Justiţia română – barbarie sub acoperire
Când vezi atâtea feţe simandicoase gargarisind despre justiţia română ca despre o mare iubire împlinită, te gândeşti, vrând – nevrând, la iubirea de bordel, cu boli venerice, jartiere, silicoane şi farduri soioase. După care te cuprinde o lehamite provocatoare şi, după cum ţi-e temperamentul, spargi, verşi, înghiţi sau comuţi.
În talciocul nostru numai reproduceri de rahat. Copii inspirate după tot ce detestam în decembrie ’89, dar mult mai proaste decât originalele. Copii după politicieni, copii după securişti, copii după turnători, copii după torţionari. Decolorate, expirate şi tremurate, cu contururile zdrenţuite ca-n zaţul de cafea.
Să pretinzi că faci reformă cu rebuturile unui trecut regurgitat e ca şi cum ai vrea să reciclezi voma. O încercare sortită haznalei, dar cu moţul fuduliei învârtit pe bigudiu.
Că justiţia română actuală e împănată cu excrescenţele satrapilor roşii, zbirii reeducării elitelor româneşti la Piteşti, Gherla, Canal ori prin funestele tribunale ale poporului e un adevăr binecunoscut. Macovei, Kovesi, Prună, Lazăr n-au apărut din spuma mării ci din spuma ciolanelor putrefacte ale predecesorilor lor. Ce să te aştepţi de la aceste unelte ale urii şi răzbunării? Buldozerele pun la pământ, nu edifică!
În ciuda uriaşului tam-tam propagandistic făcut ani de-a rândul în jurul glorioasei lupte anticorupţie instrumentată de partenerul strategic şi dusă de Laura Kovesi până dincolo de ultimele limite morale ale războiului politic, reformarea justiţiei române este considerată în prezent, de întreaga Europă, un fiasco total. Anglia, Italia, Grecia ne dau cu flit când vine vorba de extrădarea unor români condamnaţi definitiv de credibilii noştri magistraţi grupaţi strategic în tot atâtea completuri de judecată la fel de credibile.
Hotărârile CCR sunt batjocorite pe faţă, sentinţele se dau în continuare pe bază de culoare ale justiţiei şi plicuri galbene menite să îi teleghideze pe judecători, penitenciarele sunt tot mai mult lagăre de exterminare, totul fiind setat pe barbarie. Cei care mai apucă să iasă după ispăşirea pedepsei sunt abrutizaţi, îndobitociţi, fără nicio şansă de a fi recuperaţi pentru societate. Cu un dispreţ criminal pentru viaţa lor şi a celorlalţi, ei reprezintă un pericol mult mai mare pentru semeni acum, la iesire, decât atunci când au fost pedepsiţi.
Nu ştiu dacă este sadism, prostie, laşitate sau, pur şi simplu dezumanizare totală la toţi aceia care, responsabili fiind de viaţa deţinuţilor, nu întreprind nimic pentru ca, în limitele legii, să le-o facă mai suportabilă.
Cazul Rudel Obreja este unul emblematic. Omul are cancer, zic medicii, în fază avansată. De ce nu este lăsat să fie tratat într-un spital civil şi civilizat sau, măcar, să moară acasă?
Presa a semnalat, în timp, numeroase cazuri de bolnavi în fază terminală ţinuţi după gratii până şi-au dat duhul acolo, fără familie, fără un preot, fără o lumânare la căpătâi. Oare am devenit animale?
Ce e asta? Gardienii, directorii de penitenciare, ministrul justiţiei, preşedintele ţării nu mai au sentimente, nici compasiune, nici liber arbitru să decidă dacă vor să fie oameni cu frica lui Dumnezeu sau asasini fără remuşcări?
Totul porneşte de sus. În numele apărării “justiţiei independente” (cât fariseism să invoci asta, mai ales când ştii bine cât de legată este “independenta” noastră justiţie de sfori trase vârtos din altă parte) un preşedinte laş nu acordă în două mandate nici măcar o graţiere, spre a dovedi scepticilor că are şi ceva inimă şi un dram de suflet.
Puţin îi pasă! Patronează barbaria cu aceeaşi seninătate cu care ne recomandă să jucăm golf, că este un sport sănătos şi la îndemână.
Nu înţeleg: ce l-ar costa să fie, din când în când, şi puţin uman, şi puţin creştin şi puţin drept?
L-ar penaliza serviciile sau marile cancelarii occidentale dacă ar accepta să iasă pentru o clipă din indiferenţa lui augustă şi să facă ceva pentru nişte nefericiţi?
Totuşi, imaginea de ţară barbară nu ne face bine. Totuşi, o condamnare penală nu trebuie să echivaleze cu condamnarea la moarte.
Dacă noi ne desconsiderăm pe noi, ce pretenţii să avem de la alţii să ne trateze ca egali sau să ne respecte?
Ştiu, o să mi se spună că sunt mulţi năpăstuiţi la rând, înaintea puşcăriaşilor, care ar trebui ajutaţi. De acord, dar una nu o exclude pe alta.
Nu pot să nu mă gândesc la Rudel Obreja ori la alte mii de arestaţi grav bolnavi care, în condiţiile actuale nu au nicio şansă să se trateze. Nu pot să nu mă gândesc la mama incarcerata pentru ca a furat pentru fetiţa ei ceva de mâncare şi a cărei cerere de graţiere a fost tratată cu totală indiferenţă de Klaus Iohannis. Nu pot să nu mă gândesc la condiţiile mizere din penitenciarele noastre, cu hrană ca pentru fermele de porci, cu şobolani, veceu deschis în celulă şi condiţii de igienă ca în lagărele naziste.
