Răzbunarea declarațiilor tranÈ™ante: Klaus Iohannis prins la mijloc, între Kovesi È™i Dragnea
Â
Nu È™tiu cine a spus primul „žniciodată să nu spui niciodată” dar mare dreptate a avut. Timpul are ciclurile lui, care repetă didactic anumite secvențe, dar mereu cu câte ceva modificat ca să dea pilde, mai ales celor încăpățânați, È™i să le sporească înțelepciunea. „žExistă nuanțe”, ne învață ciclurile timpului, iar „žniciodată” este o formă de a elimina nuanțele, de a judeca în alb È™i negru, de a te expune imprevizibilului, neluându-l în considerare.
În 2014, fiind în campania electorală pentru prezidențiale, Klaus Iohannis È™i-a propus, printre altele, să exploateze punctele slabe ale contracandidatului Victor Ponta. Cum Traian Băsescu deschisese în armura lui Ponta breÈ™a plagiatului, Iohannis È™i-a propus să o lărgească, împingând acuzația de plagiat spre absolut, ca să fie mai convingătoare È™i de nescuzat: „žOriunde în lume un politician care e prins că a plagiat, chiar È™i un singur rând, e obligat să se retragă din politică„.
Nici prin cap nu i-a trecut domnului Iohannis la vremea aceea că exagerarea retorică la care a recurs, „žchiar È™i un singur rând”, se va întoarce peste doi ani împotriva sa, plasându-l într-un mare impas etic. Căci favorita sa, Laura Kovesi, a fost dovedită oficial ca autoarea unui plagiat nu de un rând ci de  20 de pagini.
Ce ar trebui să facă acum preÈ™edintele României? Să rămână fidel declarației sale tranÈ™ante din 2014, deci să ceară, cu aceeaÈ™i vehemență cu care l-a acuzat pe Ponta, demisia Laurei Kovesi, sau să descopere nuanțe È™i subterfugii pentru a-È™i înghiți cuvintele necugetate folosite atunci ca să ajungă preÈ™edinte?
O imprudență asemănătoare a comis Klaus Iohannis recent, cu două săptămâni înainte de alegeri. Referindu-se la posibilitatea ca Liviu Dragnea să fie propus prim-ministru de către PSD, el a afirmat răspicat că „žîn nici un caz” nu va desemna un prim ministru cu probleme penale. Doar că, după rezultatul devastator (pentru Iohannis) al alegerilor, È™i-au făcut apariția „žnuanțele”. Dacă, după redistribuire, PSD obține singur peste 50%? Dacă, juridic, PSD poate anula printr-o decizie a Curții Constituționale legea care interzice unei persoane condamnate definitiv să facă parte din guvern? Dacă, după un prim refuz al preÈ™edintelui, PSD îl propune tot pe Dragnea È™i a doua oară?
Va rămâne Klaus Iohannis consecvent cu declarația sa inițială, atât de tranÈ™antă? Sau, constrâns de Constituție È™i de perspectiva unei suspendări, îÈ™i va aminti că există nuanțe È™i compromisuri?
În ambele situații prezentate, È™i plagiatul lui Kovesi È™i numirea lui Dragnea, preÈ™edintele Iohannis are de ales între a-È™i respecta o declarație tranÈ™antă de ordin etic, făcută anterior evenimentelor, sau a È™i-o încălca, contra unui imens deficit de imagine. Ce va alege?
Partea dificilă a problemei, pentru domnul Iohannis, este că preferințele sale personale, în cele două cazuri, nu pot fi îndeplinite simultan adoptând acelaÈ™i tip de soluție.
Dacă ar alege soluția consecvenței cu declarațiile sale inițiale, ar trebui să nu-l desemneze pe Dragnea premier, ceea ce ar fi pe gustul său, dar, în schimb, ar trebui să ceară demisia Laurei Kovesi ceea ce nu i-ar cădea deloc bine.
