Bideul Primei Doamne
Â
Lucram la un alt articol! Mă întrerup, îl amân, pentru că nu pot pierde prilejul de a trăi acest moment de jubilație alături de dumneavoastră, în direct.
Prima doamnă, nedând curs citației procurorilor, i-a răzbunat ieri, public, pe toți năpăstuiții justiției noastre independente.  Și-a suflecat cu grație underwear-urile È™i, aÈ™ezându-se pe buza Parchetului General ca pe bideul prezidențial de la Cotroceni, a „žstrănutat” peste magistrații României, ce se uitau la ea în sus, cu gura căscată, toată răceala acumulată de penalii nației în anii grei de anticorupție.
La tot acest spectacol a privit prin gaura cheii, cu sentimentul voaieristului fascinat de prea mult inedit, consortul dânsei din stejar masiv.
Crengile îi tremurau,
ghindele îi zornăiau!
Bărbăția-i o povară,
Cu atâta astereală!
Nu se putea ironie mai acidă, bătaie de joc mai înmuietoare la adresa „žrepublicii procurorilor” decât flitul sfidării prin neprezentare cu care chiar Prima Doamnă a României a tratat-o.
Și mai e ceva: propaganda cu epoleți tace. Zărghiții de la USR È™i-au înghițit limba. MoraliÈ™tii de la PNL fac gargară cu zeamă de urzici. Ce amuțire reconfortantă!
Evacuarea bideului lady-ei Iohannis i-a atins pe toți. Și ne mai plângeam că nu există, în țăriÈ™oară, sisteme de canalizare…
https://www.conteledesaintgermain.ro/bideul-primei-doamne/11-12-2018https://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2018/12/bideu.jpghttps://www.conteledesaintgermain.ro/wp-content/uploads/2018/12/bideu-150x150.jpgEditorialebideu,Carmen Iohannis,justitia independenta,lupta anticoruptie,prima doamna,republica procurorilor,stat de drept Lucram la un alt articol! Mă întrerup, îl amân, pentru că nu pot pierde prilejul de a trăi acest moment de jubilație alături de dumneavoastră, în direct. Prima doamnă, nedând curs citației procurorilor, i-a răzbunat ieri, public, pe toți năpăstuiții justiției noastre independente.  Și-a suflecat cu grație underwear-urile È™i, aÈ™ezându-se...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint Germain
Comentarii prin Facebook:
Jorjetologică
Pe drumul de costiÈ™ă,
Ce duce la Pompei,
Privea Geta cruciÈ™ă,
Că iar avea cârcei.
Schimbase și șoșonii,
Fin”™co strângea sandaua,
Da”™ o făceau hormonii,
Cu ochii cât sarmaua.
„ž-Al dreaq ce lung e drumul,
Nu mai găsesc hotelu”™
Și-aÈ™teaptă cu duiumul,
Ditai fotomodelu.”
„žLe-am arătat genunchiul,
Că una e Jorjeta,
Da”™ Mlauss,pezevenchiul,
Cică să-mi pun carpeta.
Îmi place s-arăt nurii,
Că m-anzestrat natura
Și-acuma crăpăturii,
O să îi schimb coafura.
Io am uimit o Terră:
Când m-a văzut Letizia,
I-a pocnit o arteră
Și a chemat poliția.
Furori fac la recepții
Mai tare ca-n recreații
Și-s crăcănați adepții,
Ca în Kabul, soldații.
Am rochii cu jupoane
Și-mi asortez poșete,
Cu ciucuri și zorzoane
Ca nuca în perete.
Le-am demolat pe dive,
S-au ofilit bărbații
Și trec pe sedative,
Cam toți afemeiații.
Că Eli mă îmbracă.
Halal aÈ™a stilistă
Și pentr-o prostănacă,
Arăt ca o artistă.”
MiÈ™tocăreli o groază,
LeÈ™ină internetul,
Habar n-au ce urmează,
La Papa, cu tapetul”.
Romeo Serafim
19 Octombrie 2018
Ce-al dreaku’ ‘poiet’, eÈ™ti tu ,
Altu’ ca tine nici nu-i !
Ai plagiat de te-ai rupt,
Încât nu È™tiu ce să ‘spui’ !
