Prelegerea spânzuratului despre funie!
(Acest comentariu, intr-o forma redusa, a fost propus spre publicare pe forumul Dilemei Vechi, la editorialul lui Andrei Plesu intitulat „Intelectualii spun lucruri traznite”, editorial ce poate fi citit accesand linkul http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/intelectualii-spun-lucruri-trasnite)
E straniu să citești un articol ca acesta, ticsit de adevăruri despre natura umană, și să ai, totuși, sentimentul că ești înșelat.
Să fie oare efectul paradoxului că prea multe adevăruri spuse pe nerăsuflate reprezintă rețeta sigură de a stârni neîncrederea?  Să fie altceva?
Când vorbești reprobator despre ALÅ¢II, și EI odată intelectuali proeminenți ai societății românești asemenea ție, astăzi,
când rostești cu mustrătoare „žperplexitate” judecăți peste timp despre ACEȘTIA, judecăți scutite de riscul replicii LOR directe și, pe deasupra, îndeajuns de acide ca să LE erodeze efigia,
este ca și cum ai fi declarat sub jurământ, înainte de a îmbrăca roba de judecător: se subânțelege că eu nu sunt ca EI, nu fac greșelile LOR. Altfel, desigur, nu mi-aș fi permis… Altfel, desigur, aș fi fost tocmai bun de recuzat.
M-au stârnit mai multe accente din aceste note de lectură ale domnului Andrei Pleșu dar mai ales mirările sale supradozate (după părerea mea) la adresa „žderapajelor voluntare” comise de Eugen Ionescu și George Enescu.
Cum să vorbești cu atâta rece detașare, de oncolog comentând semnificația culorilor la tumori, despre păcatele ACESTORA, atât de asemănătoare alor tale?
Cum să uiți așa, brusc și fără tastă de refresh, adevărul că tu însuți, într-o continuitate care exclude orice frământare a contradicției, ai servit,cu șervețel alb când pe antebrațul stâng, când pe antebrațul  drept, tot ce-a guvernat România postrevoluționară până în prezent?
Să te amețească chiar atât de manifest balansările  stânga „“ dreapta ale excentricului Ionesco, în fond pure poziționări egocentrice?
Să ți se pară într`atât de incomprehensibilă această bâțâială de pe un picior pe altul, a acestui neînzestrat cabotin al politicii (dar, vai, atât de înzestrat politician al cabotinilor)?
Și toate astea într-o așa măsură Â încât să te facă să uiți complet de tine (nu mă refer aici la sensul altruist al uitării de sine ci la cel propriu)?
Să te declari șocat de acordurile oportuniste ale lui Enescu, de faptul că a încercat și el un facil blat cu vremile, transpunând în do major recviemul  în si bemol minor pentru poporul său atât de letargic ?
Când tu însuți ilustrezi drama de azi a românilor în tonuri edulcorate, încurajând pasivitatea, încremenirea în neschimbare, ruinarea lentă?
Mă întreb:
-         Prin ce o fi mai puțin perplexant  „žentuziasmul abstract” al domnului Pleșu în a ne recomanda ca pe o întruchipare a nădejdii, pe cel mai mare ruinător al relațiilor externe ale României postcomuniste?
-Â Â Â Â Â Â Â Â Â Prin ce o fi mai puțin generator de „žpanică” girul pe care domnul Pleșu se ambiționează să îl acorde unui defect numărător de voturi din parlament dar totodată și apropiat colaborator întru jurnalistică „žechidistantă”?
-Â Â Â Â Â Â Â Â Â Prin ce, toate aceste „žderapaje voluntare” ale domnului Pleșu, vor fi mai puțin „žnăucitoare” pentru istoricii de mâine decât au fost pentru domnul Pleșu „žderapajele voluntare” ale lui Ionesco și Enescu?
Eu întreb. Dar cine credeți că o să răspundă unui blogger, pe deasupra și anonim? Domnul Pleșu, care mută cu fină ironie în derizoriu opiniile din off, mai ales când le găsește defavorabile? „žVade retro satana!” „“ va exclama dânsul mai degrabă.” Îl ignor, deci nu există”, se va amăgi. Prestidigitație la indemână. Când nu ne convine întrebarea contestăm vocea care o adresează.
Domnul Pleșu e un om liber să-și aleagă subiectele editorialelor după cum crede de cuviință. Uneori o face cu temeritate. Cel mai adesea cu prudență. O fi considerat atacarea temei de azi, una sensibilă pentru sine, un bun prilej de a se explica fără a părea că dă explicații. Posibil. Ce mi se pare evident însă este că a comis o imprudență foarte asemănătoare celei făcute recent de domnul Adrian Severin care, în situația pe care toată lumea i-o cunoaște, nu a găsit altceva mai inteligent de întreprins în favoarea sa decât să organizeze o conferință despre corupție. Prelegerea spânzuratului despre funie.
