Mircea Cartarescu: naiv sau poltron ?
 (scris pe 30 iul. 2010) Uneori textele dlui. Cărtărescu sunt atât de indigest scrise și atât de strident tendențioase încât te întrebi dacă omul nu și-a amanetat provizoriu numele unui propagandist de brend de citrice, în cadrul unui acord de tip barter. Cu ce-or fi mai buni frații Păunescu decât înfrățiții de către președinte întru păcate Vântu și Voiculescu, nu ne explică. Cu ce-or fi mai buni intelectualii pro de la Ev. Z. și Nașul decât cei contra, de la și Realitatea, nominalizați cu iz de delațiune în articol, nu ne explică. Cu ce sunt mai condamnabili oneștii (vedeți câtă obiectivitate?) menționați în ultimul paragraf care, compliment retractat, "până la urmă, i-au făcut jocul lui Vântu dându-i credibilitate prin numele lor" decât elitiștii lui Băsescu ce-i cauționează, editorial de editorial, poltroneria, invrăjbirea socială, apucăturile dictatoriale și sfidarea de a ne impune la conducerea țării , împotriva tuturor evidențelor de…
Mitlauferul Liiceanu
 (Scris pe 2010) Când una dintre temele propuse de dna. Muller este "raportul dintre intelectualitate și dictatură", când, spune dânsa, "intelectualii în loc să fie vocea națiunii împotriva dictaturii, s-au închis în turnul lor de fildeș, devenind "tovarăși de drum" sau complici ("mitläufer") ai regimului comunist", cum de tocmai dl. Liiceanu este îndreptățitul de a o intervieva la Ateneu? Nu este asta o cinică ironie? Nu i-o fi fost măcar un pic de rușine? Ceea ce se întâmplă azi în România reprezintă o tentativă clară de instaurare a unui regim dictatorial. Sigur, nu unul comunist, dar ce importanță mai are culoarea dictaturii, dacă este roșie sau portocalie, atunci când toate puterile statului sunt om cu om, dosar cu dosar, șantaj cu șantaj, acaparate de un lider și camarila sa: Parlamentul, Serviciile Secrete, Guvernul, Curtea Constituțională, Televiziunea Națională "“ într-o singură mână. În aceste condiții, apropo de tema doamnei Muller,…
Intelectualii alibiurilor
 ( Comentariu postat la articolul lui M. Cărtărescu din EVZ, 29 oct. 2010, intitulat "Un costum gol în fruntea mulțimii", ce poate fi citit accesând linkul ) ("Aceștia sunt românii "žobiectivi", care aleg întotdeauna să nu se lupte cu răul pentru că binele are și el defectele lui, dacă stai să le cauți atent" "“ Alina Mungiu Pippidi) Å¢ara e bolnavă în fază terminală. După un cancer inițiat la Cotroceni, metastazele s-au generalizat: la Interne, la Finanțe, la Apărare, la Învățământ, la Sănătate, la Dezvoltare, la Parlament, la toate Consiliile Județene, oriunde mai e ceva de furat. Anticorpii, câți au mai rămas (opoziție politică, sindicate, societate civilă), bâjbâie bezmetic printre ruine, unii mai încercând un rânjet de luptă, ca niște câini în lanț încolțiți de hoți cu bâte, cei mai mulți căutând disperați un pat de veci cu acces la perfuzii. Buletin medical. Românii mor de-a-n picioarelea, palizi și…
Cărtărescu: între vorbe și fapte
 (Comentariu postat la articolul lui M. Cărtărescu din EVZ din 08 oct. 2010 intitulat  "O nedreptate", ce poate fi citit accesând linkul ) "Nici Dimov, nici Gellu Naum, nici Radu Petrescu, nici Mircea Horia Simionescu, nici Mircea Ivănescu, nici cei mai mulți optzeciști n-au vorbit direct împotriva sistemului, căci a vorbi direct era sinucidere . Ei au preferat să reziste în felul lor specific: scriindu-și cărțile, nefăcând concesii, nealăturându-se corului de delatori și cântăreți ai regimului." Din acest citat rezultă mesajul subliminal al articolului dlui. Cărtărescu: "n-am făcut mai mult pentru că mi-era frică". Domnia sa nu spune: "ei au preferat să LUPTE în felul lor specific" ci "ei au preferat sa REZISTE în felul lor specific". Deci în mentalitatea sa de atunci, ca și de acum, miza era una personală și nicidecum una națională. Asta cred că-i reproșează și Herta Muller: că nu a ieșit la luptă, că…
Inadaptatul (?) Liiceanu
