Proxenetul justiției
În vara lui 2012, imediat după ce parlamentul l-a suspendat, Traian Băsescu a ținut primul său discurs de la curticică. Îmi amintesc și acum cât de surprins am fost să constat ce temă de contraatac, absolut necredibilă în fața românilor, își alesese: apărarea justiției . Tocmai el!
Omul e complet în derivă – mi-am zis.
Când un popor întreg te detestă exact pentru modul brutal, nedemocratic și imoral prin care te-ai înstăpânit asupra justiției române, acest frivol personaj colectiv, această curviștină cu aere victoriene ce-și comercializase pe cont propriu, până la tine, farmecele,
când până și autiștii (chiar și cei cu glaucom) puteau să înțeleagă și să vadă de la o poștă apucăturile de proxenet prin care transformasei niște ștoarfe fără pește, Curtea Constituțională, DNA, CSM, ANI, în ștoarfele tale de serviciu, ținute cu biciul șantajului și cu zăhărelul dresorului să-ți producă la ordin și controlat prosperitate politică,
când era de notorietate că pentru tine, cu atâtea dosare grele deschise pe persoană fizică, dosare suspendate temporar pe motive de imunitate, o justiție adevărată, independentă și obiectivă ar fi un pericol chiar mai mare decât dizgrația licuriciului protector,
cum poți să vii și să te pretinzi, fără teama ridicolului superlativ, drept apărătorul justiției, al independenței și apolitismului ei?
Și totuși manevra i-a reușit. Așa nerușinată și rostită ca un jurământ de castitate direct de pe pântecul înfierbântat al ibovnicei, a fost preluată de liderii europeni și de administrația americană și susținută cu o morgă de intransigentă principialitate.
E drept, poporul n-a crezut o iotă din toată această deșănțată minciună. A demonstrat asta prin votul său ciuruitor de la referendum, ca o rafală trasă de un pluton de execuție uriaș, constituit pe bază de voluntariat.
A rămas însă în conștiința multora impresia că străinătatea nu l-ar fi sprijinit neapărat pe Băsescu, din motive de oportunism politic, ci că, împinsă de reflexe specifice democrațiilor consolidate, a apărat o cauză nobilă, ideea de justiție liberă.
Acum, după deznodământul de la CSM, cu avize favorabile date tuturor celor propuși în conivență de Ponta și Băsescu, și această amăgire pozitivistă a fost spulberată.
Viteazul CSM, virilul și independentul organism de conducere și supraveghere a justiției, cel care îi deșira ca pe niște zdrențe pe propușii doamnei Pivniceru și spăla cu ei zoaiele de pe jos în urmă cu mai puțin de patru luni, i-a adoptat ieri pe aceiași cu maternă afecțiune, precum lăuzele ce-și aruncă nou-născuții la pubelă ca apoi, prinse și amenințate cu pârnaia, să jure că nu-și doresc nimic mai mult decât să primescă șansa de a-și goli țâțele explodând de lactație în boticul naturalilor destinatari.
Măștile au căzut.
Verdictul unanim al CSM-ului arată obediența până la autoumilire a acestui organism, fără niciuna dintre minimele virtuți pe care ar fi trebuit să le aibă: independență, profesionalism, demnitate. Ceea ce mulți am anunțat încă de luni bune despre adevăratul său chip, acela al unei adunături majoritare de oportuniști băsiști, dispusă la orice mârșăvie pentru profit propriu și de gașcă, care acționează în cel mai primitiv dispreț față de adevăr și dreptate, s-a adeverit acum când fardurile aparențelor au fost pur și simplu rase de acidul unui ordin cinic.
Cât despre principialitatea străinătăților care decid pentru noi, doar atât: să evite demachiantele.
Perpetuarea, în România, a unei justiții la adăpostul felinarului roșu, cu un proxenet șef ponosit, cu capul belit de atâta portuară prostituție, secondat de un june pește adjunct, responsabil cu selecția și împrospătarea efectivelor, se face cu sprijinul și sub protecția competenților în fitingării de la Bruxelles și Washington.
Să nu își închipuie cineva că suntem mai tari în droguri și curvăsării decât moraliștii noștri. Atâta vreme cât acolo se prezintă onorul, fiți siguri că șefii supremi ai bordelului internațional sunt din rândurile lor.
