Incomensurabilul tupeu al dlui. Tismăneanu
 (Comentariu postat la articolul lui V. Tismăneanu din EVZ, 14 iulie 2010, intitulat "Intelectualii publici și puterea", ce poate fi citit accesând linkul ) Când evadează din "patria mică"  incognito și cu batista la nas, pentru a prospecta, în patria mare, forumurile generate de ideile lor, "Ãntelectualii publici" de la Ev. Zilei sunt, în ultima vreme, tot mai des invitați în plin rafting metafizic,  de un popor cititor care nu-i merită. Dacă și pe teren propriu fanii îi fluieră, în condițiile în care și-au pus ghetele cu crampoane anticomuniste și tricourile portocalii cu chipul sponsorului ambutisat,  înseamnă că "exponenții extremelor (aliați, iată, într-un baroc nociv, agresiv și ignobil)" și-au atins scopul. Iar lor, intelectualilor publici care "prețuiesc contactul cu puterea" , nu le mai rămâne decât să-și accepte în continuare martiriul de "a rezista valurilor de calomnii, insinuări și invective", asediați în citadelele lor antifonate cu o elitistă nesimțire…
Apartenență și discernământ
 (Comentariu postat la articolul din EVZ, 22 oct. 2010, de M Cărtărescu, intitulat "Păianjenul", ce poate fi citit accesând linkul ) Stenogramele lui Vantu reprezintă un excelent test de apartenență dar și de discernământ pentru vocile publice ale momentului. La personaje precum Mircea Marian, Mircea Mihăieș, Andreea Pora, care au demonstrat constant, extrem și adesea grotesc că au discernământul complet obnubilat de apartenență, jubilația declanșată de stenograme a luat forma unei frenezii de junglă de tipul celei din peluza ultrașilor, « pe ei, pe mama lor », când Steaua a înscris golul de onoare lui Liverpool. Chiar eram curios să văd cum va reacționa cel de-al treilea Mircea, portdrapelul lor, cel de la sfârșitul săptămânii, care dăduse în ultima vreme vagi semne de « rezistență prin cultură ». Acum m-am lămurit : domnul Președinte poate fi mândru de el. CărtărÇscu a înghițit momeala cu tot cu plută, imprudență cu efecte ascensionale,  ce i-a împins…
Prețul deșteptării la realitate
 (Scris pe 10 sep. 2010, ca reacție la unul din articolele lui M. Cărtărescu cu palide urme de trezire la realitate) Propagandiștii portocalii, în disperarea lipsei lor de argumente, se agață ca înecații de orice persoană cu oarecare notorietate ce le mai ține partea, considerând-o bun de inventar, instrument aflat discreționar la dispoziția cauzei lor. Când persoana respectivă își mai permite uneori să iasă, timid și provizoriu, din tranșeea sprijinului orb, reacționează violent și trivial, ca soțul complexat care, după o drojdie mare, iși znopește consoarta pentru că a răspuns vecinului la bună ziua. Susținătorii lui Băsescu, chiar și cei inițial respectuoși și colocviali, s-au radicalizat în ultima vreme, după modelul preferatului lor, devenind amenințători, grobieni și opaci la orice critici, oricât de îndreptățite. Priviți-i cum îl tratează acum pe Cărtărescu, fără contribuția căruia, poate, azi ar fi lăudat alt președinte: ca și cum acesta ar fi semnat cu…
Mircea Marian „“ un mimetic pavlovian sau un prestator de servicii?
 Scris pe 15 oct. 2010 Multă vreme l-am încadrat pe MM la mimetici pavlovieni. Când dresorul șef al circului național îi arată o balegă prezentându-i-o drept cotlet de vițel, el sare, o înfulecă, se linge pe bot și apoi trântește un editorial despre efectele sociale ale cotletului în sânge. Cum face ciclic Mircea Marian, reluând tema mogulilor răi versus puterea bună ori a politicienilor toxici (cei din opoziție) versus cei providențiali (Băsescu și ai lui) Dacă Traian Băsescu ar fi ținut cătarea pe șeful mafiei personale a lui Adrian Năstase sau pe primul terorist al țării pe care acum nu știe cum să-l mai facă pierdut prin nisipurile orientului, MM ar fi vituperat și el, cu barbișonul zburlit de indignare, la aceștia din urmă și nicidecum la mogulii căzuți mesa. Articolul de azi conține însă ceva care mă face să-i schimb lui MM încadrarea inițială. Priviți vă rog înșiruirea…
Paralelism și antiteză
 Scris pe 13 august 2010 1. Amândoi sunt ambasadori ai pletelor revărsate peste urechi și sprijinite pe-o sprânceană. Amândoi au chipuri ușor efeminate, cu priviri tâmp "“ melancolice, incapabile de a stârni sau exprima pasiuni devastatoare. Amândoi vorbesc fără accent, cu multe giratorii și paranteze inutil explicative, în ciuda  meseriei de seducție pe care o practică în present. Amândoi pot fi încadrați la categoria "băieți buni", în grija cărora ți-ai lăsa pentru o noapte nevasta sau calul fără temerea că a doua zi ai putea descoperi șaua folosită. Cu un arsenal de paintball în tonuri  vlăguite, cu o limbă română prea șlefuită pentru a fi și corozivă când trebuie, ambii pot glosa pe marginea celor mai excitante teme până la completa adormire a ascultătorului.  I-ați recunoscut? Sunt Mircea Cărtărescu și Crin Antonescu. Crin despre care Mircea afirma într-un editorial de acum câteva săptămâni, ca sub efectul unei magice…
Obediența are specii
 13 sep. 2010 Există obedienți genuini "“ Boc, obedienți fundamentaliști "“ Udrea și obedienți septici "“ BVB (Blaga, Videanu, Berceanu). Genuinii sunt de vocație, fundamentaliștii de drum lung, septicii de conjunctură. Când l-a uzurpat pe Petre Roman, Traian Băsescu a eliminat din sistemul osos al partidului doar coloanele vertebrale anchilozate în poziția de drepți. Pentru că BVB-iștii i-au făcut plecăciunea până la pământ, dovedind cartilaje de politicieni, au putut rămâne. Mai târziu, mefiența președintelui în caractere,  exacerbată dimineață de dimineață în fața oglinzii și consolidată de romul dublu distilat al puterii, i-a accentuat acestuia înclinația spre dresură și iluzionism în masă. Pentru performanța de zi cu zi erau suficienți căței cu coada zglobie care să răspundă comenzii aport fără altă recompensă decât lins mâna stăpânului după mângâiat. Astfel au apărut Bocii. Siguri, necostisitori, buni de trimis în misiuni periculoase, ușor de făcut să apară și să dispară. Pentru spectaculozitate…
Mircea Cartarescu: naiv sau poltron ?
