Dorin Tudoran
Zilele trecute am primit una dintre recompensele neașteptate și prea puțin meritate pentru aventura de a ține, cu destule eforturi, acest blog. Mi-a postat un comentariu, la un articol recent, scriitorul Dorin Tudoran. Nu știu dacă pentru vizitatorii de-aici, mulți dintre ei încă nenăscuți în 1984, numele domniei sale stârnește vreo emoție aparte însă, pentru mine, înseamnă foarte mult. România comunistă a cunoscut puțini dizidenți care au avut curajul să-și joace libertatea, chiar viața, în lupta inegală cu securitatea ceaușistă. După Paul Goma, în anii "™70, Dorin Tudoran a fost al doilea scriitor român notoriu care l-a înfruntat pe Nicolae Ceaușescu, nu doar în față dar și public. Au mai urmat Mircea Dinescu și Doina Cornea, la fel de importanți și dragi mie, care să completeze o listă dezesperant de scurtă pentru latentul popor român, atât de greu de declanșat când vine vorba de mizele sale majore. Referitor la lupta…
Nădușeli de farisei
"Ai face bine să asculți. Nu mă dezamăgi!" Asemenea vorbe blajine, în gura unui Corleone, sunt echivalentul amenințării cu moartea. (mai mult…)
Morsa cufurită sau Niște pamperși pentru Andrei Pleșu
De ce morsă? E gras, lucios, cu buze răsfrânte și pofticioase, ca ale hulpavului guzgan rozaliu. Cinetic vorbind este alunecos și lent, parcă veșnic refugiat în voluptatea siestei. Maestru al imprecației cu vorbă de plastilină jignește ca englezii, pe după perdea și otrăvit. Un birjar, în fondul jignirilor pe care le proferează, dar nu expus gloatei în livrea, pe capra năclăită a birjei, ci ghemuit la pândă în cupeul acesteia tapetat cu sudalme metaforizate pentru a sări la beregată ori de câte ori un bâzâit din altă gamă îi perturbă confortul și langoarea. Cufurit, pentru că are momente de tresărire din amorțeala digestiei pentru a se grăbi să spârcâie moale, galben-verzui și puturos (ah, fierea, fierea"¦) ofticile și umorile nedigerate pe care mahalaua ineptă i le îndească pe gât. Când amicul lui (de aceeași teapă) Gabriel Liiceanu se gudura coprofag pe lângă bucile lui Traian Băsescu limbuțind ode demne de…
Procurori răi, procurori buni
Monștrii, de regulă, sunt personaje fictive, de contrast, necesare construirii caracterului epopeic al basmelor ce glorifică binele. Reprezintă un rău necesar și, de aceea, mulți îi privesc cu indulgență și unii chiar prind a-i îndrăgi. (mai mult…)
Decăderea unei aristocrații contrafăcute
Au profitat de comunism când comunismul era la putere, publicând în turbulența sectaristă a acestuia chiar mai ușor, mai nederanjați și cu tiraje mai de răsfăț, decât propagandiștii de la Ștefan Gheorghiu. Au profitat de comunism și mai târziu, înfigându-și colții în el, când acesta, decăzut în stârv, putea fi atacat fără riscuri, din toate unghiurile și pe toate gusturile, oricât de canibalice. (mai mult…)
Un caraghios fudul
(Acest comentariu a fost postat la articolul din EVZ al lui Mircea Cartarescu intitulat " Razboiul ratatilor", articol ce poate fi citit accesand linkul ) Mircea Cărtărescu, împletoșat precum regina ridurilor ce-și împletește codițe să ne-amăgească de la spate, calcă în străchini ori de câte ori mai incearcă să tragă un retuș portretului său de îmbătrânit în rele. (mai mult…)
Dialogul cu sine al intelectualului
Intelectualii reprezintă o categorie socială extrem de controversată. Unul dintre elementele distinctive ale celor ce se pot numi astfel este că aceștia își găsesc mai mult timp decât ceilalți să dialogheze cu sine. (mai mult…)
Et pourtant…
(Acest comentariu a fost propus spre publicare la articolul lui Andrei Plesu din Dilema Veche intitulat "Indicatii pretioase", articol ce poate fi citit accesand linkul ) J'arracherai, sans une larme, sans un cri Les liens secrets qui dechirent ma peau Me liberant de toi pour trouver le repos Et Et n'aime que (Charles Aznavour "“ Et ) Citesc și eu forumurile articolelor domnului Pleșu. Uneori mai și scriu pe ele. Mi se par interesante, crude, colorate, vii, și peluză grobiană de stadion dar și tribună promițătoare de cenaclu, pe scurt, mi se par adevărate. Adevărate nu în sensul absolut ci pentru lumea pe care o reprezintă, lumea cititorilor lui Andrei Pleșu. De aceea sunt surprins să constat că pentru analiza acestei lumi, totuși complexă și care, în plus, mai este și pleșucentrică, autorul a optat pentru mijloace reducționiste: scara binară și tonul persiflant. (mai mult…)
De la fețele derutei la fețele fățărniciei
Motto Regele este capul intors spre cer al unui popor intreg, fiinta noastra adunata laolalta intr-un punct inalt. Cand unui popor i se ia suveranul, lui i se ia capul intors catre cer. El este decapitat. Poporul roman a fost decapitat astfel la 30 decembrie 1947. Gabriel Liiceanu După atacul irațional de ieri al lui Traian Băsescu asupra Regelui Mihai, sincronizat perfect (credeți în coincidențe?) cu atacul hiperrațional, de o răceală reptiliană, al lui Andrei Pleșu asupra Doinei Cornea, un fapt devine tot mai clar: suntem în plin atac concertat al anticomuniștilor impostori asupra anticomuniștilor autentici, adevărate simboluri, încă în viață, ale românilor. (mai mult…)
Iconoclaștii
Destinul comunică prin semne. Â Faptul că în aceeași zi și maestrul și ucenicul s-au pus pe spart icoane, nu poate fi o coincidență. Este un semn. De demență dar și de înfrățire în ticăloșie. (mai mult…)