„žFin”™co”?!!! – fiindcă o (strângea), deci finc-o (fără apostrof, că, dacă-i vorba, nu lipseÈ™te doar d-ul). Mai departe n-am citit È™i nu voi citi comentariul, „žfincă” m-am lămurit de nivelul autorului
Marrakesh – ALBII SA PLATEASCA SINGURI PENTRU DESFIINTAREA LOR. – POPULATII AFRICANE SI ARABE VOR FI STRAMUTATE IN ROMANIA SI EurAbia – Petiție
https://ecotidian.blogspot.com/2018/12/490-marrakesh-populatii-africane-si.html
Romanii TREBUIE INLOCUITI CAT MAI REPEDE cu alte popoare non albe – Pactul pentru Migratie de la Marrakesh este obligatoriu!
https://ecotidian.blogspot.com/2018/12/489-romanii-trebuie-inlocuiti-cat-mai.html
Revolutia de la Paris a Vestelor galbene este despre: De ce vor Elitele Maniace si Psihopate sa Inlocuiasca omul alb?
https://ecotidian.blogspot.com/2018/12/488-revolutia-de-la-paris-vestelor.html
O idee prinde tot mai repede contur : ATACUL DE LA STRASBOURG, la țanc pentru salvarea lui MACRON ?
Franța a fost țara care a reacționat atipic la atentatele teroriste ale ultimelor două decenii. În SUA, în Marea Britanie, Spania sau Germania, oamenii, speriați, au renuțat la multe drepturi cetățeneÈ™ti cu greu câÈ™tigate, doar pentru a se simți apărați de statul din ce în ce mai protector, dar È™i nepermis de intruziv. În SUA, Marea Britanie, Spania sau Germania, oamenii s-au retras în case, lăsând străzile camerelor de supraveghere. Oamenii È™i-au lăsat telefoanele È™i computerele la îndemâna statului intruziv, pentru a se simți mai apărați. DeÈ™i s-a dovedit că n-au fost.
Luni seară, în timpul discursului de 13 minute al lui Emmanuel Macron, un singur gând putea trece prin mintea celor care nu s-au născut ieri È™i care au mai văzut disperarea Puterii transpirând prin toți porii: un act terorist în Franța ar salva „žsituația”! Culmea: previzibil, dar nedorit, actul terorist a venit. La doar o zi după discursul prezidențial. Și nu oriunde, ci tocmai la Starsbourg, în unul dintre rarele momente în care Parlamentul European se reunise acolo.
Mai puțin interesate de drama oamenilor uciÈ™i sau răniți în atacul de la Târgul de Crăciun, televiziunile s-au repezit să obțină reacții de la parlamentarii europeni. Timorați, speriați, sechestrați nu în clădirea PE, ci în restaurante sau hoteluri de lux.
Republica este în pericol. Franța trebuie să se unească. Pe lângă suta de euro în plus la salariu È™i pe lângă scutirile de impozite, acum e nevoie, mai mult decât oricând, de solidaritate, de uniune națională, de concordie. Renunțați la protestele voastre justificate, dar inutile È™i deranjante, pentru a fi împreună, din nou, în lupta împotriva Răului. Nu, mă scuzați, dar ața albă din această cusătură inabilă e prea vizibilă. Ä‚sta nu este atentat, este o insultă epocală la adresa inteligenței oricărui citoyen !
adica tot un fel de colectiv….
Sa nu uitam, totusi, ca denuntul vine din partea lui Savaliuc de la „Lumea Justitiei” un site care exista doar pentru a lupta mediatic impotriva anticoruptiei si a magistratilor angrenati in aceasta lupta. Campaniile lor mediatice impotriva Laurei Kovessi sau a lui Augustin Lazar sunt de notorietate si imbraca toate formele propagandei mediatice, fara nicio retinere de natura deontological.
Practic, pentru luju.ro sunt buni numai magistratii aflati in gratia „profesorului” Voiculescu. De antologie a fost situatia de acum 2-3 saptamani cand Alina Ghica a anulat completele de 5 trase la sorti de Cristina Tarcea. Va dati seama de comicul situatiei, Alina Ghica eroina de azi fiind una si-aceeasi persoana cu diavolitza de acum 6 ani din fruntea CSM, de cand cu suspendarea lui Basescu. Luju a uitat cum mai balacareau faimosul cuplu operativ Ghica – Hahaineala si cum le mai alegau pe doamne pana prin HongKong si Singapore. Dar deh, basistele de ieri, teleormanistele de azi!
Asadar, la asa plangere, asa reactie.
Draga Franklin, ai cazut pe propaganda binomului! Adica nu ne uitam la fapte ci la cine face denuntul! Halal justitie si halal sustinatori. Pai la denuntatorii pe care i-au folosit Negulescu si Onea ar insemna, dupa tine, ca niciun martor nu trebuia sa se prezinte la procurori.
