Câteva citate remarcabile: Aneta Bogdan „“ Branding pe frontul de Est
Cum am promis intr-o postare anterioară, revin cu o pagină de extrase din cartea „“ eseu a Anetei Bogdan.
Bogdan, Aneta, Branding pe frontul de Est „“ Despre reputatie, împotriva curentului , Brandient, 2011
Sper ca autoarea, atât de atentă și sensibilă la fondul și nuanțele unor cuvinte precum copyright, marcă, brand, să nu se supere pe mine că îmi permit, în completarea și exemplificarea unor idei din postarea anterioară, să apelez la aceste scurte citate. O fac cu admirație și bunăcredință.
„M-am amuzat auzindu-i pe cei responsabili cu conceptualizarea brandului de turism al României cum, în plin scandal mediatic, […] ne-au spus ce mare noroc pe capul nostru, al românilor, cu acest scandal care a generat mai multă vizibilitate decât ar fi putut să o facă o lansare normală, fără probleme. Altfel spus, vorba unui coleg: „ce noroc cu mineriada, că s-a vorbit despre brandul România mult mai mult decât ne-am fi permis noi să plătim…”.”
„Cei care nu înțeleg că progresul economic atrage progresul social nu au ce căuta la cârma unei țări;o țară trebuie să fie ea însăși bogată mai întâi, pentru a-și ajuta cetățenii să fie bogați. Iar în lumea de azi, atât de complexă și atât de sofisticată, este imperios nevoie de lideri educați și puternici, nu de maimuțoi populari. România, atât de needucată și de ușor de manipulat […] are nevoie mai mult ca oricând de un lider vizionar.”
„Las la urmă rolul statului român în susținerea și consolidarea brandurilor locale: dacă ar fi zero, ar fi incă bine, dar realitatea este că brandurile locale s-au dezvoltat în multe cazuri în ciuda politicilor economice aberante „“ așa cum se întâmplă, de exemplu, în această perioadă.”
„O să vi se pară ciudat dar susțin că [în România, n.a.] marile afaceri cu statul, din care s-au născut averi impresionante, au afectat brandingul: nicio companie care a făcut astfel de averi nu a construit brand și nu a investit în brand (în afară de investiția in brandurile altora, cum ar fi Ferrari, Vuitton, Armani etc). Aceste companii nu au realizat succesul prin reputație, ci prin opusul reputației, astfel că nu au avut nevoie de branding, ci dimpotrivă, au vrut să treacă invizibile, să nu atragă atenția; numele acestor companii, conduse mai ales de politicieni sau apropiați ai acestora, sunt de cele mai multe ori generice și nu au ajuns nici cel puțin la OSIM, darămite la brand. Brandul nu le ajută ci le încurcă.”
„Suntem in plină criză globală și, mai ales, într-o incredibilă criză morală a României, o criză de încredere în noi înșine, în identitatea noastră și în destinul nostru. Trăim în ură, chinuindu-ne unii pe ceilalți și, după 20 de ani, am reușit să împărtășim un singur proiect „“ cel al autodisprețului național.”
„Regresul moral, etic, profesional din ultimii ani, prin actele de corupție și compromis uman care nu se mai termină odată, prin amatorismul ridicat la rang de politică de stat și prin lipsa de voință în a face curat în identitatea noastră și a începe să vorbim cu speranță despre viitorul nostru, ne-au târât pe cele mai de jos trepte ale unei națiuni: o mână de oameni fără credințe comune, fără reguli de urmat, fără speranță, fără viitor și fără forța de a schimba ceva.”
„Am șters din această carte capitolul despre brandingul de țară „“ ce aș fi putut să scriu, ca să nu sune patetic și redundant? Că avem nevoie ca de aer de un lider vizionar? Că atâta timp cât diletanții și corupții decid destinele culturii, arhitecturii, turismului, educației românești, investițiilor etc. nu avem nicio șansă? Că nu avem ca națiune niciun fel de viziune asumată și împărtășită? Că până și ocaziile mici (pașii mici) pe care i-am fi putut face, i-am ratat „“ vezi licitația și rezultatul pentru brandul turistic al României?”
„Toți acești „Escu” ai politicii românești, care s-a înșirat ca într-o piesă de Caragiale „“ Iliescu, Constantinescu, Băsescu „“ au reușit să lase să se scurgă 20 de ani fără conștientizarea viitorului. Fără viziune, fără identitate, fără aspirații, fără acumulare. Nu au făcut nicio formă de management de țară: nici promovare, nici reprezentare, nici investiție, nici terapie internă de grup, au distrus resursele și au gonit peste hotare cei mai buni tineri și cele mai bune talente… iar, mai recent, au reușit „“ aici Băsescu este vedeta absolută „“ să îngroape chiar și increderea si speranța că România ar avea un viitor.”
https://www.conteledesaintgermain.ro/cateva-citate-remarcabile-aneta-bogdan-%e2%80%93-branding-pe-frontul-de-est/29-08-2011Lecturi impartasiteAneta Bogdan,Basescu,Brandient,branding,Constantinescu,criza Romaniei,IliescuCum am promis intr-o postare anterioară, revin cu o pagină de extrase din cartea '“ eseu a Anetei Bogdan. Bogdan, Aneta, Branding pe frontul de Est '“ Despre reputatie, împotriva curentului , Brandient, 2011 Sper ca autoarea, atât de atentă și sensibilă la fondul și nuanțele unor cuvinte precum copyright, marcă,...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
A folosi persoana a III-a într-un discurs e semn că te disociezi de obiectul demonstrației tale. A vorbi despre propriul tău popor la persoana a III-a, mai ales când îi enumeri defecte, e uÈ™or disprețuitor È™i îl poate scoate pe bietul „žobiect”, într-un final, în Piața Universității. Loc în care mulțimea îi poate refuza oratorului persoana I. Mai ales dacă oratorul nu se deplasează acolo sau o face doar în scopul studiului.