Şi, pe de altă parte, nu pot să nu mă gândesc că se vor găsi mulţi care să mă acuze că îmi pasă de puşcăriaşi exact acum, în apogeul suprapunerii de crize peste ţară şi peste lume. Acestora le răspund înainte de a primi reproşurile lor:
Şi puşcăriaşii sunt oameni! Unii au la activ ticăloşii groaznice, alţii găinării provocate de limitele condiţiei lor. Nu toţi merită pedeapsa cu moartea, dar, la noi, aproape toţi o primesc.
Eu cred că asta nu este justiţie ci barbarie sub acoperire. Sub acoperirea îndeplinirii nobilului act de dreptate.
https://www.conteledesaintgermain.ro/justitia-romana-barbarie-sub-acoperire/19-07-2022https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2022/07/penitenciar-500x333.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2022/07/penitenciar-150x150.jpgEditorialecondamnare la moarte,conditii detentie,gratiere,justitie,penitenciar,Rudel Obreja Când vezi atâtea feţe simandicoase gargarisind despre justiţia română ca despre o mare iubire împlinită, te gândeşti, vrând – nevrând, la iubirea de bordel, cu boli venerice, jartiere, silicoane şi farduri soioase. După care te cuprinde o lehamite provocatoare şi, după cum ţi-e temperamentul, spargi, verşi, înghiţi sau comuţi. În...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
Contesa de Ségur – iulie 30th, 2022
Pas quand on vit dans un desert sauvage.
Boss am inteles ca noi suntem comilitonii, clienții care nu plătesc și cei care pun de o răfuieli! Da matale cine ești?
Bețivul de serviciu care se uita la un singur post? Cel care se da pe lângă șeful de sala, mandatarul, sa primească și el un borviz?
Client care sa plătescă nu pari a fi deci vino cu soluția!
@cib
Poate chiar asta urmaresc Ei promovand intens scenariile apocaliptice: distrugerea vointei omului.
Daca rascolim prin „camara secolelor” ( carti) vom vedea ca incercari de felul asta au mai fost, nu la acest nivel dar au fost.
Nu avem voie , nu trebuie sa ne dam invinsi!
Bunicu avea o vorba ” Sa nu te lasi…ca daca te lasi si din usa bisericii te poate lua diavolu!:))
Cand speranta moare se naste pustiul.
Demnitatea umana va supravietui, eu sunt convins!
Va fi cea mai frumoasa bucurie viitoare ….daca nu pentru noi macar pentru urmasii nostri.
Speranta intr-o bucurie viitoare tot bucurie se cheama.:))
Noroc si bine iti doresc!
O idee zburda pe blog de-o vreme: deschiderea unui soi de „crashma” in care intra clientu’, nu-i multumit de ce vede in meniu si comanda ceva „exotic”; proprietarul se executa. Clientului ii place, isi cheama si comilitonii, consuma, mai pun si de-o reglare de conturi, dupa care pleaca multumiti; evident, totul moca!
Cristescule,
Totul ține de starea de spirit, de atmosferă. O atmosferă ternă fără prezența, totală sau parțială, a unora precum Cris, Wtf, Name, Luc, Maleficent, Sergiu, Watcher, Edel, Shadow, Tinu Saci, Coco, Excelsior…..și îmi cer iertare acelora pe care memoria nu m-a ajutat să-i pomenesc.
Dacă Contele ar schimba registrul, pardon, „meniul”, cum ai mai putea „străluci” tu, Cristescule, când toți cei amintiți mai sus, și nu numai ei, ar popula, din nou, casa Contelui?
@AC
La fix!
@AC
Cand autorul unui articol cu titlul „Justiţia română – barbarie sub acoperire” se afla in „zona lui de confort” (!?)…
Unii i-ar zice „de disconfort”, probabil.
Contesă?, deSigur,
Doamnă, două lucruri nu înțeleg.
Primul, de ce apelați la bigudiuri dacă, de la natură, nu aveți părul ondulat.
Al doilea, de ce postați la ore târzii din noapte, când oboseala alterează concentrarea, înțelegerea, discursul…
Contesa de Ségur – iulie 29th, 2022 –
Vous etes la bien (re)venue, Madame!
Si, la obiect: depinde de unde privesti. Vorba vorbei: „Ana mulge vaca; in lac se vede invers”. Sa acceptam ca unii considera „barbaria” ca fiind zona lor de confort; si sa trecem mai departe, lasandu-i sa si-o exibe pe unde-apuca. Doar traim in libertate, n’est-ce pas?
A bientot!
@AC
C’est malin de sortir sans parapluie!
(Quant au barbare.)
@ CSG
Viata devine trista nu atat din cauza injustitiei sau a putinelor bucurii ci mai degraba din cauza lipsei sperantelor.
Pe cand un text sau o carte ” Cum salvam sperantele” ?
In clipa in care sperantele s-au dus si curajul s-a dus!
Chiar daca Ei elitele pot contabiliza totul, pot masura totul, pot monitoriza orice ….ceva totusi nu pot nici masura nici contabiliza nici interzice: marimea si intinderea SPERANTEI!
In ciuda lor ,sperantele ne apartin!
Toate cele bune!
Ii respect pe cei care mai au inca sprante. Dar ii si compatimesc pentru ca sunt convins ca sunt desarte. Eu unul nu mai am nici o biata farama. Ah, sa nu uit, numai in filmele americane de duzina binele invinge. In realitate…
@cib
Binele învinge și în filozofia lui Sun Tzu!