De ce nu incerci, totusi, sa judeci cu capul tau, nu cu lozinci lansate pentru creduli. Daca ai fi obiectiv ai recunoaste ca in problema caselor familiei Iohannis exista o hotarare definitiva care ii incrimineaza. Denuntul facut de „Lumea justitiei” este, de aceea, cat se poate de intemeiat. El vine dupa ce niste procurori pe care tu ii lauzi au inchis cauza fara sa tina cont de probe si depozitii.
Voiculescu v-a fost aruncat ca momeala sa faceti haita dupa el si sa nu observati realitati scandaloase. Acelasi lucru se intampla azi si cu Dragnea iar turma, pentru ca asa ii convine, l-a transformat in inamicul public nr. 1 fara sa judece o clipa critic abuzurile sistemului ocult. Cat despre exemplul cu Alina Ghica, tocmai le-ai facut un compliment celor pe care, de fapt, ii critici visceral. Ce vroiai? Sa o critice si cand e corecta? Ca si pe procuroarea Mihaela Moraru. Cand a facut abuzuri, a fost criticata. Cand s-a hotarat sa recunoasca abuzurile lui Kovesi a fost ascultata. Oamenii se mai schimba! Si nu, neaparat in rau!
Stimate domnule franklin,
Daca nu stiai, Razvan Savaliuc a fost cu multi ani in urma bun prieten cu lulutza. Era in primul an cind a fost numita prokuror general. El chiar a crezut ca fiinta aceea va face treaba buna si a scris articole laudative la adresa ei. Stiu ca multi nu vor crede asta, dar a spus asta chiar Razvan Savaliuc.
Mai mult decit atit, el a fost impreuna cu ea la niste evenimente importante pentru justitia de atunci, a publicat si fotografii cu el si ea cum ciocneau pahare de sampanie. Incredibil dar adevarat: Razvan Savaliuc s-a pozat in timp ce statea in fotoliul sefei denea, poftit chiar de prietena lui de atunci.
Intre timp lulutza a luat-o razna, mai ales dupa ce a fost numita sefa la denea. Razvan Savaliuc a fost foarte dezamagit de prestatia ei care devenea din ce in ce mai ingrozitoare. Bineinteles ca articolele lui despre denea au fost pe masura. S-a ajuns pina acolo incit ea a dat in judecata patru persoane care ar fi vorbit-o de rau intr-o emisiune la Antena 3: Mihai Gadea, Mircea Badea, Radu Tudor si Razvan Savaliuc.
Culmea stupizeniei a fost urmatoarea: Razvan Savaliuc nici macar nu a fost prezent la emisiunea respectiva, nu a spus nici macar un cuvint despre faraoanca nefertuta. Si totusi a fost si el condamnat impreuna cu ceilalti pentru ca, vezi doamne, au adus atingere onoarei nepretuitei.
Toti cei reclamati au fost aspru pedepsiti de judecatorii parteneri de nadejde ai denea, sa plateasca sute de mii de lei pentru a repera onoarea pe care cica i-ar fi terfelit-o.
Vă rog să nu mai promovați minciuna porivit căreia în România ar exista instituția primei doamne!
E doar un fel de a spune! In contextul actual, aceasta formulare contine si multa ironie. De-asta o folosesc eu si cred ca o folosesc si altii!
Cred că o doare-n pYl@…
„Primul simptom al prostiei este lipsa totală a rușinii.”
Carmen a reuÈ™it să-È™i denunțe soțul cum nimeni nu ar fi putut-o face: Klaus, ipocritul desăvârÈ™it, nu crede o vorbă despre statul de drept È™i lupta împotriva corupției! Demonstrația sa e impecabilă! Mulțumim madame!
„ADULTESCENTII”…..
IN CARE VEDEM ALT REZULTAT AL „VALORILOR” OCCIDENTULUI „CIVILIZAT”:
DULTESCENÈšII” „“ ADULÈšII CARE AU RÄ‚MAS ADOLESCENÈšI
Un nou cuvânt intră în vocabularul nostru, ca multe altele în această epocă: „žadultescent” „“ un hibrid între un adult È™i un adolescent, mai exact un om care a ajuns la maturitate biologică, dar care se comportă ca un adolescent. Desigur, există È™i variațiuni, ca de pildă în Anglia, unde aflăm că termenul TWIT[1](„žTeenage Women in their Thirties”) desemnează „žadolescentele de treizeci de ani”.
