mai uÈ™or de recunoscut în vreme ce a doua trebuie adeseori explicată, nuanțată, redefinită. (mai mult…)
continuare...