Dacă ar alege soluția abdicării de la declarațiile sale inițiale, partea convenabilă ar fi că Laura Kovesi ar putea rămâne pe post dar s-ar trezi cu Liviu Dragnea la Palatul Victoria, fapt echivalent cu o grea înfrângere personală.
De-asta spun, preÈ™edintele Iohannis este în prezent prins la mijloc între Kovesi È™i Dragnea, tributar unor declarații anterioare imprudent de tranÈ™ante, făcute la vremea respectivă din rațiuni de oportunitate politică dar fără suficientă clarviziune.
Probabil că, orgolios È™i inflexibil cum s-a dovedit până acum, domnul Iohannis va opta pentru soluții incruciÈ™ate: în cazul plagiatului Laurei Kovesi va uita de declarația sa din 2014, în vreme ce în cazul numirii ca premier a lui Liviu Dragnea se va crampona de criteriile sale de integritate până când va găsi pretextul să cedeze, obligat fiind de Constituție.
Din capcana în care l-au împins declarațiile sale tranÈ™ante, preÈ™edintele Iohannis ar avea, în opinia mea, o singură ieÈ™ire onorabilă: să acționeze în spiritul lor până la capăt, în ambele cazuri.
Lămuririle vor veni destul de curând.
https://www.conteledesaintgermain.ro/razbunarea-declaratiilor-transante-klaus-iohannis-prins-la-mijloc-intre-kovesi-si-dragnea/13-12-2016Editorialecicluriiile timpului,Klaus Iohannis,Liviu Dragnea,niciodata sa nu spui niciodata,nuante,nuante si compromisuri,Victor Ponta plagiat Kovesi Nu È™tiu cine a spus primul 'žniciodată să nu spui niciodată' dar mare dreptate a avut. Timpul are ciclurile lui, care repetă didactic anumite secvențe, dar mereu cu câte ceva modificat ca să dea pilde, mai ales celor încăpățânați, È™i să le sporească înțelepciunea. 'žExistă nuanțe', ne învață ciclurile...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
Domnilor, vad ca multa lume e putin confuza, neintelegind de ce se cramponeaza PSD-ul de numirea lui Dragnea. cind ei au in partid cel putin 5-6 oameni la fel de capabili sa gestioneze aceasta functie.
Am mai scris despre asta pe blogul meu (https://augustinradescu.blogspot.ro/2016/11/manevra-jegoasa-pregatita-de-baietii.html) si o sa reiau pe scurt:
Singura sansa a lui Iohannis (de fapt a sistemului) de a avea, in continuare, „guvernul lui”, este, acum, ca PSD-ul sa numeasca un premier care e ATIT DE LA PSD, CIT SI DE LA EI!!!
Dupa cum stie toata lumea, TOATE structurile care conteaza in Romania (media, sindicate, ONG-uri, justitie, parchete etc etc si … partide) sint infiltrate la greu, si PINA LA VIRF! Ca-n bancul ala de pe vremuri: „mai rasfirati, baieti, mai rasfirati!”
O sa ziceti ca Iohannis nu-si poate permite sa le ceara psd-istilor sa-l numeasca pe … cutare. Asa e, dar, din doua trei incercari l-ar putea nimeri! Vi se pare un scenariu SF?
Hai sa vedem!
Cine a fost atent (si eu chiar am fost!), a remarcat o pozitionare cel putin bizara a lui Iohannis, care zicea ca legea aia din 2001 E CEVA SECUNDAR (????) si ca, ceea ce conteaza sint criteriile lui de integritate!
Ce intelegem de-aici? Ca e hotarit sa-l respinga pe Dragnea CHIAR DACA PSD-ul ar rezolva, cumva, cu acea lege!
INCA SI MAI MULT: un reporter l-a intrebat pe Iohannis daca ar accepta un alt candidat, unul care n-ar avea probleme penale. Incerc sa citez, din memorie, cit mai fidel cu putinta, raspunsul lui.
