Laura Codruá¹a Kovesi nu e credibilă. Pică zi de zi la testul Băsescu
Jurământul judecătorilor á¹£i procurorilor
„Jur să respect Constituția și legile țării, să apăr drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei,să-mi îndeplinesc atribuțiile cu onoare, conștiință și fără părtinire.”
Legea 303/2004, Art. 34
Conceptul de „žjustiá¹ie independentă” este, în terminologia politică, strict derivat din acela de „žseparare a puterilor în stat”. În dicá¹ionarele democraá¹iei, mult invocata independená¹ă a justiá¹iei se referă strict la relaá¹ia acesteia cu celelalte puteri statale (legislativă á¹£i executivă) á¹£i nicidecum la relaá¹ia ei cu TOṬI factorii cu care interacá¹ionează á¹£i în slujba cărora este menită să funcá¹ioneze, cum ar fi, de pildă: legea ori interesul social. Justiá¹ia nu poate á¹£i nu trebuie să fie independentă de lege ori de interesul social.
La noi se încurajează o anomalie care distorsionează complet geometria ce ar trebui să asigure echilibrul între puterile, teoretic egale, ale statului: pe de o parte Parlamentul á¹£i Guvernul pot fi pulverizate, pur á¹£i simplu (ceea ce se á¹£i întâmplă), de parteneriatul discreá¹ionar procurori „“ judecători, fără ca respectivele instituá¹ii să se poată apăra eficient de eventuale abuzuri; pe de altă parte, orice încercare a legislativului de ajustare prin pârghii democratice a unor inadvertená¹e din noile coduri de procedură á¹£i orice iniá¹iativă a executivului în direcá¹ia, absolut legală, umanitară á¹£i practicată peste tot, de a proceda, periodic, la amnistieri sau graá¹ieri (ca să mă rezum doar la acest exemplu) sunt întâmpinate din partea structurilor justiá¹iei á¹£i a portavocilor acestora cu o opoziá¹ie feroce á¹£i cu scandaluri mediatice absolut furibunde. „žJustiá¹a este ameniná¹ată”, „žjustiá¹ia este în pericol”, „žjustiá¹ia este atacată”, „žjustiá¹ia este împiedicată să lucreze”, „žjustiá¹ia a devenit á¹inta corupá¹ilor cu gulere albe” etc. etc. etc.
S-a ajuns la un dezechilibru atât de grav, la o timorare atât de făá¹iá¹£ă a parlamentarilor á¹£i guvernaná¹ilor din toate structurile operaá¹ionale, încât, administrativ, á¹ara este de-a dreptul paralizată. Hoá¹ii din poziá¹ii de decizie nu mai au curaj să miá¹£te ceva nici măcar în direcá¹ia bună; cinstiá¹ii, de pe unde s-o mai fi rătăcit câte unul, se á¹in departe de orice semnătură ce aprobă finaná¹ări, căci, aá¹£a cum ne arată numeroase exemple, totul poate fi interpretat. Vine un nebun, îá¹i face un denuná¹ la á¹£to, pentru că, într-un anumit moment, l-ai trimis la plimbare sau la spitalul 9 á¹£i, până să te dezmeticeá¹£ti, să te aperi, să-á¹i demonstrezi nevinovăá¹ia (altă inepá¹ie a justiá¹iei noastre canibale), arestul preventiv te mănâncă.
Se împlineá¹£te un an de când parcarea din faá¹a blocului meu a fost demolată (o jumătate de zi a durat demolarea), în vederea modernizării. Trebuiau asfaltaá¹i 1000 mp á¹£i trasate apoi niá¹£te dungi albe, cu var. Treabă de cel mult o săptămână, în mod normal. Ei bine, grandioasa lucrare stagnează á¹£i acum pentru că primarul nu cutează să semneze bugetul pentru finalizarea proiectului. Omul mai are câteva luni de mandat á¹£i se fereá¹£te ca dracu”™ de tămâie să n-o ia cumva prin scaieá¹i, să se pricopsească, taman la spartul târgului, cu vreun procuror prins ciuline de turul nădragilor săi.