Pe loc repaus!
https://www.conteledesaintgermain.ro/proxenetul-justitiei/10-05-2013EditorialeANI,bordel international,CSM< Curtea Constitutionala,DNA,felinarul rosu,justitie,referendumÎn vara lui 2012, imediat după ce parlamentul l-a suspendat, Traian Băsescu a ținut primul său discurs de la curticică. Îmi amintesc și acum cât de surprins am fost să constat ce temă de contraatac, absolut necredibilă în fața românilor, își alesese: apărarea justiției . Tocmai el! Omul e...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
Conte,
Aseara am avut dovada ca TOTI, de la Basescu la Ponta si pana la institutiile care trebuie sa garanteze actul justitiei, raporteaza aceleiasi entitati.
Mai mult, Ponta „A PRIMIT MANDAT” de la Basescu sa sustina proiectele de subordonare a Romaniei, la Bruxelles!
Ati formulat corect: „Mastile au cazut”!
P.S. In acest timp, Antonescu e pe linia moarta…la sfarsit va putea spune, asa cum ii place, ca nici usturoi n-a mancat, nici gura nu-i miroase. Un om care sta pe margine, dar a vrut asa, la plesneala, sa afle cum e sa joci central.
Antologică sintagma din titlu!
Ireproșabilă radiografia!
Savuros textul!
Felicitări Conte!
@Emigrante,
E chiar asa de condamnabila speranta? Nu cred. E condamnabila persistarea in prostie sau intr-o speranta desarta.
Trecerea cu brio a celor care acum cateva luni, propusi de Mona fiind, erau ridiculizati de aceiasi penibili reprezentanti ai zeilor pe pamant reprezinta alinierea acestei verigi a fostei puteri basiste in dreapta noii puteri care , aparent, il are ca reprezentant pe Ponta.Am convingerea ca baselu’ deja reprezinta o fosta putere iar Ponta este o marioneta a unei noi puteri. Inca nu sunt suficiente elemente sa o putem identifica dar avem unele indicii: socrul posesor de un singur ou sau deposedat de unul, spuneti cum vreti, a fost unul din artizanii concubinajului psd-pdl. Recuperatul Rus si-a facut datoria, a fost trecut pe linie moarta o scurta perioada ,dar esentiala, si readus la decizie.
In rest, ceea ce spune baselu’ nu mai conteaza.Poate doar pentru impresia artistica in eventualitatea unei numiri intr-o functie mare, sinecura, pe care stapanii lui occidentali o sa i-o ofere pentru imensele servicii prestate.Si nu conteaza nici ce o sa spuna Ponta ci ceea ce o sa vedem publicat in Monitorul Oficial dupa o adoptare en fanfare in Parlament.
Ufff!!! Citesc si recitesc pana imi ies ochii din cap ca la melc. Incerc sa gasesc dovezi ca nu e asa… sunt pricinos… marai, zgarii, scuip, injur, imi trag palme, beau cafea, iau anlgezice, beau alcool, fumez iarba… incerc sa ma mint ca nu e asa… ma feresc de pupincurismul caracteristic natiei… ma feresc de exprimari caracteristice exaltatilor… din pacate, n-am incotro, ASA E! Asta e realitatea obiectiva, nu poate fi negata decat de mercenari mincinosi, neglijabili. Ramane doar o mica si nevinovata intrebare: CE-I DE FACUT? he he he! G arfield, motanu de pe acoperis.
Mvaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaai, Ponta a ajuns un ”june peste adjunct” al proxenetului sef cu capul belit de portuara prostitutie!
Vai deci Doamne Dumnezeul meu deci ce se-ntampla? Ce s-a-ntamplat cu noi, de ce te uiti la mine cu ochi straini si goi?
Unde a disparut ca bou-n ceata copilotul revolutiei bunului simt de mai an?
A, dar uite-l! E-n bratele proxenetului sef asa cum, incredibil si extraformidabil, eu prevazusem inca de pe vremea cand tu te extaziai la prohabul lui iar pe mine ma faceai basist ptr ca-l faceam blatist.
