Andrei Pleșu și umbrele sale
 (Comentariu postat la articolul publicat de Andrei Pleșu în Dilema Veche din sub titlul " Ce nu trebuie să spună un președinte", ce poate fi citit accesând linkul ) Textele lui Andrei Pleșu degajă energie pozitivă. Asta, în bună măsură, datorită luminozității lor. Dar în același timp și incită, proiectând când trebuie umbre subtile, care nasc un fel de voluptate voaieristă. Articolul de față dezvoltă curiozități din acest registru. Aplică tușe gri pe portretul până acum solar al președintelui. Ne vom da seama dacă sunt ceea ce par sau doar niște cearcăne afectuos plasate sub doi ochi triști propuși compasiunii, doar atunci când timpul ne va permite accesul la întreg tabloul pe care domnul Pleșu îl completează periodic prin editorialele sale. De aceea nu mă entuziasmez. Deși tentația există. Pentru că ar fi suficient, de exemplu, un addendum prin care autorul să ne asigure că, în pofida atâtor spuse…
De ce procedează Andrei Pleșu astfel?
 Scris în 29 sep. 2010 Andrei Pleșu apare azi în presa scrisă printr-un articol în Adevărul și printr-un interviu în Ev. Z. Prima parte a comentariului meu se referă la articolul din Adevărul. Andrei Pleșu este un prea abil  jongleur stilistic, un trăitor din cuvinte prea hârșit în obținerea de efecte subtile din punctuație sau topică, pentru a putea fi bănuit de lipsă de intenție atunci când, în articolul de azi, face următoarea înșiruire după cum urmează și nu altfel: ""žJavră ordinară", "žbătrîn marinar hoț", "žcancer", "žporc ordinar", "žderbedeu", "žguzgan", "žmaimuță", "žlinge preșuri", "žțigancă împuțită", "žgăozar"". Dânsul nu exemplifică diacronic, în ordinea istorică a apariției celebrelor formulări, ci exact pe dos, pervertind în mod suspect cauzalitatea. Altfel spus, prin ordinea propusă pare a încerca să golească de semnificații realitatea (importantă pentru orice construcție obiectivă) că întâi a fost vocea ultramediatizată a unui mereu același om, a președintelui nostru războinic…
Am fost in Infern, l-am țesălat pe Scaraoțki!
 (Comentariu postat la editorialul publicat de Andrei Pleșu în Adevărul din 18 aug. 2010) Cu o lună în urmă ii postam domnului Plesu, pe forum, parte din comentariile ce urmează. Nu știu dacă l-au influențat, nici măcar dacă le-a citit. Constat însă în articolul de azi o încercare, parcă, de inițiere a unui ritual de exorcizare, pe care vreau să o salut. Nu este, cum ar fi visat fundamentaliștii, un icnet atavic de tip « piei Satana », nici o incantație a moliftelor Sf. Vasile cel Mare ci mai de grabă o colocvială delimitare, foarte grijului formulată pentru a nu stârni. Chiar și asa, chiar si fara titlul propus de mine, Andrei Pleșu dovedește instinct al istoriei. Postumitatea nefiindu-i indiferentă, iată că alocă timp în opera sa antumă susținerii unor adevăruri neconjuncturale în funcție de care, știe, va fi evaluat și glosat în contumacie. Am fost in Infern, l-am țesălat pe…
Alina Mungiu „“ o lucidă nehotărâtă
 (Comentariu postat la articolul publicat de Alina Mungiu Pippidi în RL din 28 oct. 2010 sub titlul "Sexul stenogramelor și sensul moțiunii", ce poate fi citit accesând linkul ) În situația deplorabilă și exponențial degradabilă în care a fost adusă România în ultimii ani, comparabilă cu o stare de război, ce se așteaptă de la elite este ieșirea din ambiguitatea analizelor prolixe, călduțe, confortabile și asumarea riscului de a alege una din tabere. Ne-am săturat de evaluările calitative care semnalează existența binelui și răului de ambele părți ale baricadei, cu un efect toxic împăciuitorist, de aneantizare. Vrem evaluări cantitative: dacă nu unde e mai mult bine, măcar unde e mai puțin rău. Pentru că binele și răul suportă grade de comparație, au intensități măsurabile, pot fi puse în balanță. Formulați undeva, încurajator ca diagnostic deci ca șanse de găsire a unui tratament corect, o observație remarcabilă în sensul așteptărilor…
Cotidianul ca muza
 (comentariu postat la articolul lui A. Păunescu, publicat în Jurnalul Național, , sub titlul " Scrisoare către urmașii mei", ce poate fi citit accesând linkul ) AP a folosit, toată viața sa de poet, cotidianul ca muză. 90% din poezia lui este reportaj transfigurat. Teme umane, dragoste, parinti, țară, viață, moarte, transformate de oameni mediocri în locuri comune, au declanșat în el arce electrice capabile a electrocuta emoțional întregi categorii sociale. Procesul său de creație începea prin căutarea unui stimul care să-i declanșeze tumultul interior. Avea o capacitate rarissimă de a amplifica apoi acest tumult până la infernale presiuni creatoare, capabile a agrega elemente altfel instabile împreună. Din toată această alchimie răbufnea în afară poemul sau volumul de poeme, uneori înglobând și părți de placentă dar asta e o altă poveste. Urma depresurizarea trupului, întoarcerea într-o normalitate pe cât de confortabilă pe atât de sterilă, apoi un nou stimul…
Complexe de travestit la V. Tismăneanu