– á¹¢i-atunci ce-ai vrea? „“ vor sări intransigená¹ii să mă desfiiná¹eze. Să-i lase DNA-ul să fure in continuare, nestingheriá¹i? Specimen de pesedist peltic ce eá¹£ti! Îá¹i plăcea cu Mazăre, era miá¹£to cu Nichita…?
Aá¹£ vrea, preablânzilor, ca această justiá¹ie să mă convingă că este de bună crediná¹ă, impará¹ială á¹£i nu o prelungire otrăvită, „žspada lui Laertes”, a securistului resentimentar ale cărui gene paterne le poartă.
Cineva, cu apucături păgâne, se tot chinuie de-o vreme să ne îndese pe gât un idol de lut bine á¹£lefuit cu laude deá¹£ăná¹ate. Numele acestui surogat de Dumnezeu, la care suntem invitaá¹i să ne închinăm fără a cerceta prea mult, este Laura Kovesi. O doamnă care, deá¹£i cu fiecare nouă zi de lucru îá¹£i mai încalcă o dată jurământul de profesie, conform căruia s-a angajat să-á¹£i îndeplinească atribuá¹iile „cu onoare, conștiință și fără părtinire”, ne cere angelic, de câte ori are prilejul, încredere á¹£i sprijin.
Eu, în Laura Kovesi, nu pot avea, deocamdată, încredere. De ce? Pentru că, zi de zi, domnia sa pică testul de integritate á¹£i impará¹ialitate cu nume de identificare Băsescu.
„žJur să respect Constituá¹ia” „“ ne-a promis, la înscăunare, doamna Kovesi. A jurat, deci, să respecte á¹£i următoarele prevederi ale acesteia:
ARTICOLUL 16
(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
De ce, atunci, îl privilegiază DNA-ul doamnei Kovesi pe Traian Băsescu închizându-i dosarele Flota á¹£i Casa din Mihăileanu á¹£i á¹inând la sertar, în nelucrare, atâtea documente á¹£i mărturii care îl incriminează pe fostul preá¹£edinte în zeci de speá¹e?
De ce DNA-ul doamnei Kovesi comite discriminări între Traian Băsescu á¹£i marii lui adversari politici (Adrian Năstase, Dan Voiculescu, Victor Ponta), pe aceá¹£tia „žlucrându-i” în regim de urgená¹ă, cu multe semne de întrebare privind corectitudinea procedurilor á¹£i argumentelor juridice utilizate împotriva lor iar pe Traian Băsescu ocolindu-l protector, plasându-l, flagrant, mai presus de lege?
Este această „žneatingere de Băsescu” o atitudine integră á¹£i impará¹ială?
Sau o fi altceva? Cam ce á¹£opteá¹£te târgul!
Unii vorbesc de ordine de imunitate pentru Traian Băsescu primite din afară. De la partenerii noá¹£tri strategici. Dacă-i aá¹£a, dacă doamna Kovesi se află sub comandă neromânească á¹£i acceptă chiar să încalce Constituá¹ia á¹ării sale pentru a îndeplini aceste ordine, atunci încadrarea ar putea fi, la momentul adevărului, trădare de á¹ară.
Alá¹ii spun că ar fi vorba de recunoá¹£tiná¹ă. Doamna Kovesi pur á¹£i simplu nu poate muá¹£ca mâna care i-a semnat numirea într-o demnitate atât de înaltă. Delictul s-ar numi „žpărtinire” iar á¹£efa DNA ar putea fi acuzată de sperjur á¹£i toate cele ce derivă de aici.
Dar cea mai gravă dintre explicaá¹iile care se vehiculează pe piaá¹ă în legătură cu pasivitatea DNA faá¹ă de Traian Băsescu este á¹£antajul. Conform binecunoscutelor sale apucături á¹£i criterii de selecá¹ie, TB nu ar fi numit pe cineva într-o poziá¹ie cheie fară ca, mai înainte, să se asigure că îl are la mână, pe acel cineva, cu fapte compromiá¹ătoare. Aá¹£adar á¹£i doamna Kovesi ar fi á¹inută în lesă cu un astfel de secret. De-aici neatingerea lui Băsescu cu vreun dosar instrumentat de DNA, de-aici lipsa de reacá¹ie a capilor binomului SRI „“ DNA (altfel foarte ará¹ăgoá¹£i cu cei care-i critică) la multele á¹£i gravele acuze pe care fostul preá¹£edinte le-a formulat la adresa lor, mai ales ca s-o apere pe Elena Udrea.