Dar ma rog, acuma ca-i simti si tu mirosul, sa lasam cacatul acolo unde-i este locul, in buda.
Ceea ce inca te faci ca nu vezi e faptul ca-n buda nu-s numai doi carnati, ci trei (3).
Pilotul copilotului revolutiei bunului simt e la fel de ”peste adjunct” ca ponta.
Oricat ai incerca tu sau alti coinaci sa-l victimizati.
Daca n-ar fi blatist nu s-ar limita la hamaituri de maidanez in fata macelariei.
Dar o sa vina vremea cand o sa-l comentezi la fel de scarbit si pe antonescu.
Acum nu e momentul si nici ordinul de zi pe unitate.
Cat despre sefii bordelului international afla un adevar elementar: ei fut doar pe cine se pune capra in fata lor.
Va urez tuturor acolo-n satra sa traiti bine impreuna ca va meritati reciproc p deplin, iar tie personal spor la mancat ce-ai mancat si pana acuma!
Haules baules!
Ce face sclavu’?
Pana nu te lepezi de pupinbasism nu faci decat sa mananci rahat. Hai, spala baba-n cur si lasa aerele de superioritate.
Este foarte posibil ca Antonescu sa urmeze exemplul lui Ponta, la santajul agentilor globalismului. Asta nu-l face mai breaz pe basexul tau drag. Numai ca, spre deosebire de tine, noi suntem oameni liberi si o sa-l injuram pe Antonescu asa cum ii injuram azi pe Tonta si pe basexu, pe cand tu vei ramane la fel de atasat de acest kior antisocial si antinational.
Cand ziceam nasoale despre colonisti, unii s-au strambat si au zis ca sufar de conspirativita. Ce sa fac daca, dupa cum pot constata si cei cu glaucom, realitatea e mai paranoica decat mine? Isi mai face cineva iluzii ca Ro e stat national suveran si independent, nu o europubela de periferie care se roaga sa fie desfiintata? Daca da, sa mearga sa se caute la Obregia. In Romanica totul, de la cursul de schimb la arestari si numirea porcurorilor, totul e diktat de interesele colonistilor. O recunosc pana si basistii, ca doar ei ii feleaza cel mai cu foc pe aia care dikteaza.
Respect, Conte, pentru articol. Din pacate nu e nimic de facut, ca nu avem de ales: jucam cum ne canta finantatorii, fara ei suntem morti. Poate ne mai ramane sa asteptam sa implodeze proiectul european, ca sa ne dam din nou dupa cum bate vantul. Asta suntem condamnati sa facem, ca n-avem resurse pentru mai mult. Dar cel putin sa nu ni se mai recite poezii de kkt pentru talambi despre statul de drept, Justitie, visul american si binefacerile Occidentului care joaca numai dupa reguli si principii inalte, ma lasi?
Un text sumbru ca un epitaf.Fiindcă,da,este momentul să acceptăm că democrația a murit,justiția a murit,iluziile noastre au murit.Niște nebuni fără Dumnezeu au învins o umanitate deșuchiată și iresponsabilă.”Imperiul Răului” este cel pe care îl trăim acum și se numește globalism.De fapt,Epoca Răului doar a început,Fiarele lucrează,Dumnezeu a murit.Iar noi,românii,am fost cobaii noilor Vremi ce vor veni.Suntem urmașii lui Dracula și ni s-a acordat onoarea de a arăta Lumii cum va arăta „Imperiul Răului”.
Conte,ai scris un text greu ca o lespede de mormânt peste iluziile românilor.Ultimele două paragrafe sunt aproape geniale.Le reiau pentru propria plăcere:
„Perpetuarea, în România, a unei justiții la adăpostul felinarului roșu, cu un proxenet șef ponosit, cu capul belit de atâta portuară prostituție, secondat de un june pește adjunct, responsabil cu selecția și împrospătarea efectivelor, se face cu sprijinul și sub protecția competenților în fitingării de la Bruxelles și Washington.
Să nu își închipuie cineva că suntem mai tari în droguri și curvăsării decât moraliștii noștri. Atâta vreme cât acolo se prezintă onorul, fiți siguri că șefii supremi ai bordelului internațional sunt din rândurile lor.”
Amin!Dumnezeu cu mila!