Ni se spune că suntem imaturi ca popor. Și că avem defecte. Și ni se spune cu supărare, uneori, sau cu dispreț.
În regulă, sunt imatur. Învață-mă! Fă-o cu răbdare È™i înțelegere. Și, dacă poți, cu puțină dragoste.
P.S. Mi-a plăcut de Regele Mihai când a spus tinerilor liberali (È™i nu numai lor, evident): „žAveți încredere în democrație, în rostul instituțiilor publice și în regulile lor. (…) Felicit pe cei care au reușit perfomanțe eocnomice, mai ales micii înreprinzători și companiile mijlocii. Felicit pe tineri și pe profesorii din universități, licee și școli, care au continuat munca lor importantă, în ciuda greutăților. Felicitări celor din agricultură, care au reușit să meargă mai departe, deși rămași fără resurse și încurajare. Felicit funcționarii publici, diplomații, militarii, oamenii de arte pentru stăruința lor de a-și face datoria, deși puternic încercați de lipsa banilor și descurajați instituțional.” Cuvinte simple, uÈ™or de înțeles.
Mi-a mai plăcut de Crin Antonescu când a spus că există È™i în politică limite, că există „žniciodată”, implicit È™i moralitate.
Nu mi-a plăcut de Ponta când a zis: „žar trebui să se fure mai puțin.” Mesajul pare ambiguu (cine fixează limitele?), însă e limpede în fapt: avem voie să furăm. Ponta nu e un învățător.
Poporul roman nu este frumoasa din padurea adormita, sa doarma scancind dupa Fat Frumos, alias liderul salvator. Experienta recenta arata ca de fiecare data cand a aparut un lider salvator, pentru linistea noastra sau pentru modernizarea statului, a fost cam nasol. Problema nu este liderul providential s imaret, ci liderii astia, mai mici, care sa deschida drumul pentru maretul lider si din randurile carora sa se aleaga maretul lider, ca doar n-o pica din cer.
Orientarea generala a tarii a fost corecta, NATO si UE, sustinuta de intregul spectru politic si de populatie. Problema este ca nu au fost rezolvate nenumarate probleme tehnice mai degraba, care sunt clare si stau in fata ochilor nostrii zi de zi: coruptie, ineficienta, lipsa de educatie. Romanie nu e o sarada sau un imperiu misterios, ci un maidan care trebuie curatat de gospodari. A-l astepta pe duhul lampii mi se pare cam neproductiv.
Bref, nu avem nevoie „de un lider” ci de mai multi politicieni devotati si harnici. Si de niste alegatori care sa caste ochii la cevopteaza, nu sa se duca la gratar in ziua alegerilor, sa ii lase pe cei care voteaza pe baza de pungi sa fie 70% din voturile valabil exprimate.
In rest, faina fata, cum bine zici, avem oameni ca lumea, dar nu unde trebuie!
Poporul roman vine cu o zestre ancestrala privind comportamentul sau: este vorba de un soi de lene de a decide singur pentru el. Ii place sa delege autoritatea, riscul, actiunea, unui tatuc atotputernic si apoi sa se lase pe mana lui oricate prostii ar face acesta. Din acest punct de vedere poporul roman se simte mult mai linistit, mult mai „cu sentimentul datoriei implinite” dupa ce-si inscauneaza un lider, fie el si analfabet, fie el si hot, fie el si mincinos, decat intre inscaunari sau in situatii de disipare a autoritatii. Nu vezi cum, dupa biciuiala fara precedent a masurilor aberante „anticriza” luate de tatuc, poporasul nostru (cu foarte mici exceptii) s-a vaitat putin, cu o determinare de priveghi, iar acum sta linistit in pridvor hranindu-se din nefericirea vecinului?
Eu cred ca este corect sa sustii ca poporul roman „are nevoie de un lider”. El, fara lider, nu-si gaseste azimutul. A, ca principial vorbind, din perspectiva unui analist transnational care judeca lucrurile prin ecuatii si teoreme solutia optima ar fi cea pe care o sustii tu – nu un lider fabricat artificial ci mai multi politicieni devotati si harnici – pot fi de acord. La noi insa mai e mult pana sa se ajunga aici si, odata ajunsi, sa si dea rezultate.
Ce este un general fara stat major, ce este Bratianu fara Rosetti, Kogalniceanu si Carada, ce este un un mare actor fara dramaturg si regizor, un director general fara executivi? Sau chiar Iisus Hristos fara apostoli ? Liderul charistmatic nu va face nimic fara lideri mai mici. Sincer sunt un pic acid pe tema liderului pentru ca in gura multor oameni suna ca un fel de dispensa la a nu face nimic, nici un gest „“ stii, ne lipseste liderul, nu putem „¦ ba da, putem. Macar sa scriem pe un blog si sa vorbim politica cu prietenii!
Draga Conte, uita-te in lume. Vezi pe undeva lideri charismatici ? Si alte natii se descurca mult mai bine! In mod cert un lider vizionar ajuta, dar fara grupul de oameni cinstiti, hotarati si destepti nu va izbandi. Doar de aici vine paraponul pe pseudoelita. Stii nu avem nevoie de Mesia, ci de un sef de trib. Iar viitorul trebuie creionat prin discutii intre noi, noi, nu sa vina unicul si vizionarul si sa ne dea mura in gura. Asa ceva nu exista „¦
Remarcabil!