Libelula È™i papagalița
Știați că cel mai eficient prădător din lume este libelula? (mai mult…)
Băsescu ne sfida prin discurs. Iohannis, prin tăcere
Tăcerea este cea mai perfectă expresie a disprețului. George Bernard Shaw Între limbariță È™i laconism prefer, de departe, laconismul. În primul rând pentru că mă mai lasă È™i pe mine să gândesc, nu încearcă să-mi îndese pe gât răspunsurile nemestecate pe care doreÈ™te palavragiul să le primească. Apoi, pentru că solicită mai puțin memoria, acordând astfel un spațiu confortabil imaginației. Asta nu înseamnă însă că laconismul, care la limită devine tăcere stearpă, poate fi calificat, în orice situație, drept virtute. (mai mult…)
O zi neagră. Norul radioactiv se întoarce!
Și când spun asta nu mă refer doar la revenirea lui MRU în nucleul dur al politicii noastre sforiste ci la tot ce ascunde această manevră. Klaus Iohannis are un plan. În care MRU este folosit ca monedă de schimb pentru Predoiu. (mai mult…)
Războiul forțelor negre sau părțile bune ale fatalității
În momentul în care dezlănțuirea unor forte negre te copleșește, punându-te în condiția castelului de nisip când vine valul, nu-ți rămâne decât să încerci a folosi fărâmele de luciditate la care mai ai acces, pentru a căuta părțile bune ale fatalității È™i a încerca să mai tragi mici foloase de pe urma lor. (mai mult…)
O bizară pierdere de identitate
Cât a trăit USL, am fost un convins și energic susținător al său, de pe baricada PNL. PNL mi se părea, din oferta politică disponibilă, partidul mai spălățel, mai educat, mai emancipat. Se trăgea și dintr-o familie în care cuvinte precum principii, iluminism, patriotism, valori individuale, inițiativă personală nu sunau chiar ca niște neologisme, ceea ce îi dădea un plus de credibilitate și atractivitate. (mai mult…)