– Sa vedem! Vom discuta FOARTE MULT, ca sa ma conving daca este omul potrivit pentru aceasta functie! –
Asadar, admite ca l-ar putea refuza si pe urmatorul, CHIAR SI FARA PROBLEME PENALE. Ce ziceti, se leaga cu ce spuneam mai sus?
(Ar fi grozav daca cineva ar gasi raspunsul EXACT pe care l-a dat Iohannis – eu n-am reusit – fiindca este absolut edificator!)
Eu sper sa nu se ajunga la un individ de teapa lui Dancu. Asta ar fi o catastrofa garantata si un esec din start mai mare decat dezamagirea uselista.
Poate pare la misto insa eu in locul pesedistilor l’as propune pe Codrin Stefanescu, cred ca e tipul de la PSD care mi’ar oferi cele mai mari sanse ca referendumul ala de demitere si votul 60% dat USLului n’a fost chiar in zadar. In rest sunt desigur alti oameni cu tinuta de PM, insa majoritatea administratori, fara o speranta la nivel politic, de debasificare a legilor justitiei.
Dancu ar fi, probabil, principalul favorit al lui Iohannis, dar nu e singura piesa „unsa”
Codrin e inimos, dar ca premier se cere altceva. Favoritul meu, in PSD, ar fi, ca premier, Iulian Iancu, un tip care stie meserie cit 10, si a dovedit-o practic
Din declarartia dnei Turcanu dupa iesirea de la consultarile cu Johannis am inteles ca si-au schimbat numele din PNL in Dabija PSD.
Imi cer scuze pentru exprimare dar nu m-am putut abtine
imnul PDL preluat de noul PNL spune :
apa(PNL) trece – pietrele (PDL) raman
asadar bolovanii PDL au reusit sa distruga si PNL
E vorba de celebra doamna PENES TURCANU, colega celebrului Kill Bill? Atunci se explica…
De data asta Dragnea s-a intrecut pe el. PSD a facut o campanie decenta, oamenii au strabatut tara si au aratat programul lor de guvernare, au explicat cum si cand se va putea realiza ceea ce au propus. De asta au si luat atatea voturi. Nu contest faptul ca au fost si voturi de la cei care au dat un vot de blam celor din PNL
Ca Johannis este doar un gauleiter devenit presedinte stie toata lumea. Dorinta lui de putere este nemasurata si poate strica planurile papusarilor lui. Dar gafele de ieri denota frica lui Johannis ca PSD va face peste 50% in Parlament.
Dar asta nu scuza faptul ca a chemat la consultari partidele inainte de incheierea procesului electoral, adica validarea alegerilor si publicarea rezultatelor in MO.
In ce priveste nominalizarea primului ministru, cred ca toata lumea a cazut in capcana intinsa de PSD.
PS. Generalul Sun Tzu cel care a scris „Arta razboiului” spunea ca este bine sa-ti tii prietenul aproape dar dusmanul si mai aproape.
Ideea de a aduce UDMR la guvernare in esalonul 2 si sprijin parlamentar tocmi acum cand planul de divizare al Romaniei este la un pas de realizare, nu este o idee rea.
În acest moment Dragnea se află într-o postură foarte ingrată.
Pe de o parte există condamnarea aceea cu suspendare pentru povestea cu referendumul. Asta e clar o făcătură băsistă, dar foarte tragic e faptul că timp de 7 (È™apte) luni judecătorii nu au dat o motivare pentru sentință. Ori la CEDO trebuie să depui dosarul în termen de 6 (È™ase) luni de la ultima sentință definitivă È™i irevocabilă. Dosarul trebuie să includă È™i motivarea sentinței, care în acest caz lipseÈ™te cu desăvîrÈ™ire. Nu există o lege a răspunderii magistraților (în această categorie s-au inclus È™i procurorii lulutzii cu de la sine putere), care să prevadă sancțiuni foarte dure pentru oricine vrea să distrugă viața unui om prin procese È™i sentințe nedrepte. Eu È™tiu că motivarea unei sentințe trebuie să fie dată în termen de o lună de la pronunțare, de ce nu apare după È™apte luni ?
