Acest blog a devenit o tinta
 Anumite articole deranjează mai mult decât altele. Ultimul, de exemplu, cel despre antanta anti "“ românească, a răscolit niÈ™te focare de monitorizare care au simțit nevoia să iasă din faza de securism contemplativ È™i să acționeze. Cum? Iată două exemple. Primul vine din zona primitivo "“ derbedeiască. Cineva postează pe Facebook, în chip de comentariu la articol, niÈ™te ilustrații cu mesaje de fină autocaracterizare: un papagal care spune "že timpul să sugi ", alături de o poză în care judecătorul Cristi Danileț îi înfierează pe"žpenali". Mai jos, în continuarea expunerii de argumente, distinsul meu contestatar adaugă două verdicte de inspirație autobiografică (probabil). Primul cu un caracter mai tehnic ("žpostare de că..t"), următorul mai pilduitor ("žoricât ți-ar fi de foame nu mânca că..t"). Se observă, din acest exemplu, o predilecție, a acestei categorii de exponenți care apără justiția independentă È™i statul de drept, pentru un cuvânt care a devenit a…
Patriotismul, un bun pretext de a-ti trada poporul
 Iubirea propriilor copii È™i iubirea de țară sunt, în ierarhiile afectului uman, două superlative absolute. Între ele există însă o imensă deosebire: în vreme ce prima este o iubire de creație, cea de a doua este o iubire de recunoÈ™tință. Copiii ne vin din materia noastră esențială, prin chimia miraculoasă a sângelui cu extazul. Ei suntem noi într-o formă de prelungire a unicității noastre. Și țara ne prelungeÈ™te, dar altfel. Nu prin ce avem unic ci prin ce avem comun. Iubirea de creație este una egoistă. Cea de recunoÈ™tință este una altruistă. Iată de ce prima este mult mai uÈ™or de recunoscut în vreme ce a doua trebuie adeseori explicată, nuanțată, redefinită. (mai mult…)