 (Scris pe 28 iulie 2010 dar valabil în continuare și aplicabil întregii sale jurnalistici.) are complexe de travestit. Vrea să pară altceva decât este dar nu cutează la transformări radicale pentru a spori iluzia. Doar n-o să-și facă, de dragul veridicitatății, traumatizante operații estetice și imprevizibile tratamente hormonale. Las"™ că merge și-așa ... crede că dacă se ascunde în ceața lumii virtuale generată de scrisul său halucinogen poate crea exclusiv din vorbe iluzia ce și-o dorește, convingându-i pe cititori, după bunul său plac, să-i accepte viziunile. Uită însă că pentru asta îți trebuie talent și oarecare conivență din partea acestora, condiții care, pentru a se întruni, nu ascultă de simpla dorință a autorului. Principala frustrare a domnului este generată de totala lipsă de credibilitate a demonstrațiilor pe care le însăilează. Vrea să se legitimeze intelectual de elită al spațiului public. Nu este insă capabil să producă valoare ideatică la…
Prețul deșteptării la realitate
 (Scris pe 10 sep. 2010, ca reacție la unul din articolele lui M. Cărtărescu cu palide urme de trezire la realitate) Propagandiștii portocalii, în disperarea lipsei lor de argumente, se agață ca înecații de orice persoană cu oarecare notorietate ce le mai ține partea, considerând-o bun de inventar, instrument aflat discreționar la dispoziția cauzei lor. Când persoana respectivă își mai permite uneori să iasă, timid și provizoriu, din tranșeea sprijinului orb, reacționează violent și trivial, ca soțul complexat care, după o drojdie mare, iși znopește consoarta pentru că a răspuns vecinului la bună ziua. Susținătorii lui Băsescu, chiar și cei inițial respectuoși și colocviali, s-au radicalizat în ultima vreme, după modelul preferatului lor, devenind amenințători, grobieni și opaci la orice critici, oricât de îndreptățite. Priviți-i cum îl tratează acum pe Cărtărescu, fără contribuția căruia, poate, azi ar fi lăudat alt președinte: ca și cum acesta ar fi semnat cu…
Paralelism și antiteză
 Scris pe 13 august 2010 1. Amândoi sunt ambasadori ai pletelor revărsate peste urechi și sprijinite pe-o sprânceană. Amândoi au chipuri ușor efeminate, cu priviri tâmp "“ melancolice, incapabile de a stârni sau exprima pasiuni devastatoare. Amândoi vorbesc fără accent, cu multe giratorii și paranteze inutil explicative, în ciuda  meseriei de seducție pe care o practică în present. Amândoi pot fi încadrați la categoria "băieți buni", în grija cărora ți-ai lăsa pentru o noapte nevasta sau calul fără temerea că a doua zi ai putea descoperi șaua folosită. Cu un arsenal de paintball în tonuri  vlăguite, cu o limbă română prea șlefuită pentru a fi și corozivă când trebuie, ambii pot glosa pe marginea celor mai excitante teme până la completa adormire a ascultătorului.  I-ați recunoscut? Sunt Mircea Cărtărescu și Crin Antonescu. Crin despre care Mircea afirma într-un editorial de acum câteva săptămâni, ca sub efectul unei magice…
Obediența are specii
 13 sep. 2010 Există obedienți genuini "“ Boc, obedienți fundamentaliști "“ Udrea și obedienți septici "“ BVB (Blaga, Videanu, Berceanu). Genuinii sunt de vocație, fundamentaliștii de drum lung, septicii de conjunctură. Când l-a uzurpat pe Petre Roman, Traian Băsescu a eliminat din sistemul osos al partidului doar coloanele vertebrale anchilozate în poziția de drepți. Pentru că BVB-iștii i-au făcut plecăciunea până la pământ, dovedind cartilaje de politicieni, au putut rămâne. Mai târziu, mefiența președintelui în caractere,  exacerbată dimineață de dimineață în fața oglinzii și consolidată de romul dublu distilat al puterii, i-a accentuat acestuia înclinația spre dresură și iluzionism în masă. Pentru performanța de zi cu zi erau suficienți căței cu coada zglobie care să răspundă comenzii aport fără altă recompensă decât lins mâna stăpânului după mângâiat. Astfel au apărut Bocii. Siguri, necostisitori, buni de trimis în misiuni periculoase, ușor de făcut să apară și să dispară. Pentru spectaculozitate…
Mircea Cartarescu: naiv sau poltron ?
 (scris pe 30 iul. 2010) Uneori textele dlui. Cărtărescu sunt atât de indigest scrise și atât de strident tendențioase încât te întrebi dacă omul nu și-a amanetat provizoriu numele unui propagandist de brend de citrice, în cadrul unui acord de tip barter. Cu ce-or fi mai buni frații Păunescu decât înfrățiții de către președinte întru păcate Vântu și Voiculescu, nu ne explică. Cu ce-or fi mai buni intelectualii pro de la Ev. Z. și Nașul decât cei contra, de la și Realitatea, nominalizați cu iz de delațiune în articol, nu ne explică. Cu ce sunt mai condamnabili oneștii (vedeți câtă obiectivitate?) menționați în ultimul paragraf care, compliment retractat, "până la urmă, i-au făcut jocul lui Vântu dându-i credibilitate prin numele lor" decât elitiștii lui Băsescu ce-i cauționează, editorial de editorial, poltroneria, invrăjbirea socială, apucăturile dictatoriale și sfidarea de a ne impune la conducerea țării , împotriva tuturor evidențelor de…