Scorul acestui articol
[Total: 0 voturi. Media: 0]


(Comentariu postat la editorialul din EVZ al lui Mircea Marian intitulat „Transformarea lui Ponta in „micul Ceausescu””)

Interesant ce copite-și iau unii in cap de la propria neghiobie atunci când, neglijent, slăbesc căpăstrul și-și scapă zăbala. Devin brusc zglobii și necenzurați, izvor de panseuri deconcertant de stupide.

Spre analiză, Mircea Marian cu articolul său de azi.

„Aș deplânge nervii slăbiți ai liderului PSD dacă angoasele sale nu ar face un imens rău democrației din România”.

Păi dacă în cazul nervilor slăbiți ai lui Ponta, care nu are nicio manetă a țării pe mână, domnul Marian a fost adus deja în situția de a „deplânge”, ar trebui, pe cale de consecință, ca în cazul nervilor țăndări ai președintelui Băsescu, în deficit de brațe la câte manete ale țării și-a tras pe pupitru, domnul Marian să se sedeze rahi ca să-și poată stăvili pornirile.

„Sunt convins că Ponta știe că votul prin corespondență este utilizat în multe state democratice, printre care Germania, Elveția, Marea Britanie și Statele Unite”.

O,da! Bun exemplu! O comparație cu adevărat inteligentă, făcută de un bun cunoscător al realităților românești. Până la urmă, nu?, cum ei sunt lideri la democrație, justiție, separația puterilor în stat, economie, și noi suntem lideri la furat voturi cu ambasada și cu Roberta, la contrabandă de partid și de stat, la ascultat și șantajat inamicii politici etc. O reală paritate. Nebun ar fi cel ce-ar gândi măcar că un Falcă, o Udrea și alte asemenea monumente de moralitate s-ar preta la căutat și găsit soluții de fraudare a votului prin corespondență”.

În prelungirea acestei adevărate dezlănțuiri onirico „“ zgubilitice, bazată pe nori cumulus și confuzii etnico – geografice, îi propun domnului Marian să ia serios în studiu posibilitatea inițierii spre adoptare a unei HG ori, dacă-l țin pilele la BB, chiar a unei Ordonanțe de Urgență prin care, urmând modelul american, în România să se desființeze gardurile proprietăților iar la plecarea de acasă cetățenii patriei să fie obligați a nu-și mai încuia, de parc-ar avea de ascuns afaceri necurate, ușile locuințelor.

Contele de Saint GermainPolemiceCeausescu,EVZ,Mircea Marian,Ponta,vot prin corespondenta(Comentariu postat la editorialul din EVZ al lui Mircea Marian intitulat 'Transformarea lui Ponta in 'micul Ceausescu'') Interesant ce copite-și iau unii in cap de la propria neghiobie atunci când, neglijent, slăbesc căpăstrul și-și scapă zăbala. Devin brusc zglobii și necenzurați, izvor de panseuri deconcertant de stupide. Spre analiză, Mircea Marian...Blog politic si polemic