PNL – un partid torpilat de orgolii
PNL s-a definit, de-a lungul istoriei, ca un partid de lider. Ultimul său lider autentic, care a ţinut partidul unit şi respectat, a fost Crin Antonescu. (mai mult…)
Ce preşedinte i se pregăteşte României?
Au început tatonările! (mai mult…)
Este Klaus Iohannis un lider?
Klaus Iohannis ocupă, de mai bine de 8 ani, cea mai puternică poziţie politică din România. Este, altfel spus, şeful suprem al ţării. O fi însă, domnia sa, şi un lider? (mai mult…)
România are nevoie ca de aer de un gest de forţă
Sunt ţări şi ţări pe lumea asta: ţări care nici măcar nu au auzit că există trenul succesului, ţări prin care acest tren nu trece, ţări prin care trece dar nu opreşte, ţări prin care opreşte doar ocazional şi ţări pentru care el, de fapt, a fost gândit. (mai mult…)
Biberonul succesului
“… aceste creaturi Nici rușine n-au să ieie în smintitele lor guri…” Asaltul vulgarităţii, al pornografiei verbale în România de azi se intensifică odată cu sărăcia, cu promiscuitatea, cu creşterea abandonului şcolar, cu explozia analfabetismului funcţional. Iar unul dintre efectele sale colaterale, deoarece toate relele pornografiei au legătură cu sexul, este violenţa asupra femeilor. Sub diverse forme: viol, proxenetism, răpiri, molestări casnice, ameninţări cu moartea duse uneori până la capăt şi câte altele mai vedem pe la televizor şi ne crucim. (mai mult…)
Limbaj, atitudine, valori, (sub)cultură
Pornografia este şi ea o formă de Americă a tuturor posibilităţilor. (mai mult…)
Joaca de-a schengeneala!
De ani de zile România aşteaptă într-o gară un tren. Trenul Schengen. Şi tot de ani de zile un acar schimbă în ultima clipă macazul, astfel încât trenul aşteptat să nu tragă pe linia noastră. (mai mult…)
Cum poate arta inspira politicul: premiera “Lacul lebedelor”.
Sâmbătă 19 noiembrie 2022 a avut loc la Opera Naţională din Bucureşti premiera baletului “Lacul lebedelor”. Deşi spectacolul era de mult sold out, am avut bucuria să primesc în ultima clipă o invitaţie şi să particip direct la acest eveniment. (mai mult…)
Aliaţii au declanşat operaţiunea “Zelenski out”?
Intransigenţa preşedintelui Volodimir Zelenski privind eventuale soluţii de pace în războiul din Ukraina irită din ce în ce mai multă lume. Domnul Zelenski dă ordine tuturor, mustră pe cine vrea, cum vrea, pune condiţii aberante pentru începerea negocierilor cu Rusia, pe scurt vrea război generalizat. (mai mult…)
Sindromul vedetei la apus de carieră
Eu îl simpatizez pe Victor Ciutacu şi, de cele mai multe ori, sunt de acord cu poziţiile sale publice. De data asta însă nu sunt deloc şi am să vă explic în continuare dece. (mai mult…)