Ceea ce nu înțeleg părinții este cum de s-a ajuns aici. Căci nu copiii sunt primii vinovați. Acest articol ne arată unde am început să greșim în creșterea lor și faptul că, în realitate, nu ei, copiii, sunt agresorii, ci victimele unei educații de acasă și din societate întemeiate pe niște principii cu totul greșite.
Â
Stilul de viață, obiectivele È™i cheltuielile personale definesc cel mai bine această categorie socială:
persoană trecută de 25 de ani (poate chiar să se apropie de 40!);necăsătorită (dar nu neapărat singură);fără copii (mai ales fără copii!);locuieÈ™te cu părinții (sau cu chirie, dacă leafa îi permite), cu sau fără „žprietenul/prietena”;are maÈ™ină/motocicletă È™i plăteÈ™te doar minimul necesar la contribuțiile de pensie, sănătate etc.;îÈ™i cheltuieÈ™te o mare parte din venituri pe satisfacerea unor plăceri È™i privilegii pentru sine: concerte,city-break-uri, colecții de haine, abonamente la sală, gadget-uri de ultimă oră, ieÈ™iri frecvente în oraÈ™, la restaurant, cluburi, baruri;este în căutare de distracții È™i relații È™i „žse bucură de viață” ca la 20 de ani (ba chiar mai mult decât la 20, pentru că acum „žîÈ™i permite”).
Cu siguranță, recunoaÈ™teți genul descris. Nu este vorba numai de copiii „žde bani-gata”, ci È™i de mulți tineri proveniți din familii de amploiați; aceÈ™ti tineri au studiat È™i au profesii È™i câÈ™tiguri bune, chiar succes în carieră. De asemenea, categoria adultescenților nu se reduce la cei cu studii, ci include chiar È™i tineri fără multe studii, cu venituri modeste, pe care le cheltuiesc în întregime pentru a-È™i satisface propriile nevoi È™i care locuiesc cu părinții fără să contribuie în vreun fel la cheltuielile gospodăriei.
Acum vreo zece-cincisprezece ani, când românii invadau Italia, descopereau că „žtinerii” locuiesc cu părinții lor până pe la 35-40 de ani, „žcopilărind” în tot acest timp, spre marea nedumerire a sutelor de menajere românce. Iată că în ultimii ani È™i la noi tot mai multe persoane adulte adoptă acest stil de viață, care a ajuns să reprezinte în prezent o normă. Statisticile arată că mai peste tot în lumea modernă „“ în America, Europa, dar È™i în țări ca Japonia È™i Australia „“ a crescut vârsta la care adulții îÈ™i întemeiază o familie, fac copii, se angajează, încep să-È™i facă planuri financiare pentru „žiarna” vieții (pensie, asigurări de sănătate È™i de viață).
Fenomenul îi intrigă pe sociologi, economiÈ™ti, psihologi È™i politicieni, pentru că tendința afectează nu doar modul în care oamenii trăiesc, ci È™i economia, natalitatea, consumul de bunuri al populației, redefinind societatea modernă din temelii.
Eu însumi vs. familie
Într-un articol publicat în 2012 pentru varianta online a ziarului britanic „žDaily Mail”, Marrianne Power admite cu sinceritate că adulții tineri amână momentul căsătoriei pentru că fug de responsabilități. Ea însăÈ™i are 34 de ani È™i recunoaÈ™te că, în pofida educației, a multiplelor È™anse È™i alegeri de care s-a bucurat în viață, a unui job bine plătit, refuză încă să-È™i facă un „žplan de viață”, aÈ™a cum îl numeÈ™te tatăl ei. De ce? Adulții nu vor să-È™i asume sarcinile vieții de adult, deÈ™i sunt mult mai bine echipați material È™i financiar să le facă față decât erau părinții È™i bunicii lor. Adulții tineri îÈ™i doresc, pur È™i simplu, să se „žbucure de viață” fără obiÈ™nuitele obligații È™i răspunderi. Autoarea aminteÈ™te că în anii „™70, în Anglia, în mod obiÈ™nuit, bărbații se căsătoreau la 24 de ani È™i femeile la 22. Și noi È™tim că, în România, în aceeaÈ™i perioadă, ba chiar până pe la începutul anilor „™90, majoritatea tinerilor se căsătoreau la cel mult trei-patru ani după ce terminau liceul È™i, în orice caz, până în ultimul an de facultate. Se spunea, de pildă, despre o femeie de 28-30 de ani că este „ždomniÈ™oară bătrână”, iar despre bărbați că „ždupă 30 de ani îi mai însoar㔦 babele”!