Cel puțin după mine dacă vezi cadavrul dușmanului plutind la vale iar tu stai pe mal, este un fel de a spune ca bine a învins!
Iar filmele de duzina americane cu clișeele lor stupide și personajele lor arhetipale sunt lipsite de woke-ismul care bantuie prin lume reprezinta cel mai bun medicament pentru orice om cu țiglele pe casa!
Exceptând tinerii frumosi( care nu plătesc impozite) si cei care nu au reușit sa privatizeze și ei ceva!
Conte,
Partea de comentarii a blogului tău aduce, din ce în ce mai mult, cu transcriptul unui podcast al cărui amfitrion este dl Cristescu Adrian.
Cu invitați puțini, dar fideli.
Conte, dă-i crezare lui @cib. Apleacă-te asupra problemelor majore ale lumii de azi și asumă-ți riscul unor păreri chiar dacă acestea, părerile tale, ar putea fi socotite ca fiind eronate. Dacă vei schimba registrul fii sigur că vei stârni interesul multor comentatori care, până mai ieri, îți umpleau pagina.
La naiba, ieși odată din zona de confort!
@Tagetes- 23.07-
1. „A fost omeneasca dezvoltarea dupa 89 in logica ta !? In ultimii doi ani mai ales …si in viitorul apropiat… dupa ultimele directive de la Bruxel.”Pe rand:
– Pai, cine-o facu’ p-asta? Nu noi, curatii si nevinovatii, abandonati de comunism in bratele capitalismului rapace; desigur, purtati de manutza- ca nu prea stiam cum se face- de catre viitorii stapani? Fiecare dupa puteri si pregatire/ relatii: unii, cei putini si „pregatiti”, furau „fabrici si uzine”, banci si institutii; noi, o buna parte din aia micii, furam tevi de irigatie si pavele de la canale, devalizam statii de pompare ( ca sa fiu in nota momentului), caram in Turcia rulmenti, scule -cu sacosa-, fier vechi- cu vapoarele. Ia capitalismu’, neamule!
– Da, a fost „omeneasca”, asa cum la oameni se refera si „homo homini lupus”.
– Nu am bobii la indemana sa „vad” viitorul, da-l apreciez la fel de sumbru ca si tine; cu observatia ca am, macar, dreptu’ sa-l contest, sa -mi aleg calea cea mai lunga ce ma duce -oricum-la el. ( Asta, daca-l am si pe stangu’).
– Am mai spus-o: cred ca prolificitatea unor semintii mai paupere si mai vitale, imigrand masiv in tarile mai bogate, ca si metisarea ulterioara inevitabila- va conduce la disparitia previzibila, in timp, a celor ce-au mai ramas din fauritorii actualei civilizatii. Iar „omenescul” va avea alt chip si alte chipuri. Om muri si-om vedea!
– Daca tot trebuie sa ajung la un cuptor, in locul transportului cu vagoanele de vite, pe o c.f. prestabilita, prefer sa aleg un auto adecvat si calea pe care sa ma duca; asta inteleg eu, in final, prin libertate.
2. „Vom asista la instaurarea unei dictaturi….ghici?… a palmasilor… cu revenirea la munca … fara galantare pline , fara obezitate ….cu glicemia si colestrolul perfect in parametrii….si va fi bine.:))”. Cu asta mi-ai stricat feng shui-ul si mi-ai dat peste cap glicemia;din pacate, nu si obezitatea! Egalizarea lumii in saracie s-a mai practicat; in tarile mai rasarite(ne) din Europa ( inclusiv Ro.), a esuat; in doua generatii.
Spring is coming!
@directorul AC
Metisarea? Știi ca pt asa ceva în tarile la care te uiți cu jind ai fi luat o tona de flegma ca fiind rasist? Dar ești aici în Romanica unde lumea este mai toleranta! Nu e vb de nici o metisare! E vb despre noua masa de sclavii care sa facă joburile prost plătite!
Au fost serbii, au urmat turcii, pe urma cei din estul Europei( printre care și romanii) iar acum e rândul celor din tarile paupere sa fie sclavi!
Si da! Frustrarea ca unul mai slab ca tine pregătit ti-a privatizat copilul( intreprinderea) adica a dat-o la produs ca unul care nu era curat și nevinovat ca matale!
Apropo nu simți asa o greata când pupi în fund gazda blogului!
Sunt sigur ca el este capabil sa se apere de orice comiliton sau neavenit aici în galeria marilor comentatori de top!
De ce nu iti faci un blog? Pentru ca nu ești capabil sa vii cu o idee originala de discuție! Ești ca tipul cu o bere leșinat care sta la o masa alăturată și după ce îți cere un foc se baga în discuție și încearcă sa monopolizeze discuția! Trebuie sa ai „bani” sa poți sta la o masa nu sa fii un atarnator sau fripturiști!
@Adrian sa dau si eu niste puncte ca vad mi-ati simtit lipsa unii din voi. Deh serviciul si 2 saptamani de vacanta in „creierii muntilor”, altfel cand pot citesc ce mai e pe blog dar asa ma apuca cateodata o lehamite sa mai scriu… Am inceput probabil sa imbatranesc.
