Sa gandim o clipa, pozitiv, despre serviciile noastre secrete
 Poate sunt eu prea incrâncenat. Poate ororile comunismului, la care am fost martor în primii mei 40 de ani de viață, dimpreună cu familia mea, m-au înrăit până la punctul în care, atunci când vine vorba de Securitate, de SRI, mi se întunecă rațiunea. Poate toate analizele mele de pe acest blog, pe care le doresc lucide și folositoare, sunt subminate în esența lor de niște experiențe personale pe care n-ar trebui să le generalizez. De aceea îmi propun și vă propun, pentru câteva clipe, un exercițiu de obiectivare. (mai mult…)
Mefistofelicul Klaus Johannis
Am spus-o și o repet: o prioritate pentru Klaus Johannis în acest mandat este să o împingă pe Laura Kovesi cât mai departe de o eventuală candidatură pentru Cotroceni în 2019 (sau mai devreme). Procentele șefei DNA în sondaje precum și devastatorul cuplu de forțe pe care domnia sa îl face cu generalul Coldea (dacă ne referim la persoane) sau cu SRI (dacă vorbim de instituții) reprezintă pentru Președintele României (omul care, constitutional judecând, ar trebui să fie cel mai puternic din țară), nu doar o amenințare ci și o sfidare teribilă. CoÈ™marul primului său mandat. (mai mult…)
Ecce homo! Pithecanthropus!
Față de conducătorii lor românii s-au dovedit, fără tăgadă, un popor adjectival: Ștefan cel Mare, Mihnea cel Rău, Radu cel Frumos, Alexandru cel Bun, Mircea cel Bătrân, Basarab cel Tânăr, Mihai Viteazul, Ioan Vodă cel Cumplit, Vlad Dracul, Aron Tiranul, Mihnea Turcitul, Ștefan Surdul, Iuga Ologul, Petru Ș ReuÈ™eau astfel, ei, românii, să sintetizeze printr-o simplă tuÈ™ă pe care s-o priceapă È™i copiii, un personaj, o domnie, o epocă. AÈ™a vor face, peste timp, È™i cu mai recenții lor capi: Regele Mihai, Nicolae CeauÈ™escu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu, Klaus Johannis. (mai mult…)
Un nou concept al inteligenților șmecheri: democrația prin minorități
Pe noi, cei mai umblați prin școli înalte ori prin țări civilizate, ne-au nemulțumit de multe ori rezultatele alegerilor generale și parlamentare din țara noastră. (mai mult…)
Boala PSD „“ reformare prin deghizare
Pentru că tot vorbeam ieri despre reflectarea geneticii în politică, dând un exemplu de transmitere ereditară a unor tare comportamentale de la fosta Securitate ceauÈ™istă spre actualul SRI băsist, să mai luăm astăzi un exemplu: filiația PCR "“ PSD. (mai mult…)
Decuplați-l pe Traian Băsescu de la putere!
Era pe vremea ajutoarelor de peste tot. Într-o comună din Moldova tocmai sosise un TIR cu zahăr È™i ulei. A fost degrabă înconjurat de localnici agitați care fâlfâiau deasupra capului bonuri emise de primărie. Omul È™i bonul. Bonul È™i pachetul. Unu"™ mai vânjos È™i-a făcut loc cu coatele în față. După ce a dat bonul È™i a primit pachetul care i se cuvenea, în loc să plece acasă a rămas pe loc cerând, fără bon dar cu mare tupeu, È™i alte pachete: pentru muiere, pentru ăia mici, pentru ăi bătrâni. A mai primit în felul ăsta vreo trei rânduri de ajutoare până când o femeie sfrijită s-a pus cu pumnii È™i gura pe el, stârnindu-i È™i pe ceilalți È™i gonindu-l, cu hărmălaie, acasă. (mai mult…)
Aseară m-am uitat pe B1
În plin război USL-ist, aseară am mai fost supuși unei incercări neplăcute: să ne decidem la ce televiziune privim pentru a încerca să înțelegem ce ne propun, cu adevărat, cei doi lideri Ponta și Antonescu, invitați în paralel și la concurență de Antena 3, respectiv B1. (mai mult…)
Un șmenar cu vorba: Andrei Pleșu
I-a dat Dumnezeu un har: ușurința de a folosi, cu farmec, vorbele. Iar el, perfid, s-a prefăcut a înțelege harul pe dos: să folosească vorbele la farmece. (mai mult…)
Cum e sacul, și peticul
Ce mi-a atras atenția cel mai mult la știrea cu extrădarea lui Omar Hayssam a fost modul în care ea a fost anunțată. (mai mult…)
Criză de subiecte
- Liniște! - striga Elena Ceaușescu la ultimul miting al vieții sale. A venit revoluția. - Vreau liniște! - își dorea Ion Iliescu pe vremea CPUN. A venit Piața Universității și apoi mineriada. - Liniște, dacă vreți să scoatem țara din criză! - ordona Traian Băsescu pentru a acoperi contraperformanțele guvernului Boc. A venit a II-a Piață a Universității. (mai mult…)