ORA DE DOVADÄ‚, IEȘIM TOÅ¢I ÎN STRADÄ‚!

Ei spun că manifestanții sunt puțini. Că mitingurile nu progresează. Ei speră că protestul se va stinge de la sine. De-asta și  trag de timp. Curtea Constituțională amână să se pronunțe, Traian Băsescu amână să se arate, puterea amână să ia măsuri de dezamorsare. Așteaptă să ne declarăm învinși. Așteaptă să ne umilească în continuare. Vor să ne râdă în față, disprețuitor, că suntem puțini și nereprezentativi. (mai mult…)
continuare...

Ură!

Comentariu cenzurat de Evenimentul Zilei   O caracteristică a revoltei din aceste zile este ura.  O ură nemaiântâlnită după decembrie "™89 la ieșirile în stradă ale românilor. Sentimentul dominant al celor din piață, fluidul care-i unește, peste diferențe și preferințe, este ura. Ura față de un om. (mai mult…)
continuare...

Sebastian Lăzăroiu „“ cosmetizarea fraudei

(Acest comentariu a fost postat la articolul din EVZ al lui Sebastian Lazaroiu intitulat "Cele 11 ", articol ce poate fi citit accesand linkul ) Deci cam cu astfel de abureli l-a intoxicat, cât a fost consilier la Cotroceni, domnul Lăzăroiu pe domnul Băsescu. Nici nu e de mirare in cazul ăsta că președintele  și-a scos de tot poporul de la suflet. (mai mult…)
continuare...

Nemernicie „“ grade de comparație

ACEST COMENTARIU A FOST CENZURAT DE EVENIMENTUL ZILEI (Comentariu postat la articolul din EVZ al lui Mircea Mihaies intitulat "Cu inima crispata", articol ce poate fi citit accesand linkul ) Nemernic, mai nemernic, cel mai nemernic.  Iată grade de comparație care incită. Pentru politicienii și propagandiștii puterii de azi aceste trepte de diferențiere au devenit profund amenințătoare. De aceea se străduiesc cu toții să le pună la grămadă  într-una singură, să indese în ea, fără noimă, pentru pierderea urmei, și pe cel care a furat un ou și pe cel care a furat toată marmura țării. (mai mult…)
continuare...