 Scris pe data de De când lumea, curvele de vocație s-au bucurat de mai multă înțelegere decât cele de conjunctură. Reversul armonizator este insă că, pentru rafinați, delicatese au fost mereu considerate ultimele. Nu l-aș suspecta pe dl. Băsescu de prea mult rafinament dar, performanța sa de a strange într-un buchet spectaculos câțiva intelectuali "delicatese" și de a le induce acestora, prin abile pase iluzionistice, elanul de a se metamorfoza liber consimțit din buchet artistic în pămătuf domestic pentru toaletarea părților sale intime, mai ales pe vremuri de deranjamente stomacale, merită semnalată. Alături de Patapievici și Cărtărescu, în buchetul pămătuf s-a evidențiat prin efectele sale dulceag - dezodorizante și Gabriel Liiceanu, în scene antologice precum aceea a acceptării cu un zâmbet oleaginos a înaltei autocritici prezidențiale cum că școala românească produce tâmpiți. Când un "filozof", un "gânditor", "nu înțelege să-și cauterizeze simțul etic" (ci și-l extirpează, de-a dreptul, pentru…
Cultura lui „Am greșit, îmi cer scuze” la români
 Scris pe Motto Prin recunoașterea greșelii spiritele bărbătești se înalță și se întăresc.  (Johann Wolfgang von Goethe) Atitudinea românului statistic față de greșeală depinde de  autorul acesteia si nu de gravitatea ei. Dacă el personal a greșit, încearcă să o redefinească până la a o transforma intr-o virtute. Dacă a greșit un apropiat (prieten sau rudă), încearcă să o plaseze în cârca altcuiva. Dacă a greșit un indiferent sau un dușman, este necruțător. Să verificăm pe dl. Cărtărescu. El nu recunoaște că ar fi greșit când a mizat pe Băsescu și s-a înrolat în armata acestuia propulsându-l în jilțul din care binele și răul se pot face la superlativ. Cel mult dă de înțeles că a fost puțin naiv, puțin idealist și cum se cuvine de anticomunist. Față de haosul actual din țară, pe care începe să-l recunoască drept efectul unor greșeli, vinovat nu îl găsește pe Băsescu (puțin…
Andrei Pleșu și umbrele sale
 (Postat pe in Dilema Veche la editorialul lui Andrei Pleșu "Ce nu trebuie să spună un președinte", ce poate fi citit accesând linkul: )  Textele lui Andrei Pleșu degajă energie pozitivă. Asta, în bună măsură, datorită luminozității lor. Dar în același timp și incită, proiectând când trebuie umbre subtile, care nasc un fel de voluptate voaieristă. Articolul de față dezvoltă curiozități din acest registru. Aplică tușe gri pe portretul până acum solar al președintelui. Ne vom da seama dacă sunt ceea ce par sau doar niște cearcăne afectuos plasate sub doi ochi triști propuși compasiunii, doar atunci când timpul ne va permite accesul la întreg tabloul pe care domnul Pleșu îl completează periodic prin editorialele sale. De aceea nu mă entuziasmez. Deși tentația există. Pentru că ar fi suficient, de exemplu, un addendum prin care autorul să ne asigure că, în pofida atâtor spuse de nespus de către…
Spiritism și pornografie
(publicat pe ) - Cine e pentru? "“ răzbate, din anticamera gheenei, vocea subversivă, cu intonație de cartier, a Robertei Anastase. În dreapta ei, secundul la manșă în acest picaj spre dezonoare, Sever Voinescu, speră să inducă rarefiatei audiențe pactizarea cu turpitudinea. Smucește violent stânga-n sus, ca un înotător la stilul "spate". E atât de crispat când își lansează votul pe orbită încât parcă și-ar apăra barbișonul de un brici justițiar, destinat anatemizării prin epilare. - 150 pentru, 7 abțineri, 3 contra "“ îi informează Roberta, asupra propriei lor prestații, pe cei 90 de prezenți dimpreună cu fantomele ce bântuiau la acea oră Casa Poporului. Glasul nu-i tremură, privirea nu-i șovăie, obrazul nu i se împurpurează. Personifică infractoarea perfect dezinvoltă. Până și pe Sever îl descumpănește atâta autentică nesimțire, atâta eficiență spiritistă la o persoană altfel artificială și debordând de materie. Energica lui mâna electoare coboară parkinsonian în gelul frezei,…
Județul diasporei românești
(Aceasta este o scrisoare care face parte dintr-un serial. Pentru a parcurge în ordinea cuvenită episoadele, trebuie să începeți prin a citi postarea: "În dialog cu diaspora") De când l-a reînscăunat pe Traian Băsescu la Cotroceni, diaspora românească se crede tot mai îndreptățită să dea lecții de viață celor de-acasă. Ea cunoaște mai bine decât noi situația din țară și și-a făcut un obicei din a utiliza forumurile deschise în media națională  pentru a-i urechea cu ciocoiască superioritate pe neghiobii care nu au emigrat încă și care, din frustarea generată de incapacitatea lor de dezrădăcinare, s-au pornit ca niște bezmetici, sub îndemnurile manipulatoare ale nostalgicilor comuniști, să-l atace pe președinte. În timpul ăsta, efectele noului mandat Băsescu încununat cu perpetuarea portocaliilor la toate comenzile și gurile de oxigen ale țării, ne copleșesc și ne sufocă. De la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, România nu a fost în pericol mai…