Poate aceasta să fie și explicația senzației mele de înșelare, mărturisită la inceput. Ostentativ de multă detașare, o inflație de impersonal , într-o temă aproape autobiografică.
https://www.conteledesaintgermain.ro/prelegerea-spanzuratului-despre-funie/28-11-2011EditorialePolemiceAdrian Severin,andrei plesu,coruptie,Dilema Veche,Eugen Ionescu,George Enescu,Intelectualii spun lucruri traznite,Vade retro satana(Acest comentariu, intr-o forma redusa, a fost propus spre publicare pe forumul Dilemei Vechi, la editorialul lui Andrei Plesu intitulat 'Intelectualii spun lucruri traznite', editorial ce poate fi citit accesand linkul http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/intelectualii-spun-lucruri-trasnite) E straniu să citești un articol ca acesta, ticsit de adevăruri despre natura umană, și să ai, totuși,...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint Germain
Comentarii prin Facebook:
Romani, am o veste buna si una proasta. Vestea buna este ca mai avem intelectuali verticali. Vestea proasta este ca avem un ministru al propagandei, excelenta sa Andrei Plesu.
Articolul transpira de soc si ipocrizie. Nu este vorba de „intelectualii spun lucruri traznite” ci de „intelectualilor romani le lipseste bunul simt elementar sau sunt chiar ticalosi”. In ciuda genialitatii, a te plimba de la extreme dreapta la extrema stanga, dincolo de confuzia ideological, denota lipsa de caracter. Nici prin „™30 nu mai era un secret cum au fost omorati Romanovii sau agresiunile la adresa evreilor facute de nazisti. Pe maestru par a-l deranja pendularile intre extreme, nicidecum imbratisarea arzatoare de crezuri extremiste, oricare ar fie ele, numai extreme sa fie!
Am o supriza de proportii: chiar si un afon ca mine stia ca Nazi vine de la Nazional Sozialist. Apologetul „de dreapta” s-ar soca un pic sa constate similitudinea dintre conceptele economice si sociale nazi si comuniste. O ticalosie ingénua cauta omul pur, identificat prin salopeta plina de ulei sau ochii albastrii, pick and choose. Dar inorogii intelectuali nu isi incordau prea tare fibra discrnamantului politic, in goana dupa un nou model economic si social, extrema avea putina importanta, esential era sa vrem sa schimbam repede si radical. Stii, un fel de „modernizare a statului” avant la lettre. Teribilismul, fie el si inocent, nu este o scuza pentru tolerarea imoralitate, insa aceasta idée este cam lipsa din text.
Substanta articolului este o lista de „compromisuri” spicuite din carte, in fata carora maestrul se mira ca o tata in piata. Nu cred ca un erudit de o oarecare anvergura nu stia de puzderia de compromisuri facute de intelectuali in perioada carlista sau in cea comunista. Si sa pui in aceeas oala pe Eliade, Arghezi, Ionescu, Zaharia Stancu este o magarie morala. Nu se compara cateva luari de pozitii intr-o presa relative libera cu demolarea fostilor colegi si tovarasi de idei de dragul unei mici chiverniseli in perioada comunista. Pe luari de pozitie prin „™50 oameni au fost trimisi la canal, pe elucubratii adolescentine din „™30 nu s-au starnit decat polemici.
Iar cartea nu e un soc. Herta Muller a taiat in carne vie, pe buna dreptate. Si cred eu ca se referea mai mult la filozofi, nu la tinichigii. Revolutia a revelat absenta oricarui samizdat, o dovada a resmnarii intelctualitatii in forul cel mai launtric. Care se continua si acum.
Nici un cuvant despre creatie. Nu poti compara pe Zaharia Stancu cu Eugen Ionescu sau pe Petre Tutea cu Mireca Eliade. Unii au fost niste mediocrii sau niste spirite fine, in timp ce altiii din lista sunt genii reale (tearul absurd sau istoria religiilor).
Finalul este insa dezolant de sincer, as zice un atodenunt: „žAș trage o singură concluzie: ar fi bine ca intelectualii să se gîndească de zece ori înainte de a emite sentințe „ždeștepte” și înainte de a adera la un crez sau la un personaj charismatic”.
Nu te joci cu chinurile unei constiinte vinovate!
Vad ca subiectul asta i-a starnit pe multi. Ar cam fi si vremea. Daca tot s-a apucat sa sufle in carbuni, stiind ca are vestminte de matase sintetica, domnul Plesu ar fi trebuit sa se astepte ca unele scantei vor sari pe el si-i vor gauri, pe ici pe colo, hlamida de patriarh al bisericutelor lui Basescu.
Poate va intereseaza despre Andrei Plesu un articol din „Observator cultural”. http://www.observatorcultural.ro/Bine-domle-da-noi-de-ce-nu-visam-a%C4%8C%C2%99a*articleID_26218-articles_details.html
Doamna profesoara Lavinia Barlogeanu este o femeie curajoasa. A avut puterea sa spuna ca „imparatul e gol”. Nu-i putin lucru in ziua de azi sa-l critici pe Andrei Plesu. La textul pe ca vi l-am semnalat exista si un comentariu al lui Mihnea Moroianu. Poate ca si acela ar trebui citit: „Andrei Plesu: O tragedie romaneasca”.