 (scris pe 30 iul. 2010) Uneori textele dlui. Cărtărescu sunt atât de indigest scrise și atât de strident tendențioase încât te întrebi dacă omul nu și-a amanetat provizoriu numele unui propagandist de brend de citrice, în cadrul unui acord de tip barter. Cu ce-or fi mai buni frații Păunescu decât înfrățiții de către președinte întru păcate Vântu și Voiculescu, nu ne explică. Cu ce-or fi mai buni intelectualii pro de la Ev. Z. și Nașul decât cei contra, de la și Realitatea, nominalizați cu iz de delațiune în articol, nu ne explică. Cu ce sunt mai condamnabili oneștii (vedeți câtă obiectivitate?) menționați în ultimul paragraf care, compliment retractat, "până la urmă, i-au făcut jocul lui Vântu dându-i credibilitate prin numele lor" decât elitiștii lui Băsescu ce-i cauționează, editorial de editorial, poltroneria, invrăjbirea socială, apucăturile dictatoriale și sfidarea de a ne impune la conducerea țării , împotriva tuturor evidențelor de…
Atenție, vidanjor!
 (Comentariu postat la articolul lui M. Mihăieș din EVZ 18 oct. 2010 intitulat " Cât costă un prânz gratuit?), ce poate fi citit accesând linkul #comentarii ) Dacă n-aș ști cât de cronică este pauperitatea gândirii jurnalistice a dlui. Mihăieș, l-aș suspecta, după articolul de azi, că a început să scrie în chei. Scoateți, stimați cititori, din primul paragraf numele proprii și păstrați caracterizarea: "A fost suficient ... să simtă  ... clocotul mulțimii întărâtate pentru ca derbedeul politic din el să revină la limbajul de mardeiaș și la obrăznicia de mahala. ... a preluat de la Vadim grosolănia fără perdea și plăcerea cuvântului deșucheat. ... el nu poate gândi politicul decât în termenii confruntării primitive și ai violenței maladive. El nu are adversari de idei. El are dușmani ce trebuie zdrobiți cu talpa de fier a cizmei." Nu vi se pare că este o descriere aproape fotografică a lui…
Puțin respect, domnul Mihăieș se tratează
 (Comentariu postat la articolul lui M. Mihăieș din EVZ, 11 oct. 2010, intitulat "Învățați să spuneți mulțumesc", ce poate fi citit accesând linkul . Acest articol nu mai poate fi accesat direct din arhiva EVZ> De ce oare ?) Pentru mine, faptul că domnul Mihăieș scrie de parcă ar fi intrat în sevraj, e un semn bun. Dacă are voință se poate recupera. Conștient că dependența irațională de  euforizantul drog BUBA conduce, pe termen scurt, la depresie galopantă, a adoptat terapia prin autosugestie, rostind mantre de exorcizare: "Nu sunt - am spus-o de zeci de ori - un fan pedelist, n-am relații și nu frecventez cercuri ale puterii." Ii rog pe forumiștii mai impulsivi să nu se pripească în a-l acuza pe autor de minciună gogonată, pornind de la această afirmație, evident suprarealistă pentru profilul domniei sale. Forumiștii trebuie să înțeleagă că mantrele nu sunt exprimări ale unor adevăruri ci…
Cu domnul Mihăieș la psihiatru
 (Comentariu scris la articolul lui M. Mihăieș din EVZ, 25 oct. 2010, intitulat " Jurnalism, numele tău e nemernicie", ce poate fi citit accesând linkul ) (Freud: "tendințele sau dorințele profunde ale individului vin în conflict cu convingerile sale morale și sunt alungate în subconștient, de unde tind să reapară sub o formă travestită".) Dl. Mihăieș, prin ce și cum scrie în așa zisele sale editoriale, ne transmite tot mai des simptome in loc de idei. De aceea voi apela și la puțină psihanaliză în completarea analizei pe text. Temele alese de MM par a avea, în ultima vreme, profunde explicații freudiene. Dotat de la natură cu un viguros caracter cameleonic, a încercat cu obstinație, mai ales de când unii interesați i-au dat iluzia că ar putea fi confundat cu un intelectual subțire, să-și alunge în subconștient toate atributele rele venite la pachet cu caracterul: superficialitatea, oportunismul, geometria variabilă…