Teme fierbinţi
Cazul ziaristei care s-a sinucis (mai mult…)
Dan Diaconescu – alchimistul faptului divers
Omul a dovedit-o de-a lungul timpului: e neîntrecut în a face din rahat bici şi din bici pocnitoare! (mai mult…)
Memento Nichita Stănescu
Trecător Călăream pe un cal şi deodată-am văzut că eu sunt calul acela Şi deodată am văzut că ei doi galopează pe mine. Mă învolburam şi deodată i-am văzut pe cei trei, când umbra mea din spatele meu mi-a strigat: Eu sunt tu. Lasă-i pe cei patru să-şi urmeze destinul… Lasă-i! Nichita Stănescu Nichita Stănescu s-a născut pe 31 martie 1933. Mâine ar fi împinit 90 de ani. Iar noi, în loc să vorbim despre EL, vorbim despre vlogheriţa prinsă beată la volan. Bag mâna în foc că 90% dintre urmăritorii ei nici n-au auzit de Nichita. Nu o spun ca un vaier ci ca o explicaţie. De-asta, şi de-asta, am ajuns unde suntem! Suntem unde suntem! Nichita e un monument al culturii noastre. Dar ce mai înseamnă monumentele neamului în ziua de azi? Nimic, după cum ne demonstrează Emil Boc, primarul Clujului, care demolează într-o frenezie de şef…
Răzbunarea useristă
Ca reacţie socială, la noi nu mişcă nimeni din proprie iniţiativă! Parc-am fi branşaţi la o priză, dependenţi de un comutator. (mai mult…)
Patru lideri, patru portrete de ţară
A căzut vaza cu flori de pe bufet şi praf s-a făcut. O oră a muncit gospodina să facă curăţenie. A strâns cioburile, a şters apa de pe jos, a pus covorul la uscat, a aspirat pe sub mobile. Florile le-a aranjat frumos intr-o altă vază şi totul părea că a revenit la normal. După câteva zile, copilul, alergând desculţ prin casă, s-a tăiat la picior. Pisica, şi ea, şi-a însângerat boticul din senin iar căţelul a început să şchioapete. Alarmaţi, stăpânii s-au întrebat ce se întâmplă. Nu putea fi vorba de simple coincidenţe. Până la urmă au înţeles: … vaza! (mai mult…)
Personaje la extreme (1)
În diverse momente ale vieţii cotidiene apar în atenţia noastră personaje care ne stârnesc interesul. O clipă sau mai mult. Cu plăcere sau cu neplăcere. Din întâmplare sau nu. (mai mult…)
Marile schimbări ar trebui să pornească de la lucrurile mici
Lucrurile mici cântăresc greu în economia planurilor mari. În ele se poticnesc, cel mai adesea, bunele intenţii. Prin ele transpare caracterul omului, se câştigă sau se pierde încrederea celor din jur. (mai mult…)
PNL – un partid torpilat de orgolii
PNL s-a definit, de-a lungul istoriei, ca un partid de lider. Ultimul său lider autentic, care a ţinut partidul unit şi respectat, a fost Crin Antonescu. (mai mult…)
Ce preşedinte i se pregăteşte României?
Au început tatonările! (mai mult…)
Este Klaus Iohannis un lider?
Klaus Iohannis ocupă, de mai bine de 8 ani, cea mai puternică poziţie politică din România. Este, altfel spus, şeful suprem al ţării. O fi însă, domnia sa, şi un lider? (mai mult…)