Să fie Sebastian Ghiță „žbuturuga mică”?
Personaj enigmatic, până într-acolo încât chiar È™i necugetatul imprecator Traian Băsescu îl porcăia cu prudență, recunoscând plin de invidie că îl consideră exponentul unui diabolismul de tip nou, bazat pe o inteligență subtil adaptată la prezent, Sebastian Ghiță pare a-È™i fi pierdut brusc din puterile paranormale. (mai mult…)
În fine, un politician redutabil la orizont
Când domnul Călin Popescu Tăriceanu s-a despărțit de PNL, migrând cu o mână de liberali nu foarte reprezentativi spre grupul lui Victor Ponta aflat la putere, l-am criticat vehement. Credeam, la vremea aceea, în Crin Antonescu È™i în determinarea lui de a-mi reprezenta interesele până la capăt. M-am înÈ™elat! Nu a fost prima oară, dar am un avantaj: recunosc. Acord necondiționat prioritate realității, atunci când aceasta îmi contrazice, cu argumente imbatabile, poziționările de moment. (mai mult…)
Coldea, Kovesi, Stanciu „“ o tripletă mai tare ca turcii
Marii oameni politici îÈ™i câÈ™tigă renumele în războaie adevărate, nu în gâlcevi de operetă. Margaret Thatcher, ca să devină "ždoamna de fier", a trebuit să ordone declanÈ™area Războiului Malvinelor celui mai conservator parlament din lume. Și-a jucat cariera, pe această carte sângeroasă, cu o energie venită cu siguranță din istoria neamului ei. De la Regina Fecioară, de la amiralul Nelson, de la Winston Churchill. (mai mult…)
Boala PSD „“ reformare prin deghizare
Pentru că tot vorbeam ieri despre reflectarea geneticii în politică, dând un exemplu de transmitere ereditară a unor tare comportamentale de la fosta Securitate ceauÈ™istă spre actualul SRI băsist, să mai luăm astăzi un exemplu: filiația PCR "“ PSD. (mai mult…)
Primele impresii după o destul de lungă tăcere
Când mă apuc să scriu aceste rânduri este seara alegerilor, ora 22;00. Părerile pe care le voi expune nu mai pot fi interpretate drept tentative de influențare a alegătorilor. (mai mult…)
Trucuri de șarlatan
V-ați întrebat vreo clipă de ce a târât-o Traian Băsescu pe soția sa la pozele de grup ale PMP, pe plajă? (mai mult…)
Subiectiv – obiectiv!
Subiectiv: Traian Băsescu reprezintă cea mai mare calamitate ce s-a abătut asupra României și românilor din 1990 încoace. Mai mare decât mineriadele lui Ion Iliescu, mai mare decât criza dezlănțuită în 2008, mai mare decât inundațiile, cumulate, din timpul mandatelor sale. (mai mult…)
Demența fricii
Într-un fel suntem privilegiați. Ni se oferă, live, un spectacol politic unic. Ca un serial de succes ("Boss" să zicem) dar fără diluantul ficțiunii. Și, în plus, interactiv. Tot ce se întâmplă se întâmplă pe pielea noastră, cu contribuția noastră, fie că suntem protagoniști, figuranți ori chibiți zgomotoși pe gradene. Suntem și noi în poveste, seară de seară, cu sufletul la gură și degetele făcând bătături pe telecomandă. (mai mult…)
Tupeu suprem, sfidare maximă
Așadar guvern fără liberali dar, în compensație, cu preaiubitul și omniprezentul UDMR, Â gata să se sacrifice pentru binele nostru, al românilor; cu Gabriel Oprea, acest mare caracter, acest mare patriot, acest spirit tutelar al neamului transcendând epoci, regimuri, prim-miniștri pentru a ne ocroti de rele. (mai mult…)
Sunt trist!
Să însemne că încă mai speram? Nu. Viața m-a învățat să recunosc acel prag al unei cerți peste care dacă treci împăcarea nu mai este posibilă. Acest prag fusese trecut în ultima vreme de mai multe ori și de către ambele tabere. Despărțirea era inevitabilă. (mai mult…)