Complexe de travestit la V. Tismăneanu
 (Scris pe 28 iulie 2010 dar valabil în continuare și aplicabil întregii sale jurnalistici.) are complexe de travestit. Vrea să pară altceva decât este dar nu cutează la transformări radicale pentru a spori iluzia. Doar n-o să-și facă, de dragul veridicitatății, traumatizante operații estetice și imprevizibile tratamente hormonale. Las"™ că merge și-așa ... crede că dacă se ascunde în ceața lumii virtuale generată de scrisul său halucinogen poate crea exclusiv din vorbe iluzia ce și-o dorește, convingându-i pe cititori, după bunul său plac, să-i accepte viziunile. Uită însă că pentru asta îți trebuie talent și oarecare conivență din partea acestora, condiții care, pentru a se întruni, nu ascultă de simpla dorință a autorului. Principala frustrare a domnului este generată de totala lipsă de credibilitate a demonstrațiilor pe care le însăilează. Vrea să se legitimeze intelectual de elită al spațiului public. Nu este insă capabil să producă valoare ideatică la…
Prețul deșteptării la realitate
 (Scris pe 10 sep. 2010, ca reacție la unul din articolele lui M. Cărtărescu cu palide urme de trezire la realitate) Propagandiștii portocalii, în disperarea lipsei lor de argumente, se agață ca înecații de orice persoană cu oarecare notorietate ce le mai ține partea, considerând-o bun de inventar, instrument aflat discreționar la dispoziția cauzei lor. Când persoana respectivă își mai permite uneori să iasă, timid și provizoriu, din tranșeea sprijinului orb, reacționează violent și trivial, ca soțul complexat care, după o drojdie mare, iși znopește consoarta pentru că a răspuns vecinului la bună ziua. Susținătorii lui Băsescu, chiar și cei inițial respectuoși și colocviali, s-au radicalizat în ultima vreme, după modelul preferatului lor, devenind amenințători, grobieni și opaci la orice critici, oricât de îndreptățite. Priviți-i cum îl tratează acum pe Cărtărescu, fără contribuția căruia, poate, azi ar fi lăudat alt președinte: ca și cum acesta ar fi semnat cu…
Paralelism și antiteză
 Scris pe 13 august 2010 1. Amândoi sunt ambasadori ai pletelor revărsate peste urechi și sprijinite pe-o sprânceană. Amândoi au chipuri ușor efeminate, cu priviri tâmp "“ melancolice, incapabile de a stârni sau exprima pasiuni devastatoare. Amândoi vorbesc fără accent, cu multe giratorii și paranteze inutil explicative, în ciuda  meseriei de seducție pe care o practică în present. Amândoi pot fi încadrați la categoria "băieți buni", în grija cărora ți-ai lăsa pentru o noapte nevasta sau calul fără temerea că a doua zi ai putea descoperi șaua folosită. Cu un arsenal de paintball în tonuri  vlăguite, cu o limbă română prea șlefuită pentru a fi și corozivă când trebuie, ambii pot glosa pe marginea celor mai excitante teme până la completa adormire a ascultătorului.  I-ați recunoscut? Sunt Mircea Cărtărescu și Crin Antonescu. Crin despre care Mircea afirma într-un editorial de acum câteva săptămâni, ca sub efectul unei magice…
Obediența are specii
 13 sep. 2010 Există obedienți genuini "“ Boc, obedienți fundamentaliști "“ Udrea și obedienți septici "“ BVB (Blaga, Videanu, Berceanu). Genuinii sunt de vocație, fundamentaliștii de drum lung, septicii de conjunctură. Când l-a uzurpat pe Petre Roman, Traian Băsescu a eliminat din sistemul osos al partidului doar coloanele vertebrale anchilozate în poziția de drepți. Pentru că BVB-iștii i-au făcut plecăciunea până la pământ, dovedind cartilaje de politicieni, au putut rămâne. Mai târziu, mefiența președintelui în caractere,  exacerbată dimineață de dimineață în fața oglinzii și consolidată de romul dublu distilat al puterii, i-a accentuat acestuia înclinația spre dresură și iluzionism în masă. Pentru performanța de zi cu zi erau suficienți căței cu coada zglobie care să răspundă comenzii aport fără altă recompensă decât lins mâna stăpânului după mângâiat. Astfel au apărut Bocii. Siguri, necostisitori, buni de trimis în misiuni periculoase, ușor de făcut să apară și să dispară. Pentru spectaculozitate…
Mircea Cartarescu: naiv sau poltron ?