Pe de altă parte există dosarul în care e implicată È™i Bombonica. Nu cunosc detalii despre povestea asta, dar nu e exclus ca judecătorii manevrați / manevrabili să dea o sentință conformă cu cerințele binomului. Atunci s-ar pune la socoteală È™i condamnarea (după părerea mea nedreaptă) pentru referendum.
În acest timp toți prietenii lulutzii dorm liniÈ™tiți, binomul veghează pentru ei (ca să parafrazez o zicere celebră din alte vremuri).
Spuneți-mi ce-i dreptatea ? Cei tari se îngrădiră
Cu-averea È™i mărirea în cercul lor de legi.
Am citat din Împărat È™i proletar de Mihai Eminescu, asta ca să nu mă trezesc cu vreo condamnare pentru furt de idei.
toate aceste incalcari judiciare in dosarul politic Dragnea au drept cauza COABITAREA la care s el a participat , pe varu Cazanciuc , pastrarea tuturor basistilor din sistem in guvernarea Ponta si asumarea de catre Ponta a basistelor Kovesi si Bica ca propuneri pentru DNA si DIICOT in 2012
Acum mingea este la Dragnea si sper sa nu faca intelegeri odioase precum tandemul Ponta-Ghita
Ar fi o surpriza placuta ca Dragnea sa lupte cu sistemul desi ma cam indoiesc daca nu au facut-o in 2012 cand aveau 70% din parlament
M-am saturat de „criteriile de integritate”! Cand se vor primeni toate institutiile pe baza acestor „criterii” si cu indivizi mai incompetenti decat astia de acum (ca se poate si mai rau), or sa inventeze „criteriile de moralitate”, cu care vor spala si ultimele urme de gandire proprie, urmand sa se aplice „criteriile de lutheraneitate”, sau la ce cruci se mai inchina asta. Ca nu v-a placut cu dosarele curate si originea sanatoasa de pe vremea comunistilor! Cum spuneam, se poate si mai rau! Si pentru ca nu era destul de rau cu inchipuitul asta, care, daca tacea, un pic mai inteligent parea, a fost resuscitat si Basescu la nivelul cel mai inalt al ticalosiei sale, asa ca, acum avem doi, unul mai nenorocit decat celalalt si se pregatesc sa-si faca guvernul lor, ca nu degeaba l-a invitat la Ziua Nationala, desi era implicat in cateva dosare, „penalul penalilor, taticul penalilor”, ca sa-l citez pe Antonescu. Sau „justitia” ii da raportul si marele tut stia de atunci ce aflam noi acum, adica albirea cu clor a matrozului, dar n-are cum! Suntem un stat de drep(ti), parca asa se lauda la ambasade…As zice ca-i blestem, dar sunt alesi. Acum inteleg de ce e musai s-o aiba pe Kovesi si mai inteleg ca din panarama Black Cube, desi n-a dat el banii, Basescu a castigat cel mai mult, ca dosarele si dovezile sunt la el, nu la amaratii din dosar. Chiar asa, a mai auzit cineva de casetele cu Kovesi, cu care ameninta, „pe surse”, sau a mai zis ceva de „binom” in ultima vreme?! Cam de la …Ziua Nationala.
Povestea asta cu „criteriile de integritate” este mai stravezie decat tifonul romanesc. Constitutia nu binevoieste sa le mentioneze, de fel. Personal, cred ca ideea i-a fost sugerata de neistovita Monika Makakovei, o experta in ingradiri, grilaje si alte obstacole, puse in calea revenirii romanilor la normalitate.