Cunosteam acest articol dar va multumesc pentru gandul de a mi-l recomanda.
Conte,
m-am tot intrebat de unde prezumtia de „opera”, „valoare” si „notorietate” in cazul legiunii de paltiniseni.
Notorietate? Da, insa gratie parazitării unor imperii media dispuse, prin patroni, sa-si sumeteasca panasul ancorindu-i pe „urmasii” lui Nicasius. Cind ai emisiune la tv, la radio, cind ai gazete si edituri, cind trepadusi mediatici iti ridica la plasa toate bilele albe posibile pe diferite canale de presa – normal ca boul snob de pe strada intra reflex in orgasm: „Maaammmmaaa, ce intelectuali rafinati!” Daca ti se spune de mii de ori cit de genial e Plesu et eiusdem farinae, normal ca ajungi sa crezi.
Opera? Eh, aici e mai greu. Sigur, carti, volume, titluri, cel mai adesea fabricate din articleria spumoasa si inutila a cotidianului, Sau din epistole lacramoase expediate sub perspectiva riscului zero. Sau din portrete trase din condei. Doar ca asta nu e opera, nu exista legatura intre silogisme, nu exista continuitate intru tematica, hermeneutica si profunzime. Totul e accidental, reactiv si superficial – in ciuda aparentei de profunzime. Dar ca sa ai opera trebuie sa stai cu curul pe scaun si sa scrii. Preda (Marin, nu Cristian!) zicea ca scriitor e ala de are curul tare. Si stia ce spune. Deci, nu numarul cartilor si al premiilor (mai toate bastinase, iar cele straine, acordate pe criterii underground, in tari de limba si servicii secrete germane) face opera, ci Ideea argumentata in volume netributare exclusiv stilului frumos. Or, la Plesu si comilitonii, pas Idee. Doar retorica si sofism.
Valoare? In cazul magistrului angelic, valoarea exista, dar e ca in bancul cu ingineri. Este, dar nu se exprima. Sau, daca se exprima, e ca in marturisirea „fratelui Gabi”: „Madeleine Albright a spus despre Plesu ca este un fermecator universa”. Traduc: Plesu te cucereste cind vorbeste. Insa asta nu e opera, e sueta spritoasa (de la sprit, are doctor angelicus un eseu spumos despre virtutile spritului vienez neintelese de ignorantii de francezi, spanioli si italieni – mare gourmet si rafinat, nu?), cu bule multe si efervescenta. Doar ca dispare aceasta valoare atunci cind speech-ul inceteaza. E o valoare perisabila, de neinvocat in chestiunile serioase. Nu stiu, zau, la ce serveste aceasta valoare a dlui Plesu. Ea are o singura functie: sa te binedispuna. Insa ca opera nu face nici cit o ceapa degerata. Pe de alta parte, sa vezi in Plesu un guru mi se pare de-a dreptul comic. Ideea de Buddha gurmand si orgiastic este in sine un oximoron reusit.
Deci: de unde prezumtia de „titan” in viata al culturii noastre?
Intrebarea nu e deloc retorica, deoarece daca Plesu poate concura pe vreun culoar anume, atunci o poate face doar pe cel cultural, nu si moral – exact din pricina argumentelor stralucitor expuse de d-voastra, conte.
Mie insa mi-e clar ca, chiar daca magistrul angelic va lua startul in aceasta cursa de unul singur, neindoielnic ca va iesi pe locul al doilea, taman din motivele pe care le-am pomenit mai sus. Ca si Adrian Paunescu, ar fi putut, prin inteligenta si chiar eruditie, sa fie „mare”. A ales sa se gudure pe linga puternicii zilei si sa traiasca in orizontul comoditatii. D-aia il numeste Goma „unsurosul de Plesu”.
Cu reverenta,
Jose Luis Clerc
clerc,
ai un condei remarcabil. Dupa cum vezi, ai fost imediat „sanctionat” prin foarte multe voturi pozitive. Ceea ce e si pentru blogul asta o nota buna: are cititori inteligenti si cu gust. Prezenta ta ne bucura si ne imbogateste. Te asteptam cat mai des pe-aici.
Prea luminata Excelenta,
faceti prea multa onoare umilului meu stil, insa, ca de obicei, continutul de adevar al spuselor-scriselor mele si aderenta lui la trista realitate pe care o traim ajunge sa conteze. Sincer si fara narcisism gregar, as fi preferat sa posed o retorica mai oabla, dar sa traim, eu, familia mea si toti convivii acestui blog mai bine si mai liber in aceasta biata tara.
Asa ca, pina la urma, strivit de uritenia realitatii basiste, nu pot decit sa practic „exercitii de evaziune” stilistica – precum ar spune basescofilii Big Lii, Turcescu si ceilalti comilitoni oranj.
Cu multumiri si solidaritate anti-Basescu,
Jose Luis Clerc