De-asta nu cred, deocamdată, în onestitatea Laurei Kovesi. Pentru că se împiedică, mereu, la testul Băsescu.
Vedeá¹i? Spun DEOCAMDATÄ‚. Pentru că, dacă aá¹£ face abstracá¹ie de această poticneală, care mie-mi miroase, pestilená¹ial, fie a sperjur, fie a á¹£antaj, fie a trădare de á¹ară, imaginea doamnei Kovesi ar putea primi á¹£ansa de a deveni, cu timpul, chiar cuceritoare. Pentru a face, însă, o astfel de reevaluare, nu întrevăd decât o soluá¹ie: Laura Kovesi, dimpreună cu DNA, să treacă, până la urmă, testul Băsescu de integritate á¹£i impará¹ialitate.
Nu exclud total (á¹£i, recunosc, mi se întâmplă uneori chiar să mă amăgesc cu această posibilitate) ca doamna Kovesi să fi depăá¹£it limitele de care o suspectez á¹£i să lucreze din greu la pregătirea „žmarii capturi”. Dacă o fi aá¹£a, promit încă de pe acum că, la prezentarea publică a trofeului, mă voi mobiliza să-i dedic á¹£efei DNA, în premieră absolută, o odă mai ceva decât „žCorul vânătorilor”.
Comentarii prin Facebook:
„De ce, atunci, îl privilegiază DNA-ul doamnei Kovesi pe Traian Băsescu închizându-i dosarele Flota á¹£i Casa din Mihăileanu á¹£i á¹inând la sertar, în nelucrare, atâtea documente á¹£i mărturii care îl incriminează pe fostul preá¹£edinte în zeci de speá¹e?”
De basist ce e, DNA-ul tocmai a cerut 7 ani cu executare pentru Mircea Basescu; printul Paul, decretat de Gadea ca fiind basist, a fost arestat si dus cu duba la instanta; Ioan Oltean si alti grei PDL au fost si ei arestati sau sunt sub control judiciar sau arest la domiciliu; Udrea, la fel. Cam ce ar trebui sa mai faca DNA-ul ca sa-i convinga si pe antenisti ca nu protejeaza pe nimeni?
Doar sa-l aresteze pe cel mai mare corupt al tarii, Basescu. Atat!
Ai o logica…cariata, draga Dariat. Cum explici ( rational si legic) ca DNA-ul a dormit in papusoi atunci cand impricinatii furau de stingeau, iar probele nu le lipseau dupa cum se demonstreaza acum? Astept un raspuns pertinent…
Adica DNA se face ca-i aresteaza, dar ,,justitia independenta,, ii face fie cu arest la domiciliu, fie sub control judiciar!Adica avem ,,justitie independenta,, , ce naiba!Mie mi se pare a cacealma.Ma intreb unde este egalitatea de tratament cu cei care au stat luni inchisi, fara a fi condamnati?! Dar acum e vb.de Oltean,Truica,Andronic, ,,printul,, Paul Lambrino.Printre ei a scapat si Sova, ce-i drept, dar a fost asa,sa nu bata la ochi. As fi crezut chestia asta cu independenta justitiei (adica DNA e una si judecatorii cu totul altceva), dar nu cumva d-na Kovesi ii trimitea lui Andronic pe mail informatii din dosare?!…Asa ca nu cred ca e decat o cacealma, caci ordinul pe unitate a fost dat.Nu cred ca judecatorii erau ei asa de independenti sa se ia la tranta cu DNA fara ordin.Caci altfel,cine stie, poate li se gasea si lor ceva tocmai bun pt. a li se intocmi vreun dosar, nu crezi Dariat?…
@Ultor – Laura Kovesi a fost numita sefa DNA acum doi ani, iar cam de-atunci au inceput si nume grele din PDL sa fie anchetate. Nu mi se pare ca a protejat o tabara sau alta.
