Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]

(Acest comentariu a fost postat, partial, la articolul din Adevarul al lui Andrei plesu intitulat ” Viitorul electoral”, articol ce poate fi citit accesand linkul  http://www.adevarul.ro/andrei_plesu_-_opinii/Viitorul_electoral_7_495020496.html)

De cum am citit în subtitlu fraza „Cei de la guvernare au ca obiectiv redobândirea încrederii publice”, am înțeles că domnul Pleșu  încearcă, o dată în plus, să ne mintă cu talent și fără riscuri personale.

Nu trebuie să fii Hercule Poirot ca să înțelegi, privind chiar și somnolent la realitățile din jur, că celor de la guvernare nici prin cap nu le trece că ar avea vreo șansă să redobândească, până la alegerile la termen, încrederea publică. Prin urmare la ce s-ar strofoca să-și fixeze un astfel de obiectiv,  ei cei atât de pragmatici și nărăviți cu binele?

Formularea conformă cu adevărul ar fi fost „Cei de la guvernare au ca obiectiv câștigarea alegerilor CU ORICE PREÅ¢”. Ceea ce este cu totul altceva decât premisa pe care ne-o propune, pe post de sedativ, domnul Pleșu.

Să recapitulăm: votul prin corespondență, desemnarea primarilor din primul tur, o nouă împărțire administrativă, introducerea unui pretext (revizuirea Constituției) pentru suprapunerea unui alt referendum peste alegeri, anunțarea deja a unor creșteri de salarii și pensii pentru a doua jumătate a lui 2012 (chipurile efectul relansării economice!!!) și alte trăznăi fabricate în retortele alchimiștilor arondați Cotroceniului. Cum pot fi interpretate toate aceste inițiative, apărute brusc din neantul gândirii patriotice a guvernanților noștri, altfel decât încercări disperate de a mistifica, sub aparență legală, voința populară covârșitor defavorabilă celor ce ne conduc acum.

În aceste condiții domnul Pleșu încearcă să ne deturneze de la observarea și analizarea unei stări de fapt îngrijorătoare către logica unei normalități inexistente.

Chiar să nu fi sesizat autorul pregătirea unei fraude electorale de proporții? La sagacitatea pe care i-o cunoaștem mi se pare exclus. Cu atât mai mult cu cât prietenul domniei sale, domnul Baconschi, a fost și va fi implicat în scamatorie.

Atunci? Să nu-l intereseze mijloacele, să-l intereseze doar victoria? Chiar atâta cinism?

Contele de Saint GermainPolemiceAdevarul,andrei plesu,Baconschi,castigarea alegerilor cu orice pret,frauda electorala,viitorul electoral(Acest comentariu a fost postat, partial, la articolul din Adevarul al lui Andrei plesu intitulat ' Viitorul electoral', articol ce poate fi citit accesand linkul  http://www.adevarul.ro/andrei_plesu_-_opinii/Viitorul_electoral_7_495020496.html) De cum am citit în subtitlu fraza 'Cei de la guvernare au ca obiectiv redobândirea încrederii publice', am înțeles că domnul Pleșu  încearcă, o...Blog politic si polemic