Și în S.U.A. există aceleaÈ™i preocupări, pentru că È™i acolo se identifică acest fenomen. În 2013, Max Nielsen scria un articol intitulat „žDe ce se căsătoresc oamenii târziu în viață”[2]. Citând un studiu efectuat de Shelly Lundberg È™i Robert A. Pollack, „žCoabitarea în defavoarea căsătoriei”[3], Nielsen arată că:
în anii „™50, în S.U.A., majoritatea femeilor se căsătoreau în jurul vârstei de 20 de ani, iar bărbații pe la 23 de ani. În prezent, vârsta a crescut la 27 ani pentru femei È™i 29 ani pentru bărbați;din ce în ce mai mulți americani refuză să se mai căsătorească vreodată, È™i mulți dintre cei care se căsătoresc divorțează, rata divorțurilor fiind în continuă creÈ™tere;coabitarea este tot mai mult preferată căsătoriei, mai ales de către adulții cu un nivel scăzut de educație È™i cu venituri modeste;cei mai mulți dintre adulții bine educați preferă să coabiteze vreme de câțiva ani până să se căsătorească;tot mai mulți copii se nasc în afara căsătoriei, din relații pasagere sau de lungă durată;pilula contraceptivă a dat adulților „žlibertatea” de a întreține relații sexuale fără să-È™i asume responsabilitatea aducerii pe lume a copiilor, aÈ™a încât sexul în afara căsătoriei a devenit o normă socială, iar coabitarea a fost destigmatizată È™i acceptată social, la fel ca È™i copiii nelegitimi, care au primit aceleaÈ™i drepturi prin lege ca È™i copiii legitimi;cu toate că sarcinile domestice s-au simplificat prin dezvoltarea tehnologiei È™i sunt mai uÈ™or de îndeplinit decât au fost vreodată în toată istoria omenirii, adulții sunt din ce în ce mai puțin dispuÈ™i să acorde timp creÈ™terii copiilor È™i treburilor casnice, motiv pentru care a scăzut numărul de copii per cuplu (majoritatea având unul sau cel mult doi copii).
Cu alte cuvinte, ce vedem? Adulții preferă să aloce din ce în ce mai mult timp pentru ei înÈ™iÈ™i, pentru carieră, hobby-uri È™i preocupărilor lor în detrimentul familiei. De aceea, întemeierea unei familii este amânată tot mai mult, până către vârsta de 35-40 de ani, ca È™i cum viața de familist ar fi sinonimă cu absența oricărei plăceri È™i distracții, È™i dacă tot urmează să te îngropi în responsabilități, măcar să o faci după ce ai gustat viața din plin!
Evoluția medicinei, în mod deosebit succesul fertilizărilor in vitro și a fertilizărilor asistate, care fac posibilă prima sarcină chiar È™i după vârsta de 45-47 ani la femei, le întăreÈ™te adulților convingerea că nu pierd nimic dacă amână întemeierea familiei până către vârsta de 35-40 ani. Puțini însă realizează că, deÈ™i sarcinile sunt posibile mai târziu în viață, materialul genetic nu mai este la fel de valoros ca la 20-30 de ani. Încă È™i mai puțină lume È™tie că tații în vârstă sunt răspunzători de mult mai multe afecțiuni genetice la făt decât mamele în vârstă! De asemenea, părinții în vârstă nu mai au suficientă energie pentru copiii mici, se epuizează fizic mai repede decât la 20 de ani, sunt mai puțin flexibili È™i jucăuÈ™i È™i pot să-È™i piardă răbdarea mult mai repede. În plus, diferența dintre generații se accentuează, părinții vor fi deja oameni în vârstă pentru adolescenții lor, È™i există o mare probabilitate să nu mai ajungă să-È™i vadă nepoții, È™i nici chiar să mai fie de față la nunta copiilor lor.
Primul (È™i unicul) copil făcut la vârste înaintate afectează modul în care părinții îÈ™i cresc copilul. Acesta, fiind îndelung aÈ™teptat, adeseori È™i greu obținut, este mult prea valorizat È™i duce, fără să vrea È™i fără să È™tie, o povară enormă pe umerii săi. Părinții au aÈ™teptări mult mai mari decât ar fi normal de la el È™i pot fi tentați să se poarte fie exagerat de rigid, fie exagerat de permisiv. Comportamentele inadecvate ale copilului devin fie o tragedie, fie sunt pur È™i simplu trecute cu vederea. De asemenea, părinții tind să-i exagereze calitățile, să îl aduleze, pur È™i simplu, È™i să îl protejeze excesiv.