Desi a ajuns o slabatura descarnata, vaca „luptei anticoruptie” continua sa fie buna de muls de catre acesti corifei abjecti ai justitiei selective. Putin ii pasa bolovanosului Gogea Mitu de aceste criterii! Daca si le-ar aplica siesi, ar trebui sa se mute urgent la Jilava! Este complet lipsit de inventivitate, inteligenta si carisma. Opac, inexpresiv, cu o privire fixa, repeta mecanic poezia suflata din culise, nimic altceva. Ce-ar fi sa-i aplicam un binemeritat sut undeva? De ce sa mai stricam mancarea pe el?
Noroc cu rinjetul ala tot mai constipat, presupus un suris giocondoic, adaptat perfect principiului latin „Noi zimbim, nu gindim!”
Daca PNL ii aplica acete criterii lui Johannis cu 6 case din meditatii „cinstite” si cu un proces de incompatibilitate la ICCJ contra ANI , acesta nu mai candida pentru functia de presedinte
Nu cred ca Dragnea are vreo sansa de succes, in primul rand datorita legii pesediste din 2001.
Mult prea multe etape de trecut, cu un CCR invartit cu cheia. In plus Dagnea poate fi condamnat si pt dosarul in curs, dupa care trebe alt prim-ministru.
E evident ca Johanis merge la rupere prin criteriile inventate de el nu scrise in piatra in Constitutie. Insa il ajuta mult legea pesedista. Practic cu legea asta nici nu avea cum sa’l desemneze pe Dragnea, cu sau fara criteriile inventate.
Deci pe moment nu poate fi desemnat Dragnea(ar fi ilegal). Asteptam noul Parlament. Tot nu poate fi desemnat Dragnea. Parlamentul pesedist nu poate abroga legea, deci o cintesta la CCR. Aia pana se scobesc in nas dureaza 2-3 saptamani. (La cat ii stiu de cozi de topor, cel mai probabil ca o s’o gaseasca constitutionala.)
Daca insa o gaseste neconstitutionala, abia atunci PSDul poate merge la consultari. Asta daca tot o tin langa cu Dragnea-PrimMinistru(pana la urma PSDul-fara sa rosteasca vreun nume de PM, a scos 45%).
Desi Iohanis bate campii cu criteriile lui de integritate pentru care legea e secundara, in cazul de fata legea pesedista din 2001 in ajuta.
Daca dupa un scandal urias se ajunge la noi alegeri sau suspendare, o sa fie vina ambilor, si a lui Iohannis si a PSDului.
Insa o sa fie tipic spiritului romanesc. Mult zgomot pentru nimic sau ambitii tampe.
De fapt cred ca Dragnea nici nu forteaza sa fie PM. N’a spus niciodata asta. Vad ca nu vrea sa schimbe legea aia din 2001. Cel mai probabil vrea sa fie sigur ca nu e fentat si asteapta noul parlament cand va merge cu o propunere de PM, alta decat el, care v’a fi acceptata obligatoriu.
Uniunea Salvați România amenință cu PROTESTE DE STRADÄ‚ dacă Liviu Dragnea ajunge premier.
„Nu vom susține niciodată o așa candidatură sau o numire în funcția de premier în România. Vor fi mișcări de stradă masive din structurile USR, dar și din societatea civilă neafiliată politic, nealiniată, dacă așa ceva se va întâmpla. Cred că PSD – ul ar trebui să se gândească mult mai bine dacă dorește să arunce țara într-o luptă socială de genul ăsta în plină iarnă sau dacă așteaptă totuși puțin să se liniștească apele după niște alegeri atât de învolburate cum au fost acum”, a spus Christian Schuster.
,,Vor fi mișcări de stradă masive din structurile USR, dar și din societatea civilă neafiliată politic…,,
E bine macar ca recunosc ca iesirile masive vor fi din ,,structuri”, dar pot sa existe si din societatea civila.