1. Noi am facut „tranzitia” cu „ai nostri” binenteles ajutati si de cei care ne „dadeau exemplu” si noi credeam pt ca am fi crezut orice dupa aberatia comunista. Binenteles atunci ne loveam pt prima data de „economie de piata” (ca asa-i ziceau unii) si de „inflatie”. De la tatuca stolojan pe vremea aia „ostean de nadejde al partidului si „liberalizarea” lui copiata dupa „liberalizarea” rusa a lui anatoly thcubais (ete ca si asta e in spital acum parca vad ca l-a otravit si pe asta putin greu de crezut ca el l-a creat pe putin) de nu mai putin 300% inflatie la „productia pe stoc” a tovarasului vacaroiu cu „numai” 150% inflatie. Si am trait greu si atunci dar am supravietuit. Azi daca te uiti la occidentali cu 8-10% inflatie si aia de multe ori calculata „pe puncte” (daca cautati sa vedeti diferentele de calcul intre tari, cautati la aia cu infatia declarata cea mai mica ca e din pix) e prapad.
Da muncitorii furau rulmenti si scule din fabrici (nu toti doar cei care puteau) si le vindeau la turci unde puteau „circula” ca sa se intoarca cu blugi si trenninguri si tigari sa-si faca si ei „micul trafic” sa traiasca.
Directorii privatizau ca „adevarati experti” prin diverse metode distrugand si ceea ce nu ar fi trebuit distrus (nu toata industria merita dar erau ramuri care meritau dar nu aveai cu cine iliescu, roman, basescu, ciumara, etc, etc, etc.
Dar chiar si asa la „praduiala” eram „prost pregatiti” nu am reusit niciodata sa furam cum s-a furat in rusia pe vremea lui eltzin. Nici macar la capitolul „oligarhi” nu poti spune ca am „performat”(limbaj nou deh precum „sinergia faptelor”).
2. Da omeneasca pt ca umanul este „pacatos” nu e nici pe departe „perfect”, romanii nu fac exceptie.
3. Fiecare din noi poate sa conteste „viitorul” si ce obtine? Nimicuta. Noi am devenit o simpla colonie. Nu avem „lideri”, nu avem „idei”, nu avem „coloana vertebrala” suntem „clone ieftine” si mai ales usor „inlocuibile”. Bune de un sparanghel doua acolo sau carne de tun pt razboaiele altora.
4. Sigur „metisarea” (ca suna frumos dar nu e termenul „uzitat” in Ro care este „corcire”) poate parea atragatoare nu este insa sigur o reusita. Poate fi sau nu. Umanitatea a cunoscut metisare in toata istoria ei, metisarea fortata insa nu dat niciodata rezultate. Cine stie poate o da rezultate in viitor sub obladuirea „grupului de la davos”.
5. Pt transportul catre cuptor teama imi e ca nu vei mai putea sa alegi un „auto adecvat” zi mersi ca poate te-or lasa sa mergi cu bicicleta.
6. „Le nivellement par le bas” (cum ii spun francezii si cum o practica toti occidentalii fiecare cu specificitatile sale) care este traducerea „egalizarii lumii in saracie” se practica inca si de ani de zile de aia ai reusitele exceptionale ale scolilor vestice care din an in an sunt din ce in ce mai proaste. Egalizarea in saracie exista si pe timpul comunistilor si oamenii nu erau mai fericiti (nu prea exista proprietate). Vesticii nu vor insa sa invete. Noua lor gogorita este insa o reimplementare a comunismului cu si mai mult marxism pe …. (era sa zic paine dar nu e sigur ca o sa fie).
In cazul in care nu va prindeti pt „elitele lumii” care ca orice elita este in afara „procesului pt muritorul de rand” ceea ce face tare rau este „proprietatea”, binenteles „proprietatea aia minsucula” dupa o viata de munca a „vulgului”.
Dictatura va fi tot a „elitelor” dar deh la nivelul de „elita” a unora precum soros, bill gates and comp e o non elita. Asa ca nu putem ramane decat extrem de „optimisti”. Cu grija mare la feng shui-ul personal ca daca incepem sa avem „glicemie” si alte belele devenim „harburi” iar „noua societate” ne va da poate, uneori cu forta, pastila de cianura.
Nope, Winter is coming!
cib-23.07.
1. Absolut de acord cu ce-ai scris ( dupa cum vezi, mi se mai intampla). Si mi se pare si mai grav faptul ca (la o estimare Digi24 pe 2013) ar fi existat peste 3,5 mil. cetateni implicati in diferite procese, ceea ce face ca procesele „politice”- care ne capteaza atentia- sa fie o „mica minoritate”. Ca avand de-a face de mai multe ori cu spetza, pot spune ca in astea-obisnuitele- e vai de mamele noastre. Lucru ce nu intereseaza pe nimeni.
2. Buna aia cu „cainele de paza…”. Da’ poate ca noi nu mai intelegem democratia „asa cum trebe” si tot mai mult inghitim -mai greu da’ o facem- aceasta caricatura ce ni se livreaza de la stapanii ai’ mari? Si daca, cumva, pe asta or fi pus cainele s-o pazeasca? O „democratie” impotriva criteriilor statutate de mari legiuitori – dar chiar si a bunului simt- impusa tot mai agresiv de grupuri de diverse interese ( in niciun caz ale „demosului”) ce par- macar la suprafata- minoritare.
Imi permit un comentariu. Justitia, de cand lumea si pamantul, a fost un actor eminamente politic de facto. Nefiind si de iure, a putut juca in ringul politic fara teama de consecinte, asa cum se intampla cu actorii politici de iure, recte Legislativul si Executivul. Echilibrul celor trei puteri ale statului e doar o iluzie bine intretinuta de cei puternici in detrimentul celor slabi. Asa cum s-a dovedit de asemenea,cu prisosinta in ultima vreme, ca presa nu este nicidecum cainele de paza al democratiei, ci dulaul asmutit impotriva celor care nu imbratiseaza linia oficiala trasata de autoritati. Cam atat.