A oferi vs. a primi
Întrebarea este cum au ajuns mulți dintre copiii noÈ™tri niÈ™te adulți cvasi-iresponsabili È™i egoiÈ™ti? De ce fug de ceea ce presupune însăÈ™i esența vieții de adult „“ alegerea partenerului, întemeierea familiei, facerea de copii È™i creÈ™terea lor? Amânarea luării acestor decizii indică ambivalență, frica de răspunderi, dar mai ales teama de a accepta că, odată ce ai făcut niÈ™te alegeri, trebuie să trăieÈ™ti cu ele, pentru că viața nu este un joc video: dacă ai greÈ™it È™i ai pierdut, dai „žrestart” È™i iei jocul de la capăt. Teama de real, de asumare a deciziilor È™i egoismul tradus prin refuzul de a da mai mult decât de a primi (când ai grijă de un copil oferiîngrijire, iar copilul primeÈ™teîngrijire) îi împiedică pe adulți să îÈ™i accepte vârsta din buletin È™i îndatoririle specifice.
Studii ample întreprinse în ultimii cinci-È™ase ani arată clar că empatia, care poate fi influențată de mediu È™i educație, se află într-un declin din ce în ce mai pronunțat în ultimii treizeci de ani. Un astfel de studiu a fost întreprins de Sara H. Konrath de la Universitatea Michigan È™i publicat online în 2011 în revista de psihologie socială È™i psihologie a personalitățiiScientificAmerican.com. Acestei scăderi a empatiei îi corespunde accentuarea narcisismului, aÈ™a cum indică È™i un alt psiholog, Jean M. Twenhe de la Universitatea San Diego din S.U.A. Studiul lui Konrath a examinat răspunsurile a nu mai puțin de 14.000 de studenți la chestionarul „žInterpersonal Reactivity Index” creat în 1979 È™i recunoscut ca fiind un instrument eficient de apreciere a nivelului de empatie al unei persoane.
Care sunt factorii care au condus la scăderea empatieiÈ™i accentuarea tendinței narcisiste la tineri?
Izolarea socială, lipsa de implicare în activități comunitare, chiar È™i descurajarea participării în sporturi de echipă în favoarea sporturilor individuale. „žIzolarea creează o zonă-tampon între indivizi, ajutându-i să ignore mai uÈ™or suferința celorlalți, È™i chiar să provoace suferință celor din jur fără ca acest lucru să-i afecteze”.[4] Psihologul Steve Duck de la Universitatea Iowa din S.U.A. arată că indivizii izolați sunt mai puțin generoÈ™i în aprecierile față de alte persoane decât indivizii bine integrați social. Kenneth J. Rotenberg de la Universitatea Keele din Anglia arată că oamenii singuratici tind să profite de ceilalți È™i să triÈ™eze mai mult È™i mai des la jocurile organizate în cadrul testelor de laborator. Izolarea individului se face din ce în ce mai simțită chiar È™i în propriile noastre case. Acum treizeci de ani, în România familia avea un singur televizor în casă È™i toți urmăreau împreună programele, transformându-le într-o experiență comună „“ acum fiecare are televizor în camera lui È™i vede ce vrea, izolat timp de ore întregi de ceilalți membri ai familiei. Nu este de mirare că tinerii continuă să-È™i butoneze telefoanele mobile chiar È™i atunci când ies împreună, văzându-È™i fiecare de contul lui deFacebook mai curând decât să discute unii cu alții!Adulația părinților È™i exagerarea meritelor copiilor. Bruce Tulgan, fondator al Rainmaker Thinking și expert în „žGenerația Y” (generațiile născute între 1982-2002) afirmă că „žaceÈ™tia sunt o generație de indivizi alintați È™i îngrijiți, foarte performanți, dar È™i foarte dificili, cu o stimă de sine exagerat de înaltă”.Expunerea crescută la violență în mass media a desensibilizat tinerii în legătură cu suferința victimelor È™i a contribuit la creÈ™terea indiferenței È™i a tendinței egocentrice „žfiecare pentru sine”.Psihologul Raymond A. Mar de la Universitatea York din Toronto a demonstrat că numărul de poveÈ™ti pe care preÈ™colarii le ascultă se corelează cu abilitatea lor de a înțelege emoțiile altor persoane. Mar a mai arătat că adulții care citesc mai puține romane au scoruri mai scăzute ale empatiei comparativ cu cei care obiÈ™nuiesc să citească literatură. Obiceiul de a privi la televizor, de a juca jocuri video È™i de a te informa de pe Internet a câÈ™tigat teren împotriva obiceiului lecturii chiar È™i la generațiile mai în vârstă, nu numai la cele tinere.