Gura pacatosului…
Ä‚È™tia nu reprezintă nimic. Nici UDMR nu susține integritatea statului român. Să se concentreze pe lobby-ul în favoarea corporațiilor.
Aflu stupefiat o noua si imensa prostie debitata de primarele mai sus amintit. Si inca unde?! Fix la intilnirea cu ambasadorii UE. Ca sa fie sigur ca ne face de risul Europei, la modul direct si explicit.
Iata si perla individului care pare sa o fi luat-o razna, cu totul:
„România are, în prezent, o democrație consolidată, ceea ce se confirmă și prin faptul că din viitorul legislativ nu vor face parte partide politice naționaliste, eurosceptice sau extremiste”
Adica democratia (originala, vezi bine) din Romania A BARAT ACCESUL partidelor nationaliste SI EUROSCEPTICE (!!!) IN VIITORUL PARLAMENT. No comment!
Cu un asemenea presedinte, ce nevoie mai avem de dusmani?
face parte din scenariu, e o lovitura de stat anutata, a luat forma loviturii de palat.
cred ca este sustinuta de entitati statale cit si private din exteriorul granitelor romaniei.
inca din primavara acestui an au fost indicii, din nefericire structurile desemnate sa previna astfel de evenimente au stralucit prin inactiune,de vreme ce asistam la derularea operatiunii si in anumite cazuri, la virful acestora au avut loc negocieri, cita vreme in plina derulare a loviturii nu se actioneaza pentru apararea statului.
reactia avocatuluii poporului, este un bun barometru la ce se petrece, acesta conform propriei declaratii prefera sa nu se implice si ne lasa sa intelegem ca ar dori doar sa ia la cunostinta sub beneficiu de inventar, rezultatul loviturii de stat, la finalul acesteia, dupa ce se va sti invingatorul.
….
aici, http://inpolitics.ro/deputat-psd-agentii-straini-din-guvern-pregatesc-o-lovitura-de-stat-in-decembrie_18434468.html o luare de pozitie cazuta in groap uitarii si derizoriu, nu este singulara si nici
Domnule presedinte,sa va explic eu,ca am terminat 8 clase (clase,nu case: daca PSD are dupa redistribuire peste 50%,poti avea doar o intalnire tete-a-tete cu DRAGNEA.
PAI DRAGNEA NU INDEPLINESTE ,,CRITERIILE DE INTEGRITATE”, IAR COGEAMITE PREZIDENTUL NU SE INTALNESTE CU ,,PENALI” GEN DRAGNEA, PONTA SAU TARICEANU. PRIN URMARE, EL VA PRIMI PSD-UL SI ALDE LA COTROCENI, DAR FARA ACESTI LIDERI.Si uite asa se escaladeaza razboiul!
Mi-e greu sa inteleg cum de atita amar de lume, politicieni sau jurnalisti, analisti sau prapagandisti, vintura de colo colo si gargarisesc fara jena sintagma cretinoida „criterii de moralitate”, la umbra careia primarele cocotat in virful Cotrocenilor crede ca-si poate exercita discretionar pornirile viscerale de grof ardelean. Cum de nu-i aminteste nimeni ca e DOAR un functionar al statului, pentru care fiecare actiune sau inactiune trebuie sa aiba … O BAZA LEGALA? De ce nu-l intreaba nimeni care e baza legala a mult trimbitatelor LUI criterii de moralitate?
Iohanis se comporta acum asa cum stim cu totii ca se comporta un sefut care vrea sa angajeze pe cineva apropiat intr-un post caldut sau bine remunerat si, ca sa fie sigur ca nimeni altcineva nu s-ar putea califica, pune niste conditii / baremuri pe care doar pila lui le indeplineste.
Liberalii spun pe la toate televiziunile ca Ciolos va ramane prim ministru in continuare pentru ca psd si alde au refuzat prezenta la Cotroceni. Adica Psd nu va mai putea sa faca guvernul. Astia fac ceva pe voturile romanilor.
