Partea rea a bunătății
Animalele se dresează, nu se conving. Dresajul are la bază frica și, la unele specii, produce rezultate spectaculoase.
Oamenii sunt și ei animale. În materie de comportament însă, și-au câștigat privilegiul de a nu fi dresați ci educați. Adică de a nu li se exploata frica ci discernământul.
Există totuși și printre oameni o anume specie mai puțin evoluată, a brutelor, a needucaților, a irationalilor, pe care societatea nu are altfel cum îi stăpâni decât prin frică și pedepse exemplare. Acești sociopați supraaglomerează penitenciarele dar, vai, unii dintre ei sunt încă liberi și populează și spațiul normalității infestându-l, la răstimpuri, cu acte de huliganism și violențe ce-i recomandă de urgență pentru „biciuire” și poprire.
Mihai Stoica aparține acestei specii infecțioase. În zadar a fost muștruluit de analiști, de ziariști, de sportivi, de voci ale publicului larg, atunci când, cu ani în urmă, pișcat de streche (bine că nu avea un pistol la îndemână), a pălmuit în văzul unei țări întregi un suporter al propriului club. Și-a cerut șmecherește scuze, și-a îmbrobodit victima cu contravaloarea unei doze de „energizant” ca să își retragă plângerea penală și și-a văzut în continuare de drumul lui de derbedeu cu cuvintele la el, fără să învețe nimic din greșeala făcută.
Acum a recidivat. Lecția dată de autoritățile și justiția din Macedonia îl lasă rece pentru că își bagă p..a în ăia 400 EUR („să vă cumpărați lumânări de colivă cu ei, băi, jegoșilor, credeți că 400 EUR m-au făcut pe mine? Io, la mine acasă, sunt bulibașă și voi face ce vrea p..a mea până o să obosească de atâta vrut”).
Și, o să vedeți, are dreptate. Dumitru Dragomir s-a și spălat pe mâini de o nouă încurcătură:”Liga nu are ce să facă. Faptele nu s-au petrecut în România iar noi nu suntem Tribunalul de la Haga”.
Speranța mea e la UEFA. Cu riscul de a-i supăra pe fanii Stelei recunosc că m-aș bucura nespus ca acea comisie de disciplină a forului european, care a fost bună o dată cu clubul Steaua, închizând ochii la scandalul „Valiza” și nesuspendând-o din Champions League, să pedepsească exemplar gestul lui Mihai Stoica și să elimine din toate competițiile europene o echipă cu un astfel de conducător.
Ar fi singurul mod în care acest golan (tată de fată, culmea) ar regreta din toți rărunchii că a vorbit cum a vorbit cu o femeie (fie ea si ziaristă) și a îngăduit molestarea ei de către o gorilă plătită de el.
Pentru că, dacă Steaua va fi eliminată de UEFA, Mihai Stoica va fi reeducat. Paguba de milioane de euro adusă clubului (și implicit propriului buzunar), frustrarea jucătorilor de a fi ratat, pe mâna lui, o șansă imensă de a câștiga bani și notorietate, furia suporterilor steliști și multe, multe alte lovituri provocatoare de durere dintr-aceea pe care e în stare să o înțeleagă și o brută ca el, o să dreseze bestia din Meme Stoica pentru tot restul vieții ei de bestie.
Gestul huliganic petrecut acum două zile la Skopjie a fost făcut posibil, culmea, tocmai de indulgența, de bunătatea UEFA. El reprezintă partea rea a acelei bunătăți și se constituie într-o bună exemplificare a proverbului „pe cine nu lași să moară nu te lasă să trăiești”.
Comentarii prin Facebook:
Observ din post că și dl Dumitru Dragomir a înțeles patrea cu dresajul, dar el o face cu „zăhărelul” 🙂
Am găsit și răspunsul lui Mihai Stoic ape facebook. Să-l dreseze Contele pe Meme 🙂
Aberant.
1. Chiar in varianta in care Becali ar fi vinovat in dosarul Valiza (la cata incredere am in justitia băsista, inclin sa cred ca e nevinovat) nu vad de ce munca a zeci de oameni (fotbalisti, antrenori, personal de la club) ar trebui aruncat la gunoi.
2. In cazul huliganului MM, la fel. El poate fi pedepsit exemplar, dar ce treaba are echipa, ce vina au suporterii, pentru care micile victorii ale Stelei sunt marile lor bucurii?
Conte, pentru golanul de la Cotroceni, care de pe pozitia de presedinte a jignit ziaristi si a „È™utit” un telefon, inteleg ca Romania ar trebui suspendata din UE, NATO, si eventual Terra?
Pot sa-ti inteleg punctul de vedere, e foarte raspandit si as fi de acord cu el daca primii care l-ar sanctiona pe MM (macar simbolic) si s-ar delimita de el ar fi ceilalti conducatori ai clubului, apoi FRF si LPF. Tot ce este romanesc insa inchide ochii, nu vrea sa-l supere pe acest derbedeu si atunci, atat el cat si toti cei care ii gasesc circumstante atenuante, ar mai primi un mesaj (ca atunci cand MM a lovit un suporter si nu i s-a intamplat nimic) ca au liber la golanii si, deci, pot continua pe linia indicata de el. O echipa de fotbal ca Steaua este un fenomen social si, daca aceia care o conduc propaga huliganismul si nesimtirea, asta va fi mesajul preluat de fani si comportamentul lor pe mai departe. Asa ca daca noi nu suntem in stare, trebuie sa le demonstreze cineva, exemplar, ca astfel de abateri nu sunt tolerate si se pedepsesc sever.
Mvaai, dar nu treboe sa va perdeti esperanza!
Marlania e pe cale de dixparitie o data cu victoria in alegeri a revolutionarilor bunului simt antonache si pontache.
Dar stai nitel ca sunteti in plina coaebitare cu basescu mondialu, muza lui misu stoica.
Bine pa si ….
Bolovane, pe ce lume esti? Gata cu coabitarea! Esti in urma… adica retardat! hehehe! Garfield, motanu de pe acoperis.☺
Chestia cu furatul telefonului a invatat-o de la profesorul chior, si de ce sa nu recunostem, e caracteristic celor care detin posturi de reprezentare! Basescu a bubuit-o pe fiica-sa, notareasa, in mijlocul primariei, iar nevasta-sa… nu mai stie nici ea cate corectii tataresti a primit intre coaste! Ambii activeaza in aceeasi liga, LBR (Liga Brutelor din Romania)! hehehe! Garfield, motanu de pe acoperis. ☺