@zbarlici – Daca au stat inchisi inseamna ca instantele judecatoresti au considerat se impune arestul preventiv. Daca nu considerau asta, ii plasau in arest la domiciliu sau control judiciar.
Eu nu vad nicio cacealma. Numai in 2014 in urma activitatii anticoruptie DNA a pus sechestru pe bunuri in valoare de peste 300 de milioane de euro, bani care, daca ANAF ii recupereaza, se duc in bugetul statului. Eu zic ca mult mai bine decat pe vremea PNA-ului lui Nastase, cand marii corupti erau intangibili iar directorul SRI se plimba cu masina lui Vantu.
Bine bine, si Basescu? El e deasupra legii? Sau o fi nevinovat?!
Ana , Luca si cu Dej baga spaima in burgheji.
Lara, Codlea si cu Livia baga spaima in corupti.
Pauza (de 50 de ani) s-a terminat , romanii , din nou, capul la fund.
Cred ca ordinea descrescatoare a ponderilor este excat cea din insiruire.Imi pare mai plauzibila aia cu asa zisa tradare , din care deriva celelate. Spun „asa zisa” pt ca daca nu esti roman /romanca , daca esti cetatean al unei tari straine, daca esti subordonata unor servicii secrete asisderea, daca ai fost maritata cu un agent dovedit al unui stat adversar istoric al Ro, agent al carui nume l-ai pastrat dupa divort, nu poti spune ca ai tradat Romania. Am scris DACA.
Lupta crunta dintre evidenta si negarea ei. Mic tratat de autolobotomizare stiintifica.
Motto: Daca altii va vrajesc, eu ce cusur am? Gm.
Mdah… la prima vedere pare o problema d-asta, de filozofie grea, cum numai binecunoscutul cantautor Nietzsche poate sa o lanseze pe piata pariurilor din liga a III de fotbal. La a doua vedere constatam ca nu exista niciun proprietar de creier functional care sa nu observe ca respectiva Codruta are preferinte aidoma Mariei Tereza… hm… nu ma gandeam la nobilul armasar, ci la penibilul bashescu si gashca lui.
Acum, imi cer scuze ca insist, problema nu e de azi de ieri, ci iata s-au facut cativa ani, printre care o realegere cu prostanac castigator, un referendum cu erata si o alegere prezidentiala cu clopotei. Si Codruta nimic-nimic!… unde era ea oare? Femeia beton, numai vana si tendon, nu are nicio parere. Ea doar taie-taie-taie si musca din dujman ca Vifor al lui Traian… pardon, al lui Stefan, cel mai Mare din Maidan.
Din cand in cand, dar nu prea des… ca nu ne jucam aici lapte gros… Luluta mai apare in mass media si ne da cu poseta in cap… adica ea ne executa, nu discuta! Desigur, peluzele pline de licurici, berlinici, bashinici si austropiteci… d-aia care rad padurile tarii… aplauda incantati… se aud in surdina strigate „Da-da! Sa plece ai lor, sa vina ai nostri!”
Cum sa va spun… vad o mana nevazuta deasupra noastra, a tuturor, adica a Romaniei, care planteaza pe unul ici, pe altul colea, numai bine sa-i fie altuia. Daca ar fi vorba de Sorosz sau de grupul de la Bilderberg… stiu eu?… poate amandoua, ca e destul de impartit.