Tagetes – iulie 21
1.” Cum poti fi atat de cinic ? Doar faptul ca nu aveai gratare si bere la discretie ai contabilizat?”. Pai, nu; daca ai cumva citate in acest sens, da-mi-le, poate am uitat eu. E si motivul pentru care am rugat insistent comentatorii sa-mi citeze eventualele afirmatii contestate si la care se refera. Altfel….Cat despre „cinismul” meu, eu sunt mai bland cu mine insumi si i-as zice realism.
2. „…paradoxal ai pus si tu priceperea…”. Nu vad unde-i paradoxul? Faptul ca-mi faceam meseria -in uzina de la 6.30 dimineata, uneori pana seara- incercand sa n-o pacalesc si eram mandru de realizarile oamenilor cu care lucram ( inclusiv de aprecierile la vizitele tov-ului- pentru ca erau meritate) si alta gandeam, tine de schizofrenia perioadei. Nu ma voi putea niciodata lauda c-am subminat economia socialista facand trafic de blugi si whisky precum realesul timp de 10 ani, cel numit Presedinte al Ro., Petrov ( nume de cod Basescu).
3.” Hidrocentrale , uzine , institute de cercetare ,metrou , universitati, oameni educati si multe altele..”; repet a nu stiu cata oara ( citandu-l si pe dl. Bogdan Murgescu- pe care-l stimez fara a-l fi cunoscut vreodata, dar conspectandu-i cartea), ca perioada comunista a constituit pentru Ro. un moment de dezvoltare economica; nu si omeneasca! Si, iarasi repet, nu pot sa ignor marile investitii realizate de dictaturi/ autarhii de la Hitler si Stalin pana la Ceausescu si Xi din zilele noastre.
4. „…omisiunea ta, intentionata cred, m-a intristat…”. Fara nicio legatura, Doamne fere’, da’ mi place cum suna: „Capitane, nu fi trist, Garda merge inainte prin Partidul Comunist”, dupa cum zicea un pastor, da’ mic. N-ai de ce, vine primavara!
@Adrian
„… perioada comunista a constituit pentru Ro. un moment de dezvoltare economica; nu si omeneasca!”
Chiar asa o fi?
A fost omeneasca dezvoltarea dupa 89 in logica ta !? In ultimii doi ani mai ales …si in viitorul apropiat… dupa ultimele directive de la Bruxel.
Nu contest ca democratia a sters unele rele vechi…. ca sa adauge din pacate altele… mai noi si mai rele …nascute dintr-un sistem capitalist care a instaurat un guvern al corporațiilor și al elitelor financiare guvernand fara jena în interesul lor.
Stii ceva?
Omenescul asta (de dupa 89) de care faci caz, bazat pe libertati impotriva naturii pe viciu si consum, omenescul asta se va sufoca (poate s-a deja) de obezitate .
Intre timp noi oamenii de rand am fost si vom fi pionii nestiuti sacrificati in folosul „omenescului” lor si victoriilor electorale .
Istoria se repeta s-a vazut si consemnat de-a lungul timpului.
Candva, urmare fireasca, se va instala anarhia.
Atunci va apare o forta mai mare decat autoritatea statului ca sa potoleasca si sa salveze ce mai poate fi din omenescul adevarat si din morala salvat .
Forta salvatoare se va numi, ghici ghicitoarea?
Se va numi dictatura.
Pacat, nu vom trai pana atunci …sau cine stie?
Vom asista la instaurarea unei dictaturi….ghici?… a palmasilor… cu revenirea la munca … fara galantare pline , fara obezitate ….cu glicemia si colestrolul perfect in parametrii….si va fi bine.:))
A bientot!
@CdSG-21.07 :„decat sa fie condamnat un nevinovat mai bine sa scape 10 vinovati”.
Am tot auzit acest principiu dar, tot incercand sa-l inteleg, mi-a dat totdeauna cu rest. Incerc sa-mi imaginez ( reducand ecuatia la absurd) un hold-up la o banca din State, la care participa 11 domni. 10 iau cu asalt banca si, din motive necunoscute, se lasa cu un adevarat macel, toti descarcandu-si armele; al 11 -lea doar tine de sase. Toti avand cagule pe fata si manusi, presupunem ca nu se pot identifica cei 10 asasini din cei 11 participanti. Conform principiului enuntat, judecatorii nu vor putea prevedea pedeapsa maxima( eventual capitala) pentru niciunul din cei 11, desi se stie sigur ca 10 din ei au ucis. Drept o fi?!
Nu e vorba de un principiu inventat de mine. Eu doar sunt de acord cu el. Exemplul e fortat pentru ca iese din statistica. Statistica functioneaza cu numere mari…
@ CdSG- 22.07-
Stimate Conte,
– nu m-am referit niciun moment la vre-o pesoana, ci la principiu in sine.
– exemplul l-am declarat – de la inceput- ca „reducere la absurd”; da’, nu cumva, principiul, in sine, conduce la absurd? E doar o intrebare; alta, n-am!
P.S.1. Daca „exemplul iese din statistica”, sa- ncercam cu unu’ mai „terre a terre”: trei spargatori ai unui apartament ( cred ca intra-n statistica!)omoara locatarul si-l jefuiesc; dar exista un singur cutit, fara amprente, fara alte probe, iar fiecare da vina pe celalalt; cum iesim de-aici, cu nici un vinovat? Nu cumva ajungem la afirmatia mea de la alin.2.?