Ce-i de făcut?
Ca de obicei, ne întrebăm: ce putem face pentru a opri aceste tendințe?
Responsabilizarea copiilorîn familie încă din fragedă pruncie (cu sarcini mici, pe măsura puterilor lor) îi va învăța încă de mici să dăruiască, să ofere, nu doar să primească, să aÈ™tepte de la alții. Îi va responsabiliza È™i îi va face să aprecieze cu adevărat că È™i ei au un rol din ce în ce mai important în viața de familie.Impunerea de limite sănătoase în privința lucrurilor materiale È™i „žfrustrarea” copilului, măcar din când în când, deÈ™i ne putem permite achiziția obiectului solicitat de acesta sau ne permitem să-i acordăm privilegiul pe care ni-l cere (de pildă, o excursie). Puterea financiară a părinților nu se măsoară în capacitatea de a-i satisface mofturile, ci în calitatea educației oferite în È™coală, în calitatea locuinței, a hranei, în oportunitățile È™i experiențele de învățare (vizita la muzeu, mersul la teatru etc).AÈ™teptări realiste È™i încurajarea efortului. O mulțime de părinți îÈ™i încurajează copiii-adulți să trăiască asemenea unor paraziți, deÈ™i i-au purtat prin È™coli È™i sunt perfect capabili să exercite o meserie. Motivul este fie că nu găsesc de lucru în domeniul în care s-au pregătit, fie că sunt plătiți modest. Părinții îÈ™i visau copilul să ajungă om de vază, om cu bani, È™i acum le vine greu să accepte că feciorul lor trebuie să o ia de la munca de jos, pe bani puțini. Percep în acest lucru un soi de insucces personal. Este ca È™i cum ei au eÈ™uat ca părinți. AÈ™a că îl mai țin acasă, gândind: „žCât timp eu am ce mânca, È™i copilul meu va avea ce mânca”. Nu realizează că încurajează lenea È™i parazitismul, că tânărul adult are o mulțime de pretenții È™i prea puțină experiență. Dacă le netezim copiilor noÈ™tri calea întotdeauna È™i ne speriem când au de trecut peste un obstacol, când au de făcut un efort, le slăbim caracterul, îi facem laÈ™i È™i leneÈ™i. Nu le dați soluții pe tavă, nu îi scutiți de muncă nici la È™coală, nici acasă! Desigur, eforturile trebuie să fie pe măsura vârstei È™i priceperilor lor. Din păcate, sunt atâția părinți care cred că dacă ceri unui copil de 13 ani să dea cu aspiratorul prin casă îl exploatezi prin munc㔦Aprecieri adecvate la comportament. Evitarea risipei de aprecieri È™i a superlativelor. Este bine să oferim încurajări È™i aprecieri atunci când copiii noÈ™tri sunt în curs de a deprinde un comportament adecvat, însă aprecierea a tot ce facecopilul nostru este contraproductivă. „žÎți mulțumesc pentru că ai fost înțelegător cu frățiorul tău” va încuraja copilul mai mare să fie generos față de copilul mai mic din familie, însă a-i spune tot timpul „žEÈ™ti cel mai bun frate din lume!” ar putea fi cât se poate de nerealist. Ce se va întâmpla atunci când nu va È™ti sau nu va putea să-È™i ajute frățiorul? De frica criticii, putem cădea în extrema cealaltă, apreciind exagerat activități dintre cele mai banale, normale, cum ar fi faptul că micuțul nostru a făcut „žtreaba mare”! Vă închipuiți ce imagine de sine îÈ™i formează un copil care constată la vârsta de doi ani că părinții lui sunt în extaz atunci când el a reuÈ™it să îndeplinească o funcție atât de naturală cum este”¦ defecarea!Expunerea copiilor la cât mai multe activități cu caracter social, caritabile, de voluntariat. Acest lucru îi va ajuta să socializeze mai mult, în loc să stea între patru pereți sau în fața computerului/telefonului/tabletei, È™i îi va face să cunoască realitatea acestei lumi plină de inechități È™i să aprecieze mai mult ceea ce au, ceea ce primesc. De asemenea, îi va obiÈ™nui să È™i ofere, să ajute, nu doar să primească.