Nu cred ca vor sa cerem demiterea presedintelui pentru INALTA TRADARE
Și vezi în PSD vreo urmă de curaj? Singurul răspuns logic ar fi suspendarea mascotei retardate a statului. Dacă n-o fac, atunci… CioloÈ™. 😀
Sunt de acord cu dumneavoastra. Cred ca e prima data 🙂
Declaratia cu un rand plagiat e de-a dreptul imbecila. Daca el a scris o lucrare de licenta sau de grad e sigur, 1000%
sigur ca se va putea gasi un rand plagiat. Cine a trait pe vremea comunismului si a dat un examen de admitere la romana sau un bac. la romana, oricine ar fi el, daca mergem sa ne uitam pe comentariile scrise sigur gasim macar un rand plagiat ! E o prostie colosala sa spui ca un rand plagiat candva (examen, lucrare de licenta, doctorat, etc) echivaleaza cu afara din politica ! Daca PSD chiar s-ar mobiliza am putea sa aflam si noi ce a scris Johannis in lucrarea de licenta sau de gradul I daca l-a obtinut ? Hai ca trebuie sa se gaseasca prin vreo arhiva, eu chiar sunt curios la continut nu doar la forma.
Liviu Dragnea a declarat ca nu vor da curs invitatiei de maine de la Cotroceni
Motivele:
„M-am uitat atent pe invitație È™i preÈ™edintele ne consultă pe articolul 85, alineatul 1 din Constituție. Acesta prevede că preÈ™edintele România desemnează un candidat. Acest alineat nu poate fi urmat decât de emiterea unui decret. Consultările se pot face în baza articolului 103, dar după validarea fiecărui parlamentar. Ni se pare straniu că sunt invitate la consultări partide ce nu sunt parlamentare în acest moment, USR È™i PMP. Am discutat în partid această invitație. Nu putem merge la aceste consultări. Noi vrem să respectăm prevederile constituționale. Vom merge la consultări după ce va fi validat Parlamentul.
Nu-mi dau seama pe ce e bazată această grabă. Presupun că pe zvonul lansat de PNL că vrem să schimbăm legea 90. Noi nu avem de gând să modificăm legea 90. Nu putem merge la aceste consultări pentru că, așa cum am spus, vrem să respectăm cu strictețe prevederile Constituției. Nu mergem pentru a face exerciții de imaginație. Eu cred că, după ce fiecare deputat și senator este validat și Parlamentul este constituit, se pot face consultări și vom merge la acele consultări. Invitația care a venit acum de la Cotroceni este fundamentată pe un articol greșit din Constituția României. Am fost invitați È™i vom răspunde în scris la invitație că nu mergem. Mi-am permis să anunț întâi public pentru că È™i dumnealui a făcut la fel.”
În campania electorală, Alina Gorghiu susținea că PSD face jocurile Rusiei È™i cerea lămuriri cu privire la poziția PSD față de Rusia. În contextul de după alegerile parlamentare, în care preÈ™edinta PNL a demisionat, o posibilă preÈ™edintă interimară ar fi Raluca Turcan, contestată de vechii PDL-iÈ™ti. Când intrăm pe blogul Ralucăi Turcan, la CV, observăm, însă, că aceasta a făcut studiile în Rusia. Astfel, propaganda liberală cu privire la asocierea dintre social-democrați È™i Rusia este dezumflată chiar de posibila viitoare preÈ™edintă a PNL. La PSD se pune dar la PNL nu? Ce parere are Johannis?
Păi nu vedeți, pro-ruÈ™ii se infruptă cu poftă din hoitul PNL! Amintiți-va de afacerea ALRO È™i de înregistrarea la notarița Elena Băsescu a lanțului de benzinării Luckoil! Oare cine a distrus dreapta din România, înlocuind-o cu un surogat securisto-mafiot?