As mai zice si despre infractorul national bashescu… dar in situatia data, e cam dureros si inutil! Toti ne intrebam de ce, de ce?… da ce, voi nu aveti ochi? Asteptati sa va spuna motanu? Hehehe! Garfield, motanu de pe acoperis
Hut ab cum spunea cineva aici ca sa fim in concordantza cu nemtzizarea actuala, jos palaria e un termen demodat; e intr-adevar tratat de autolobotomizare – nu e nevoie sa iti scoata cineva creierii, te conving sa ti-i zbori singur. Las-o pe Luluta, datul cu poseta in cap face parte din job description, nu e vina dansei, e mecanism mai larg:
In ce se numeste conditionare coercitiva (pre limba de toate zilele spalare de creieri) exista o diversitate de metode. Am mai pomenit despre gaslighting. Numele vine de la un film cu Ingrid Bergman in care personajul sau e convins prin manipularea realitatii din jur ca isi pierde mintile. (Gaslight, lampa de gaz – pentru ca una din metode era diminuarea luminii: sotia victima observa diminuarea aleatorie si inexplicabila a luminii, spune acest lucru iar sotul care era autorul abuzului si al jocului de-a lumina ii spune „vai draga, dar ti se pare” pana cand aceasta incepe sa creada ca si-a pierdut mintile). Gaslighting inseamna manipularea informatiei, amestecarea realitatii cu fictiunea in asemenea masura incat victima ajunge sa se indoiasca de propriile perceptii, judecata, memorie. Se obtine o catastrofa mentala, suicid sau terenul bine fragezit pe care apoi autorul abuzului va construi un sclav, un soi de zombie daca doresti, fragezire a la beciul domnesc extins ca sa-i spunem altfel. In propaganda occidentala aceasta manipulare a informatiei se numeste spin, invirtire – inseamna modificarea adevarului, prezentarea sa selectiva, cu ascunderea unor date relevante, ori amestecarea de date reale si minciuna in asa fel incit opinia publica sa fie folosita spre distrugerea unor persoane, adularea altora, etc. Iar cei care orchestreaza aceste miscari de „PR” se numesc spin masters sau spin doctors. E ceea ce vezi ca manipulare de informatie in lumea vestica. Dar desigur, cum noi suntem la rascrucea occidentului cu orientul si a globalizarii cu sovietoidul, se combina niste metode:
In ce priveste distrugerea unor persoane considerate ostile „statului”, la nivel psihosocial metoda a fost dezvoltata si ultraperfectionata de STASI – se numeste Zersetzung (descompunere, putrefactie). – directiva STASI 1/76 (Richtlinie Nr. 1/76 zur Entwicklung und Bearbeitung Operativer Vorgänge, capitolul 2.6. Die Anwendung von Maßnahmen der Zersetzung – dezvoltarea si prelucrarea proceselor operative, folosirea masurilor de descompunere) creata de Erich Mielke – recrutat de NKVD in anii ’30 si apoi seful STASI timp de 30 de ani, numit si maestrul fricii, Meister der Angst. Metodele, daca le privesti concret si in detaliu te ingrozesc mai ales prin similitudinile cu ce se intampla acum in Romania; a cauta in viata personala a oamenilor si a arunca pe piata lucruri legate de intimitate de pilda e metoda STASI de Putrefactie. Metodele lor includeau supravegherea si a face pe respectivii sa stie ca sunt supravegheati, incoltiti, raspandirea de minciuni credibile referitor la caracterul ori activitatea acestora profesionala, angrenarea colaboratorilor neoficiali privati dar si din media in a asasina credibilitatea unei persoane, prezentarea lor insistenta ca fiind nebuni („mitomania” – nu e un termen folosit la intamplare, de ce crezi ca nu spun mincinosi ci mitomani la adresa adversarilor, mitomania ca termen deja te face sa te gandesti la boala psihica. Vorbeste desigur si despre colaboratorii acoperiti (Inoffizielle Mitarbeiter, colaboratori neoficiali) dar si despre alte aspecte. Gasesti multe asemenea exemplificari in Stasiland scrisa de Anna Funder. Dar ca sa ma limitez la textul oficial al directivei respective:
„Metodele aprobate de descompunere/putrefactie sunt:
– discreditarea sistematica a reputatiei prin raspandirea de afirmatii adevarate, verificabile amestecate cu afirmatii gresite dar credibile, dificil de negat, derogatorii
– organizarea sistematica de situatii la locul muncii care sa puna persoana in pozitia de dezastru profesional si social care distruge implicit increderea in sine a respectivului
– distrugerea sistematica a increderii si persoanelor associate cu anume idealuri, cu imaginea de model si crearea indoielii permanente si din unghi personal
– crearea lipsei de incredere, a suspiciunii in grupuri si organizatii
– crearea, exploatarea si intarirea rivalitatii in grupuri si organizatii prin exploatarea slabiciunii unora dintre membrii acestora
– grupurile si organizatiile trebuie sa fie permanent ocupate cu problemele lor interne pentru a stopa actiunile lor spre exterior (…)”
Ai traducerea in engleza a directivei mai jos – e mult mai „suculent” in germana, recunosc, dar, imi cer scuze, mi-ar fi dificil sa traduc intregul text direct din germana.
http://hazelpress.org/stasi-directive-zersetzung/4585259471
( Mda, autolobotomizarea in varianta poetica – e Poemul lui Charlie din Stasiland
„In this land
I have made myself sick with silence
In this land
I have wandered, lost
In this land
I hunkered down to see
What will become of me.