Încurajarea cooperării, în detrimentul competiției.Competiția ne face egoiÈ™ti, individualiÈ™ti, cooperarea ne ajută să acceptăm că există È™i ceilalți, că fiecare individ are calitățile sale, că lumea este frumoasă pentru că este diversă. Ne ajută să fim toleranți, înțelegători, să îi valorizăm È™i pe ceilalți, nu doar pe noi înÈ™ine, să ne acomodăm la personalitățile celorlalți, nu doar să avem pretenția ca ceilalți să ne acomodeze pe noi, aÈ™a cum au tot făcut-o părinții noÈ™tri.Limitarea timpului petrecut la calculator È™i la televizor È™i dezvoltarea gustului pentru literatură.PoveÈ™tile spuse, poveÈ™tile citite sunt o sursă inepuizabilă de emoții, de stări pe care le putem experiementa alături de eroii cu care ne identificăm. Calculatorul È™i televizorul ne încurajează în a urmări plăcerile personale, în izolare față de ceilalți, cu iluzia unei omniprezente conectări la „žlume”, nu la cineva anume.Aplicarea de sancțiuni pentru comportamentele indezirabile social. Avem nevoie să fim consecvenți în a le arăta prin exemplu personal È™i în a le cere copiilor noÈ™tri să se comporte moral, cu demnitate È™i conÈ™tiinciozitate, asumându-È™i sarcinile, răspunderile È™i culpa, îndreptând cât mai bine un lucru rău făcut, suportând consecințele. Dacă noi, ca părinți, le luăm apărarea necondiționat, chiar È™i atunci când au făcut o faptă reprobabilă, găsindu-le veÈ™nic scuze È™i circumstanțe atenuante, protejându-i de sancțiunile È™colare, îi vom învăța să facă aÈ™a È™i mai târziu. Câți părinți nu se zoresc să aducă scutiri ca să motiveze chiulul copiilor lor, în vreme ce un astfel de comportament este considerat deviație È™colară? Cu ani în urmă, nu numai că părinții nu aduceau nici o scutire, dar la sancțiunea dată de È™coală (notă scăzută la Purtare, repetenție), îți mai dădeau È™i ei „ždobândă”! Acum părinții vin la cabinet să mă roage să fac ceva ca puÈ™tii lor să nu mai chiulească, dar ei le scot scutiri pe bandă rulantă, întărindu-le tocmai acest tip de comportament! Le explic È™i mă privesc perplecÈ™i”¦Să le dăm un bun exemplu de părinți, de viață de familie. Reuniunile de familie, evenimentele, menținerea unor bune legături cu rudele, activitățile întreprinse împreună cu toată familia sunt tot atâtea exemple valoroase. Când însă ne retragem în camera noastră „žsă avem liniÈ™te”, lăsându-i pe copii în camerele lor cu tableta în brațe, când petrecem noi înÈ™ine ore întregi la calculator în week-end jucându-ne, în loc să stăm de vorbă cu copiii sau să ne jucăm cu ei, când nu mergem în vizită la rude È™i prieteni È™i nimeni nu ne calcă pragul, când ne certăm din orice È™i pentru orice, le arătăm copiilor că o căsnicie înseamnă chin È™i suferință, că viața de familie este o corvoadă, că fiecare îÈ™i vede de persoana sa cum poate, că a avea o familie nu este o realizare, nu te face mai fericit, ci dimpotrivă, te afundă în suferință È™i însingurare, È™i-ți aduce o mulțime de responsabilități fără nici o satisfacție.
Â
Copiii noÈ™tri sunt din ce în ce mai inteligenți. Epigenetica demonstrează că, pe măsură ce È™tiința È™i tehnica evoluează, pe măsură ce cunoaÈ™terea se extinde, cu fiecare generație copiii noÈ™tri devin tot mai inteligenți. Rămâne însă în sarcina noastră să le cultivăm È™i inteligența emoțională, să le ajutăm È™i sufletele să se dezvolte plenar, nu doar rațiunea. Altminteri, riscăm să creÈ™tem niÈ™te ființe pentru care până È™i iubirea va reprezenta un inconvenient.
Psiholog Irina Petrea
[1]Â Marrianne Power, „žGeneration who refuse to Grow Up”,www.dailymail.co.uk, iulie 2012.
[2]Â „žWhy People Get Married Later”,www.BusinessInsider.com
[3]Â „žCohabitation and the Uneven Retreat from Marriage in the US, 1950-2010″, National Bureau of Economic Research, septembrie 2013
[4] Ray Williams, „žIs the MeGeneration Less Empathetic”,www.psychologytoday.com
Articol publicat in Revista Familia Ortodoxa nr. 89/Iunie 2016
https://www.familiaortodoxa.ro/2016/05/26/adultescentii-adultii-care-au-ramas-adolescenti/