P.S.2. E doar o conversatie de salon. Ce sa fac si eu, mai imi pierd timpul provocand discutii in lipsa asta de evenimente din jur.(?!)
Da principiul este logic pt orice uman dotat de ceea ce se numeste „inima”. Daca riscul de a „da gres” si a omora un nevinovat exista si este destul de mare nu ar trebui sa mai avem condamnari cu moartea chit ca unii o merita pe deplin.
Din pacate insa s-a ajuns la excese in partea opusa vizavi de principiul in cauza acolo unde intervine „autoapararea” in fata unui atac. Sunt state care condamna victima daca omoara agresorul in cazul unui atac armat. franta este un astfel de exemplu. In perioada pre electorala in Franta, la tara un tata al unei fetite de 3 anisori care dormea a fost „calcat de hoti” cu cutite, topoare si alte alea. Hotii erau 3 el era singur. S-a batut cu ei si cand a putut a pus mana pe pusca de vanatoare a bunicului de pe peret si a tras omorand pe unul din hoti. Plin de singe a chemat politia care l-a umflat ca nu a raspuns in acelasi mod. Deci in franta ai voie sa-ti omori atacatorul doar daca te omoara el inainte. Tovarasul „micron” s-a exprimat ca el este impotriva legislatiei de autoaparare chiar si asa chinuita cum e. El ar vrea sa nu ai nici un drept de autoaparare. Deh de pe „culmea” postului sau si lipsit de vre-un „urmas” oarecare la ce te-ai astepta? De ce au insa dreptul cei din serviciul de protectie al demnitarilor sa omoare daca deminitarul este atacat? Pt ca ei sunt „alesii”. Logica asta rasturnata face ca din ce in ce mai multi „simpli muritori” sa nu mai suporte politicul si deci indirect statul. Ceea ce este si mai periculos.
Ce pretentie sa ai de la neamtul de la Cotroceni ? Uitati ce preocupari avea un alt neamt :
https://ioncoja.ro/carol-al-ii-lea-regele-asasin-2/
„Oameni buni, Ne bate bunul Dumnezeu dacă uităm cine a fost şi ce a făcut Carol al II-lea! Dacă uităm răul pe care l-a pricinuit neamului românesc regele infam, regele dezertor, regele sperjur, regele poltron, regele criminal Carol al II-lea! Nu ne va ierta nimeni dacă îi uităm astfel pe cei trei sute de tineri, majoritatea elevi şi studenţi, pe care regele asasin Carol al II-lea i-a ucis fără nici un motiv cât de cât valabil dinaintea lui Dumnezeu şi a legilor statului român! Poate oare cineva să-l ierte pe Carol al II-lea pentru suferinţele îndurate de români în Ardealul de Nord, în Basarabia şi Bucovina, teritorii româneşti pe care regele trădător al ţării sale le-a cedat în mod ruşinos în 1940? De ce, la al cui ordin, cenzura guvernului de azi împiedică presa românească să aducă la cunoştinţa publicului crimele şi fărădelegile lui Carol al II-lea? Care sunt aceste crime şi fărădelegi? Iată numai câteva:
1. În 1917, când România se afla într-o situaţie disperată, Carol al II-lea, pe atunci numai ofiţer, a dezertat. Generalul Averescu a cerut judecarea şi condamnarea la moarte, pentru dezertare. Părinţii săi, regina Maria şi regele Ferdinand, îl declară renegat. Prinţul Carol se vede obligat să renunţe la rangul de prinţ moştenitor al tronului şi părăseşte România, promiţând că nu se va mai întoarce.
2. Cu sprijinul unor politicieni, unii naivi, alţii corupţi, Carol al II-lea revine în ţară, în 1930, cu jurăminte şi angajamente mincinoase. Îl detronează pe Mihai, adăugându-şi astfel şi păcatul de uzurpator. Îşi alungă soţia, pe mama regelui Mihai, şi-şi aduce de la Paris metresa, vestita fostă prostituată Elena Lupescu Wolf, transformând palatul regal în bordel de lux şi intrând astfel într-un conflict ireconciliabil cu Iuliu Maniu, faţă de care îşi luase o serie de angajamente, niciodată onorate!
3. A fost în fruntea jefuitorilor din banul public, al ţării. Delapidările patronate de Carol al II-lea au afectat în mod deosebit înzestrarea militară a României.
4. Din ordinul său a fost asasinat, prin otrăvire, Nae Ionescu, mintea cea mai luminată a României interbelice.
5. A încercat să preia conducerea Mişcării Legionare, dar a fost refuzat, deoarece legionarii cunoşteau că au de-a face, în persoana regelui Carol al II-lea, cu întruchiparea celor mai abjecte şi mai diabolice porniri ale fiinţei omeneşti. Spre a se răzbuna, dar şi de teama intransigenţei morale a legionarilor, Carol al II-lea a anulat alegerile din toamna lui 1937, câştigate de legionari în modul cel mai legal. Desfiinţează Parlamentul şi partidele politice, abrogă Constituţia şi instituie dictatura personală. Ulterior, în noiembrie 1938 şi septembrie 1939 ordonă şi organizează asasinarea a 300 de legionari, elita Mişcării, în frunte cu Corneliu Zelea Codreanu. Puţin a lipsit ca printre legionarii asasinaţi în 1939 să se numere şi Mircea Eliade.
6. Cercetări recente (printre alţii, ale d-lui Alex. Mihai Stoenescu) au demonstrat că regele Carol al II-lea a fost mereu sprijinit din umbră de Moscova şi Budapesta, îndeosebi în anii premergători întronării sale. Aşa se explică probabil poziţia lui Carol al II-lea din vara anului 1940, când graniţele României se prăbuşesc în beneficiul Moscovei şi al Budapestei! Ion Antonescu, pentru prestaţia regelui din vara anului 1940, l-a considerat trădător al propriei ţări.