In this land
I held myself tight
So as not to scream.
-But I did scream, so loud
That this land howled back at me
As hideously
As it builds its houses.
In this land
I have been sown
Only my head sticks
Defiant, out of the earth
But one day it too will be mown
Making me, finally
Of this land.”
In varianta 1984: „Two gin-scented tears trickled down the sides of his nose. But it was all right, everything was all right, the struggle was finished. He had won the victory over himself. He loved Big Brother.”)
dar a fost vreodata?Daca a aparut pe prima scena garantat Blaga si Macovei?si apoi Uniunea Sovietica Ailalta?
Cand am auzit prima data de ‘grup infractional organizat” la nivel politic, am crezut ca e o mare gluma proasta, numai ca termenii s-au demonetizat deja si nu mai clipim nici cand vorbim de tradare, coruptie, terorism sau grupul infractional organizat de SRI-DNA si nasit de Basescu la nivelul cel mai inalt al statului roman. Avem un presedinte dovedit penal, intrat „cu probleme penale”, cum spun liberalii, in campania pentru presedinte si albit de una din componentele grupului:Inalta Curca de..Casatie si Justitie , o sefa de directie din procuratura, mare propovaduitor al anticoruptiei, de fapt acoperitor al marilor afeceri ilegale si tradatoare din statul roman (uriase dosare lasate in nelucrare de ani de zile si niciun afacerist strain intrebat, macar), o sefa de inalta justitie care directioneaza condamnari pe criterii politice si impotriva CEDO, acolo unde fondul a hotarat achitari si servicii secrete (multe, prea multe servicii secrete, seful unuia fiind debarcat in parlament si pentru de tradare, acuzatie neinfirmata nici macar de el), pe care le simtim bagate in toate, pentru ca au atributiuni in lupta impotriva coruptiei… Da, ar mai fi si parlamentul a carui zi ar trebui sarbatorita astazi, daca n-am ofensa adevaratii dizabilitati. Pentru ca prima mare tradare a Romaniei este incalcarea constitutiei de catre liderii grupurilor parlamentare. Dreptul la vot nu este un drept imperativ si votul este secret, conform constiintei fiecaruia, nu poate fi ingradit sau manipulat intr-o directie sau alta, dar in parlament, liderii politici dicteaza in functie de vulnerabilitatile lor penale unor oameni votati de multi alti oameni si se mai si lauda cu asta. Nu stiu ce pacate au oamenii astia purtati pe la DNA, stiu insa ca mi-e lehamite de toti in frunte cu noul binom, anuntat la ceas aniversar, care, poate, nu conduce tara, dar e unealta care a distrus urma de democratie di dreptate in Romania: Kovesi-Iohanis. Poate nu intamplator, cand Romania sarbatorea, au aparut ce doi sibieni cu declaratii belicoase, ca sa-i stea romanului sarbatoarea-n gat – Iohanis, intr-o inregistrare de la Cotroceni, anunta ca se va face un altfel de politica, cu alti politicieni si cu ALTA PRESA, cum? Ne-a anuntat Codruta, printr-o inregistrare de la Chisinau – „nume grele sunt in vizorul DNA. Da, coruptia ucide. dar coruptia lor, a celor care au distrus statul de drept si democratia in Romania (pentru ca daca o fac interesati sau doar santajati, tot coruptie e), e infinit mai mare decat a politicienilor tarati pe la DNA. Au inlocuit vointa si votul popular cu o dictatura idioata, nemaiuzitata nici in America Latina si s-au impus vointa lor de cozi de topor in aprobarile vinovate ale unui parlament al nimanui. Se vorbeste zilele astea de „tehnocrati” ca de Mos Craciunul care ne aduce