Cui ar trebui să-i fie recunoscător PSD-ul pentru nevisata victorie cu aproape 50%?
Tătânele notăriței a distrus PNÈš-CD-ul, iar Csollosh a distrus PNL-ul.
Mission accomplish, tavarisci!
PNL si PSD la fel ca multe alte partide au fost distruse prin infiltrare cu acoperiti ai serviciilor secrete incepand de pe vremea lui Iliescu si culminand pe vremea lui Basescu cand intreaga clasa politica a fost ingenuncheata de „campul tactic ”
Ai uitat cum Cristian Diaconescu, dupa pierderea luptei la sefia PSD contra lui Geoana, a sarit direct in bratele lui Basescu in post de consilier la Cotroceni (probabil acoperit SIE ca si Geoana sau altii ce au lucrat in MAE racolati si mentinuti in politica cu dubla comanda ) ?
Crezi ca serviciile nu stiau de hotiile lui Hrebenciuc, Blaga si a altor baroni pe care in loc sa-i opreasca a preferat sa-i santajeze cu dosare pentru a controla PSD , PNL , PDL prin santaj ?
prin declaratii Johannis incearca sa MINTA ca are rol constitutional decizional in desemnarea candidatului de premier desi : decizia CCR din 2014 spune clar ca presedintele desemneaza un candidat de premier PROPUS de partide sau de majoritatea care a castigat alegerile , nu propus din „capul sau” NEAVAND ROL DECIZIONAL conform aceleiasi hotarari a CCR
Asta e tot mesajul tau, „postaca steluta” ? N-ai pic de jena
steluta
+1
HAI DREGNEA – COABITEAZA CU JOHANNIS CA SI PONTA CU BASESCU – MAMA VOASTRA DE MINCINOSI SI MARIONETE ALE BINOMULUI SECURIST
Postac Clapy confunzi libertatea de opinii cu disciplina de partid ? – ma bucur ca ma monitorizezi si observi faptul ca am pareri libere , variate si o memorie buna nefiind inregimentata PNL , PSD , PMP …etc postura din care pot sa-l critic si pe Johannis , Basescu, Ciolos dar si pe Dragnea ,Ponta si altii
Personal nu am incredere in PSD sau in Dragnea dupa Coabitarea din 2012 , ciomageala de la Pungesti , Legea minelor propusa de PSD cu dedicatie RMGC si Chevron in 2014 , dar m-as bucura daca ne scapa de Csolos sau Johannis si prefer RAUL mai MIC al unui baronaș ca Dragnea decat pe fanariotii bruxelezi sau securiștii PPE
AI UITAT CA DRAGNEA ALATURI DE PONTA A FOST NOAPTEA LA COTROCENI IN 2012 SI CONFORM CELOR PREZENTI IL SFATUIA PE PONTA SA SEMNEZE COABITAREA in timp ce-si turna whisky de la Basescu ?!
Ai uitat ca in ciuda Coabitarii Ponta-Basescu urmata de blatul Kovesi-Ghita-Ponta astazi Dragnea inainte de alegeri vorbea din nou despre :Dreptate pana la capat!?
Ai uitat de Legea Defaimarii promovata de Dragnea ce baga pumnul in gura oricarei critici dupa ce a venit din Israel desi romanii au platit cu sange in 1989 dreptul la a-si critica liderii ?
Ai uitat ca sub sefia lui Dragnea PSD a votat pe basista Guseth sau Pruna si guvernul Csolos la investire ?
Ai uitat ca Dregnea este obsedat sa regionalizeze=transeze Romania cu ticalosie bine punctata de acad. Dinu C, Giurascu ?
Condamnarea lui Dragnea pentru referendum este o facatura de politie politica dar cu siguranta Dragnea putea fi santajat pentru alte combinatii Teldrum-Bombonica daca nu era util binomului pentru santaj si control asupra PSD