7. În mai 1944 “Sovieticii fac demersuri pe lângă anglo-americani pentru readucerea lui Carol, la sfârşitul războiului, pe tronul României” !”
….
” Cazul Rudel Obreja este unul emblematic. Omul are cancer, zic medicii, în fază avansată. De ce nu este lăsat să fie tratat într-un spital civil şi civilizat sau, măcar, să moară acasă? ” Domnule Conte poate aveti bunavointa si CORECTITUDINEA sa vi-l amintiti pe … Omar Hayssam care , dupa cum aparea in imaginile de la TV parea ca mai avea de trait , doar…cateva secunde . Ala tot de cancer in faza avansata ” suferea ” si tot niste medici romani fusesera cei ce avansasera acel diagnostic in urma caruia fusese eliberat din puscarie . Din adancimea fantanii cu milostenii ce va apartine : ” Nu pot să nu mă gândesc la Rudel Obreja ori la alte mii de arestaţi grav bolnavi care, în condiţiile actuale nu au nicio şansă să se trateze. Nu pot să nu mă gândesc la mama incarcerata pentru ca a furat pentru fetiţa ei ceva de mâncare şi a cărei cerere de graţiere a fost tratată cu totală indiferenţă de Klaus Iohannis. Nu pot să nu mă gândesc la condiţiile mizere din penitenciarele noastre, cu hrană ca pentru fermele de porci, cu şobolani, veceu deschis în celulă şi condiţii de igienă ca în lagărele naziste. O singura observatie asi avea de facut : acea mama incarcerata deoarece furase o paine pentru fetitza ei { JEAN VALJEAN IN VARIANTA FEMININA SI ROMANEASCA } trebuia pomenita la inceputul frazei daca intr-adevar va durea inima si va dadea revolta pe-afara …fara suparare !Pentru corecta dvs.tra informare : Rudel Obreja a mai facut puscarie si pana in ’89 pentru ceva mai prozaic : un viol amarat pe cand acea mama…ma cam indoiesc c-a ” beneficiat ” de-o alta incarcerare intre nasterea copilului si…furtul reclamat de pagubit .” Veceu deschis in celula ” glumiti sau va revolta conditiile reclamate d e catre Elena Udrea privin conditiile din penitenciar ? Lasa c-am mai vazut si noi filme si…pana si la americani veceurile tot …deschise sant . De la dumneavoastra citire : ” Si, pe de altă parte, nu pot să nu mă gândesc că se vor găsi mulţi care să mă acuze că îmi pasă de puşcăriaşi exact acum, în apogeul suprapunerii de crize peste ţară şi peste lume. Acestora le răspund înainte de a primi reproşurile lor:
Şi puşcăriaşii sunt oameni! Unii au la activ ticăloşii groaznice, alţii găinării provocate de limitele condiţiei lor. Nu toţi merită pedeapsa cu moartea, dar, la noi, aproape toţi o primesc. ” Valeriu Stoica , fost ministru PNL al …Justitiei , spunea prin 1996 ca ” cei ce incalca legea renuntza din momentul acela la calitatea de cetatzeni ce merita respect din partea slujitorilor Justitiei ” .Dupa cate am inteles , omul cita din ideile altcuiva ce-l precedase la Minister insa nu asta conteaza ci faptul ca TOTI slujbasii Justitiei au fix aceeasi parere dovada cea mai puternica constituind-o incarcerarea acelei femei . Au pedepsit gestul nu omul…hoha toata ziua shtocareala de Buftea .A furat mancare deoarece ai era foame dar-ar Dumnezeu ca si judecatorii si impartitorul suprem al Justitiei KWJ sa ajunga fix asa ca amarata aia !!! P.S. Mergem la pariu ca amarasteanca aia de-a furat mancare PENTRU CA-I ERA FOAME EI SI COPILULUI , a fost condamnata din prima instantza LA URGENTZA si n-a avut parte nici macar de vreun sejur prin…Costa Rica ?! Fara suparare chiar nu achiesez parerii lui ” florin ” referitoare la nota 100 pe care-ar merita-o comentariul /postarea dv.stra .
Eu sunt de acord cu principiul „decat sa fie condamnat un nevinovat mai bine sa scape 10 vinovati”. La fel si pentru arestatii bolnavi terminal: ” decat sa moara unul in puscarie, ca un animal, mai bine sa scape din puscarie 10 sanatosi, mintind”. Dumneavoastra sunteti din categoria nemilosilor. Foarte bine! Ilustrati cititorilor portretul romanilor care si-ar dori sa existe o pedeapsa unica pentru orice infractiune: condamnarea la moarte!