noua…. Tehnocrat inseamna inalt specialist. Toate guvernele politice, deci democrate, folosesc tehnocrati pentru elaborarea si implementarea politicilor publice. nu e inventia lui Iohanis, care se extrage din clasa politica, asemenea lui Basescu, el fiind, probabil, primul mare tehnocrat al tarii, desi niciunul din tehnocratii lui, cu el in frunte, nu a produs ceva notoriu in domeniu. mai mult, acesti birocrati, ca numai asta sunt, isi iau fel de fel de consilieri si secretari de stat fara niciun merit, unii chiar penali si toti pe filiera Basescu – Macovei. De cand am fost declarati gubernie NATO pentru ca am indraznit sa-l contestam pe trimisul special Basescu, am inteles ca niste unii, numiti politic, in ciuda lipsei performantelor profesionale (tehnocrati) – Curtea Constitutionala, DNA, SRI ne vor binele si or sa ni-l ia. A venit scadenta. Ii vedem pe executori si ii banuim pe beneficiari. Problema e daca ne iau si pe noi cu tara (precedentul Nades) sau sa ne cautam o chirie, ceva…
Vezi conte È™i justitiabilii sunt oameni, cu calități È™i defecte, odele aduse lui Kovesi sunt penibile, dar cel mai penibil lucru ce se È‹ntâmpla È‹n tara asta este acest spectacol grotesc al DNA, cică lupta impotriva corupției ar fi prioritatea priorităților È‹n România, nu dezvoltarea È™i progresul țării, alea nu mai contează deloc, rezultatul este paralizia generală a administrației publice È‹n România, CioloÈ™ nu găseÈ™te secretari de stat È™i directori pentru ministere că oamenilor le este frică de corupție È™i birocrație, aiurea, salariile (o bătaie de joc) È™i frica de DNA È‹l fac pe orice om normal la cap să-È™i vadă de drum, primăriile sunt È™i ele paralizate de frică după cum ai observat, acum È‹ntre opțiunea unui primar mai mult sau mai puțin corupt si cea a lipsei primarului, cum este acum È‹n BucureÈ™ti, ce ar fi de preferat? Cred că prima, se vede dezastrul existent in BucureÈ™ti, la RADET este deja anarhie, am primit la bloc o factură de căldură uriaÈ™ă, cât È‹ntreținerea pe 3 luni de iarnă de anul trecut, iar perspectivele sunt sumbre, dar È™i transportul È‹n comun È™i metroul sunt È‹n aer, la fel pasajele ce urmau a fi finalizate, cred că È‹n primăvară se vor vedea mai clar rezultatele È‹nlăturării lui Oprescu, un primar puțin corupt dar un bun admnistrator, ce să mai zici de sectorul 4 unde Piedone chiar făcea treabă, È™i el este acum È‹n aer, la prima zăpadă va fi blocat probabil. Dar ce, să tolerăm corupția? Se vor È‹ntreba avocații luptei È‹mpotriva corupției, campanie cu multe semne de È‹ntrebare, se vede clar protecția acordată nu numai lui Băsescu dar È™i altor mafioți, iar faptul ca un penal se trezeÈ™te dupa 5 ani să facă un denunț È‹mpotriva cuiva ar fi de râsul curcilor dacă nu ne-ar aminti de anii 50!!! Cât despre DNA care a fost un instrument controlat de Băsescu acum a ajuns se pare controlat de Johannis, deci folosit È‹n continuare È‹n jocuri politice!! E drept că a existat multă hoție È™i a fost È™i multă corupție la noi după 1989 tolerată de factorul politic, beneficiar al acestora, È™i că nu se mai poate merge aÈ™a, dar văd că multor mafioți nu le este frică de DNA, culmea unul dintre cei umflați recent se lăuda că are protecție mare (văd că nu i-a folosit), DNA trebuie să continue să facă curățenie, dar fără să se dea instituția numărul 1 a țării, care este Parlamentul, dar care nu poate pune frână exceselor justițiabililor atât timp cât este plin de corupți!!