 (scris pe 30 iul. 2010) Uneori textele dlui. Cărtărescu sunt atât de indigest scrise și atât de strident tendențioase încât te întrebi dacă omul nu și-a amanetat provizoriu numele unui propagandist de brend de citrice, în cadrul unui acord de tip barter. Cu ce-or fi mai buni frații Păunescu decât înfrățiții de către președinte întru păcate Vântu și Voiculescu, nu ne explică. Cu ce-or fi mai buni intelectualii pro de la Ev. Z. și Nașul decât cei contra, de la și Realitatea, nominalizați cu iz de delațiune în articol, nu ne explică. Cu ce sunt mai condamnabili oneștii (vedeți câtă obiectivitate?) menționați în ultimul paragraf care, compliment retractat, "până la urmă, i-au făcut jocul lui Vântu dându-i credibilitate prin numele lor" decât elitiștii lui Băsescu ce-i cauționează, editorial de editorial, poltroneria, invrăjbirea socială, apucăturile dictatoriale și sfidarea de a ne impune la conducerea țării , împotriva tuturor evidențelor de…
Mitlauferul Liiceanu
 (Scris pe 2010) Când una dintre temele propuse de dna. Muller este "raportul dintre intelectualitate și dictatură", când, spune dânsa, "intelectualii în loc să fie vocea națiunii împotriva dictaturii, s-au închis în turnul lor de fildeș, devenind "tovarăși de drum" sau complici ("mitläufer") ai regimului comunist", cum de tocmai dl. Liiceanu este îndreptățitul de a o intervieva la Ateneu? Nu este asta o cinică ironie? Nu i-o fi fost măcar un pic de rușine? Ceea ce se întâmplă azi în România reprezintă o tentativă clară de instaurare a unui regim dictatorial. Sigur, nu unul comunist, dar ce importanță mai are culoarea dictaturii, dacă este roșie sau portocalie, atunci când toate puterile statului sunt om cu om, dosar cu dosar, șantaj cu șantaj, acaparate de un lider și camarila sa: Parlamentul, Serviciile Secrete, Guvernul, Curtea Constituțională, Televiziunea Națională "“ într-o singură mână. În aceste condiții, apropo de tema doamnei Muller,…
Intelectualii alibiurilor
 ( Comentariu postat la articolul lui M. Cărtărescu din EVZ, 29 oct. 2010, intitulat "Un costum gol în fruntea mulțimii", ce poate fi citit accesând linkul ) ("Aceștia sunt românii "žobiectivi", care aleg întotdeauna să nu se lupte cu răul pentru că binele are și el defectele lui, dacă stai să le cauți atent" "“ Alina Mungiu Pippidi) Å¢ara e bolnavă în fază terminală. După un cancer inițiat la Cotroceni, metastazele s-au generalizat: la Interne, la Finanțe, la Apărare, la Învățământ, la Sănătate, la Dezvoltare, la Parlament, la toate Consiliile Județene, oriunde mai e ceva de furat. Anticorpii, câți au mai rămas (opoziție politică, sindicate, societate civilă), bâjbâie bezmetic printre ruine, unii mai încercând un rânjet de luptă, ca niște câini în lanț încolțiți de hoți cu bâte, cei mai mulți căutând disperați un pat de veci cu acces la perfuzii. Buletin medical. Românii mor de-a-n picioarelea, palizi și…
Cărtărescu: între vorbe și fapte
 (Comentariu postat la articolul lui M. Cărtărescu din EVZ din 08 oct. 2010 intitulat  "O nedreptate", ce poate fi citit accesând linkul ) "Nici Dimov, nici Gellu Naum, nici Radu Petrescu, nici Mircea Horia Simionescu, nici Mircea Ivănescu, nici cei mai mulți optzeciști n-au vorbit direct împotriva sistemului, căci a vorbi direct era sinucidere . Ei au preferat să reziste în felul lor specific: scriindu-și cărțile, nefăcând concesii, nealăturându-se corului de delatori și cântăreți ai regimului." Din acest citat rezultă mesajul subliminal al articolului dlui. Cărtărescu: "n-am făcut mai mult pentru că mi-era frică". Domnia sa nu spune: "ei au preferat să LUPTE în felul lor specific" ci "ei au preferat sa REZISTE în felul lor specific". Deci în mentalitatea sa de atunci, ca și de acum, miza era una personală și nicidecum una națională. Asta cred că-i reproșează și Herta Muller: că nu a ieșit la luptă, că…
Inadaptatul (?) Liiceanu
 Scris pe data de De când lumea, curvele de vocație s-au bucurat de mai multă înțelegere decât cele de conjunctură. Reversul armonizator este insă că, pentru rafinați, delicatese au fost mereu considerate ultimele. Nu l-aș suspecta pe dl. Băsescu de prea mult rafinament dar, performanța sa de a strange într-un buchet spectaculos câțiva intelectuali "delicatese" și de a le induce acestora, prin abile pase iluzionistice, elanul de a se metamorfoza liber consimțit din buchet artistic în pămătuf domestic pentru toaletarea părților sale intime, mai ales pe vremuri de deranjamente stomacale, merită semnalată. Alături de Patapievici și Cărtărescu, în buchetul pămătuf s-a evidențiat prin efectele sale dulceag - dezodorizante și Gabriel Liiceanu, în scene antologice precum aceea a acceptării cu un zâmbet oleaginos a înaltei autocritici prezidențiale cum că școala românească produce tâmpiți. Când un "filozof", un "gânditor", "nu înțelege să-și cauterizeze simțul etic" (ci și-l extirpează, de-a dreptul, pentru…
Cultura lui “Am greșit, îmi cer scuze” la români
 Scris pe Motto Prin recunoașterea greșelii spiritele bărbătești se înalță și se întăresc.  (Johann Wolfgang von Goethe) Atitudinea românului statistic față de greșeală depinde de  autorul acesteia si nu de gravitatea ei. Dacă el personal a greșit, încearcă să o redefinească până la a o transforma intr-o virtute. Dacă a greșit un apropiat (prieten sau rudă), încearcă să o plaseze în cârca altcuiva. Dacă a greșit un indiferent sau un dușman, este necruțător. Să verificăm pe dl. Cărtărescu. El nu recunoaște că ar fi greșit când a mizat pe Băsescu și s-a înrolat în armata acestuia propulsându-l în jilțul din care binele și răul se pot face la superlativ. Cel mult dă de înțeles că a fost puțin naiv, puțin idealist și cum se cuvine de anticomunist. Față de haosul actual din țară, pe care începe să-l recunoască drept efectul unor greșeli, vinovat nu îl găsește pe Băsescu (puțin…