Doamne fereste Conte !!! 🙁 Nemilos eu ???Pai cat am avut eu de-aface cu sistemul de ” justitie ” din Romania , ma cam indoiesc ca au avut multi dintre cititorii blogului domniei voastre !!!Stati linistit , n-a fost vorba despre furt , crima sau…altele mai ” prozaice ” : pur si simplu am avut naivitatea sa ma-ncred in legile Romaniei , pur si simplu am avut naivitatea sa cred ca in Romania { chiar si-n RSR } legea este unica si mai ales universala , pur si simplu am avut naivitatea sa ma-ncred in corectitudinea slujbasilor acelei femei care este lasata sa umble cu ochii legati desii poarta in maini o sabie iar asta in vreme ce , mie-mi este interzis luxul de-a avea o arma pentru protectia mea si-a familiei mele . Lasa ca au parte de acest LUX NORMAL…”bombardierii ” . Nu ilustrez si nu doresc sa sugerez nimanui faptul ca-mi pare rau { DOAMNE FERESTE } c-a fost exclusa din Codul Penal romanesc pedeapsa capitala caci , daca ar mai fi fost in vigoare , merg la pariu ca am fi ramas pana acum cel mult 8-9 milioane de traitori pe acest colt de Rai mioritic !Pedeapsa cu incarcerarea este mai dura decat pedeapsa capitala deoarece oamenii…sunt ” construiti ” pentru a sta in libertate , nu dupa gratii .Ideea e ca aia vinovati chiar sa faca recluziunea si in loc sa se planga sau s-o uscheasca din tara …inainte de-a incalca LEGEA , sa-si aminteasca nemuritoarele cuvinte ale lui Valeriu Stoica sau ale aluia din care cita .
Conte , mergeti la pariu ca , daca in locul amaratilor aia carora le-a fost omorat copilul de o teribilista beata dupa senzatia d e putere pe care o dadea viteza , si le-a fost omorat pe trecerea de pietoni , daca in locul alora ati fi fost domnia voastra la ora asta ati fi mers pana la Haga solicitand pedeapsa cu moartea contra nebunei ? Si eu sunt ala nemilosul…
@marean
Ai minima garanție că justiția din România nu te-ar fi executat pe tine pentru crimele ăleia?
La cum arată prosteala securistă din Justiție, cred sincer că te-ar fi executat pentru mai puțin, tot pe fapte făcute de alții. În 2060 ți-ar fi făcut nepoata Luciei Hossu Longin un documentar despre drama trăită și de părinții victimelor erorilor judiciare din România. :))
Greșit, greșit, dar să fie măcar aspru!!!
Puterea, intr-o larga coniventa, si-a cumparat justitia cu privilegii: inamovibilitate, salarii /pensii mari, intangibilitate din partea „vulgului”. Si-o tzine ca pe un rotweiler in lesa, gata s-o asmuta asupra dusmanilor zilei ( uneori, fostii prieteni de mai ieri). Si-n aceste conditii, sa cerem „justitiarilor” sa calce stramb ( recte sa iasa din sarcinile primite)? Ar incalca „Legea lui Ohm: eu sunt om cu tine, tu esti om cu mine”. Cu cateva doamne mai vocale impotriva mizeriilor din propria curte ( macar aici se respecta „corectitudinea politica”, barbatii fiind la stadion cu „notabilitatile” sau la chefuri cu interlopii- adica, uneori aceiasi), un fel de „rara avis in terris”, nu putem spera la altceva. Daca se vor naste catateni cu coloana vertebrala ( da’ dreapta- ca si aia indoita tot asa se cheama) si se vor dedica infaptuirii justitiei; daca politicienii – actuale slugi docile ale stapanilor de- afara -vor adopta aceeasi pozitie in fata acestora ( adica, daca se vor naste si niste cetateni mai patrioti); daca stapanii( UE si US) vor abandona ipocrizia actuala pornita numai si numai din propriile interese financiare,…IF, pastishandu-l pe Rudyard K.!
@Jan Pi Card Nea Jeane toate lumea traitoare in Romania postdecembrista cunoaste cel putin cate doua cazuri de indivizi nevinovati care au fost condamnati si deci , au executat pedepse privative d e libertate…in locul adevaratilor vinovati . Aminteste-ti rogu-te continutul acelui bilet trimes unui judecator de catre un ofiter de Securitate : FACE-TI CE VRETI INSA NOI… TOT AL LUAM !Asa incat , n-asi paria pe faptul ca ” justitia „romana nu m-ar executa pe mine in locul atora iar eu , din patriotism prost inteles asi tace dracului din gura sperand la…
Bine, lasă tastatura și pune mâna pe carte. Iobagii agramați n-au schimbat nimic niciodată.
Conte,
Un comentariu de nota 100!
Totusi, cum putea fi justitia la alt nivel decat nivelul general al societatii romanesti la toate capitolele ei?
@ florin – Poate asa cum- in mai multe momente istorice ale Ro- s-a agregat o minoritate educata ( cumva patriotica ?) si care sa duca tara inainte ( 1848, 1859, 1866, 1918 si cam atat) , confruntandu-se, dar si luptand, cu atatea oprelisti; dar, a mai existat o conditie: o Europa ( + America) dispuse sa marseze la progresul viitoarei Ro. in acord cu principiile clamate. Chiar daca exista, ipocrizia marilor puteri nu se manifesta cu vulgaritatea actuala.
@Adrian Cristescu
„…s-a agregat o minoritate educata ( cumva patriotica ?) si care sa duca tara inainte ( 1848, 1859, 1866, 1918 si cam atat) ”
1960-1989 nu-ti spune nimic?
„In Romania in perioada 1950 -1989 s-au construit 2.833.909 apartamente . In doi ani 1981-1982 s-au construit 300.646 apartamente record absolut pentru tara.” (Sursa Istitutul National de Statistica).
Hidrocentrale , uzine , institute de cercetare ,metrou , universitati, oameni educati si multe altele ….la care paradoxal ai pus si tu priceperea ….si eu si alte milioane umarul…. mersul inainte ca niciodata altadata al Romaniei!
Cum poti fi atat de cinic ? Doar faptul ca nu aveai gratare si bere la discretie ai contabilizat?
Scuza-mi tonul…omisiunea ta, intentionata cred, m-a intristat.